ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6471/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Harghita sub nr. 4998 din 20 decembrie 2003, reclamanta B.R. a

chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe

pârâți la plata sumei de 5.029.233 lei reprezentând diferența dintre salariul

cuvenit și cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, cu

dobânda legală până la data încasării pretinse.

Prin întâmpinările formulate, pârâții

au solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 216 din 13

februarie 2003 Tribunalul Harghita a admis acțiunea, iar pârâții au fost

obligați la plata contravalorii sumei ce reprezintă diferența dintre

indemnizația cuvenită reclamantei, calculată la valoarea de referință

sectorială, prevăzută prin dispozițiile legale în vigoare și cea efectiv

încasată, pentru perioada 1 mai-31 octombrie 2000, cu aplicarea dobânzii legale

calculată până la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că salarizarea magistraților și a personalului din

instanțele judecătorești se face potrivit Legii nr. 50/1996 cu modificările și

completările ulterioare și că, începând cu luna septembrie 1999 conform O.U.G.

nr. 134/1999 salarizarea acestei categorii de personal urma să se facă pe baza

valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru

funcțiile de demnitate publică alese sau numite.

S-a mai reținut că, după luna mai

2000, când a fost publicată Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul

2000, valoarea de referință sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de

685.872 lei greșit utilizată de pârâți la calculul și plata salariului

reclamantei.

Sentința instanței de fond a rămas

irevocabilă prin decizia civilă nr. 793/R din 20 iunie 2003 a Curții de Apel

Târgu-Mureș.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în

vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând

că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține că, instanțele au făcut o

„apreciere și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de

interpretare logică și sistematică a actului juridic”, arătând că, salarizarea

personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă

de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru completarea și modificarea

acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele

acestor hotărâri judecătorești.

Totodată, se susține că,

dispozițiile art. 1

1

din O.G. nr. 83/2000 trebuie coroborate cu art.

II teza 1 potrivit cu care, „prevederile Ordonanței se aplică în limitele

bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme

de Justiție și Curții de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare”.

De aceea, având în vedere că O.G.

nr. 83/2000 s-a aplicat de la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului,

ar fi nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru perioada

mai-octombrie 2000.

Recursul în anulare este nefondat

pentru următoarele considerente:

Nu se arată în ce constă

interpretarea greșită a legii și de ce s-au ignorat regulile de interpretare

logică și sistematică a actelor normative și că aplicarea practică a corelării

indicelui de referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului.

În speță, se reține că instanțele de

fond și de recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative,

având în vedere corelarea dintre ele.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești este

reglementată de Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr.

154/1998.

Prin Legea nr. 154/1998 privind

salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane

care ocupă funcții de demnitate publică a fost stabilit un nou sistem de

calcularea salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de

referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de

referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr.

154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar, conform principiilor

constituționale corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al

autorității judecătorești, cu salariile celor din autoritățile legislativă și

executivă s-a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la

salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această

ordonanță, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din autoritatea judecătorească este egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 și în urma modificărilor aduse prin

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință sectorială a

devenit de 1.140.800 lei, cum în mod corect au reținut instanțele de fond și

recurs.

Principiul stabilit prin O.U.G. nr.

134/1999 este de necontestat, iar Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat

publicată în luna mai 2000 a fixat și cuantumul valorii de referință,

aplicabil, astfel încât, de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze

și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Față de considerentele arătate și

reținând că, în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii

impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ., urmează a se

respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 793/R din 20 iunie 2003 a Curții

de Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2004.