ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 31/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 350/ D din 11 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău, inculpatul C.C.C. a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) și alin. ultim. C. pen. S-a dispus aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 iulie 1998, la 6 noiembrie 1998. S-a dispus scoaterea din cauză a părții civile S.N.P. P. SA București, sucursala P. Iași, pentru lipsă de calitate procesuală.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare. Cauza a fost înregistrată inițial la Tribunalul Iași, iar prin încheierea nr. 22 din 12 ianuarie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Bacău. Pentru a pronunța soluția mai sus arătată, instanța de fond a reținut că, în lunile noiembrie și decembrie 1994, inculpatul C.C.C., manager la SC P. SA Iași, l-a contactat pe H.D., ca prin firmele acestuia să importe benzină din Austria, iar la data de 7 decembrie 1994, cei doi au semnat o „scrisoare de intenție” pentru importul a 24.000 tone benzină CO 98. Din dispoziția inculpatului s-a constituit furnizorului o garanție bancară în sumă de 265.000 dolari S.U.A., deși scrisoarea de intenție prevedea o garanție bancară de 200.000 dolari S.U.A.

În ziua de 15 februarie 1995 înainte de semnarea contractului, H.D. i-a mai cerut inculpatului o garanție bancară suplimentară de 92.500 dolari S.U.A., dar inculpatul a refuzat. Față de acest refuz, H.D. a făcut cunoscut inculpatului că nu mai semnează contractul și pentru a-l convinge să accepte suplimentarea garanției cu suma de 92.500 dolari S.U.A., i-a oferit drept comision, din această sumă, 79.000 dolari S.U.A. și totodată s-a oferit să suporte tot el plata interpretului P.I., în sumă de 4000 dolari S.U.A., propunere pe care inculpatul a acceptat-o tacit. La data de 22 februarie 1995, H.D. a trimis prin fax lui P.I. o scrisoare prin care îi aduce aminte de înțelegerea avută la București în ziua de 15 februarie 1995, cu inculpatul C.C.C., cu ocazia încheierii contractului și că așteaptă garanția suplimentară de 92.500 dolari S.U.A.

Deoarece inculpatul era plecat la niște cursuri în Austria, lângă Viena, interpretul P.I. nu i-a putut aduce la cunoștință această scrisoare, transmisă prin fax. La data de 24 februarie 1995, H.D. a trimis o nouă scrisoare, prin fax, la biroul inculpatului de la SC P. SA Iași. Scrisoarea este scrisă în limba engleză și se arată „Stimate domnule C.C.C., referitor la întâlnirea noastră din București, din data de 15 februarie 1995 și la tranzacția de mai sus. Ca urmare la cererea dumneavoastră, prin prezenta, avizăm ca, în schimbul garanției dumneavoastră bancare de 92.500 dolari S.U.A., să credităm contul dumneavoastră bancar, în mod gradat, cu plăți lunare de comision, până aproximativ la suma de 79.000 dolari S.U.A., luând în considerare că, în mod suplimentar suma de 4000 dolari S.U.A.

să fie creditată domnului P.I., în conformitate cu instrucțiunile dumneavoastră”. Nici la data primirii acestei scrisori, prin fax, inculpatul C.C.C. nu se afla în țară, dar a revenit la data de 26 februarie 1995 din Austria și a doua zi a scris pe scrisoare „Am înțeles, confirmat și de acord, locul și data Iași 27 februarie 1995, C.C.C.”. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o ca netemeinică și nelegală cu privire la situația de fapt reținută și la stabilirea vinovăției, susținând în esență, că din nici o probă a dosarului nu rezultă că el și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu în calitate de reprezentant al SC P. Iași, în relațiile cu partenerul austriac și că nu a avut nici o înțelegere cu acesta pentru plata vreunui comision, solicitând desființarea sentinței și, în fond, achitarea sa pentru infracțiunea de luare de mită.

După casarea de către Curtea Supremă de Justiție a două decizii în apel, cu trimitere la instanța de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat, Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 402 din 27 septembrie 2002, a admis apelul declarat de inculpatul C.C.C. și desființând sentința penală nr. 350 din 11 noiembrie 1999, numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei și aplicarea pedepsei accesorii, în fond: În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 82 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Totodată, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

A dispus înlăturarea aplicării art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Se motivează că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, aceasta conturând pe deplin vinovăția inculpatului. Se arată în continuare, că Tribunalul Bacău a apreciat corect că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită, în modalitatea acceptării promisiunii unor foloase, care nu i se cuveneau, în sensul că, la întâlnirea care a avut loc la data de 15 februarie 1995, inculpatul a acceptat promisiunea lui H.D. de a primi sub formă de comision, suma de 79.000 dolari S.U.A., pentru a încheia contractul nr. 287/1995. Referitor la scrisoarea transmisă prin fax, din data de 25 februarie 1995, contestată de inculpat, în sensul că aceasta este o copie contrafăcută, se arată că susținerea inculpatului nu este întemeiată, întrucât organele poliției judiciare din Austria au confirmat autenticitatea scrisorii.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat și motivat că sunt suficiente elemente de natură să formeze convingerea că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără privare de libertate, prin suspendarea condiționată a executării pedepsei. Împotriva deciziei penale nr. 402 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, a declarat recurs inculpatul C.C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 385 9 alin. (1), pct. 17, 17 1 și 18 C. proc. pen., susținând, în esență, că nu a pretins și nu a primit bani sau alte foloase care nu i se cuveneau de la H.D. și nici nu a acceptat, expres sau tacit, astfel de promisiuni, iar faxul „incriminator” din 24 februarie 1995 nu poate constitui o dovadă a vinovăției sale.

Recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta, în continuare. Din examinarea hotărârii instanței de fond și a hotărârii instanței de apel, în raport cu probele administrate, se constată următoarele: Cu privire la martorul P.I., care a fost interpret de limba germană, la convorbirile dintre H.D. și inculpatul C.C.C. Acesta a declarat că a tradus oferta cetățeanului străin de a da inculpatului circa 80.000 dolari S.U.A. drept comision și lui (interpretului) 4000 dolari S.U.A., pentru plata prestației, menționând că este greu de spus că inculpatul a auzit traducerea ofertei și că a fost surprins de faptul că atunci inculpatul nu a avut nici o reacție. Martorul a mai precizat că cetățeanul străin nu a precizat cui va da comisionul și că nu s-au făcut astfel de promisiuni cu alte prilejuri, că nu a primit cei 4000 dolari S.U.A.

și că, la suplimentarea garanției bancare, inculpatul a protestat. Referitor la aprecierea declarației martorului P.I., trebuie avută în vedere și declarația martorului L.M., care a menționat că, în discuția care a avut-o primul i-a precizat că, între inculpat și delegatul firmei străine nu a avut nici o înțelegere cu privire la plata unui comision și că lipsa de reacție a inculpatului la oferta cetățeanului străin, pentru plata comisionului, a fost interpretată de martorul traducător ca fiind urmarea faptului că inculpatul nu a auzit această ofertă, ceea ce nici nu era exclus, avându-se în vedere că a avut loc într-un restaurant, după semnarea contractului.

Cu privire la scrisoarea transmisă prin fax, din 24 februarie 1995, prin care partenerul străin face cunoscut inculpatului că în schimbul garanției bancare suplimentare, de 92.500 dolari S.U.A., îi va credita contul bancar, în mod gradat, cu plăți lunare de comision, până aproximativ la suma de 79.000 dolari S.U.A., iar suma de 4000 dolari S.U.A. va fi creditată domnului P.I. în conformitate cu instrucțiunile. Conform expertizei tehnice, la dosar există numai copie a actului respectiv și prezintă unele vicii. Astfel, nu sunt menționate numărul de telex al destinatarului, data transmiterii, ora și minutul (date care sunt obligatorii). Totodată, este menționat ca destinatar P. Iași, iar pe partea de jos, ca expeditor, tot P. Iași.

În ceea ce privește mențiunea „Am înțeles, confirmat și de acord, locul și data Iași”, în limba engleză, a fost scrisă la mașină sau calculator, cu aceleași caractere ca și restul scrisorii, ceea ce dovedește că autorul acestei mențiuni este redactorul scrisorii și nu inculpatul. Pe de altă parte, avându-se în vedere că, la data acestei scrisori, transmisă prin fax, inculpatul se afla în Austria, se pune întrebarea de ce a mai fost necesară transmiterea acesteia în loc de a se trata direct înțelegerea, mai ales că necesita să fie asigurată o discreție maximă. De altfel, oferta partenerului străin, de a plăti un comision de 79.000 dolari S.U.A., plus să achite și suma de 4000 dolari S.U.A., traducătorului, în schimbul majorării garanției bancare cu 92.500 dolari S.U.A., apare ca nereală, neserioasă, lipsită de credibilitate, încât nu a fost de natură a suscita o reacție aprobativă din partea inculpatului.

De altfel, nu s-a plătit nici o sumă de bani, iar în corespondențele de la cetățeanul străin nu se menționează numărul de cont și banca unde urma să vireze comisionul și nici nu s-a solicitat ca să-i fie comunicate astfel de date. Nu s-a dovedit, nici că inculpatul a avut cont bancar în străinătate. În fine, mai este de menționat și faptul că inculpatul trimis separat în judecată, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în legătură cu contractul încheiat cu partenerul austriac, a fost achitat de judecătorie, soluție menținută în apel de tribunal, iar recursurile declarate de procuror și partea civilă nu au fost soluționate până în prezent. De asemenea și H.D. a fost achitat de către instanța de fond pentru infracțiunile de înșelăciune și dare de mită, în legătură cu același caz, iar apelul declarat de procuror nu a fost încă soluționat.

În raport de cele arătate, se impune concluzia că nu s-a dovedit cu certitudine vinovăția inculpatului C.C.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și că probele pe care s-a întemeiat condamnarea, respectiv declarația martorului P.I. și faxul din 24 februarie 1995, luate în considerare de către tribunal și curtea de apel, nu oferă date suficiente, certe și clare. Astfel, însuși martorul P.I. a mărturisit că îi este greu să spună, față de condițiile concrete care au existat în momentul respectiv, că inculpatul a auzit propunerea cetățeanului străin și că ar fi acceptat-o tacit, iar faxul din 24 februarie 1995, având serioase vicii și necoroborat cu probe certe, nu poate constitui un temei pentru reținerea vinovăției inculpatului.

Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a se admite recursul declarat de inculpat, a se casa decizia atacată precum și sentința penală nr. 350 din 11 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achita pe inculpat pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.C.C., împotriva deciziei penale nr. 402 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău. Casează hotărârea atacată precum și sentința penală nr. 350 din 11 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul C.C.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) și alin. ultim. C. pen. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.