ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6351/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5017/2002,

reclamanta P.L. a chemat în judecată Tribunalul Harghita, în calitate de

ordonator secundar de credite și Ministerul Justiției, în calitate de ordonator

principal de credite, pentru a obliga pârâții la plata sumei ce reprezintă

diferența dintre salariul lunar cuvenit, calculat cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și indexările

calculate conform O.U.G. nr. 187/2001 și salariul efectiv încasat, începând cu

data de 1 mai 2000 până la 31 octombrie 2000, plus dobânda legală, aplicată

sumei totale.

Prin sentința civilă nr.235 din 13

februarie 2003 Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâții în solidar să-i plătească suma de 10.589.338 lei, reprezentând

diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv încasat, pe perioada 1 mai

2000-31 octombrie 2000, plus dobânda legală aferentă.

Tribunalul a reținut că salarizarea

magistraților și a personalului din instanțele judecătorești se face potrivit

Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare și că, începând

din luna septembrie 1999, conform O.U.G. nr. 134/1999, salarizarea acestei

categorii de personal urma să se facă pe baza valorii de referință sectorială

prevăzută de Legea nr.1 54/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese sau

numite.

S-a mai reținut că, după luna mai

2000, când a fost publicată Legea bugetului de stat pe anul 2000 (Legea nr. 76/2000),

valoarea de referință sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de 685.872

lei, greșit utilizată de pârâți la calculul și plata salariului reclamantei.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin

decizia nr. 689/R din 13 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de

către Ministerul Justiției împotriva acestei hotărâri, reținând că instanța de

fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale, având în vedere aceleași

considerente ca și instanța de fond.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare

la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea

au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este nefondat

pentru următoarele considerente:

Motivele invocate în recursul în

anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă

aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale

cuvenite reclamantei, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe

perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era

reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998

privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru

persoane care ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost

reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică.

Elementele principale de stabilire a

salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998

și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale,

corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității

judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești

(publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanță

valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului

organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială

prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și

numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin.

(1)].

La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999

valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de

referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna

septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1alin. (1) teza II din

această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția

prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul

bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea

bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință

universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa

1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului

din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu

începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația

să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa

fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu

poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite

magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult

poate determina amânarea plății acestor drepturi.

Față de considerentele menționate și

reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării

esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ,

urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 689/R din 13 iunie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentinței civile nr. 235 din 13

februarie 2003 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.