ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 771/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1275 din 20

decembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, în baza

art. 211 lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen.,

condamnarea inculpaților

G.D.

și

S.R.N.

la câte 7 ani închisoare

fiecare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A dedus prevenția de la 27 mai 2002

la zi pentru ambii inculpați și a menținut starea de arest a acestora.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de

3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

confiscat de la inculpatul S.R.N. cuțitul folosit la săvârșirea faptei, iar în

baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la fiecare inculpat câte 60.000

lei.

A constatat prejudiciul parțial

acoperit prin restituire (suma de 130.000 lei).

Au fost obligați inculpații la

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, în noaptea de 26 mai 2002, în jurul orei 4,00, numitul P.C.G.,

îndreptându-se către Spitalul Sf. Pantelimon spre a-și trata un abces la o

măsea, a fost acostat de inculpații G.D. și S.R.N., acesta din urmă cerându-i

un foc pentru a-și aprinde o țigară.

În timp ce partea vătămată căuta

bricheta, inculpatul S.R.N. a amenințat-o cu un cuțit să-i dea toate bunurile

de valoare, bani și bijuterii, în caz contrar îl va omorî.

Partea vătămată a scos cei 250.000

lei pe care-i avea asupra sa pentru a-și plăti c/val intervenției

stomatologice, și i-a dat inculpatului S.R.N., moment în care, inculpatul G.D.,

care până atunci a stat în imediata apropiere a victimei pentru a nu fugi,

nemulțumit de suma mică de bani luată de la partea vătămată i-a luat de pe umăr

geanta și, negăsind nimic valoros, a înmânat-o victimei spunându-i pe un ton

ironic „asta-i viața”.

Inculpații au fost depistați și

imobilizați de către lucrătorii de poliție, care fuseseră sesizați de către

paznicul de la poarta Spitalului Sf. Pantelimon, acesta din urmă fiind martor

la cele întâmplate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalului București și inculpații G.D.

și S.R.N.

Parchetul a criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie arătând că, instanța de fond a omis să se pronunțe

asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, solicitată de inculpatul

G.D. așa cum a fost consemnată în încheierea de la termenul din 10 decembrie

2002, respectiv prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt calificat.

Apoi, s-a criticat sentința apelată

pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpaților,

instanța fondului omițând să aibă în vedere periculozitatea inculpaților, care

s-au folosit de un cuțit în săvârșirea faptei, comisă în loc public, instanța

având o convingere eronată că există o posibilitate de reeducare a inculpaților

prin aplicarea unor pedepse modice.

Cu privire la aplicarea art. 116

alin. (2) C. pen., reprezentanta parchetului, în ședința publică din 29 mai

2003 a arătat că nu își mai susține acest motiv de apel, dat fiind faptul că

inculpații locuiesc în raza municipiului București, respectiv a județului

Ilfov, județ care își are instituțiile administrative de bază în București și

deci nu li se poate interzice accesul la acestea.

Inculpații au criticat sentința

apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, inculpatul G.D. solicitând

achitarea, și în subsidiar reducerea pedepsei, iar inculpatul S.R.N., reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 294 din 29

mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate, apreciind sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

Instanța de control judiciar și-a

motivat hotărârea, în sensul că, vinovăția inculpaților a fost pe deplin

dovedită, că pedepsele au fost corect individualizate, iar cu privire la

cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, tribunalul s-a

pronunțat implicit prin condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru

care aceștia au fost trimiși în judecată.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal au declarat recursuri

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații.

Parchetul a criticat hotărârile

atacate pentru motivul cuprins la pct. 10 art. 385

9

C. proc. pen.,

referitor la omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de schimbare a

încadrării juridice dată faptei, formulată de inculpatul S.R.N., precum și,

pentru motivul prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați,

solicitându-se majorarea acestora.

Inculpații, prin apărător, au

reiterat criticile formulate și în fața instanței de apel, referitoare la

achitarea inculpatului G.D. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa vinovăției și

reducerea pedepsei, în subsidiar pentru inculpatul G.D. și în principal pentru

inculpatul S.R.N.

Recursurile declarate sunt

nefondate.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea

constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt, în baza

probatoriului administrat la dosarul cauzei, că vinovăția inculpaților a fost

pe deplin dovedită, iar pedepsele corect individualizate.

Referitor la critica inculpatului

G.D. ce vizează legalitatea hotărârilor, se constată că, participația și

vinovăția acestuia este dovedită cu probatoriul administrat în cauză, respectiv

declarația martorului ocular Șt.I., care a văzut cum s-au petrecut faptele și

care a și sesizat organele de poliție de la secția 9, ceea ce a și condus la

prinderea acestora imediat, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante, precum și declarațiile inculpaților, prin

care au recunoscut comiterea faptei, chiar dacă inculpatul G.D. a încercat

să-și minimalizeze contribuția.

Susținerea ulterioară a inculpatului

G.D., potrivit căreia el nu ar fi participat la comiterea tâlhărie nu poate fi

primită atâta vreme cât atât martorul ocular menționat, cât și partea vătămată

au confirmat prezența acestuia la locul faptei și ajutorul moral acordat

coinculpatului S.R.N., prin poziția fizică pe care a ocupat-o, aceea de a o

împiedica pe victimă să poată fugi.

Nici criticile referitoare la

greșita individualizare a pedepselor formulate de parchet, care a solicitat

majorarea, sau de inculpați, care au cerut reducerea acesteia, nu pot fi

primite, având în vedere că instanțele au ținut cont de toate criteriile

prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social

concret al faptei săvârșite, tâlhărie, comisă pe timp de noapte, de 2 persoane

împreună într-un loc public și amenințând partea vătămată cu un cuțit, dar și

cele referitoare la persoana inculpaților care nu au mai comis fapte penale și

au cu puțin peste vârsta majoratului, situație în care nu se impune nici

majorarea și nici reducerea acestora.

Referitor la critica parchetului

privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri formulată în

cauză de inculpați, de asemenea, Curtea o apreciază ca fiind nefondată,

tribunalul pronunțându-se asupra acesteia, implicit, atunci când a hotărât

condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, așa cum a fost

investit, prin actul de sesizare al instanței.

În concluzie, cum motivele de recurs

sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor

cazuri care ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție va respinge ca atare recursurile declarate.

În conformitate cu dispozițiile art.

88 C. pen., deduce din pedepse, pentru ambii inculpați perioada executată în

arest preventiv de la 27 mai 2002 la zi.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe inculpați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații G.D. și S.R.N.

împotriva deciziei penale nr. 294 din 29 mai 2003 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv pentru ambii inculpați de la 27 mai 2002 la 10

februarie 2004.

Obligă pe inculpați la plata sumei

de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte

400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 februarie 2004.