ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2700/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1225 din 13 decembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 4373/2002 al Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului S.F., zis „F.” la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. S-a dedus prevenția inculpatului de la 23 iulie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest. S-a constatat că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral acoperit. În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului de a se afla în municipiul București pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că, în noaptea de 12 mai 2002, inculpatul S.F. împreună cu N.I., au urmărit partea vătămată B.I. și când au ajuns lângă aceasta i-au solicitat banii ce-i avea asupra sa. La refuzul părții vătămate N.I. a lovit partea vătămată cu pumnul în față, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, iar inculpatul S.F. a controlat-o în buzunare sustrăgându-i un pachet de țigări, o brichetă și suma de 137.000 lei, după care au părăsit locul incidentului. Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, în sensul reducerii pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat constatând că prima instanță a individualizat corect pedeapsa aplicată, în raport de prevederile art. 72 C. pen., astfel încât, pedeapsa de 7 ani închisoare este de natură a asigura scopul pedepsei așa cum a fost definit de dispozițiile art. 52 C. pen., neimpunându-se modificarea sa. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a reiterat, în esență, critica invocată în apel, respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând reducerea acesteia. Critica nu este întemeiată.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a ținut seama de toate criteriile impuse de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise determinat de împrejurările și modalitatea în care s-a consumat infracțiunea, limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor în textul incriminator, circumstanțele personale ale inculpatului care anterior săvârșirii faptei deduse judecății a mai comis fapte de aceeași natură fiind un infractor de obicei care a dat dovadă de perseverență infracțională. Ca atare, instanța de apel a procedat corect respingând apelul inculpatului împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță, iar pentru considerentele arătate și recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel că va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Curtea reține că pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție poate asigura satisfacerea scopului preventiv și coercitiv al pedepsei, așa cum a fost el stabilit de art. 52 C. pen. Conform art. 88 C. pen., urmează a se deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 23 iulie 2002, la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 84 din 21 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 23 iulie 2002, la 5 iunie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2003.