ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2004

Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 943/2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P.C. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, a dispus anularea hotărârii nr. 10348/2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 2 decembrie 1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 iunie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în perioada în care părinții ei erau refugiați ca urmare a persecuțiilor etnice la care au fot supuși, situație în care aceasta beneficiază de același statut, de refugiat, legea nefăcând diferențiere cu privire la persoanele născute în refugiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că intimata nu poate beneficia de statutul de refugiat, deoarece s-a născut după ce părinții ei s-au refugiat, neavând astfel, un domiciliu de unde să fi fost strămutată. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta: În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului. Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod.

În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri [art. 5 C. civ.]. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 943 din 28 august 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.