ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 316/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 65 din 23 ianuarie 2003 a condamnat pe inculpații: - M.G. la 6 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. ultim, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a) și c), art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 71, raportat la art. 64 din același cod; - M.V.V. și - P.D. la câte 4 ani și 10 luni închisoare și câte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 73 lit. b) C. pen.

și a art. 71, raportat la art. 64 din același cod. - R.C. la 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 lit. a), art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 71, raportat la art. 64 din același cod. Instanța a menținut și a prelungit starea de arest a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile și a dedus din pedepsele aplicate durata reținerii și a arestării preventive de la 23 ianuarie 2000 la zi pentru inculpații M.G., P.D. și R.C., iar pentru inculpatul M.V.V., durata arestării preventive de la 24 mai 2000, la zi, obligându-i totodată, la plata, în solidar, a despăgubirilor civile, precum și la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în noaptea de 23 ianuarie 2000, inculpații au aplicat victimei B.F. lovituri cu pumnii și picioarele, în zone vitale, după care, văzând-o în stare de inconștiență au abandonat-o în apropierea stației C.F.R. Lețcani, pe timp de noapte și în condiții de temperatură scăzută și ca urmare, aceasta a decedat. În sarcina inculpatului M.G. s-a reținut, pe lângă activitatea similară desfășurată cu ceilalți inculpați și împreună cu aceștia, că în mod intempestiv, a luat hotărârea să dezbrace victima de haina pe care o purta, dându-i, în schimb, pufoaica sa veche, acțiune pe care a realizat-o, independent de ceilalți inculpați. Din raportul de constatare medico-legală de necropsie rezultă că B.F.

a suferit, prin loviri active, fractura a trei coaste, fractura piramidei nazale și prezența a numeroase plăgi contuze și escoriații. Moartea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii instalată pe fondul leziunilor suferite și a expunerii organismului la temperaturi scăzute, care s-au constituit într-un complex tanato-generator. În condiții normale, dacă s-ar fi intervenit la timp, leziunile ar fi necesitat pentru vindecare, între 14-25 zile de îngrijiri medicale. Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații M.G., P.D. și M.V.V. În apelul parchetului, soluția primei instanțe a fost criticată pentru nelegalitate, în sensul că s-a făcut prin hotărâre prelungirea stării de arest a inculpaților și pentru netemeinicie, în sensul că s-a reținut nejustificat starea de provocare, iar pedepsele aplicate au fost greșit individualizate, în raport de gravitatea faptelor comise.

În cursul soluționării apelului, procurorul a completat motivele de casare, cu critica privind greșita încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților, situația de fapt circumscriindu-se infracțiunii de omor calificat. În apelurile inculpaților s-a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea aspră. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 341 din 16 septembrie 2003 a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, a desființat, în parte, pe latură penală, sentința atacată și rejudecând în fond, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează: Pentru inculpatul M.G., din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. ultim, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g), cu aplicarea art. 13 și a art. 33 lit. a) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege și cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedepsele de 10 ani închisoare și respectiv, de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul M.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. Pentru inculpații M.V.V., P.D. și R.C., din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și în baza acestor din urmă texte de lege, și cu aplicarea art. 74 și art. 76 din același cod, a condamnat pe inculpați la câte 10 ani închisoare. A aplicat tuturor inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.G., P.D. și M.V.V., împotriva aceleiași sentințe penale. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

A dedus din pedepsele aplicate inculpaților, arestarea preventivă de după data de 23 ianuarie 2003. A menținut și prelungit starea de arest preventiv a inculpaților pe o durată de câte 30 de zile, începând cu data de 27 septembrie 2003. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă cu probele administrate, dar a apreciat greșit că aceasta se încadrează în conținutul constitutiv al infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și respectiv, tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, în realitate, activitatea infracțională a inculpaților realizând elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și infracțiunii de furt calificat (această din urmă faptă, fiind comisă numai de inculpatul M.G.).

Instanța de control judiciar a mai reținut că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că victima a avut o conduită ilicită care a determinat o tulburare puternică sau emoție sub imperiul căreia au săvârșit faptele inculpații, reținându-se astfel, nejustificat starea de provocare. De asemenea, instanța de apel a apreciat că, față de momentul când a intervenit intenția inculpatului M.G. de a lua haina victimei, în sarcina acestuia trebuia să se rețină, infracțiunea de furt calificat și nu aceea de tâlhărie. Critica adusă de procuror cu privire la prelungirea stării de arest a inculpaților prin dispozitivul hotărârii, nu a fost primită, apreciindu-se că nu contravine dispozițiilor legale.

La stabilirea pedepselor, conform cu noua încadrare juridică a faptelor, instanța de apel a apreciat conduita generală bună a inculpaților, comportarea procesuală corectă și achiesarea lor la reparațiile civile, reținând în favoarea acestora circumstanțe atenuante, potrivit art. 74 C. pen., și le-a aplicat pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Pentru aceleași considerente, apelurile inculpaților prin care solicitau reducerea pedepselor, au fost respinse. În termen legal, decizia penală a fost atacată cu recurs de către inculpatul R.C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând menținerea soluției dată de prima instanță. Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și pct. 14 C. proc.

pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins ca atare. Fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și încadrarea juridică a acesteia rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate și just apreciate de către instanța de apel, astfel că solicitarea acestuia de a se reține în sarcina sa comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și nu aceea de omor calificat, nu poate fi primită. Prin art. 174 C. pen., care incriminează infracțiunea de omor, nu sunt indicate modalitățile de săvârșire a activității de ucidere, esențial fiind ca între acțiune și rezultat să existe raport de cauzalitate. Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat și acceptarea posibilității producerii lui.

Or, tocmai intenția de a ucide sub forma intenției directe sau indirecte, dedusă, între altele, din folosirea de mijloace apte a suprima viața victimei, din zona corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate, este aceea care deosebește infracțiunea de omor, de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În speță, producerea morții victimei nu este doar urmarea unei acțiuni praeterintenționate.

Împrejurarea că inculpatul, împreună cu alți trei coinculpați, au aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii și picioarele, în majoritate în zone vitale, îndeosebi asupra capului și toracelui, cu o intensitate deosebită, producându-i leziuni și văzând-o în stare de inconștiență au abandonat-o, pe timp de noapte și în condiții de temperatură scăzută, fără posibilitatea de ajutor medical, intervenind decesul, evidențiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. În atare situație, fapta inculpatului fiind săvârșită cu intenție indirectă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.

De asemenea, cu luarea în considerare a gradului de pericol social concret al acțiunilor inculpatului, dar și a datelor referitoare la persoana sa, fără antecedente penale, conduita generală bună a inculpatului, instanța de control judiciar a făcut o corectă și justă aplicare a criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen. și prin urmare, nu se impune o modificare a pedepsei aplicate de instanța de apel, în sensul de a fi redusă. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cazurile de recurs invocate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul R.C., ca nefondat, va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 23 ianuarie 2000, la 20 ianuarie 2004 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 341 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 23 ianuarie 2000, la 20 ianuarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2004.