ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1049/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din 28

februarie 2002 Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpatului G.M. la: 3

ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la câte 3

ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 257

C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

de 3 ani și 6 luni închisoare, cu un spor de un an închisoare, în total 4 ani

și 6 luni închisoare.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că în anul 2000, inculpatul a pretins și primit

diferite sume de bani de la părțile vătămate B.V., B.R., B.E., V.E. și F.G.,

cărora le-a promis că le va facilita obținerea unor vize pentru spațiul

Schengen, asigurându-i, în acest sens, că are influență asupra unui funcționar

de la Ambasada Franței la București.

De asemenea, instanța a reținut că,

în perioada 1998 – 2000, inculpatul a obținut diferite sume de bani de la mai

multe persoane, pe care le-a indus în eroare asigurându-le că poate efectua în

favoarea acestora diferite servicii. Astfel, părții vătămate B.E. i-a promis că

va obține scutirea fiului acesteia de serviciul militar, părților vătămate F.M.

și D.I. le-a promis că va obține anularea de către organele poliției a

suspendării permisului lor de conducere auto; părții vătămate D.I.I. i-a promis

obținerea de R.A.R. a documentului de verificare tehnică a unui autoturism: de

la maica stareță a Mânăstirii M. din județul Covasna a obținut sume importante

de bani, după ce a convins-o că este un prosper om de afaceri, care poate

sponsoriza activitățile mânăstirii; de la M.D. și M.N. a luat bani ca să-i

transfere de la Universitatea D. la Universitatea G.B.

Prin decizia penală nr. 177 din 10

septembrie 2002 Curtea de Apel Brașov, a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de

apel, inculpatul G.M. a declarat recurs, formulând și dezvoltând următoarele

motive de casare:

- toate hotărârile pronunțate în

cauză ca și actul de sesizare a instanței de judecată sunt nule, deoarece atât

urmărirea penală cât și judecata s-au efectuat în absența lui, fără să fi fost

citat la domiciliul său din comuna Listeava, județul Dolj;

- faptele reținute în sarcina sa nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și de

trafic de influență, în realitate persoanele vătămate l-au împrumutat cu

diferite sume de bani, fără ca el să le fi făcut, în scopul obținerii banilor,

promisiuni mincinoase;

- s-a reținut greșit în sarcina sa

infracțiunea de trafic de influență, dat fiind că nu le-a indicat părților

vătămate numele funcționarului, pe care l-ar putea determina să le acorde vize

pentru spațiul Schengen;

- pedeapsa aplicată este prea grea,

în raport cu pericolul real al faptelor comise.

În raport cu aceste motive de

casare, inculpatul a solicitat restituirea dosarului la procuror în vederea

refacerii urmăririi penale sau, în subsidiar, achitarea sa, schimbarea

încadrării juridice a infracțiunii de trafic de influență, în infracțiunea de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., sau reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

În ce privește susținerea

inculpatului că a fost lipsit de posibilitatea de a se apăra în tot cursul

procesului prin faptul că nu a fost citat la domiciliul său din Comuna

Ostroveni, județul Dolj, se constată că această susținere este neîntemeiată,

deoarece în cursul urmăririi penale inculpatul a fost căutat și citat atât în

localitatea menționată, nefiind găsit, cât și în comuna Săcele, județul Brașov,

unde a locuit cu concubina lui, N.F., iar în cursul judecății inculpatul a fost

prezent la termenul din 8 noiembrie 2001, după care nu s-a mai prezentat personal

ci numai prin apărătorul ales.

În consecință, nu există temeiuri să

se dispună restituirea dosarului la procuror, așa cum s-a solicitat în

susținerea recursului.

Este de asemenea neîntemeiată

susținerea inculpatului privind caracterul neinfracțional al faptelor reținute

în sarcina sa, situația de fapt stabilită de instanțele de judecată și

vinovăția inculpatului fiind dovedite în mod concludent, prin declarațiile date

de părțile vătămate și de martorii ascultați în cauză.

În condițiile în care inculpatul s-a

sustras de la urmărirea penală, iar în faza de judecată, atât la prima instanță

cât și la judecarea apelului, nu s-a prezentat pentru a înfățișa elemente de

natură să infirme probele administrate și nici nu a propus administrarea altor

probe, pentru a-și dovedi nevinovăția, se constată că nu există nici un temei,

care să justifice luarea în considerare a susținerii inculpatului, în sensul că

nu a acționat cu intenția de a înșela persoanele vătămate ci s-a înțeles cu

acestea să-l împrumute cu sumele de bani arătate în declarațiile lor.

Din analiza de conținut a

declarațiilor persoanelor vătămate menționate mai sus rezultă cu evidență

intenția de înșelăciune cu care a acționat inculpatul, prin prezentarea față de

acestea ca adevărate a unor împrejurări ireale, cum ar fi posibilitatea lui de

a sponsoriza activitățile unei mânăstiri, de a realiza transferul unor studenți

de la o universitate la alta, de a obține scutirea unui tânăr de stagiul

militar obligatoriu și celelalte. Aceste fapte, prin care inculpatul a păgubit

persoanele vătămate cu sumele de bani, pe care le-a pretins și le-a primit de

la acestea, au fost încadrate corect în prevederile C. pen., care incriminează

infracțiunea de înșelăciune, menționate în decizia atacată.

Nu se poate primi nici cererea

inculpatului G.M. de schimbare a încadrării juridice a unor infracțiuni, din art.

257 C. pen., în art. 215 alin. (1) C. pen., dat fiind că inculpatul a prezentat

părților vătămate elemente suficient de identificare a funcționarului, pe care

a pretins că-l poate determina să le acorde vize de intrare în spațiul Schengen,

un funcționar de la Consulatul Francez la București, chiar fără nominalizarea

acelui funcționar, pentru a le face să creadă că afirmațiile sale sunt

adevărate, faptele inculpatului întrunind trăsăturile constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență, pentru care, în mod corect s-a dispus

condamnarea acestuia.

În sfârșit, Înalta Curte nu poate admite

nici cererea inculpatului de redozare a pedepsei, constatând că aceasta a fost

individualizată corespunzător, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., instanța ținând seama atât de împrejurările comiterii infracțiunilor,

de pericolul real al acestora cât și de persoana făptuitorului.

În consecință, recursul urmează să

fie respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.M., împotriva deciziei penale nr. 177/ Ap din 10

septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, azi 24

februarie 2004.