ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1191/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Inculpatul O.D. fost subofițer la

Poliția Municipiului Buzău, a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din 6

septembrie 2001 al Parchetului Militar Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (3) lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului

că, în perioada ianuarie – februarie 2001, a sustras, în mod repetat, din

conducta P. Ploiești – Constanța (în zona Silozului Buzău-Sud), cantitatea

totală de 280 litri benzină C.O. 90 neetilată, în valoare de 3.476.000 lei.

Această benzină, precum și cantitatea de 800 litri motorină a fost găsită la

percheziția efectuată la domiciliul soacrei sale C.E., unde locuia și el cu

familia.

Tribunalul Militar Teritorial

București, judecând cauza prin sentința nr. 59 din 17 aprilie 2002, în baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., a achitat pe inculpatul plutonier adjutant (rezervă) O.D. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța motivează această soluție

având în vedere că, atât declarațiile inculpatului, cât și al soției sale O.M.,

soacrei sale C.E. și cumnatei sale G.A., s-a susținut că cei 280 litri benzină,

găsite la percheziție, ar fi fost primite de G.C. (cumnat), fost ofițer și apoi

expert judiciar topograf, decedat în 1999, după efectuarea expertizelor, drept

recompensă (cadou). În final, s-a concluzionat că în conformitate cu principiul

potrivit căruia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro

reo), dacă probele administrate nu conferă certitudinea asupra vinovăției sale,

instanța nu poate pronunța o hotărâre de condamnare, așa cum este cazul în

speță.

Curtea Militară de Apel, admițând

apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București, prin decizia nr. 100 din 7 noiembrie 2002, a desființat sentința

primei instanțe și a condamnat pe plut. adj. rez. O.D. la 3 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.

(1) și art. 209 alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

făcând și aplicarea art. 71 și art. 64 din același cod.

Instanța de apel, analizând actele

și lucrările dosarului, din interpretarea logică a probelor administrate, a

ajuns la concluzia că inculpatul este autorul unor sustrageri repetate de

benzină din conducta magistrală. S-a apreciat că singurele declarații

favorabile inculpatului sunt cele date de soție, soacra și cumnata sa,

neconfirmate însă de vreo altă probă, afirmațiile lor nerezistând unei

interpretări logice.

Curtea Militară de Apel, făcând apoi

o minuțioasă analiză și corectă interpretare a probelor administrate în cauză,

în ansamblul și înlănțuirea lor, a reținut că inculpatul este autorul

sustragerii benzinei, găsite la percheziție.

Împotriva deciziei acestei instanțe

a declarat recurs inculpatul, care, prin apărător, a solicitat admiterea

acestuia și menținerea hotărârii primei instanțe, susținând că nu este dovedită

săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către recurent, vinovăția acesteia

bazându-se doar pe prezumții, neexistând probe directe care să sprijine

acuzarea.

Recursul este nefondat.

Examinând probele dosarului precum

și hotărârile pronunțate în cauză se constată că instanța de apel a reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului plut. adj. rez. O.D.,

stabilind și o corectă încadrare juridică a faptelor.

Dacă s-ar fi făcut o analiză

critică, prima instanță nu ar fi acordat rol precumpănitor, absolut, doar celor

trei declarații favorabile inculpatului, întreg materialul probator fiind

interpretat prin prisma lor, fără a se da relevanța cuvenită împrejurării că

declarațiile respective sunt interesate și, în schimb nu s-au luat în

considerare alte împrejurări care puneau în evidență vinovăția inculpatului.

Astfel:

- Este de necontestat că benzina, în

cantitate mare (280 litri), a fost găsită, la percheziție, în imobilul în care

locuia și inculpatul;

- Această benzină provenea din

conducta magistrală a SC P. Ploiești – Constanța, existentă în apropierea

Municipiului Buzău;

- Benzina găsită la percheziție avea

parametri deosebiți, fiind identică cu cea aflată în conducta respectivă, ea

nefiind livrată prin stațiile PECO, existând exclusiv în conductă;

- Inculpatul avea acces la această

conductă, ea aflându-se în sectorul său de supraveghere, în calitate de

subofițer de poliție la Poliția Municipiului Buzău;

- Explicațiile formulate de cele

trei martore (soția, soacra și cumnata inculpatului) cum că benzina respectivă

a fost adusă de cumnatul său, expert topo G.C., decedat cu 3 ani urmă, fiind

primită „cadou” de la beneficiarii unor expertize făcute de acesta, sunt

infirmate de declarațiile mai multor asemenea persoane.

De altfel, din declarațiile acestor

persoane rezultă că expertul G.C. le-a executat lucrări cu 4 - 6 ani în urmă,

ceea ce este greu de presupus că benzina găsită la percheziție a rămas stocată

atâta timp, fără a fi folosită (având autoturism care îl întrebuința intens).

În această situație este evident că

benzina găsită la percheziție a fost mai recent procurată.

- Această concluzie rezultă,

indubitabil, din declarațiile martorilor P.L. și A.A. manevranți de vagoane în

stația C.F.R. Buzău – Sud la circa 150 m de conducta de benzină, care îl indică

pe inculpat ca autor al sustragerii benzinei.

Se menționează că inculpatul a

recunoscut că, în perioada respectivă a făcut mai multe deplasări în zona

conductei magistrale și a locului de muncă al martorilor, cu autoturismul

Cielo, dar numai pentru realizarea atribuțiunilor de serviciu.

Față de considerentele expuse,

rezultă că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art.

192 C. proc. pen., recurentul inculpat, va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul O.D. împotriva deciziei nr. 100 din 7 noiembrie 2002 a

Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

martie 2003.