ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4275/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 noiembrie 1999, reclamantul Municipiul București prin Primar General a solicitat obligarea pârâtei Banca Națională a României la plata sumei de 1.064.941.232 lei reprezentând taxa de concesionare, majorări de întârziere și cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 2115 din 19 martie 2001 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Primăria Municipiului București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de asociere nr. 7598/1992 având ca obiect terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune și exploatarea Bl.

C.3 și H.3 situat în București. În anul 1994 între părțile care au semnat acest contract a intervenit un contract de vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect vânzarea cotei de aport de 16,30% ce corespunde lucrărilor executate de I.R.A. și de asemenea reclamantul a vândut participarea la blocurile ce fac obiectul contractului de asociere conform actului adițional nr. 2 din contract. Astfel potrivit acestui act adițional se transmite pârâtei B.N.R. suprafața utilă a blocului C.3.A astfel, banca dobândește 100% suprafața utilă a blocului respectiv. În această situație, față de cererea reclamantei privind achitarea taxei de concesionare aferentă terenului pe care este construit blocul C.3.A, instanța reține că, această taxă se datorează de la data recepționării tronsoanelor respective și în baza Legii nr. 18/1991 art. 35 alin. (2) proprietarii apartamentelor au obținut titlu de proprietate asupra cotei indivize a terenului aferent fiecărui apartament.

Taxa de folosință pe terenul aferent în cota indiviză pentru fiecare apartament a fost plătită de fiecare proprietar, fapt confirmat și de expertiza contabilă judiciară efectuată în dosar. Împotriva sentinței pronunțată de tribunal, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin motivele de apel, reclamantul arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa neluând în considerare faptul că prin contractul de asociere și prin actele adiționale încheiate ulterior s-a prevăzut în mod expres că obligația de plată a taxei de concesionare rămâne în sarcina B.N.R. Apelanta mai susține că potrivit Legii nr. 50/1991, în cazul unor asemenea spații, concesionarea se face pe durata existenței construcției.

Prevederile acestei legi trebuie coroborate cu prevederile din contractul de asociere și actele adiționale la contract, conform cărora taxa de concesionare este datorată pe toată durata existenței construcției. Apelanta mai arată că s-a transmis în proprietate numai suprafața construită nu și terenul aferent pentru care B.N.R. avea obligația de a plăti în continuare taxa de concesionare și că de altfel nici contractul de asociere și nici actele adiționale nu conferă asociatului calitatea de proprietar asupra terenului, acesta rămânând în continuare în proprietatea statului și în administrarea municipalității iar în atare condiții este pe deplin justificată perceperea taxei de concesionare. Pentru motivele invocate, reclamanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, prin decizia nr. 1216 pronunțată la data de 20 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea că între părți nu a intervenit concesionarea cotei de 16,30% deținută de apelantă ci imobilul și terenul au fost vândute intimatei iar ulterior au fost înstrăinate de către B.N.R. către persoane fizice care plătesc taxe și impozite la Administrația Financiară. În termen legal, reclamantul Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs, împotriva deciziei pronunțată în apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs formulate, recurentul arată că temeiul pretențiilor sale îl constituie contractul de asociere nr. 7598/1992 prin care B.N.R.

s-a obligat să plătească anual taxa de concesionare în valoare de 8.341.822 lei sumă ce va fi achitată cu începere de la data punerii în funcțiune a blocului și va fi indexată cu rata inflației. Astfel blocul C.2 A din ansamblul C. a fost pus în funcțiune la data de 29 februarie 1996 (tronsoanele II și III) și la data 3 iunie 1996 (tronsonul I) așa cum rezultă din procesele-verbale de recepție aflate la dosarul cauzei și de la aceste date B.N.R. avea obligația de a achita taxa de concesionare. Recurentul arată că nu a înstrăinat cota parte din contractul de asociere decât pentru spațiul cu altă destinație nu pentru întreg imobilul și că nici contractul de asociere și nici actele adiționale nu conferă asociatului calitatea de proprietar asupra întregii suprafețe de teren aferentă construcției ci doar pentru suprafața de teren aferentă spațiului cu altă destinație de la parterul blocului.

În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamant nu este fondat și urmează să fie respins cu următoarea motivare. Analizând motivele de recurs invocate în raport de actele și lucrările aflate la dosar, se constată că aceste motive nu sunt întemeiate. Astfel deși recurentul precizează că obiectul contractului de asociere intervenit între părți este potrivit art. 1 „terminarea execuției lucrărilor de construcție și punerea în funcțiune de către părțile contractante a blocului C.3A din ansamblul C.” și ca atare sumele stipulate în acest contract privesc cheltuielile de producție, investiții nicidecum taxe de concesionare, totuși invocă acest contract de asociere, ca temei al pretențiilor sale.

Din actele dosarului rezultă că recurentul prin contractul de vânzare cumpărare nr. XI/4225 din 6 iulie 1994, transcris în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei sector 3 București sub nr. 4097 din 25 februarie 1999 și-a vândut cota de aport de 16,30% din spațiul cu altă destinație aflat la parterul blocului C3A și terenul aferent acestuia în suprafață de 26,4 mp, intimatei B.N.R. care astfel dobândește dreptul de proprietate asupra întregului spațiu cu altă destinație, de 213 mp inclusiv asupra terenului aferent acestui spațiu, în suprafață de 26,4 mp. Motivul de recurs prin care recurentul arată că nici contractul de asociere și nici actele adiționale încheiate nu conferă asociatului (B.N.R.) calitatea de proprietar asupra întregii suprafețe de teren aferentă construcției, nu poate fi primit deoarece conform actului adițional nr. 4 la contractul de asociere nr. 7598/1992 taxa de concesionare în valoare de 9.994.685 lei trebuia achitată de B.N.R.

cu începere de la data punerii în funcțiune a blocului C 3A. Cum de la această dată, apartamentele construite pentru salariații băncii au fost vândute acestora, odată cu efectuarea recepției blocului, devenind proprietarii apartamentelor iar în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 art. 35, alin. (2), au obținut și titlul de proprietate asupra cotei indivize a terenului aferent fiecărui apartament. Astfel, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză la instanța de fond, rezultă că proprietarii celor 55 de apartamente ale bl.C3A au plătit începând cu anul 1996 (data recepției) taxa pentru folosința terenului aferent acestora și bineînțeles impozitul aferent, la Administrația Financiară a sectorului 3, deci la bugetul local al acestui sector.

În atare situație, în mod corect a reținut instanța de fond cât și cea de apel ca fiind încasată taxa de folosință a terenului aferent fiecărui apartament de către Administrația Financiară și deci nu se poate solicita și plata taxei de concesiune, pentru același teren, ambele taxe având același regim juridic. În consecință, hotărârea recurată este temeinică și legală, astfel că recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1216 din 20 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 noiembrie 2003.