ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3017/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași

la 22 martie 2002, P.T. a chemat în judecată Prefectura Județului Călărași și

Primăria comunei Dragoș-Vodă, județul Călărași pentru a se constata nulitatea

absolută a două decizii, una emisă de prima pârâtă prin care solicitarea sa a

fost trimisă celei de a doua pârâte și cea de-a doua decizie emisă de aceasta

din urmă, prin care nu i se recunoaște dreptul de proprietate asupra terenului

intravilan în suprafață de 2000 mp.

În dovedirea contestației cea în cauză a depus

dispoziția nr. 6934/2001 emisă de Prefectura Județului Călărași, Comisia

județeană de evaluare a despăgubirilor ce se acordă conform dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, prin care i se face cunoscut că notificarea transmisă prin

intermediul executorului judecătoresc a fost înaintată către Primăria

Dragoș-Vodă, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a emis și cea de-a doua

dispoziție contestată, nr. 11 din 7 ianuarie 2002 emisă de Primăria comunei

Dragoș-Vodă, prin care i se face cunoscut solicitantei că terenul revendicat a

fost atribuit conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 unei alte persoane,

căreia i s-a eliberat titlu de proprietate.

În final se arată că din actele prezentate nu

rezultă că cea în cauză este moștenitoarea proprietarilor terenului solicitat

și nici modalitatea de preluare abuzivă a terenului.

Prin urmare se solicită celei în cauză să depună

dovezi suplimentare în dovedirea temeiniciei solicitării.

Prin sentința civilă nr. 321 din 12 aprilie 2002

a Tribunalului Călărași a fost respinsă acțiunea reclamantei, avându-se în

vedere că prima decizie emisă de Prefectura Județului Călărași de trimitere a

notificării către Primăria Dragoș-Vodă, este legală întrucât s-a făcut corect

în cauză aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte s-a reținut

că terenul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, cum relevă și

reclamanta și ca urmare nu mai sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001,

conform art. 8 din această lege.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 449 din 15 noiembrie 2002

a Curții e Apel București, secția a IV-a civilă.

S-a avut în vedere de asemenea că solicitarea de

măsuri reparatorii prin echivalent nu este de competența prefecturii, conform

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel desesizarea s-a făcut în

condițiile legii.

În legătură cu răspunsul la notificarea adresată

Primăriei Dragoș Vodă, s-a reținut că nu există o rezolvare a cererii, nu s-a

emis nici o dispoziție care să poată fi contestată la tribunal, conform art. 24

alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat

recursul de față, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre soluționare

altei instanțe conform art. 318 C. proc. civ.

Se susține că în mod greșit Prefectura a trimis

notificarea Primăriei, contrar prevederilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Un alt motiv de recurs vizează neaplicarea de

către instanțe a prevederilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998,

întrucât consiliul județean nu a fost reprezentat de Președinte sau de o

persoană căreia i se dă mandat scris pentru fiecare caz în parte de „citatul

consiliu”.

În sfârșit este criticată hotărârea pentru că nu

s-a respectat dreptul recurentei la o judecată echitabilă și în condiții care

să nu pună la îndoială imparțialitatea judecătorilor, încălcându-se astfel art.

6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins

în raport de cele ce urmează:

În primul rând se constată din analiza actelor

dosarului că atât acțiunea de chemare în judecată, cât și alte cereri făcute pe

parcursul procesului precum și cererea de recurs cuprind solicitări neclare, cu

trimiteri la toate dispozițiile legale posibil a fi luate în discuție,

făcându-se susțineri diferite cu privire la obiectul litigiului.

Probele administrate atestă că terenul solicitat

a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, recurenta fiind trecută în anexa 3, poz.114

cu 3,65 ha teren, din care 3,25 ha (în extravilan) și 0,40 ha teren intravilan

(col.8, 10), din care 0,20 loc de casă.

În aceste condiții, sunt incidente prevederile

art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia nu fac obiectul acestei legi

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991.

În raport de aceste dispoziții, având în vedere

că motivele de recurs redate sunt străine pricinii, pentru că nu este parte în

litigiu consiliul județean care să nu fi fost reprezentat legal în instanță și

pe de altă parte că drepturile procesuale pot fi exercitate numai în

conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, urmează a se constata că

hotărârea atacată este în afara criticii, soluția adoptată de instanțe fiind

legală și temeinică.

Așa fiind, recursul de față nu se încadrează în

cerințele prevederilor legale invocate, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

astfel că urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta T.P. împotriva deciziei nr. 449 din 15 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2004.