ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1508/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1508/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 619 din 12

noiembrie 2001, Tribunalul Dolj a condamnat, printre alții, pe inculpata F.M.

la:

- 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și

e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a luat act că părțile vătămate

P.A. și P.I. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 1.100.000 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariu de

avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu la urmărirea penală.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În ziua de 10 august 2000, în jurul

orelor 9,00, părțile vătămate P.A. și P.I., tată și fiu, au ajuns în Piața

Centrală a municipiului Craiova, loc unde intenționau să vândă un număr de 69

cupoane agricole.

După ce au parcat autoturismul cu

care s-au deplasat până la acel loc, cei doi au plecat în căutarea unor

eventuali cumpărători.

În zona respectivă, în cursul anilor

2000, de notorietate devenise împrejurarea că se tranzacționau

vânzări-cumpărări, având ca obiect cupoane agricole, operațiuni frauduloase,

efectuate de țigani, printre care și inculpații M.S. (condamnat în cauză) și

F.M.

Cei doi inculpați, însoțiți de B.M.

și L.M. au acostat părțile vătămate, ocazie cu care B.M. le-a oferit 80.000 lei

pentru un cupon, iar în urma discuțiilor purtate au convenit asupra sumei de

94.000 lei.

B.M. s-a deplasat la un alt cunoscut

al acestor tranzacții, V.V., de unde a împrumutat suma de 6.400.000 lei și, în

timp ce părțile vătămate se deplasau spre autoturism au fost ajunse din urmă de

inculpatul M.S., care fusese anunțat de inculpata F.M.

După o discuție în țigănește, M.S.

i-a cerut lui B.M. să-l lase pe el să tranzacționeze, fiind cel mai priceput în

înșelarea vânzătorilor de cupoane.

În această împrejurare, M.S. cu cele

2 părți vătămate au plecat spre autoturism, urmați de B.M. și F.M. și alți

țigani.

Pe scaunul șoferului s-a urcat,

partea vătămată P.I., iar în dreapta-față M.S., partea vătămată P.S. rămânând

în afara autoturismului, observând ce se întâmplă în mașină.

Pentru a-i fi distrasă atenția, B.M.

a început o discuție cu partea vătămată P.A. în care a intervenit și F.M.,

această atitudine fiind una din tacticile folosite de țigani pentru a înșela

vânzătorii de cupoane.

Inculpata F.M. chiar a încercat să

deschidă portiera față stânga a mașinii pentru a discuta cu partea vătămată

P.I., dar a fost refuzată. Mai mult de atât, partea vătămată a închis ușa,

motiv pentru care inculpata F.M. s-a deplasat în dreptul celeilalte portiere

față-dreapta, care a fost de la început sprijinită cu piciorul și ținută

deschisă de inculpatul M.S.

Între timp autoturismul a fost

înconjurat de țigani.

În aceste condiții M.S. a dat părții

vătămate P.I. suma de bani luată de la B.M., respectiv 6.400.000 lei.

Numărând banii, partea vătămată P.I.

a constatat că lipsesc 400.000 lei din prețul convenit, motiv pentru care

inculpatul M.S. a cerut această sumă țiganilor din preajmă pe care a dat-o apoi

părții vătămate.

Banii primiți, partea vătămată i-a

băgat în torpedoul autoturismului pe care l-a închis cu ajutorul unui buton.

Imediat, partea vătămată P.I. a scos

din buzunar un număr de 69 cupoane pe care le-a predat inculpatului M.S.

Inculpatul M.S. i-a cerut părții

vătămate să-i dea suma de 100.000 lei, motivând că pentru cupoanele cumpărate

i-a dat un preț prea mare.

În același timp, inculpatul a îndoit

sub degete cupoanele, gest sesizat de partea vătămată P.A. care și-a dat seama

că procedând în acest fel inculpatul încearcă să-l înșele pe fiul său,

avertizându-l în acest sens.

În aceste împrejurări, P.A. s-a

deplasat spre locul unde stătea fiul său, însă inculpata F.M., aflată deja în

acel loc, văzând că P.I. refuză să-i dea cei 100.000 lei lui M.S., brusc, pe

ușa ce era întredeschisă, a pătruns în autoturism, a smuls cheile din contact,

după care a forțat ușa de la torpedou.

Partea vătămată P.I. a încercat să

riposteze, însă a fost prins de mâini de M.S., așa încât inculpata F.M. a

reușit să rupă capacul torpedoului, și să ia toți banii.

Sesizând pericolul, P.A. a intrat și

el cu partea superioară a corpului în autoturism și luând-o de păr pe inculpata

F.M. a tras-o afară, moment în care banii ținuți în mână de aceasta s-au

împrăștiat pe sol și pe podeaua mașinii.

Când a revenit în picioare, partea

vătămată P.A. a fost ivit cu pumnul peste față de L.M., iar P.I., încercând să

recupereze cupoanele, a smuls din mâna lui M.S. un număr de 23 cupoane, ocazie

cu care s-au lovit reciproc.

Inculpata F.M., a strâns de pe jos

suma de bani rămasă, după care a fugit de la locul faptei, lucru pe care l-au

făcut și ceilalți agresori și anume M.S., B.S. și L.M.

De la locul faptei cei patru

menționați mai sus au plecat cu un taxi.

Despre cele petrecute au fost

încunoștiințate organele de poliție care în urma verificărilor făcute i-a

identificat pe inculpați, la scurtă vreme.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel între alții și inculpata F.M. pe care a criticat-o cu privire la

greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, susținând că

nu a participat la comiterea faptei, iar banii luați din mașină și de pe sol

reprezentau bani împrumutați de la B.M., pe care trebuia să-i restituie din

moment ce tranzacția nu se încheiase, motiv pentru care a solicitat a se

dispune achitarea sa.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 297 din 4 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpata F.M., cu motivarea că din probele de la dosar rezultă fără nici un

dubiu că aceasta a comis fapta pentru care a fost trimisă în judecată și

condamnată, a cărei activitate infracțională se subsumează activității

desfășurată de ceilalți inculpați.

S-a arătat că, în acest context,

fapta inculpatei de a lua din torpedoul mașinii suma de bani ce a format

obiectul tranzacției, după ce a bruscat pe partea vătămată P.I. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care nu

există nici un temei pentru a se dispune achitarea.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpata F.M., care a reiterat motivul invocat și

la instanța de apel, respectiv că nu se face vinovată de săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care se impune achitarea.

În subsidiar, a solicitat a se

constata că fapta sa de a lua banii din torpedou și de pe jos ar putea fi

încadrată, eventual, în infracțiunea de furt, pentru care s-ar putea dispune

condamnarea sa.

De asemenea, inculpata a mai

criticat decizia atacată și cu privire la pedeapsa aplicată pe care, în cazul

în care nu se vor primi celelalte 2 critici, o consideră prea severă, cât și la

modalitatea de executare a pedepsei în care sens a solicitat a se dispune

reducerea și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Recursul declarat de inculpata F.M.

este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că, instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație

de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de

inculpată în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o

pedeapsă just individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72

C. pen. și care este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

a) Susținerea inculpatei potrivit

căreia nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie ori că fapta

sa ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de furt este

nefondată.

Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen.,

constituie tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau

amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputința de

a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace

pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori

pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Raportând cele rezultate din

conținutul textului de lege citat la situația de fapt din speță, potrivit

căreia inculpata F.M., în timpul tranzacției cu părțile vătămate, prin

folosirea de violență a sustras din torpedoul mașinii suma de bani ce

reprezenta contravaloarea tichetelor agricole tranzacționate, se constată că

aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în

modalitatea reținută de instanțe și nu pe cele ale infracțiunii de furt cum

fără temei s-a susținut, iar condamnarea ei pentru această infracțiune este în

afară de orice critică, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea.

În ce privește pedeapsa aplicată și

modalitatea de executare a acesteia se constată că au fost just

individualizate, și că reflectă pe deplin atât pericolul social al faptei, care

prin modalitatea în care a fost concepută și executată imprimă faptei o

periculozitate sporită, cât și datele ce țin de persoana acesteia care nu are

antecedente penale, dar în cursul procesului a dat dovadă de nesinceritate,

susținând că nu a participat la săvârșirea faptei, ceea ce denotă că pentru

realizarea scopului arătat în art. 52 C. pen., se impune aplicarea unui tratament

juridic sancționator mai sever, inclusiv în ce privește modalitatea de

executare, care a fost bine aleasă de instanțe, prin privare de libertate.

Cu toate acestea recursul declarat

de inculpata F.M. este întemeiat, pentru un alt motiv și anume neaplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, săvârșită

în varianta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv de casare

analizat din oficiu în temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 13 C. pen., în cazul

în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au

intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.

Din actele și lucrările de la dosar,

rezultă că inculpata F.M. a comis fapta pentru care a fost trimisă în judecată

și condamnată la data de 10 mai 2000, dată la care erau aplicabile dispozițiile

art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și pentru care limitele de pedeapsă erau

între 5 și 20 ani închisoare.

Ulterior, mai precis la data de 18

aprilie 2002, a intrat în vigoare Legea nr. 169 prin care au fost modificate

unele dispoziții C. pen., între care și cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C.

pen.

Urmare a acestor modificări a fost

introdus art. 211 alin. (2

1

), iar agravanta prevăzută în vechea reglementare

la lit. a), a fost trecută la alineatul nou introdus, respectiv (2

1

),

purtând aceiași lit. (a), dar pentru care limitele de pedeapsă au fost

stabilite între 7 și 20 ani închisoare.

Din cele arătate, rezultă că în

cauză, față de modificările aduse Codului penal, în speță art. 211 alin. (2) C.

pen., prin legea menționată, text de lege reținut și în sarcina inculpatei

F.M., urmează a se constata că dispozițiile textului de lege în discuție, în

varianta existentă înainte de modificare îi sunt mai favorabile având în vedere

ca minimul special prevăzut este mai mic decât noua reglementare, motiv pentru

care se impune aplicarea dispozițiilor art. 14 C. pen.

De menționat faptul că deși Legea

nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării cauzei în apel, instanța de apel

fără nici o justificare nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.

În consecință, pentru motivele

arătate urmează a se constata că recursul declarat de inculpata F.M. este

fondat, numai pentru motivul de casare analizat din oficiu, respectiv aplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a) C. pen., motiv pentru care urmează a fi admis, a casa atât

decizia atacată, cât și hotărârea instanței de fond, în sensul celor mai

sus-arătate, cu menținerea pedepsei aplicată de prima instanță și menținută de

instanța de apel, care a fost corect individualizată, dispunându-se potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpata F.M. împotriva deciziei penale nr. 297 din 4 iulie 2002 a Curții de

Apel Craiova.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 619 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj, numai cu

privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.

Face aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 13 C. pen. și menține pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată

inculpatei.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.