ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3080/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3080/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 16 din 9 ianuarie
2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpata C.M.N. la
5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.
a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de deținere ilegală de droguri de mare
risc atât în vederea comercializării, cât și pentru consum propriu, prevăzută
de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art.
76 lit. a) C. pen.
În baza art. 4 din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. d) C. pen., a mai condamnat pe
aceeași inculpată la un an închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34
lit. b) C. pen., inculpata va executa 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea
drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65
C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art.
64 C. pen., a fost menținută starea de arest, computată durata arestării
preventive și inculpata a fost obligată să plătească statului cheltuieli
judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre,
prima instanță a reținut că la data de 13 noiembrie 2002, lucrătorii de poliție
au descoperit la locuința ei 11 doze de heroină destinate comercializării și
consumului propriu, după ce cu puțin timp înainte vânduse unei persoane o
cantitate din această substanță.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata.
Apelul parchetului a fost admis,
casată în parte sentința atacată și în baza art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a
dispus distrugerea cantității de 0,43 gr. heroină.
Apelul inculpatei a fost respins.
Au declarat recurs, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București și inculpata.
Ministerul Public a criticat
hotărârile sub aspectul temeiniciei lor susținând că pedepsele aplicate au fost
greșit individualizate, ca urmare a reținerii în favoarea inculpatei a
circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Sub acest aspect, s-a arătat că
instanțele nu au ținut seama de faptul că infracțiunile comise de inculpat
prezintă un grad sporit de pericol social determinat de amploarea și frecvența pe
care a luat-o fenomenul consumului și traficului de stupefiante, precum și de
consecințele acestuia. Pericolul social sporit al faptelor comise mai este
determinat și de cantitatea de heroină găsită asupra inculpatei (0,13 gr.), iar
recunoașterea circumstanțelor atenuante față de toate acestea nu este
justificată.
La rândul său, inculpata a susținut
că pedeapsa aplicată este exagerată, ea nereflectând corect gradul de pericol
social concret al faptei și făptuitorului.
În acest sens, apărătorul a susținut
că instanțele trebuiau să acorde o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante
reținute și să aplice o pedeapsă mult mai redusă.
Pentru aceste motive, procurorul și
apărătorul au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și
majorarea pedepselor aplicate, așa cum a pus concluzii reprezentantul
Ministerului Public și reducerea sancțiunilor penale așa cum a cerut
apărătorul.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 72 C. pen., pericolul
social al unei fapte incriminate de legea penală, nu este unicul criteriu de
stabilire și de aplicare a pedepsei la individualizarea ei, instanța trebuie să
aibă în vedere persoana făptuitorului, precum și condițiile în care fapta a
fost comisă.
În acest sens, analizând hotărârile
atacate se constată că pedepsele aplicate au fost bine individualizate, ele
reflectând corect gradul de pericol social al faptelor și făptuitorului.
Astfel, la stabilirea și aplicarea
lor instanțele au făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.,
deoarece au avut în vedere nu numai pericolul social sporit al faptelor
imputate ci și persoana inculpatei care a recunoscut și regretat comiterea lor
și are în întreținere un copil minor.
Față de toate acestea, se desprinde
concluzia că așa cum au fost stabilite, pedepsele prin cuantumul lor sunt de
natură să asigure reeducarea inculpatei și prevenția generală.
În consecință, hotărârile fiind
temeinice și legale sub toate aspectele, recursurile urmează să fie respinse.
Întrucât inculpata a fost judecată
în stare de arest urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata
reținerii și arestării preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu
ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din
oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de
către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către inculpata C.M.N.
împotriva deciziei nr. 96 din 20 februarie 2003 a Curții de Apel București,
secția a II-a penală, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată,
durata reținerii și arestării preventive de la 14 noiembrie 2002, la zi.
Obligă pe inculpată să plătească
statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul
apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
26 iunie 2003.