ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1211/2003

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 600 din 18 iunie 2002, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata C.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare și un an și 6 luni interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 26 aprilie 2002, la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpată cantitatea de 5,30 grame heroină cu cofeină, ambalată și sigilată cu sigiliul nr. 50091 și aflată la organele de cercetare penală.

Inculpata a fost obligată la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 26 aprilie 2002, cu ocazia efectuării unei percheziții la locuința inculpatei C.P., organele de poliție au descoperit 115 doze de heroină destinate vânzării. În termenul legal, împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata C.P. Parchetul a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicia pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mică, față de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și pentru greșita reținere în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante.

Inculpata C.P., la termenul din 9 octombrie 2002, și-a retras apelul. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 619 din 9 octombrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, secția a II-a penală, și a majorat pedeapsa aplicată inculpatei, de la 3 ani închisoare și un an și 6 luni interzicerea unor drepturi, la 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 din același cod. A dedus din pedeapsă, prevenția inculpatei de la 26 aprilie 2002, la 9 octombrie 2002. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. A luat act de retragerea apelului declarat de inculpată.

Curtea de apel a motivat această soluție, în sensul că, deși instanța de fond a reținut corect circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei, totuși, raportat la gradul deosebit de pericol social al faptei, reprezentat inclusiv prin cantitatea mare de droguri, a redus exagerat pedeapsa la numai 3 ani închisoare, ceea ce contravine scopului educativ al acesteia, în sensul dispozițiilor art. 52 C. pen. Împotriva deciziei penale, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, atât sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante, cât și sub aspectul cuantumului pedepsei, și inculpata C.P., care nu și-a motivat recursul, însă, oral, în ședința publică de judecată a solicitat reducerea pedepsei.

Examinând decizia atacată în raport de cazul de recurs invocat de către recurenți, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul parchetului fondat sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, urmând a fi admis, iar cel al inculpatei, nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., constau în anumite stări, situații, etc., pe care instanța raportându-le, atât la faptă, cât și la făptuitor, le consideră că sunt de natură să imprime infracțiunii un grad de pericol social redus, ce impune pentru justa individualizare a pedepsei, atenuarea acesteia. Revenind la cauză, se constată că instanța de control judiciar menținând în mod corect aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., totuși, la dozarea pedepsei nu a avut în vedere în suficientă măsură pericolul social concret al faptei comise, rezultat din faptul că inculpata C.P.

a deținut, în scop de valorificare, o cantitate mare de droguri (115 doze, în greutate de 5,48 gr.), heroină în amestec cu cofeină, apreciată ca drog de mare risc, faptul că traficul de droguri constituia pentru inculpată un mijloc de existență, cât și faptul că activitatea infracțională se desfășura potrivit declarațiilor date de aceasta în faza de urmărire penală, de o bună perioadă de timp. Mai mult, inculpata a arătat că se ocupa cu vânzarea de droguri de la arestarea fiului său, C.M., zis „C.”, față de care s-a dispus măsura preventivă a privării de libertate, pentru același gen de infracțiuni și practic, inculpata a preluat și a continuat activitatea infracțională desfășurată de fiul ei, cu toate că știa consecințele socialmente periculoase ale faptei sale.

De asemenea, ceea ce trebuie avut în vedere, este faptul că pentru fapta reținută în sarcina inculpatei, pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 10 la 20 de ani, regim sancționator impus de gradul de pericol social deosebit, pentru societate, în general și pentru sănătatea populației, în special. Or, față de aceste aspecte, celelalte criterii reținute în mod corect de către instanțe drept circumstanțe atenuante, constând în buna conduită a inculpatei anterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale, sinceritatea manifestată pe parcursul procesului penal, împrejurarea că este văduvă, în vârstă de 57 de ani și cu o situație materială grea, nu justifică aplicarea unei pedepse coborâte mult sub minimul special, și anume de 6 ani închisoare.

În raport cu aceste date, Curtea apreciază că, aplicarea față de inculpată a unei pedepse majorate de la 6 ani închisoare, la 8 ani închisoare, va contribui la realizarea funcțiilor și a scopului pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen. Cu luarea în considerare a celor ce preced, recursul inculpatei, motivat sub aspectul reducerii pedepsei aplicate, este nefondat. În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursul, va casa decizia penală atacată, numai sub aspectul cuantumului pedepsei privative de libertate, pe care o va majora de la 6 ani închisoare, la 8 ani închisoare, iar conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul declarat de inculpată, ca nefondat, pe care o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel cum va dispune prin dispozitivul prezentei decizii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 619 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpata C.P. Casează decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care o majorează de la 6 ani închisoare, la 8 ani închisoare. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.P. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 26 aprilie 2002, la 11 martie 2003. Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.