ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1508/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 619 din 12 noiembrie 2001, Tribunalul Dolj a condamnat, printre alții, pe inculpata F.M. la: - 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a luat act că părțile vătămate P.A. și P.I. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu la urmărirea penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În ziua de 10 august 2000, în jurul orelor 9,00, părțile vătămate P.A. și P.I., tată și fiu, au ajuns în Piața Centrală a municipiului Craiova, loc unde intenționau să vândă un număr de 69 cupoane agricole. După ce au parcat autoturismul cu care s-au deplasat până la acel loc, cei doi au plecat în căutarea unor eventuali cumpărători. În zona respectivă, în cursul anilor 2000, de notorietate devenise împrejurarea că se tranzacționau vânzări-cumpărări, având ca obiect cupoane agricole, operațiuni frauduloase, efectuate de țigani, printre care și inculpații M.S. (condamnat în cauză) și F.M. Cei doi inculpați, însoțiți de B.M.

și L.M. au acostat părțile vătămate, ocazie cu care B.M. le-a oferit 80.000 lei pentru un cupon, iar în urma discuțiilor purtate au convenit asupra sumei de 94.000 lei. B.M. s-a deplasat la un alt cunoscut al acestor tranzacții, V.V., de unde a împrumutat suma de 6.400.000 lei și, în timp ce părțile vătămate se deplasau spre autoturism au fost ajunse din urmă de inculpatul M.S., care fusese anunțat de inculpata F.M. După o discuție în țigănește, M.S. i-a cerut lui B.M. să-l lase pe el să tranzacționeze, fiind cel mai priceput în înșelarea vânzătorilor de cupoane. În această împrejurare, M.S. cu cele 2 părți vătămate au plecat spre autoturism, urmați de B.M. și F.M. și alți țigani. Pe scaunul șoferului s-a urcat, partea vătămată P.I., iar în dreapta-față M.S., partea vătămată P.S.

rămânând în afara autoturismului, observând ce se întâmplă în mașină. Pentru a-i fi distrasă atenția, B.M. a început o discuție cu partea vătămată P.A. în care a intervenit și F.M., această atitudine fiind una din tacticile folosite de țigani pentru a înșela vânzătorii de cupoane. Inculpata F.M. chiar a încercat să deschidă portiera față stânga a mașinii pentru a discuta cu partea vătămată P.I., dar a fost refuzată. Mai mult de atât, partea vătămată a închis ușa, motiv pentru care inculpata F.M. s-a deplasat în dreptul celeilalte portiere față-dreapta, care a fost de la început sprijinită cu piciorul și ținută deschisă de inculpatul M.S. Între timp autoturismul a fost înconjurat de țigani. În aceste condiții M.S.

a dat părții vătămate P.I. suma de bani luată de la B.M., respectiv 6.400.000 lei. Numărând banii, partea vătămată P.I. a constatat că lipsesc 400.000 lei din prețul convenit, motiv pentru care inculpatul M.S. a cerut această sumă țiganilor din preajmă pe care a dat-o apoi părții vătămate. Banii primiți, partea vătămată i-a băgat în torpedoul autoturismului pe care l-a închis cu ajutorul unui buton. Imediat, partea vătămată P.I. a scos din buzunar un număr de 69 cupoane pe care le-a predat inculpatului M.S. Inculpatul M.S. i-a cerut părții vătămate să-i dea suma de 100.000 lei, motivând că pentru cupoanele cumpărate i-a dat un preț prea mare. În același timp, inculpatul a îndoit sub degete cupoanele, gest sesizat de partea vătămată P.A.

care și-a dat seama că procedând în acest fel inculpatul încearcă să-l înșele pe fiul său, avertizându-l în acest sens. În aceste împrejurări, P.A. s-a deplasat spre locul unde stătea fiul său, însă inculpata F.M., aflată deja în acel loc, văzând că P.I. refuză să-i dea cei 100.000 lei lui M.S., brusc, pe ușa ce era întredeschisă, a pătruns în autoturism, a smuls cheile din contact, după care a forțat ușa de la torpedou. Partea vătămată P.I. a încercat să riposteze, însă a fost prins de mâini de M.S., așa încât inculpata F.M. a reușit să rupă capacul torpedoului, și să ia toți banii. Sesizând pericolul, P.A. a intrat și el cu partea superioară a corpului în autoturism și luând-o de păr pe inculpata F.M.

a tras-o afară, moment în care banii ținuți în mână de aceasta s-au împrăștiat pe sol și pe podeaua mașinii. Când a revenit în picioare, partea vătămată P.A. a fost ivit cu pumnul peste față de L.M., iar P.I., încercând să recupereze cupoanele, a smuls din mâna lui M.S. un număr de 23 cupoane, ocazie cu care s-au lovit reciproc. Inculpata F.M., a strâns de pe jos suma de bani rămasă, după care a fugit de la locul faptei, lucru pe care l-au făcut și ceilalți agresori și anume M.S., B.S. și L.M. De la locul faptei cei patru menționați mai sus au plecat cu un taxi. Despre cele petrecute au fost încunoștiințate organele de poliție care în urma verificărilor făcute i-a identificat pe inculpați, la scurtă vreme.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel între alții și inculpata F.M. pe care a criticat-o cu privire la greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, susținând că nu a participat la comiterea faptei, iar banii luați din mașină și de pe sol reprezentau bani împrumutați de la B.M., pe care trebuia să-i restituie din moment ce tranzacția nu se încheiase, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea sa. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 297 din 4 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata F.M., cu motivarea că din probele de la dosar rezultă fără nici un dubiu că aceasta a comis fapta pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată, a cărei activitate infracțională se subsumează activității desfășurată de ceilalți inculpați.

S-a arătat că, în acest context, fapta inculpatei de a lua din torpedoul mașinii suma de bani ce a format obiectul tranzacției, după ce a bruscat pe partea vătămată P.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care nu există nici un temei pentru a se dispune achitarea. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpata F.M., care a reiterat motivul invocat și la instanța de apel, respectiv că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care se impune achitarea. În subsidiar, a solicitat a se constata că fapta sa de a lua banii din torpedou și de pe jos ar putea fi încadrată, eventual, în infracțiunea de furt, pentru care s-ar putea dispune condamnarea sa.

De asemenea, inculpata a mai criticat decizia atacată și cu privire la pedeapsa aplicată pe care, în cazul în care nu se vor primi celelalte 2 critici, o consideră prea severă, cât și la modalitatea de executare a pedepsei în care sens a solicitat a se dispune reducerea și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Recursul declarat de inculpata F.M. este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că, instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpată în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen.

și care este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen. a) Susținerea inculpatei potrivit căreia nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie ori că fapta sa ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de furt este nefondată. Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Raportând cele rezultate din conținutul textului de lege citat la situația de fapt din speță, potrivit căreia inculpata F.M., în timpul tranzacției cu părțile vătămate, prin folosirea de violență a sustras din torpedoul mașinii suma de bani ce reprezenta contravaloarea tichetelor agricole tranzacționate, se constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în modalitatea reținută de instanțe și nu pe cele ale infracțiunii de furt cum fără temei s-a susținut, iar condamnarea ei pentru această infracțiune este în afară de orice critică, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea.

În ce privește pedeapsa aplicată și modalitatea de executare a acesteia se constată că au fost just individualizate, și că reflectă pe deplin atât pericolul social al faptei, care prin modalitatea în care a fost concepută și executată imprimă faptei o periculozitate sporită, cât și datele ce țin de persoana acesteia care nu are antecedente penale, dar în cursul procesului a dat dovadă de nesinceritate, susținând că nu a participat la săvârșirea faptei, ceea ce denotă că pentru realizarea scopului arătat în art. 52 C. pen., se impune aplicarea unui tratament juridic sancționator mai sever, inclusiv în ce privește modalitatea de executare, care a fost bine aleasă de instanțe, prin privare de libertate.

Cu toate acestea recursul declarat de inculpata F.M. este întemeiat, pentru un alt motiv și anume neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, săvârșită în varianta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv de casare analizat din oficiu în temeiul art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Potrivit art. 13 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă. Din actele și lucrările de la dosar, rezultă că inculpata F.M. a comis fapta pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată la data de 10 mai 2000, dată la care erau aplicabile dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.

și pentru care limitele de pedeapsă erau între 5 și 20 ani închisoare. Ulterior, mai precis la data de 18 aprilie 2002, a intrat în vigoare Legea nr. 169 prin care au fost modificate unele dispoziții C. pen., între care și cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen. Urmare a acestor modificări a fost introdus art. 211 alin. (2 1 ), iar agravanta prevăzută în vechea reglementare la lit. a), a fost trecută la alineatul nou introdus, respectiv (2 1 ), purtând aceiași lit. (a), dar pentru care limitele de pedeapsă au fost stabilite între 7 și 20 ani închisoare.

Din cele arătate, rezultă că în cauză, față de modificările aduse Codului penal, în speță art. 211 alin. (2) C. pen., prin legea menționată, text de lege reținut și în sarcina inculpatei F.M., urmează a se constata că dispozițiile textului de lege în discuție, în varianta existentă înainte de modificare îi sunt mai favorabile având în vedere ca minimul special prevăzut este mai mic decât noua reglementare, motiv pentru care se impune aplicarea dispozițiilor art. 14 C. pen. De menționat faptul că deși Legea nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării cauzei în apel, instanța de apel fără nici o justificare nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. În consecință, pentru motivele arătate urmează a se constata că recursul declarat de inculpata F.M.

este fondat, numai pentru motivul de casare analizat din oficiu, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv pentru care urmează a fi admis, a casa atât decizia atacată, cât și hotărârea instanței de fond, în sensul celor mai sus-arătate, cu menținerea pedepsei aplicată de prima instanță și menținută de instanța de apel, care a fost corect individualizată, dispunându-se potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata F.M. împotriva deciziei penale nr. 297 din 4 iulie 2002 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 619 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen. și menține pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatei. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.