ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2700/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1225 din 13

decembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 4373/2002 al Tribunalului București, secția

a II-a penală, s-a dispus în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnarea

inculpatului

S.F., zis

„F.” la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a dedus prevenția inculpatului de

la 23 iulie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest.

S-a constatat că partea vătămată B.I.

nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral acoperit.

În baza art. 116 C. pen., s-a

interzis inculpatului de a se afla în municipiul București pe o durată de 4 ani

după executarea pedepsei principale.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța fondului a reținut că, în noaptea de 12 mai 2002, inculpatul S.F. împreună

cu N.I., au urmărit partea vătămată B.I. și când au ajuns lângă aceasta i-au

solicitat banii ce-i avea asupra sa. La refuzul părții vătămate N.I. a lovit

partea vătămată cu pumnul în față, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, iar

inculpatul S.F. a controlat-o în buzunare sustrăgându-i un pachet de țigări, o

brichetă și suma de 137.000 lei, după care au părăsit locul incidentului.

Împotriva acestei soluții a declarat

apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, în sensul reducerii pedepsei

aplicate.

Curtea de Apel București a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat constatând că prima instanță a

individualizat corect pedeapsa aplicată, în raport de prevederile art. 72 C.

pen., astfel încât, pedeapsa de 7 ani închisoare este de natură a asigura

scopul pedepsei așa cum a fost definit de dispozițiile art. 52 C. pen.,

neimpunându-se modificarea sa.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpat, care a reiterat, în esență, critica invocată în

apel, respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând

reducerea acesteia.

Critica nu este întemeiată.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului instanța de fond a ținut seama de toate criteriile impuse

de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al

faptei comise determinat de împrejurările și modalitatea în care s-a consumat

infracțiunea, limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor în textul

incriminator, circumstanțele personale ale inculpatului care anterior

săvârșirii faptei deduse judecății a mai comis fapte de aceeași natură fiind un

infractor de obicei care a dat dovadă de perseverență infracțională.

Ca atare, instanța de apel a

procedat corect respingând apelul inculpatului împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță, iar pentru considerentele arătate și recursul

declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel că va fi respins în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Curtea reține că pedeapsa de 7 ani

închisoare cu executare în regim de detenție poate asigura satisfacerea

scopului preventiv și coercitiv al pedepsei, așa cum a fost el stabilit de art.

52 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., urmează a

se deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 23

iulie 2002, la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 84 din 21 februarie 2003 a Curții

de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 23 iulie 2002, la 5 iunie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2003.