ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 731/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea din 23 ianuarie 2004 a menținut starea de arest a inculpatului B.B. trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor și condamnat prin sentința penală nr.143 din 27 noiembrie 2003 a Tribunalului Călărași. Condamnatul declară recurs, cerând punerea în libertate. Recursul este nefondat. Potrivit art. 300 2 C.proc.pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 b . Conform art.160 b din același cod, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Instanța de recurs constată că arestarea preventivă a inculpatului este legală și temeinică, având în vedere condițiile și cazurile arătate de art.148 C.proc.pen. și motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri, motive care subzistă în continuare. Din oficiu, în baza art.385 15 pct. (1) lit. b) C.proc.pen., încheierea atacată va fi menținută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr.285/2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.