ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2712/2004

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 pronunțată

la data de 31 mai 2002 s-a luat față de minorul B.I. măsura internării într-un

centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani, conform art. 104 și

art. 106 C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol,

prevăzută de art. 20 și art. 21, raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.,

cu aplicarea art. 99 C. pen.

Inculpatul, în solidar cu părțile

responsabile civilmente a fost obligat la 5.000.000 lei daune morale.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut în fapt că la data de 23 octombrie 2001, inculpatul a încercat să

întrețină relații sexuale cu minorul C.N.C. de 7 ani, folosind violența.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 617 pronunțată la data de 26 septembrie

2002, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat

sentința sub aspectul sancțiunii (în sens larg) aplicate și l-a condamnat pe

inculpat la 5 ani închisoare, pentru tentativă la viol. Totodată l-a obligat pe

inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente la 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare, menținând celelalte dispoziții.

În considerente s-a arătat că

minorul a avut un comportament (absențe, 7 la purtare, fire violentă cu

tulburări comportamentale) care nu justifica luarea unei măsuri educative, față

de periculozitatea concretă a faptei sale.

Prin decizia nr. 3144 pronunțată la

data de 1 iulie 2003, în dosarul penal nr. 4850/2002, Curtea Supremă de

Justiție, secția penală, a admis recursul inculpatului și a casat decizia din

apel, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare Curții de Apel București,

cu îndrumarea de a fi citate ambele părți responsabile civilmente.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 753/ A pronunțată la data de 11 decembrie

2003, în dosarul penal nr. 3434/2003, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpat.

S-a considerat că situația de fapt a

fost just stabilită, încadrarea juridică corectă și măsura educativă aplicată,

despăgubirile acordate, juste.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a

considerat că sancționarea inculpatului a fost nesemnificativă și ar fi trebuit

aplicată o pedeapsă cu închisoarea, ceea ce a și cerut (art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.), cât și inculpatul care s-a declarat victima

unei grave erori materiale (art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen.) solicitând achitarea pentru inexistența faptei (art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.).

Curtea, examinând decizia și

sentința, în raport de criticile aduse și verificând probele administrate,

constată că recursul declarat de parchet este întemeiat, al inculpatului nu,

pentru următoarele considerente.

Din probele examinate, chiar și din

prima declarație a inculpatului a rezultat că inculpatul, după ce i-a aplicat

minorului C.N., în vârstă de 7 ani, mai multe lovituri, l-a trântit la pământ,

l-a dezbrăcat și a încercat să întrețină cu acesta un raport sexual anal,

fiind, însă, întrerupt de apariția mamei victimei.

Referatul de evaluare arată că

inculpatul a mai săvârșit anterior infracțiuni: furt, violare de domiciliu,

este insuficient instruit, obscen în relațiile cu vecinii, prezintă grave

tulburări de personalitate de tip antisocial.

În cursul judecății inculpatul a

avut o comportare oscilantă.

Toate acestea conduc la concluzia că

sancțiunea corespunzătoare pentru inculpat este o pedeapsă privativă de

libertate, singura aptă să conducă la reeducarea reală a inculpatului,

realizându-se prin aceasta și prevenția generală.

Internarea într-un institut de

reeducare a inculpatului, major la data de 23 iulie 2004, nici nu putea intra

în discuție, ca o măsură legală, având în vedere dispozițiile art. 104 C. pen.

și urm. care prevăd că la împlinirea vârstei de 18 ani măsura încetează,

practic nemaiavând când să fie executată.

Pentru considerentele exprimate,

recursul declarat de parchet urmează a fi admis, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și casând

ambele hotărâri, inculpatului i se va aplica o pedeapsă privativă de libertate

cu executarea într-un cuantum care să reflecte și că s-au avut în vedere,

conform art. 72 C. pen., toate criteriile, inclusiv de starea sănătății.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul

declarat de inculpat ca nefondat, pentru considerentele deja exprimate.

Cu cheltuieli conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

753 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează hotărârea atacată, precum și

sentința penală nr. 62 din 31 mai 2002 a Tribunalului Călărași numai cu privire

la sancțiunea aplicată.

În baza art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., condamnă pe

inculpatul minor B.I. la 2 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71

și art. 64 C. pen., de la data majoratului (23 iulie 2004).

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.I. împotriva deciziei penale sus-menționată.

Obligă pe recurent, în solidar cu

părțile responsabile civilmente, să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 mai 2004.