ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4054/2003

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 317 din 23

decembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu a fost condamnat inculpatul R.D. la

pedeapsa de 17 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi pentru

săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive de la 21 august 2002

la zi.

Totodată, inculpatul a fost obligat

să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență pentru copii București,

suma de 2.175.856 lei, cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul s-a aflat în relații de

concubinaj cu M.I., fiecare având câte un copil din alte legături, și anume

R.L.A. în vârstă de 9 ani și M.D., în vârstă de un an și 8 luni.

La data de 16 august 2002, M.I. a

plecat la servici, inculpatul rămânând acasă pentru a aduce lemne din pădure.

În cursul zilei, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor

19,30, l-a trimis pe fiul său R.L.A. să mai cumpere țuică, context în care a

rămas singur cu minora M.D.

Fiind în stare de ebrietate,

inculpatul s-a îndreptat spre patul în care se afla copilul, i-a dat jos

chiloțeii și a întreținut cu ea un raport sexual, după care a șters-o de sânge

și a aruncat chiloții în WC.

În urma violului fetița a suferit o

plagă vulvo vaginală cu ruptură de vagin posterior, fiind internată la Spitalul

de Urgență Grigore Alexandrescu București, unde a fost supusă unei intervenții

chirurgicale.

Din raportul medico-legal întocmit

în cauză, s-a reținut că minora M.D. a prezentat leziuni traumatice genitale

care s-au putut produce prin penetrare vaginală cu corp dur.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza proceselor verbale întocmite de organele de cercetare,

raportului medico-legal încheiat de Serviciul județean de medicină legală

Giurgiu, depozițiilor martorilor V.M., V.D., B.G., V.G., declarațiilor părții

vătămate M.I., probe coroborate în declarațiile inculpatului care a recunoscut

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată (inculpatul precizând în

declarațiile date că în mod intenționat a penetrat vaginul minorei cu două

degete, expertiza medico-legală concluzionând că „cel mai posibil leziunile

constatate au fost produse prin penetrare cu penis, posibil și degete”).

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 244 din 8 mai 2003, a respins apelul formulat

de inculpat, apel ce a vizat netemeinicia sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs reiterând motivul de apel, și anume reindividualizarea

pedepsei aplicate care este prea aspră.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond și de apel au

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului încadrând

corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în dispozițiile art. 197

alin. (1) și (3) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 52

și art. 72 C. pen., în speță ținându-se seama atât de pericolul social concret

al faptei comise, cât și de persoana făptuitorului.

Pericolul social al faptei săvârșită

constă în aceea că au fost lezate integritatea și sănătatea fizică a unui copil

în vârstă de numai un an și 8 luni, în consecințele ireparabile ale faptei

comise, acestea marcând-o în viitor pe minoră (chiar dacă vârsta acesteia nu-i

permite conștientizarea celor întâmplate) în ecoul faptei în rândul unei

comunități sătești în care locuiesc minora și mama acesteia.

Periculozitatea inculpatului este

reliefată de faptul că inculpatul intenționat a comis infracțiunea deranjat de

faptul că minora plângea, precum și de conduita inculpatului după comiterea

infracțiunii care a încercat să ascundă urmele faptei, adaptând inițial o

atitudine nesinceră și numai după prezentarea probelor, iar ulterior după

supunerea sa la biodetectorul stresului emoțional, a recunoscut infracțiunea

pentru care a fost trimis în judecată.

Fapta comisă de inculpat fiind

foarte gravă în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită

impunea aplicarea unei sancțiuni severe, de natură a se asigura rolul coercitiv

și preventiv educativ al sancțiunii penale, motiv pentru care recurentul

declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 244 din 8 mai 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 21 august 2002 la 26 septembrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 septembrie 2003.