ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2403/2003

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din 5 mai 2003,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 390/PAC/2003, s-a

menținut măsura arestării preventive pentru inculpatul C.S., pe care a

prelungit-o începând cu 7 mai 2003, până la 5 iunie 2001.

Prin aceiași încheiere s-a respins

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulată de același

inculpat.

S-a reținut în considerentele

încheierii că, în urma analizei întregului dosar de urmărire penală și a

probelor administrate de instanța de fond, până la termenul de judecată din 25

aprilie 2003, rezultă date care să confirme pericolul pentru ordinea publică,

în caz de lăsare în libertate a inculpatului.

S-a concluzionat că se impune în

continuare menținerea arestării preventive a inculpatului, pe timp de 30 zile,

pentru buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea inculpatului de a se

sustrage de la judecată, cauza fiind în continuare în faza de administrare de

probe esențiale, pentru aflarea adevărului, situație care motivează și

respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În termen legal, împotriva

încheierii de mai sus a declarat recurs inculpatul C.S., care, prin apărător

cât și personal, a susținut, în esență următoarele:

- în raport de probele administrate

până la acest moment, nu se mai justifică menținerea măsurii arestării

preventive, impunându-se înlocuirea ei cu obligația de a nu părăsi localitatea;

- soluția dispusă prin încheierea

atacată este afectată de o nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2)

C. proc. pen., relativ la compunerea greșită a completului de judecată,

dintr-un singur judecător.

Recursul declarat de inculpat este

inadmisibil, în raport de prevederile art. 385

1

alin. (2) C. proc.

pen., potrivit cărora, încheierile pot fi atacate cu recurs odată cu sentința

sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi

atacate separat cu recurs.

În cauză, încheierea atacată nu se

încadrează nici în situațiile exceptate de dispozițiile art. 385

1

alin. (2), partea finală C. proc. pen., deoarece nu există prevedere

procedurală legală care să permită exercitarea unui recurs separat, în cazul

menținerii măsurii arestării preventive, sau al respingerii cererii de

înlocuire a măsurii arestării preventive.

Este adevărat că prin art. 141 C.

proc. pen., se reglementează calea de atac în contra încheierii, privind

măsurile preventive.

Dar, potrivit acestui text, pot fi

atacate separat cu recurs, doar încheierile pronunțate, în primă instanță, prin

care s-a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri

preventive, ceea ce nu este cazul în speță.

Într-adevăr, încheierea recurată

este o încheiere pronunțată în primă instanță, dar prin care s-a menținut

măsura arestării preventive și s-a respins cererea formulată de inculpat,

pentru înlocuirea măsurii arestării preventive.

Cum dispozițiile procedurale sunt de

strictă interpretare, iar pe de altă parte prevederile art. 141 C. proc. pen.,

nu se referă la situația menținerii măsurii arestării preventive și la

respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, se poate

conchide că, încheierea dedusă judecății nu putea fi atacată separat cu recurs,

ci doar odată cu sentința ce se va pronunța în cauză.

În atare situație recursul declarat

de inculpat este inadmisibil și se va respinge potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Cum în recursul dedus judecății este

inadmisibil, nu se vor putea examina criticile formulate de inculpat, privind

netemeinicia dar și nelegalitatea încheierii atacate.

Văzând și dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.S., împotriva încheierii din 5 mai 2003, pronunțată în dosarul nr.

390/2003, a Curții de Apel Constanța, ca inadmisibil.

Obligă pe recurent să plătească

statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 mai 2003.