ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1853/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 613 din 8 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a respins excepția inadmisibilității, invocată de D.G.F.P. Prahova și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Turismului. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții Ș.M., M.Ș., Ș.T., P.R. și I.I., în contradictoriu cu pârâții SC I. SA Sinaia, A.P.A.P.S., Ministerul Turismului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. și Controlului Financiar de Stat Prahova, Consiliul local Sinaia și Primăria Sinaia. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții care sunt moștenitori în linie directă ai bunicului lor D.N.

au calitate procesuală activă, iar Ministerul Turismului are calitate procesuală pasivă, pentru opozabilitate, pentru că „în cauză este vorba de implicațiile unei societăți comerciale din domeniul turismului, la care statul mai deține o cotă de acțiuni de 24%”. SC I. SA Sinaia, înființată prin H.G. nr. 1014/1990, are în patrimoniul său mai multe active, printre care și suprafața de 4791,96 mp teren, pe care este amplasat Hotelul I. Reclamanții au cerut ca terenul să le fie restituit în natură, însă restituirea nu este posibilă, pentru că „nu poate fi considerat liber, iar construcțiile care s-au aflat pe teren nu mai există”. Se mai reține, că Ministerul Turismului a scos la vânzare, prin licitație cu strigare, la data de 17 septembrie 2002, pachetul de acțiuni deținut de SC I. SA Sinaia, cumpărat de către SC C. SRL.

Imobilul care face obiectul litigiului a fost preluat de stat cu titlu valabil, conform Decretului nr. 92/1950 și reclamanții nu au dovedit cu certitudine care dintre autorii lor era proprietar al bunului la momentul preluării. Terenul fiind ocupat cu construcții, moștenitorii fostului proprietar pot beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent, însă nu de la SC I. SA Sinaia. Decizia emisă de SC I. SA Sinaia este legală și temeinică, pentru că anterior anului 1980 când s-a construit Hotelul I. , terenul era afectat de detalii de sistematizare, iar despăgubirile bănești pot fi acordate în condițiile prevăzute de art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 220 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții.

A fost anulat răspunsul dat de SC I. SA Sinaia la notificarea nr. 6180 din 21 decembrie 2001 și s-a constatat dreptul apelanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 3500 mp, situat în Sinaia, ocupat de Hotelul I. și pentru clădirile demolate, conform rapoartelor de expertiză N.C. și P.D. Intimata SC I. SA Sinaia a fost obligată să plătească apelanților-reclamanți suma de 18.000.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că reclamanții au făcut dovada calității lor de moștenitori ai defunctului D.N. care, conform actelor aflate la filele 108–109 din dosarul instanței de fond, a cumpărat la 6 martie 1879 și 28 noiembrie 1887 trei sferturi pogon teren și respectiv 359 mp teren în orașul Sinaia, pe care au fost amplasate construcțiile identificate de expert, demolate după preluarea imobilului de către stat.

Preluarea s-a făcut abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950 și restituirea în natură nu este posibilă, pentru că pe teren este construit Hotelul I. din Sinaia. Reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii în echivalent, iar pârâta SC I. SA Sinaia greșit a respins pretenția formulată de aceștia, cu motivarea că este proprietara imobilului și că a fost integral privatizată. Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, pârâta era datoare să trimită notificarea autorității publice cu care a încheiat contractul de privatizare, în speță Ministerul Turismului.

Prin încheierea dată la 27 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul acestei decizii, în sensul că s-a înlăturat omisiunea vădită că măsura reparatorie prin echivalent stabilită în favoarea reclamanților se va suportat de către Ministerul Finanțelor Publice, conform procedurii prevăzute de art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001. Se reține că, potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001, atunci când persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură și aceasta nu este posibilă, unitatea deținătoare va înainta cererea prefecturii în raza căreia își are sediul, iar dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză, va înainta și o copie de pe aceasta.

În final, cuantumul acestor despăgubiri se stabilește de către organele competente ale Ministerului Finanțelor Publice. De aceea, se impunea ca în dispozitivul deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003 să se facă mențiunea că măsura reparatorie prin echivalent se va suporta de Ministerul Finanțelor Publice, conform procedurii prevăzute de art. 36 și următoarele din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003 au declarat recurs reclamanții și pârâții SC I. SA Sinaia, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, D.G.F.P. Prahova în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și A.P.A.P.S., actuala AVAS. Împotriva încheierii de îndreptare a acestei decizii, dată la 27 noiembrie 2003, a declarat recurs D.G.F.P.

Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice. Reclamanții, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susțin, în esență, că instanța de apel a omis să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor în sumă de 14.779.663.352 lei, pentru care li s-a stabilit existența dreptului. Pârâta SC I. SA Sinaia, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia susținând că este netemeinică și nelegală, pentru că în mod greșit a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată. Arată recurenta, că notificarea formulată de reclamanți a fost respinsă, deoarece restituirea în natură a bunului nu este posibilă, iar măsurile reparatorii prin echivalent pot fi obținute în conformitate cu art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001.

La data emiterii deciziei a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din lege, pentru că privatizarea fiind finalizată din anul 2002, prin vânzarea de către Ministerul Turismului a pachetului de acțiuni ce îl mai deținea la societatea recurentă, notificarea trebuia adresată Ministerului Turismului. Mai susține recurenta, că instanța de apel, care a reținut corect că terenul nu poate fi restituit în natură, trebuia să oblige la plata cheltuielilor de judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu era posibilă nici pentru cererea privitoare la contravaloarea construcțiilor demolate, deoarece demolarea a avut loc anterior înființării SC I. SA Sinaia.

Recurentul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7 C. proc. civ., formulează următoarele critici: - Recurentul a fost citat în proces fără să i se comunice sentința apelată, expertul a întocmit raportul de expertiză cu încălcarea dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., pentru că Ministerul Transporturilor nu a fost citat pentru efectuarea expertizei, iar la termenul din 6 octombrie 2003 când au avut loc dezbaterile în ședință publică, nu au fost citate părțile lipsă care nu fuseseră prezente la nici unul din termene. - Deși reclamanții au cerut ca terenul în suprafață de 3500 mp să le fie restituit în natură și să le fie acordate despăgubiri bănești pentru restul terenului și pentru construcțiile demolate, instanța a constatat dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru acest teren.

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată. Instanța, după ce analizează actele dosarului, reține doar că reclamanții s-au adresat în mod corect deținătorului bunului, care era dator să trimită notificarea autorității publice, Ministerul Turismului, deși la data notificării SC I. SA Sinaia nu era privatizată. D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și în numele Ministerul Finanțelor Publice, în baza mandatului nr. 65213 din 12 noiembrie 2003, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că dispozitivul hotărârii atacate nu este clar, deoarece nu s-a stabilit care pârât va acorda măsurile reparatorii prin echivalent, iar instanța a schimbat obiectul cererii reclamanților dintr-o acțiune în realizarea dreptului, într-una în constatare.

Deși se reține că expertizele efectuate în cauză vor fi avute în vedere la negocierea drepturilor, nu se arată care dintre instituții va negocia aceste drepturi. Soluția instanței de fond este legală în privința deciziei emise de SC I. SA Sinaia, pentru că această unitate a fost notificată numai pentru restituirea în natură a imobilului, iar restituirea nu este posibilă. Măsurile reparatorii în echivalent fiind cerute numai în fața instanței, unității deținătoare nu îi putea fi reținută vreo culpă, iar acțiunea trebuia respinsă ca prematur formulată, pentru că reclamanții nu au parcurs procedura prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001. Instanța nu motivează în ce constă caracterul abuziv al preluării imobilului și în ce mod au fost încălcate prevederile Decretului nr. 92/1950.

Hotărârea atacată s-a bazat numai pe susținerile reclamanților, nedovedite în cauză și s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., deoarece s-a schimbat obiectul cererii din acțiune în realizare, în acțiune în constatare. A.P.A.P.S., actuala AVAS, invocă prevederile art. 304 pct. 6, 9, coroborate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și face următoarele susțineri. - Recurenta nu are calitate procesuală pasivă. Prin Legea nr. 10/2001 este instituită regula restituirii în natură, însă, chiar și în ipoteza aplicării prevederilor art. 27 din lege, Ministerul Turismului este autoritatea publică implicată în privatizare, pentru că SC I. SA Sinaia a fost transferată, conform OUG nr. 7/2001 și Legii nr. 276/2001, din portofoliul A.P.A.P.S.

în portofoliul Ministerului Turismului. De altfel, reclamanții au cerut restituirea în natură și despăgubiri bănești, situație în care trebuiau să urmeze procedura prevăzută de art. 21, art. 22, art. 23 din Legea nr. 10/2001, iar pentru despăgubiri bănești procedura prevăzută de art. 36 din lege. - Cererea de chemare în judecată este prematură, pentru că nu a fost epuizată procedura prealabilă obligatorie. În sensul art. 27 alin. (2) din lege, este necesară efectuarea unor negocieri, iar decizia se emite pe baza acordului părților. Or, în cauză, reclamanții nu au cerut măsuri reparatorii în echivalent și nu s-a îndeplinit procedura prealabilă cu A.P.A.P.S. București. - S-a încălcat principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, fiind încălcate grav dispozițiile art. 129, art. 86 alin. (1) și art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Susține recurenta, că nu i-au fost comunicate rapoartele de expertiză, încălcându-se astfel dreptul de a formula obiecțiuni. - Recurenta nu are competența să restituie imobile în natură sau să plătească despăgubiri bănești, ea putând fi notificată numai dacă cererea privește exclusiv acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în acțiuni și doar în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001. Or, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 27 din lege, în lipsa unor dovezi certe și pertinente. În declarația de recurs care privește numai încheierea de îndreptare a deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003, D.G.F.P. Prahova, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., arată că în cauză nu erau aplicabile prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., care sunt imperative și de strictă interpretare. Prin încheierea atacată nu s-a făcut vreo îndreptare a erorii materiale, ci s-a intervenit în dispozitivul hotărârii pe probleme de fond și s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin cererea de îndreptare s-a solicitat obligarea tuturor pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor și nu doar a Ministerului Finanțelor Publice. În cursul procesului la instanța de recurs, a decedat recurenta Ș.M., ai cărui moștenitori sunt, conform certificatului de moștenitor nr. 3 din 15 ianuarie 2005, recurenții M.Ș.B. și Ș.T.B. Analizând recursul declarat de D.G.F.P.

Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva încheierii de îndreptare, în limita motivelor de nelegalitate invocate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., se constată că este fondat, pentru că încheierea atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281 și urm. C. proc. civ. Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii este posibilă numai în ipoteza unor erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea și susținerile părților, cele de calcul sau orice alte erori materiale, precum și atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Prevederile art. 281 și urm. C. proc.

civ. nu-și găsesc aplicarea în cauză, pentru că pe baza lor nu este posibilă modificarea dispozitivului hotărârii. Admiterea acțiunii reclamanților, în contradictoriu cu toți pârâții, fără ca instanța de apel să hotărască prin decizia a cărei rectificare s-a cerut care dintre pârâți are obligația să acorde măsurile reparatorii, nu este omisiune în sensul art. 281 2 C. proc. civ., ci o greșeală de judecată care poate fi remediată numai prin folosirea căilor de atac. De aceea, cererea de îndreptare formulată de reclamanți greșit a fost admisă. Criticile formulate de pârâți împotriva deciziei atacate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ. și, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se vor admite recursurile declarate de aceștia.

Prin decizia atacată, instanța de apel a admis acțiunea formulată de reclamanți „în contradictoriu cu pârâții”, fără să indice, în dispozitiv, numele acestora și fără să stabilească obligația fiecărui pârât. Instanța s-a pronunțat asupra calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și a naturii acestor măsuri, dar nu a stabilit aspectele de fond privitoare la raporturile reclamanților cu fiecare dintre cei șapte pârâți, deoarece nici în considerentele hotărârii nu sunt arătate motivele pentru care acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu toți pârâții. Acțiunea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, prin care se atacă răspunsul la notificare dat de persoana juridică deținătoare și se solicită obligarea la măsuri reparatorii, este specifică raporturilor juridice izvorâte din aplicarea legii speciale.

Aceste raporturi juridice iau naștere între persoana juridică obligată, potrivit legii, la măsuri reparatorii și persoana îndreptățită la aceste măsuri. Prin lege, sunt stabilite atât persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, cât și persoanele juridice care, în raport de modul de preluare a bunului și regimul lui juridic, sunt obligate fie la restituirea în natură, fie la măsuri reparatorii prin echivalent, iar calitatea procesuală pasivă este dependentă de raportul juridic care se naște între titularul notificării și unitatea care, potrivit legii, este obligată la măsuri reparatorii. În prezenta cauză, la instanța de fond procesul s-a purtat între reclamanți și șapte pârâți, în contradictoriu cu care prin sentința apelată a fost respinsă acțiunea.

Prin decizia atacată acțiunea este admisă în contradictoriu cu toți pârâții, însă hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței că reclamanții se află în raporturi juridice cu fiecare pârât, deși în cursul procesului unii pârâți (Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului la instanța de fond și AVAS prin întâmpinare formulată la instanța de apel) au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Referirea generică la drepturile reclamanților și la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu este convingătoare pentru a se reține că toți recurenții-pârâți se află în raporturi juridice cu reclamanții, născute din această lege. Neindicarea de către instanța de apel a considerentelor de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea că toți pârâții au calitate de persoane obligate la măsuri reparatorii față de reclamanți reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Argumentația sumară și omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra mijloacelor de apărare invocate, echivalează în fapt cu o necercetare a fondului și face imposibilă analiza, în cadrul recursurilor, a legalității hotărârii atacate, în raport cu toate criticile formulate de recurenții-pârâți. De altfel, modul în care s-a întocmit dispozitivul deciziei recurate și lipsa motivării a determinat formularea cererii de îndreptare a hotărârii și pronunțarea încheierii de îndreptare cu încălcarea prevederilor art. 281 și urm. C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva încheierii de îndreptare, care va fi casată și se va respinge cererea formulată de apelanții reclamanți pentru îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei.

Fără a se analiza celelalte critici formulate de recurenții-pârâți și mijloacele de apărare invocate de aceștia, se vor admite recursurile declarate de pârâții SC I. SA Sinaia, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, D.G.F.P., în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și AVAS București împotriva deciziei atacate, care va fi casată, iar, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți. În privința recursului declarat de reclamanți, față de declarațiile autentificate sub nr. 13 din 26 ianuarie 2006 și nr. 121 din 20 ianuarie 2006, în care aceștia precizează că renunță la judecata recursului, se va lua act de manifestările lor de voință, care sunt acte procedurale de dispoziție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva încheierii dată de Curtea de Apel Ploiești la 27 noiembrie 2003 în dosarul nr. 656/2003 al Curții de Apel Ploiești, pe care o casează. Respinge cererea formulată de apelanții-reclamanți Ș.M., M.Ș., Ș.T., I.I. și Petrescu Radu, decedat, având ca moștenitor pe P.D.C. pentru îndreptarea erorii materiale. Admite recursurile declarate de pârâții SC I. SA Sinaia, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, D.G.F.P. Prahova în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și AVAS București împotriva deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, pe care o casează.

Trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. Ia act de declarațiile recurenților-reclamanți I.I., P.D.C., Ș.T.B. și M.Ș.B. că renunță la judecata recursului declarat împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2006.