ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 628/2004

Asupra

conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă introdusă la 24 martie 2003

la Judecătoria Ploiești, reclamanții T.M., M.T., și M.T.II domiciliați în

municipiul Ploiești au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta R.M.O. din

București, să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de

moștenitor nr. 195 din 14 noiembrie 2002 eliberat de Biroul Notarului Public L.C.C.

din Ploiești, cât și a declarației date în fața aceluiași notar public la 23

octombrie 2002 de către E.C.D.V. în calitate de succesor legal al defunctului E.C.

decedat la 5 iulie 1966, cu ultimul domiciliu în Ploiești.

În motivarea acțiunii s-a susținut în esență că

cele două acte a căror anulare se solicită, au fost eliberate „pro causa” de

notarul public, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 36/1995 privind

activitatea notarială și a prevederilor de drept substanțial aplicabile,

respectiv art. 700 C. civ., în scopul folosirii frauduloase în cadrul procesului

civil în curs de soluționare dintre reclamanți și pârâți, având ca obiect

pretenții bănești, aflat pe rolul Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 3166 din 23 aprilie

2003, Judecătoria Ploiești, a admis excepția de necompetență materială și

socotind că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 5 C. proc. civ. potrivit

cărora cererea de chemare în judecată se face la instanța domiciliului

pârâtului, a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 6

București, în jurisdicția căreia se află domiciliul pârâtei O.M.R.

Această din urmă instanță, prin sentința civilă

nr. 4396 din 11 iunie 2003, din oficiu, a considerat la rândul său că nu este

competentă, întrucât potrivit dispozițiilor art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în

materie de moștenire, competența teritorială se stabilește în funcție de

ultimul domiciliu al defunctului.

Ca urmare s-a dispus declinarea competenței în

favoarea Judecătoriei Ploiești în a cărei rază de activitate a fost ultimul

domiciliu al defunctului E.C. și trimiterea conflictului ivit, spre soluționare

acestei instanțe.

Această din urmă declinare se dovedește legală.

În categoria „cererilor privitoare la moștenire”

la care se referă dispozițiile art. 14 pct. 2 C. proc. civ., fără alte

delimitări, trebuie să se înțeleagă și acțiunile prin care se contestă, modul

de desfășurare a procedurii succesorale notariale, cu măsurile, operațiunile și

actele cu efectele juridice pe care acestea le implică, invocându-se încălcarea

dispozițiilor legale de drept substanțial sau procedural aplicabile, cu

consecința vătămării drepturilor celor interesați.

Legate de ultimul domiciliu al defunctului din

rațiuni de publicitate, evidența imobiliară și administrare a justiției,

dispozițiile de competență teritorială excepțională cuprinse în art. 14 C.

proc. civ. pentru acțiunile în justiție, ca și cele prevăzute de art. 10 pct. a,

c și d din Legea nr. 36/1995 pentru activitatea notarială, sunt norme cu

caracter absolut de la care nici instanța nici părțile, nu pot deroga.

Așa fiind, cum ultimul domiciliu al defunctului

a fost în municipiul Ploiești, competența teritorială a soluționării cererii

care pune în discuție validitatea certificatului de calitate de moștenitor și a

declarației de renunțare la succesiune, revine Judecătoriei Ploiești, căreia i

se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește, în favoarea Judecătoriei Ploiești,

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții T.M., M.T., T.S. și

pe pârâta R.M.O.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2004.