Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 921/2003

HOTĂRÂRE
21.02.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 921/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 797 din 5 septembrie 200, Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul B.N.P. la pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. A fost menținută starea de arest a inculpatului în baza art. 350 C. proc. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția acestuia de la data de 25 ianuarie 2002, la zi.

S-a luat act că partea vătămată V.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind acoperit integral, prin restituire. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 100.000 lei. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu în sumă de 350.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență că, în data de 30 noiembrie 2001, în jurul orei 19,30, în timp ce partea vătămată V.F. se deplasa pe str. Tunsu Petre, inculpatul B.N.P., a deposedat-o prin violență de geaca cu care era îmbrăcată, geacă pe care apoi a vândut-o martorului G.F.

Bunul a fost recuperat de partea vătămată, prin restituirea în natură. Situația de fapt a fost dovedită cu mijloacele de probă existente la dosarul cauzei, respectiv: declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor C.V., G.F. și T.D., și procesele verbale de recunoaștere din grup și după planșa foto, precum și interogatoriul inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea acesteia. Prin decizia penală nr. 685/ A din 22 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat apelul declarat, motivând că prima instanță a procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii primei instanțe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul său a criticat hotărârile pronunțate pentru motivul de casare cuprins la pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., solicitând în esență, reducerea pedepsei. Cu ocazia dezbaterilor, în ultimul cuvânt acordat inculpatului, acesta a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței. Recursul declarat este neîntemeiat.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea constată că, instanțele au făcut o corectă individualizare a pedepsei, în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., ținând cont atât de elementele ce circumstanțiază favorabil persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală, sinceră, atunci când au aplicat o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege, dar și de gravitatea infracțiunii săvârșite, tâlhărie, comisă pe timp de noapte și într-un loc public și periculozitatea socială concretă a acestuia, atunci când au stabilit pedeapsa în cuantumul arătat, situație în care, cum nu se identifică temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare a pedepsei, instanța supremă, urmează să respingă recursul, ca atare.

În consecință, întrucât motivul de recurs este nefondat, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 25 ianuarie 2002, la 21 februarie 2003.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.P. împotriva deciziei penale nr. 685/ A din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 25 ianuarie 2002, la 21 februarie 2003. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5826/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin sentința penală nr. 902/ F din 1 iulie 2005, Tribunalul București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu ap
ÎCCJ 2003-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1751/2003
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 959 din 22 octombrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul P.M. la 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin
ÎCCJ 2004-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3320/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 203 din 17 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4571/2003, în baza art. 211 alin. (2)
ÎCCJ 2003-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 160/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr.297 din 30 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală. S-a prezentat inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, a
ÎCCJ 2002-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2003
ține hotărârea pronunțată de prima instanță, și anume, sentința nr. 931 din 8 octombrie 2002, a Tribunalului București, secția a II-a penală. În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins, ca nefondat, recursul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă