ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 316/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin sentința

penală nr. 65 din 23 ianuarie 2003 a condamnat pe inculpații:

- M.G. la 6 ani închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

ultim, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 13, art.

74 lit. a) și c), art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 71, raportat la art. 64 din

același cod;

- M.V.V. și

- P.D. la câte 4 ani și 10 luni

închisoare și câte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183, cu aplicarea art. 75

lit. a), art. 74 lit. c) și art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 71, raportat la

art. 64 din același cod.

- R.C. la 4 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru

comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită

de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 lit. a), art. 73 lit. b) C.

pen. și a art. 71, raportat la art. 64 din același cod.

Instanța a menținut și a prelungit

starea de arest a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile și a dedus din

pedepsele aplicate durata reținerii și a arestării preventive de la 23 ianuarie

2000 la zi pentru inculpații M.G., P.D. și R.C., iar pentru inculpatul M.V.V.,

durata arestării preventive de la 24 mai 2000, la zi, obligându-i totodată, la

plata, în solidar, a despăgubirilor civile, precum și la plata de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în fapt, că, în noaptea de 23 ianuarie 2000, inculpații au aplicat

victimei B.F. lovituri cu pumnii și picioarele, în zone vitale, după care,

văzând-o în stare de inconștiență au abandonat-o în apropierea stației C.F.R.

Lețcani, pe timp de noapte și în condiții de temperatură scăzută și ca urmare,

aceasta a decedat.

În sarcina inculpatului M.G. s-a

reținut, pe lângă activitatea similară desfășurată cu ceilalți inculpați și

împreună cu aceștia, că în mod intempestiv, a luat hotărârea să dezbrace

victima de haina pe care o purta, dându-i, în schimb, pufoaica sa veche,

acțiune pe care a realizat-o, independent de ceilalți inculpați.

Din raportul de constatare medico-legală

de necropsie rezultă că B.F. a suferit, prin loviri active, fractura a trei

coaste, fractura piramidei nazale și prezența a numeroase plăgi contuze și

escoriații. Moartea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii instalată pe

fondul leziunilor suferite și a expunerii organismului la temperaturi scăzute,

care s-au constituit într-un complex tanato-generator.

În condiții normale, dacă s-ar fi

intervenit la timp, leziunile ar fi necesitat pentru vindecare, între 14-25

zile de îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței au declarat

apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații

M.G., P.D. și M.V.V.

În apelul parchetului, soluția

primei instanțe a fost criticată pentru nelegalitate, în sensul că s-a făcut

prin hotărâre prelungirea stării de arest a inculpaților și pentru

netemeinicie, în sensul că s-a reținut nejustificat starea de provocare, iar

pedepsele aplicate au fost greșit individualizate, în raport de gravitatea

faptelor comise. În cursul soluționării apelului, procurorul a completat

motivele de casare, cu critica privind greșita încadrare juridică a faptei

reținute în sarcina inculpaților, situația de fapt circumscriindu-se

infracțiunii de omor calificat.

În apelurile inculpaților s-a

solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea aspră.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 341 din 16 septembrie 2003 a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași, a desființat, în parte, pe latură penală, sentința atacată și

rejudecând în fond, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea

încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:

Pentru inculpatul M.G., din

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. ultim, raportat la art.

211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., în infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen. și în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1) și art. 209 lit. e) și g), cu aplicarea art. 13 și a art. 33 lit. a) C.

pen. și în baza acestor din urmă texte de lege și cu aplicarea art. 74 și a

art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedepsele de 10 ani închisoare și

respectiv, de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul M.G. să

execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

Pentru inculpații M.V.V., P.D. și

R.C., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută

de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege, și cu aplicarea art. 74

și art. 76 din același cod, a condamnat pe inculpați la câte 10 ani închisoare.

A aplicat tuturor inculpaților

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

A respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații M.G., P.D. și M.V.V., împotriva aceleiași sentințe

penale.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

A dedus din pedepsele aplicate

inculpaților, arestarea preventivă de după data de 23 ianuarie 2003.

A menținut și prelungit starea de

arest preventiv a inculpaților pe o durată de câte 30 de zile, începând cu data

de 27 septembrie 2003.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit o situație

de fapt conformă cu probele administrate, dar a apreciat greșit că aceasta se

încadrează în conținutul constitutiv al infracțiunilor de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte și respectiv, tâlhărie care a avut ca urmare moartea

victimei, în realitate, activitatea infracțională a inculpaților realizând

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și infracțiunii de

furt calificat (această din urmă faptă, fiind comisă numai de inculpatul M.G.).

Instanța de control judiciar a mai

reținut că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că victima a avut o

conduită ilicită care a determinat o tulburare puternică sau emoție sub

imperiul căreia au săvârșit faptele inculpații, reținându-se astfel,

nejustificat starea de provocare.

De asemenea, instanța de apel a

apreciat că, față de momentul când a intervenit intenția inculpatului M.G. de a

lua haina victimei, în sarcina acestuia trebuia să se rețină, infracțiunea de

furt calificat și nu aceea de tâlhărie.

Critica adusă de procuror cu privire

la prelungirea stării de arest a inculpaților prin dispozitivul hotărârii, nu a

fost primită, apreciindu-se că nu contravine dispozițiilor legale.

La stabilirea pedepselor, conform cu

noua încadrare juridică a faptelor, instanța de apel a apreciat conduita

generală bună a inculpaților, comportarea procesuală corectă și achiesarea lor

la reparațiile civile, reținând în favoarea acestora circumstanțe atenuante,

potrivit art. 74 C. pen., și le-a aplicat pedepse sub minimul special prevăzut

de lege.

Pentru aceleași considerente,

apelurile inculpaților prin care solicitau reducerea pedepselor, au fost

respinse.

În termen legal, decizia penală a

fost atacată cu recurs de către inculpatul R.C., criticând-o ca fiind

netemeinică și nelegală și solicitând menținerea soluției dată de prima

instanță.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 9 și pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Fapta și împrejurările săvârșirii

ei, precum și încadrarea juridică a acesteia rezultă fără nici un dubiu din

probele complet analizate și just apreciate de către instanța de apel, astfel

că solicitarea acestuia de a se reține în sarcina sa comiterea infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și nu aceea de omor calificat, nu

poate fi primită.

Prin art. 174 C. pen., care

incriminează infracțiunea de omor, nu sunt indicate modalitățile de săvârșire a

activității de ucidere, esențial fiind ca între acțiune și rezultat să existe

raport de cauzalitate.

Pe de altă parte, sub aspectul

laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenție directă sau

indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de

indiferență față de rezultat și acceptarea posibilității producerii lui.

Or, tocmai intenția de a ucide sub

forma intenției directe sau indirecte, dedusă, între altele, din folosirea de

mijloace apte a suprima viața victimei, din zona corporală vizată, intensitatea

loviturilor aplicate, este aceea care deosebește infracțiunea de omor, de

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În speță, producerea morții victimei

nu este doar urmarea unei acțiuni praeterintenționate.

Împrejurarea că inculpatul, împreună cu alți trei

coinculpați, au aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii și picioarele, în

majoritate în zone vitale, îndeosebi asupra capului și toracelui, cu o

intensitate deosebită, producându-i leziuni și văzând-o în stare de

inconștiență au abandonat-o, pe timp de noapte și în condiții de temperatură

scăzută, fără posibilitatea de ajutor medical, intervenind decesul, evidențiază

că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale și,

chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. În atare

situație, fapta inculpatului fiind săvârșită cu intenție indirectă, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor, așa cum în mod corect a

reținut instanța de apel.

De asemenea, cu luarea în

considerare a gradului de pericol social concret al acțiunilor inculpatului,

dar și a datelor referitoare la persoana sa, fără antecedente penale, conduita

generală bună a inculpatului, instanța de control judiciar a făcut o corectă și

justă aplicare a criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 și art.

52 C. pen. și prin urmare, nu se impune o modificare a pedepsei aplicate de

instanța de apel, în sensul de a fi redusă.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cazurile de

recurs invocate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de inculpatul R.C., ca nefondat, va deduce din

pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 23

ianuarie 2000, la 20 ianuarie 2004 și îl va obliga pe recurent la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru

apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 341 din 16 septembrie

2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 23 ianuarie 2000, la 20 ianuarie

2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 ianuarie 2004.