ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 136/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 136/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale
nr.1164 din 11 iunie 2001 a Judecătoriei Satu Mare, deciziei penale nr.350 A
din 21 august 2001 a Tribunalului Satu Mare și deciziei penale nr.714 R din 22
noiembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul P.S.G..
S-a
prezentat intimatul inculpat P.S.G., asistat de apărător ales, avocat L.V.
Au
lipsit: intimata parte vătămată F.A. și intimata parte civilă Spitalul Județean
Satu-Mare.
Procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul
a pus concluzii de admitere a recursului în anulare pentru motivele de casare
înscrise în memoriul depus la dosar.
Apărătorul
ales al inculpatului a apreciat că instanța de apel a comis o eroare judiciară
în ceea ce privește vinovăția inculpatului și a solicitat admiterea recursului
în anulare.
Inculpatul
P.S.G. având ultimul cuvânt a declarat că este de acord cu susținerile
apărătorului său.
C U R T E A
Asupra
recursului în anulare de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria
Satu Mare, prin sentința penală nr.1164 din 11 iunie 2001, în baza art.11
pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.b
1
din Codul de procedură
penală, cu aplicarea art.18
1
din Codul penal a
dispus
achitarea inculpatului P.Ș.G. cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă,
prevăzută și pedepsită de art.178 alin.2 din Codul penal.
În
baza art.91 din Codul penal, a aplicat inculpatului amenda administrativă de
3.000.000 lei și a constatat, totodată, că în cauză nu există constituire de
parte civilă.
Hotărând
astfel, judecătoria a reținut, în fapt, că în data de 27 octombrie 2000, în
jurul orelor 6,30 inculpatul a condus autofurgoneta proprietate personală,
înmatriculată cu nr.SM-03-SJI, pe DN 19, dinspre Satu Mare spre Carei, pe raza
localității Dobra, jud.Satu Mare a lovit pe R.P. în vârstă de 75 ani, care s-a
angajat în traversarea străzii de la dreapta spre stânga, pe direcția de mers
spre Carei. În urma impactului numita victima a fost transportată la Spitalul
județean Satu Mare, unde, după trei zile a decedat ca urmare a traumatismului
suferit cu ocazia accidentului de circulație
Din
actele dosarului, instanța de fond a mai reținut că în momentul producerii
accidentului cerul era înnorat, ploua torențial și se circula la lumina
artificială a farurilor. Drumul era iluminat public în aliniament, starea
carosabilului era bună, dar era umedă. Accidentul a avut loc la km 117 + 200,
într-un loc cu două treceri de pietoni cu o distanță de 50 de metri diferență
între ele. Ambele treceri de pietoni sunt presemnalizate și semnalizate cu
indicatoare rutiere.
De
asemenea, și din declarațiile martorilor oculari, s-a reținut că numita R.P.
s-a angajat în traversarea străzii la o distanță de aproximativ 7-8 metri de la
trecerea de pietoni, iar în momentul impactului ea făcuse mai mulți pași
aflându-se aproape de mijlocul carosabilului, în momentul în care inculpatul a
observat-o a început să claxoneze dar nu a acționat sistemul de frânare de
teamă să nu derapeze întrucât carosabilul era umed.
Și
din concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, de către exp.V.C.I.
instanța de fond a reținut că inculpatul nu putea evita producerea
accidentului, el acționând logic în asemenea situație, încercând evitarea
impactului cu pietonul prin frânare bruscă, dar datorită distanței foarte mici
la care i-a apărut în față victima, conducătorul auto nu putea evita impactul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă
Judecătoria Satu Mare, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și
rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu
închisoarea pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și suspendarea
condiționată a executării pedepsei.
Prin
decizia penală nr.350 A din 21 august 2001, Tribunalul Satu Mare a respins ca
nefondat, apelul parchetului, cu motivarea că, instanța de fond a reținut în
mod corect că fapta inculpatului, prin modalitatea în care a fost comisă și
ținându-se cont și de persoana inculpatului, nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracțiuni, rezultând fără nici un dubiu că inculpatul nu putea
să evite producerea accidentului de circulație și că vinovată de producerea
acestuia este victima, care s-a angajat în traversarea drumului prin fața
autoturismului perpendicular față de axa drumului, iar vizibilitatea era redusă
fiind timp de ploaie, conform expertizei tehnice efectuată în cauză.
În
termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare,
criticând soluțiile pronunțate în cauză, ca nelegale și netemeinice, solicitând
casarea hotărârilor atacate și pe fond, în rejudecare, să se dispună
condamnarea inculpatului P.S.G. la o pedeapsă just individualizată și cu
suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art.81 din Codul penal,
pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de
art.178 alin.2 din Codul penal.
În
motivarea recursului s-a arătat în esență, că în mod nejustificat și printr-o
interpretare eronată a probelor de la dosar, instanțele au ajuns la concluzia
că fapta comisă de inculpat, aceea de ucidere din culpă, nu prezintă pericolul
social al unei infracțiuni și s-a dispus achitarea acestuia, în baza art.10
lit.b
1
din Codul de procedură penală, cu referire la art.18
1
din Codul penal, aplicându-i o amendă cu caracter administrativ.
De
asemenea, s-a mai susținut în recursul parchetului că din probele de la dosar
rezultă fără dubiu culpa inculpatului în producerea accidentului, alături de
culpa victimei, iar în raport de persoana acestuia, de stăruința depusă pentru
repararea prejudiciului se impunea a se reține în favoarea sa circumstanțe
atenuante și a fi condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a
executării acesteia.
Curtea
de Apel Oradea, prin decizia penală nr.714 R din 22 noiembrie 2001 a admis
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a înlăturat
dispozițiile art.11 pct.2 lit.a,
raportat
la art.10 lit.b
1
din Codul de procedură penală și de art.18
1
din Codul penal, privind achitarea inculpatului Pongracz Ștefan Gheza, precum
și amenda administrativă de 3.000.000 lei, iar în baza art.178 alin.2, cu
aplicarea art.74 și a art.76 alin.1 lit.d din Codul penal a dispus condamnarea
acestuia la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de
ucidere din culpă, cu executarea pedepsei aplicate, în condițiile art.81 și
art.82 din Codul penal.
În
motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că: „Din actele și
lucrările de la dosar, probele administrate în cauză, procesul verbal de
cercetare la fața locului,schița locului accidentului, planșele fotografice
efectuate, precum și din probele testimoniale administrate, rezultă fără nici
un dubiu, că pe lângă culpa victimei, la producerea accidentului și inculpatul
are o culpă, care constă în aceea că a circulat cu o viteză neadecvată pe o
ploaie torențială, pe o șosea udă și între două treceri de pietoni, clar
semnalizate în zona de circulație, ceea ce impunea ca acesta să circule cu o
viteză de natură să evite producerea vreunui accident” și prin urmare, în mod
greșit instanțele anterioare au ajuns la concluzia că fapta comisă de acesta nu
prezintă pericolul social al unei infracțiuni, dispunând achitarea.
Instanța
de recurs a mai reținut, că la producerea accidentului o culpă esențială a
avut-o și victima R.P., care a traversat strada prin loc nemarcat și fără să se
asigure, iar față de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, a
avut o bună comportare anterior producerii accidentului, că a depus stăruință
pentru înlăturarea consecințelor accidentului și a reparat prejudiciul suferit
de familia victimei, se impune reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor
atenuante, prevăzute de art.74-76 din Codul penal, apreciind, totodată, că
scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins, fără privare de
libertate.
Conform
art.409 și a art.410 alin.1, partea I pct.2, teza I din Codul de procedură
penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a declarat recurs în anulare pentru casarea hotărârilor pronunțate în
cauză, considerându-le nelegale, deoarece, pe baza probelor administrate în
cauză, nu se poate reține culpa inculpatului în producerea accidentului și
deci, fapta săvârșită de el, neîntrunind elementele constitutive ale
infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 din Codul penal,
se impunea achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d
din Codul de procedură penală.
S-a
arătat în motivarea recursului în anulare că, din analiza materialului probator
administrat rezultă că inculpatul nu se face vinovat de încălcarea
dispozițiilor art.49 lit.k și lit.n din Regulamentul pentru aplicarea
Decretului nr.328/1966, având în vedere că raportul de expertiză tehnică
efectuat în cauză demonstrează cert că victima a fost cea care a determinat
producerea accidentului, angajându-se în traversarea drumului prin loc
nepermis și fără să se asigure, iar inculpatul a redus viteza la 47 km/h, deci,
sub limita legală admisă în localitate, adoptând conduita preventivă prescrisă
de lege.
Examinând
hotărârile atacate, în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea
constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul
nefondat, urmând a fi respins.
Potrivit
dispozițiilor art.49 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr.328/1966,
conducătorii autovehiculelor sunt obligați să reducă viteza până la limita
evitării oricărui pericol, printre altele, în următoarele situații:
-
„lit.k” – pe timp de ceață, ploi torențiale și ninsori abundente, și
-
„lit.n” – la trecerile pentru pietoni prevăzute cu indicatori sau marcate.
Formulând
cerința reducerii vitezei până la limita evitării oricărui pericol, art.49 din
Regulamentul aprobat prin H.C.M. nr.772/1966 dă expresie cerinței de prevenire
a oricăror situații periculoase, ce se află și la baza dispozițiilor art.16 din
Decretul nr.328/1966, care obligă pe toți conducătorii de autovehicule „să aibă
în permanență controlul asupra vitezei autovehiculelor...”.
Obligația
reducerii vitezei de circulație, până la limita evitării oricărui pericol nu se
referă la o anumită limită de viteză stabilită matematic, ci prin aceasta se
impune conducătorilor auto ca, în funcție de împrejurările în care se găsesc,
să aleagă viteza corespunzătoare, astfel ca, în orice moment, să poată face
față situațiilor periculoase care s-ar putea ivi.
Dacă
conducătorul autovehiculului nu a redus viteza până la limita evitării
pericolului specific locului și situației unde a avut loc accidentul, el este
în culpă, datorită însăși acestui fapt, și va răspunde pentru accidentul
survenit indiferent de natura pericolului ce nu a putut fi evitat și de culpa
altor participanți la trafic.
În
speță, din probele aflate la dosar, procesul verbal de cercetare la fața
locului, schița locului accidentului, planșele fotografice, expertiza tehnică
efectuată, precum și din declarațiile martorilor, coroborate și cu cele ale
inculpatului (filele 8-9 și 13 dosar urm.pen. și fila 13 dosar fond) rezultă că
în momentul producerii accidentului cerul era înnorat, ploua torențial și se
circula în lumina artificială a farurilor. Drumul era iluminat public, în
aliniament, starea carosabilului era bună, dar era umedă; accidentul a avut loc
într-un loc cu două treceri pentru pietoni, cu o distanță de 50 m între ele,
ambele treceri de pietoni fiind presemnalizate și semnalizate cu indicatoare
rutiere.
Din
declarațiile martorilor oculari L.G., A.M.V. și P.K. (filele 38-40; 41-43 și 44
dosar urm.pen. și fila 14 dosar fond) mai rezultă că victima R.P. s-a angajat
în traversarea străzii la o distanță de aproximativ de 7-8 metri de la trecerea
de pietoni, iar în momentul impactului ea făcuse mai mulți pași pe carosabil,
aflându-se aproape de mijlocul străzii în momentul în care inculpatul a
observat-o și a început să claxoneze, a acționat sistemul de frânare dar nu a
reușit să evite impactul, acroșând victima cu partea stângă față a
autovehiculului, proiectând-o pe sensul opus de circulație.
Or,
în raport de dispozițiile legale enunțate și pe baza ansamblului probator
administrat, în cauză, Curtea constată că, fapta inculpatului P.Ș.G. care,
conducând autovehiculul pe timp nefavorabil nu a observat, din această cauză,
victima aflată aproape de mijlocul străzii, decât la o distanță de 10 m (după
cum a arătat inculpatul în declarația sa de la fila 8-9 dosar urm.penală) și,
datorită vitezei de 47 km/h, total inadecvată față de starea vremii, nu a putut
opri la timp, accidentând-o mortal, constituie infracțiunea de ucidere din
culpă, prevăzută și pedepsită de art.178 alin.2 din Codul penal.
Făcând
abstracție de comportamentul victimei, inculpatul trebuia să adapteze viteza
autovehiculului avându-se în vedere condițiile și situația locului pe unde
circula, în așa fel încât orice pericol de accident să poată fi evitat.
În
consecință, Secția Penală a Curții Supreme de Justiție, constatând că nu sunt
îndeplinite cerințele cazului de recurs în anulare invocate, în baza art.385
15
alin.1 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat,
recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție, și va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței
penale nr.1164 din 11 iunie 2001 a Judecătoriei Satu Mare, deciziei penale
nr.350 A din 21 august 2001 a Tribunalului Satu Mare și deciziei penale nr.714
R din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul P.S.G..
Pronunțată
în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.