ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7288/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

La data de 20 decembrie 2002

reclamantul P.H.E. a chemat în judecată Ministerul Justiției, în calitate de

ordonator principal de credite și Tribunalul Harghita în calitate de ordonator

secundar de credite, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 9.059.205

lei, reprezentând diferența dintre salariul lunar cuvenit, calculat conform

valorii de referință sectorială prevăzută de art. 13 din Legea nr. 216/2001 și

indexările stabilite conform O.U.G. nr. 187/2001 precum și salariul efectiv

încasat pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, cu dobânda legală

aferentă.

Acestei cereri de chemare în

judecată, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita le-au opus

întâmpinările prin care au solicitat respingerea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 237 din 13

februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea, astfel cum a fost

formulată.

S-a reținut în considerente că

salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești se

face potrivit Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, că

începând cu luna septembrie 1999, potrivit O.U.G. nr. 134/1999, salarizarea

acestei categorii de personal urma să se facă pe baza valorii de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate

publică alese sau numite, iar după luna mai 2000, când a fost publicată Legea

bugetului de stat pe anul 2000 (Legea nr. 76/2000), valoarea de referință

sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de 685.872 lei, greșit utilizată de

pârâte la calculul și plata salariului reclamantei.

Recursul declarat de Ministerul

Justiției a fost respins prin decizia civilă nr. 691/R din 13 iunie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș. S-a reținut în motivarea deciziei că legea

salarizării magistraților și a personalului din organele autorității

judecătorești a fost modificată prin O.U.G. nr. 83/2000, stabilindu-se că

valoarea de referință sectorială este aceeași cu cea prevăzută de lege pentru

funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă

și executivă, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum. Ca

atare, s-a constatat corectă aplicarea de către instanța de fond a O.U.G. nr.

134/1999 și a Legii nr. 76/2000.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat la 23 februarie 2004 recurs în anulare Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 330

pct. 2 C. proc. civ.

Prin prezentul recurs în anulare se

susține că ambele hotărâri sunt esențial nelegale, impunându-se casarea lor și

pe fond, respingerea acțiunii, cu motivarea că aplicabile erau alte acte

normative decât cele invocate în acțiune și reținute de instanțe, și anume

Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea

legii. Or, susține autorul recursului în anulare, art. 1

1

din O.G.

nr. 83/2000 trebuie coroborat cu art. II teza 1, potrivit cu care „prevederile

prezentei ordonanțe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului

Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de

Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare”. De aceea, având în vedere că

O.G. nr. 83/2000 s-a aplicat abia de la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea

bugetului, ar fi nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru

perioada 1 mai–31 octombrie 2000.

Recursul în anulare este nefondat,

urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Salarizarea personalului din

organele autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996.

Prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar și a

stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică a fost fixat un nou sistem de stabilire a acestor drepturi elementele

sale principale fiind valoarea de referință universală, indicatorii de

prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

În vederea corelării celor două acte

normative, ținând seama de statutul Justiției de putere în stat, alături de

puterea legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind

unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii

de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași

valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998,

începând cu luna septembrie 1999.

Prin Legea bugetului de stat pe anul

2000 (Legea nr. 76 din 4 mai 2000) au fost modificate valoarea de referință

universală și indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr.

154/1998, astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială a

devenit 1.140.800 lei, cum corect au reținut și instanțele.

De altfel, nici recursul în anulare

nu contestă existența, reglementată de legiuitor, a principiului egalității

valorilor de referință sectorială, consacrat încă o dată expres prin O.G. nr.

83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Se susține însă că în virtutea art.

IX din O.G. nr. 83/2000, aplicarea în practică a corelării indicelui de

referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000

pentru instituțiile la care se referă art. II.

Cu privire la această susținere,

Înalta Curte constată că deși textul art. IX este întocmai reprodus, acest

lucru nu poate conduce la admiterea recursului în anulare, nefiind întrunită

cerința încălcării esențiale a legii, impusă de art. 330 pct. 2 C. proc.

civ.(text în prezent abrogat).

Într-adevăr, ceea ce trebuie reținut

din expunerea anterioară a evoluției legislative în materie de salarizare este

voința legiuitorului de a restabili egalitatea din acest punct de vedere, între

persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități

fundamentale ale statului de drept: puterea legiuitoare, cea judecătorească și

cea executivă.

Principiul stabilit prin O.U.G. nr.

134/1999 este necontestat, iar Legea bugetului de stat pe anul 2000, publicată

în luna mai a aceluiași an a fixat și cuantumul valorii de referință aplicabil,

astfel încât, de la acea dată, pârâții aveau obligația să calculeze și să

plătească salariile potrivit noilor valori.

Lipsa fondurilor alocate de la

bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine, cum a

și făcut-o, de altfel, cel mult amânarea plății drepturilor cuvenite, iar nu

negarea existenței acestora.

Pentru aceste considerente, văzând

că cele două hotărâri atacate au fost pronunțate cu respectarea legii, în

litera și spiritul acesteia, se impune menținerea lor, prin respingerea

recursului în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 237 din 13 februarie 2003

a Tribunalului Harghita și deciziei nr. 691 R din 13 iunie 2003 a Curții de

Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 decembrie 2004.