ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3367/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC C.S. SA Eforie Sud a

chemat în judecată Fondul Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, pentru a fi obligată la

plata despăgubirilor, stabilite la valoarea de circulație a imobilelor, ca

urmare a restituirii către foștii proprietari, urmare a hotărârilor

judecătorești, a imobilelor menționate în acțiune și care constituiau active în

patrimoniul reclamantei, pârâta refuzând să se conformeze O.U.G. nr. 88/1997,

modificată.

Pe parcursul procesului, la cererea

reclamantei, a fost introdus în cauză Ministerul Turismului.

Ambii pârâți au invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive decurgând din O.U.G. nr. 88/1997, modificată

prin O.U.G. nr. 7/2001, fiecare susținând că instituția publică, care răspunde pentru

despăgubiri, este cealaltă.

Prin sentința civilă 2627 din 19

octombrie 2001, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea împotriva pârâtului,

Ministerul Turismului, pe care l-a obligat la plata sumei de 6.661.036.638 lei,

reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului înregistrat de reclamantă

prin restituirea în natură a imobilelor deținute de aceasta foștilor

proprietari. S-a respins cererea împotriva A.P.A.P.S. București, pentru lipsa

calității procesuale pasive.

S-a reținut că reclamanta, în temeiul

art. 1 din O.U.G. nr. 7/2001, a fost transferată de la A.P.A.P.S. la Ministerul

Turismului, în vederea accelerării și finalizării procesului de privatizare,

care, astfel, (Ministerul Turismului) a devenit instituție publică (art. 2 din O.U.G.

nr. 7/2001) și, potrivit art. 32 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată

și completată prin Legea nr. 99/1999, acest pârât este obligat la plata

despăgubirilor pentru restituirea imobilelor ce se aflau în patrimoniul

reclamantei.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

există hotărâri irevocabile pentru toate restituirile de imobile, iar valoarea

despăgubirilor a fost stabilită prin expertiză necontestată de părți.

Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea

recursurilor declarate de reclamantă și pârâtul, Ministerul Turismului, de

către Curtea de Apel Constanța, decizia civilă nr. 278 din 28 martie 2002.

În recursul reclamantei, s-a reținut

că în mod corect, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, s-au reținut

dispozițiile H.G. nr. 983/1998, iar în recursul pârâtului s-au avut în vedere

aceleași argumente, pe excepția lipsei calității procesuale pasive, ca și

instanța de fond.

În recurs, s-au mai invocat în plus,

de Ministerul Turismului, excepțiile inadmisibilității acțiunii, cât și a

tardivității formulării acesteia, excepții respinse, cu motivarea, pentru prima,

că demersurile făcute de reclamantă la A.P.A.P.S., pentru a primi despăgubirile,

sunt opozabile recurentului; iar pentru cea de a doua că nu sunt aplicabile

prevederile art. 32.28 din O.U.G. nr. 88/1997, deoarece textul fiind cuprins în

capitolul V

3

al Ordonanței, se referă exclusiv la cereri care sunt

în primă instanță de competența curții de apel și nu la acelea de competența

Tribunalului, ca speța de față, unde termenul de prescripție este cel de drept

comun (3 ani).

În temeiul art. 27 lit. f) din Legea

nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., împotriva celor două hotărâri a

declarat recurs în anulare Procurorul General al României, care a susținut că acestea

au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se apreciază că instanțele au

nesocotit prevederile art. 3 lit. g) din H.G. nr. 450/1999, care arată cine se

include în noțiunea de „instituție publică implicată”, respectiv, F.P.S.-ul,

singurul cu atribuții de privatizare în ceea ce o privea pe reclamantă și nu Ministerul

Turismului.

Această concluzie se impune în

speță, pentru că reclamanta, ca societate comercială, a fost privatizată prin

metoda divizării, la 9 mai 2000, când s-a împărțit în două societăți, și anume,

SC C.S. SA cu acționari S.I.F. Transilvania și alții, și SC C.S. SA cu

acționari: F.P.S. și alții, astfel că, la data divizării, numai ultima

societate a fost transferată la Ministerul Turismului și nu reclamanta, care

era privatizată la data aprobării O.U.G. nr. 7/2001.

Potrivit Legii nr. 276/2001 și a

anexei I, a fost transferată la Ministerul Turismului numai SC C.S. SA. Pentru

reclamantă, A.P.A.P.S. având asemenea calitate și, implicit, obligația de plată

a despăgubirilor prevăzute de art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr.

88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.

Se solicită, în baza art. 313 C.

proc. civ., casarea hotărârilor și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la

instanța de fond.

Recursul în anulare este nefondat.

Prealabil analizei criticilor

formulate, se impun unele precizări, ca urmare a întâmpinării depusă de

reclamantă, și anume, că prezentul recurs în anulare a fost declarat în urma

memoriului declarat de Ministerul Turismului și nu și de reclamantă, iar

obiectul acestuia îl constituie criticile privind numai excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei, A.P.A.P.S. București.

Cu aceste precizări, analizându-se recursul

în anulare prin prisma criticilor formulate, se constată că, neavându-se în

vedere o serie de acte, s-au ajuns la concluzii total greșite și în afara

probelor dosarului.

În urma avizului favorabil în

privința divizării, primit de reclamantă la 9 august 2000, au rezultat, așa cum

corect, din acest punct de vedere, se arată și în recursul în anulare, două

societăți cu capitale sociale distincte, și anume: SC C.S. SA (reclamanta) și SC

C.S. SA

Tot din actele dosarului, respectiv,

protocolul din 1 iunie 1999, dintre F.P.S. și S.I.F. Transilvania, rezultă clar

că în patrimoniul SC C.S. SA vor fi preluate activele revendicate de foștii

proprietari și nu în patrimoniul reclamantei.

În consecință, din cele arătate se

trag două concluzii de esență pentru soluționarea litigiului în sensul

hotărârilor criticate, și anume, că reclamanta nu a fost niciodată privatizată,

ci divizată, și că cea de a doua societate, care preluase, conform protocolului,

activele restituite ulterior prin hotărâri judecătorești și unde A.P.A.P.S. era

acționar majoritar, a fost transferată în portofoliul Ministerului Turismului.

Situația de fapt, corect reținută de

instanțe, cu completările din prezenta decizie, fac aplicabile în raport cu

pârâtul Ministerul Turismului, care a preluat SC C.S.SA, împrejurare ce nu se

contestă de reclamantă, dispozițiile art. 32

4

din Legea nr. 99/1999,

acesta având calitatea de „instituție publică implicată” și, deci, juridic,

calitate procesuală pasivă.

Față de cele arătate, instanțele,

prin hotărârile pronunțate, nu au nesocotit prevederile H.G. nr. 450/1999,

motiv pentru care se respinge recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva deciziei nr. 278/COM din 28 martie 2002 a Curții de Apel Constanța și

a sentinței civile nr. 2627/COM din 19 octombrie 2001 a Tribunalului Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 iulie 2003.