ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7288/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7288/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele :
La data de 20 decembrie 2002
reclamantul P.H.E. a chemat în judecată Ministerul Justiției, în calitate de
ordonator principal de credite și Tribunalul Harghita în calitate de ordonator
secundar de credite, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 9.059.205
lei, reprezentând diferența dintre salariul lunar cuvenit, calculat conform
valorii de referință sectorială prevăzută de art. 13 din Legea nr. 216/2001 și
indexările stabilite conform O.U.G. nr. 187/2001 precum și salariul efectiv
încasat pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, cu dobânda legală
aferentă.
Acestei cereri de chemare în
judecată, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita le-au opus
întâmpinările prin care au solicitat respingerea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 237 din 13
februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea, astfel cum a fost
formulată.
S-a reținut în considerente că
salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești se
face potrivit Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, că
începând cu luna septembrie 1999, potrivit O.U.G. nr. 134/1999, salarizarea
acestei categorii de personal urma să se facă pe baza valorii de referință
sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate
publică alese sau numite, iar după luna mai 2000, când a fost publicată Legea
bugetului de stat pe anul 2000 (Legea nr. 76/2000), valoarea de referință
sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de 685.872 lei, greșit utilizată de
pârâte la calculul și plata salariului reclamantei.
Recursul declarat de Ministerul
Justiției a fost respins prin decizia civilă nr. 691/R din 13 iunie 2003 a
Curții de Apel Târgu-Mureș. S-a reținut în motivarea deciziei că legea
salarizării magistraților și a personalului din organele autorității
judecătorești a fost modificată prin O.U.G. nr. 83/2000, stabilindu-se că
valoarea de referință sectorială este aceeași cu cea prevăzută de lege pentru
funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă
și executivă, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum. Ca
atare, s-a constatat corectă aplicarea de către instanța de fond a O.U.G. nr.
134/1999 și a Legii nr. 76/2000.
Împotriva acestor hotărâri a
declarat la 23 februarie 2004 recurs în anulare Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 330
pct. 2 C. proc. civ.
Prin prezentul recurs în anulare se
susține că ambele hotărâri sunt esențial nelegale, impunându-se casarea lor și
pe fond, respingerea acțiunii, cu motivarea că aplicabile erau alte acte
normative decât cele invocate în acțiune și reținute de instanțe, și anume
Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea
legii. Or, susține autorul recursului în anulare, art. 1
1
din O.G.
nr. 83/2000 trebuie coroborat cu art. II teza 1, potrivit cu care „prevederile
prezentei ordonanțe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului
Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de
Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare”. De aceea, având în vedere că
O.G. nr. 83/2000 s-a aplicat abia de la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea
bugetului, ar fi nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru
perioada 1 mai–31 octombrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat,
urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Salarizarea personalului din
organele autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996.
Prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar și a
stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate
publică a fost fixat un nou sistem de stabilire a acestor drepturi elementele
sale principale fiind valoarea de referință universală, indicatorii de
prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
În vederea corelării celor două acte
normative, ținând seama de statutul Justiției de putere în stat, alături de
puterea legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind
unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii
de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași
valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998,
începând cu luna septembrie 1999.
Prin Legea bugetului de stat pe anul
2000 (Legea nr. 76 din 4 mai 2000) au fost modificate valoarea de referință
universală și indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr.
154/1998, astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială a
devenit 1.140.800 lei, cum corect au reținut și instanțele.
De altfel, nici recursul în anulare
nu contestă existența, reglementată de legiuitor, a principiului egalității
valorilor de referință sectorială, consacrat încă o dată expres prin O.G. nr.
83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Se susține însă că în virtutea art.
IX din O.G. nr. 83/2000, aplicarea în practică a corelării indicelui de
referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000
pentru instituțiile la care se referă art. II.
Cu privire la această susținere,
Înalta Curte constată că deși textul art. IX este întocmai reprodus, acest
lucru nu poate conduce la admiterea recursului în anulare, nefiind întrunită
cerința încălcării esențiale a legii, impusă de art. 330 pct. 2 C. proc.
civ.(text în prezent abrogat).
Într-adevăr, ceea ce trebuie reținut
din expunerea anterioară a evoluției legislative în materie de salarizare este
voința legiuitorului de a restabili egalitatea din acest punct de vedere, între
persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități
fundamentale ale statului de drept: puterea legiuitoare, cea judecătorească și
cea executivă.
Principiul stabilit prin O.U.G. nr.
134/1999 este necontestat, iar Legea bugetului de stat pe anul 2000, publicată
în luna mai a aceluiași an a fixat și cuantumul valorii de referință aplicabil,
astfel încât, de la acea dată, pârâții aveau obligația să calculeze și să
plătească salariile potrivit noilor valori.
Lipsa fondurilor alocate de la
bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine, cum a
și făcut-o, de altfel, cel mult amânarea plății drepturilor cuvenite, iar nu
negarea existenței acestora.
Pentru aceste considerente, văzând
că cele două hotărâri atacate au fost pronunțate cu respectarea legii, în
litera și spiritul acesteia, se impune menținerea lor, prin respingerea
recursului în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul în
anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 237 din 13 februarie 2003
a Tribunalului Harghita și deciziei nr. 691 R din 13 iunie 2003 a Curții de
Apel Târgu-Mureș, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 decembrie 2004.