ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7623/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 16 octombrie 2003, reclamanta S.X. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Argeș, solicitând anularea hotărârii nr. 376 bis din 22 august 2003, emisă de pârâtă, prin care i s-a refuzat recunoașterea calității de persoană strămutată, în perioada 15 martie 1944 – 28 septembrie 1944 și modificarea perioadei de strămutare, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite. În motivare a susținut că refugierea s-a făcut împreună cu întreaga familie, din comuna Tomai – U.R.S.S., în comuna Făcăeni, județul Ialomița, în luna martie 1944, dar întrucât înregistrarea s-a efectuat la o dată ulterioară și anume, la 28 septembrie 1944, pârâta a reținut în mod eronat perioada de strămutare, lipsind-o în acest mod, de drepturile bănești cuvenite.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 288/F-C din 26 noiembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 376/bis din 22 august 2003 și a constatat că reclamanta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 – 6 martie 1945. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin certificatul nr. 5529, emis de Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților din județul Ialomița, reclamanta a probat că întreaga sa familie, compusă din mama G.E. și cei cinci copii, minori la acea dată, printre care și reclamanta, au fost strămutați din localitatea Tomai - U.R.S.S., în comuna Făcăeni, județul Ialomița.

Întrucât pentru frații reclamantei s-a stabilit că perioada de strămutare s-a situat între 15 martie 1944 – 6 martie 1945, conform hotărârii nr. 788 din 23 septembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Ialomița, instanța a concluzionat că și pentru reclamantă, minoră la acea dată, perioada reală de strămutare este cea recunoscută celorlalți membri din familia sa. Împotriva sentinței astfel pronunțate, a formulat, în termen, recurs, Casa Județeană de Pensii Argeș, arătând că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit legea, luând drept dată de început a perioadei de refugiu, data de 4 martie 1944, potrivit declarațiilor martorilor (existente la dosar), în timp ce din adeverința nr. 5529/B din 28 septembrie 1944, emisă de Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților Ialomița, rezultă data de 28 septembrie 1944, nu și o altă dată.

În acest fel, instanța, susține recurenta, a dat eficiență declarațiilor de martori autentificate notarial, în defavoarea dovezii cu acte oficiale. Totodată, a arătat că există neconcordanță între declarațiile martorilor M.E. și N.L., prezentate de intimata-reclamantă și declarațiile martorilor A.V. și C.V. (cu care frații săi au făcut dovada perioadei de refugiu). Recursul este nefondat, după cum urmează: Din actele depuse la dosar, respectiv fișa nr. 5529/B din 28 septembrie 1944, emisă de Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților Ialomița, rezultă că G.E., mama, împreună cu cei cinci copii minori (la pct. 6 figurând și reclamanta S.X., fostă G.X.), au fost evacuați din comuna Tomai.

Întrucât din acest act rezultă numai numărul de înregistrare, respectiv 28 septembrie 1944, și nu data certă a începutului refugiului și cum, la solicitarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Argeș, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale a comunicat: „Cercetându-se documentele privind refugiații din Basarabia, nu figurează G.E. în alte documente, din care să reiasă data venirii în România (localitatea Făcăeni, județul Ialomița)”, rezultă că pe bază de documente nu se poate determina data venirii în România a refugiaților și practic neconcordanța dintre acest moment și cel al înregistrării. Conform Decretului - lege nr. 118/1990, republicat, art. 9, „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.

În raport cu cele de mai sus, se constată că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamanta, fiind născută în perioada 15 martie 1944 – 6 martie 1945, perioadă în care familia sa s-a aflat în refugiu, are statutul de refugiat și beneficiază de drepturile conferite de lege, cu începere din martie 1944, potrivit declarațiilor martorilor, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Argeș împotriva sentinței civile nr. 288/F-C din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.