ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 384/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 384/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare
recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr.426 din 24
august 2001 a Curții de Apel Craiova.
Au
lipsit: recurentul inculpat U.C., pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător
desemnat din oficiu, avocat P.R. și intimata parte vătămată B.D.
Procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul
inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și
în principal, achitarea, întrucât nu a comis fapta.
În
subsidiar, apărătorul a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei,
în raport de modalitatea în care s-a comis infracțiunea.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât prin
hotărârile pronunțate în cauză, s-a reținut corect situația de fapt, încadrarea
juridică a faptei comise și vinovăția inculpatului și nu există motive care să
ducă la casarea lor.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul
Gorj, prin sentința penală nr.24 din 13 februarie 2001, a condamnat pe
inculpatul U.C. la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de
influență, prevăzută și pedepsită de art.257 alin.1, cu aplicarea art.37 lit.a
din Codul penal.
A
aplicat dispozițiile art.71 și art.64 din Codul penal.
A
revocat măsura suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani, aplicată
prin sentința penală nr.1527/1999 a Judecătoriei Tg.Jiu, pentru art.215 alin.3
din Codul penal.
A cumulat pedeapsa de 3 ani cu pedeapsa de 2 ani, inculpatul
urmând să execute 5 ani închisoare.
A
confiscat de la inculpat suma de 1.500.000 lei și l-a obligat la 800.000 lei,
cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând
astfel, instanța a reținut, în fapt, că în luna mai 2000, B.D. s-a deplasat cu
autoutilitara cu nr.de înmatriculare 31-GJ-5536, proprietate personală, în
vederea efectuării inspecției tehnice la Registrul Auto Român, Filiala Tg.Jiu,
unde, după ce a achitat la caseria acestei unități taxa pentru raportul de
inspecție tehnică în sumă de 400.000 lei, s-a prezentat la standul de probe
pentru verificarea noxelor motorului a constatat că această instalație era
defectă.
În
incinta unității a purtat discuții cu mai multe persoane privind această
situație, inclusiv cu inculpatul care s-a prezentat ca fiind angajat al RAR
Filiala Tg.Jiu.
Întrucât
existau probleme cu verificarea noxelor motorului, inculpatul i-a relatat lui B.D.
că prin cunoștințele pe care le are în cadrul RAR poate rezolva trecerea
mașinii prin standul de probe și obținerea raportului de expertiză tehnică și a
raportului de inspecție, pentru care s-a deplasat la un local public din incinta
unde inculpatul a primit suma de 1.500.000 lei și dosarul cu documentele de
identificare ale mașinii, acesta punând la dispoziția lui B.D., numărul
telefonului mobil pentru a se interesa ulterior de rezolvarea cazului.
Observând
că inculpatul nu rezolvă problema, B.D. l-a contactat de mai multe ori pe
inculpat cerându-i să restituie actele și suma de bani, inițial, inculpatul a
refuzat, însă, după mai multe insistențe i-a restituit dosarul, mai puțin
dovada care ține loc de certificat de inmatriculare și suma de bani primită,
ceea ce l-a determinat pe B.D. să sesizeze organele de urmărire penală.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul care, prin
apărător și personal, o consideră netemeinică și nelegală, deoarece nu sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, nefiind realizată latura
subiectivă și solicită achitarea, iar în subsidiar, schimbarea încadrării
juridice a faptei, în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1
din Codul penal.
Curtea
de Apel Craiova, prin decizia penală nr.426 din 24 august 2001 a respins, ca
nefondat, apelul inculpatului, constatând că instanța de fond în baza
probatoriilor administrate, a încadrat corect fapta și a aplicat inculpatului o
pedeapsă ce este în concordanță cu aceste probatorii și cu criteriile de
individualizare prevăzute de lege, iar vinovăția inculpatului, sub forma
intenției directe, a fost stabilită pe baza probelor de la dosar, care se
coroborează în parte și cu declarațiile inculpatului.
În
termen legal, inculpatul a declarat recurs nemotivat.
Apărătorul
a reiterat motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârilor, analizate
și cu prilejul judecării apelului și anume a contestat săvârșirea infracțiunii,
invocând faptul că ceea ce a întreprins inculpatul, nu a fost în scopul de a
obține un folos material în schimbul exercitării unor acte de influență, ci în
fapt, a fost un schimb de servicii pentru care îi era dator părții vătămate B.D.,
întrucât îi efectuase deratizarea la unitatea unde acesta lucra, iar partea
vătămată cunoștea că el nu lucrează la Registrul Auto Român – Gorj, și a
solicitat achitarea.
În
subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate.
Examinând
decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată
recursul nefondat, urmând a fi respins.
Din
analiza probatoriului administrat în cauză (proces-verbal de sesizare din
oficiu, plângerile și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor,
raportul de inspecție tehnică, dovadă, adeverință, coroborate în parte și cu
declarațiile inculpatului) rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a pretins
și a primit de la B.D. suma de 1.500.000 lei, lăsându-l să creadă că are
influență pe lângă funcționarii R.A.R. Gorj și poate să obțină raportul de
inspecție tehnică pentru autoutilitara marca TV 14F cu nr.de înmatriculare 31
GJ 5536.
Susținerea
inculpatului, în sensul că suma primită urma să o folosească pentru achitarea
taxelor aferente serviciilor R.A.R., este infirmată atât de declarațiile
martorilor B.A.D. și C.G., prezenți la discuțiile dintre inculpat și partea
vătămată când i-a fost înmânată inculpatului suma de 1.500.000 lei, cât și de
faptul că taxa pentru inspecția RAR fusese achitată anterior de partea
vătămată, situație cunoscută de către inculpat.
Așa
fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului
pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.257
alin.1 din Codul penal, rezultă din probele complet analizate și just apreciate
de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea
situației reale.
La
stabilirea și menținerea pedepsei de 3 ani închisoare, de către instanța de
control judiciar, s-au luat în considerare criteriile generale de
individualizare a acestei sancțiuni penale, precum și gradul ridicat de pericol
social al faptei, iar inculpatul nu este la prima abatere, fiind anterior
condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 și 3
din Codul penal, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 10 din
dosarul de urmărire penală).
Întemeiată
se dovedește plângerea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G.S.,
căruia nu i se poate imputa neprezentarea în instanță la termenul de judecată
din data de 19 noiembrie 2002, de vreme ce, la termenul anterior, din 24
septembrie 2002, inculpatul a fost asistat de apărător ales, avocat D.P., cu
împuternicirea avocațială, aflată la fila 46 din dosarul de recurs, iar
amânarea judecării cauzei a fost acordată la cererea apărătorului ales, în
vederea pregătirii apărării.
În
consecință, Secția Penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art.385
15
alin.1 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpat și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
În
baza art.199 alin.3 din Codul de procedură penală va admite plângerea formulată
de avocat G.S. și va dispune exonerarea de plata amenzii în sumă de 300.000
lei, la care a fost obligată prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2002.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr.426 din 24
august 2001 a Curții de Apel Craiova.
Obligă pe recurent la plata
sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,
suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Admite plângerea formulată
de avocat G.S. și dispune exonerarea de plata amenzii în sumă de 300.000 lei la
care a fost obligată prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2002.
Pronunțată în ședință
publică, azi 28 ianuarie 2003.