ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1842/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 2 octombrie 2000,

reclamanta, SC S.I.L. SA Curtea de Argeș, a solicitat ca, în contradictoriu cu

pârâta, SC T.D. SRL Curtea de Argeș, să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 4897 din 22 noiembrie 1994, având ca

obiect activele „o secție croitorie situată în Curtea de Argeș, plus anexă

centrală termică și secția de produse alimentare din Curtea de Argeș”.

Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința nr. 221/C din 9 martie 2001, a admis acțiunea,

constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4897 din

22 noiembrie 1994, obligând pârâta la plata sumei de 90.000 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată.

Apelul, declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe,

a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia nr. 420/A din 25 iunie 2001, sentința instanței în

fond, fiind schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii.

În esență, instanța a reținut că nu se poate constata

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, atâta timp cât licitația, în

temeiul căruia s-a încheiat, este menținută, nefiind anulată.

Recursul, declarat de reclamantă împotriva deciziei

menționate, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin

decizia nr. 2332 din 29 martie 2002, hotărârea atacată fiind modificată, în

sensul respingerii apelului pârâtei SC T.D. SA Curtea de Argeș.

S-a reținut, în esență, încălcarea art. 1308 C. civ.,

potrivit căruia, sub pedeapsa nulității, mandatarii nu pot adjudeca averea pe care

sunt însărcinați să o vândă.

În același sens, art. 59 alin. (1) din Legea nr. 58/1991,

interzice ca membrii conducerii societății vânzătoare să participe la

cumpărarea activelor societății.

Or, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu

nesocotirea acestor dispoziții legale.

Împotriva acestei ultime decizii, pârâta a formulat,

în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., contestație în anulare, susținând că

decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, confundând

natura contractului de mandat, aplicând greșit instituția mandatului civil în

locul mandatului comercial.

Contestația în anulare urmează să fie respinsă pentru

următoarele motive.

Contestația în anulare, întemeiată pe art. 318 teza I

C. proc. civ., este admisibilă numai în cazul în care soluția instanței este

rezultatul unor greșeli materiale, prin confundarea unor elemente importante

sau a unor date materiale ale dosarului.

Or, ceea ce invocă contestatoarea este aplicarea

greșită a unor dispoziții legale în constatarea nulității contractului, ceea ce

ar impune reexaminarea fondului cauzei.

Pe calea contestației în anulare, nu pot fi invocate

greșeli de judecată, de aplicare a prevederilor legale.

Ca urmare, nefiind întrunite condițiile art. 318 teza

I C. proc. civ., contestația în anulare se va respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de

SC T.D. SA Curtea de Argeș, împotriva deciziei nr. 2332 din 29 martie 2002 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie

2003.