ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 octombrie 2003, SC C. SA Vaslui a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând: - obligarea acestei autorități publice să revină asupra refuzului de verificare și aprobare a sumelor de bani, necesare pentru acordarea despăgubirilor cuvenite, ca urmare a fenomenului de secetă din anul agricol 2003; - anularea adresei nr. 127839/127840/2003 emisă de pârât, privind refuzul nejustificat de verificare și aprobare a acelor sume de bani; - recunoașterea dreptului său la o despăgubire pentru daunele în valoare de 43.099.912 lei, provocate de seceta prelungită, conform documentelor comunicate ministerului; - obligarea acestuia la plata unor daune în valoare de 43.099.912 mii lei, în temeiul prevederilor Legii nr. 381/2002 și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este unul din producătorii agricoli importanți ai județului, care în campania agricolă din toamna anului 2002, a semănat suprafața de 8.898 ha, cu grâu și 541 ha, cu orz. Aceste culturi au fost afectate atât de îngheț, cât și de secetă, cu consecința distrugerii totale pe o suprafață de 1596 ha și parțială, pe suprafața de 7.302 ha. Pentru obținerea de recolte optime de pe suprafețele însămânțate, societatea a efectuat cheltuieli de 6.376 mii lei/ha pe suprafețele afectate total, iar pe suprafețele afectate parțial, cheltuiala a fost de 9.371 mii lei/ha, astfel că daunele înregistrate au fost de 4.716 mii lei/ha, la culturile de grâu și de 6.600 mii lei/ha, la cele afectate parțial.

Paguba suportată la ambele culturi agricole este astfel, în valoare de 43.099.912 mii lei, constând în 7.525.459 mii lei, grâu calamitat total, de 33.663.368 mii lei, grâu calamitat parțial și de 1.911.085 mii lei, orz calamitat parțial. A precizat că deși s-a transmis pârâtului întreaga documentație privind existența și întinderea pagubelor datorate fenomenului de secetă, acesta nu a întreprins demersurile necesare la Ministerul Finanțelor Publice, pentru deschiderea creditelor bugetare, conform art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, aprobate prin Ordinul nr. 419/2002. O atare atitudine contravine obligației ce revine pârâtului în baza art. 13 din legea menționată și echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, referitoare la un drept legitim.

Ca urmare a refuzului, s-a cauzat societății, un prejudiciu material, constând în echivalentul sumelor de bani necesare pentru înființarea de noi culturi agricole. Prin sentința civilă nr. 136/CA din 13 octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea, în sensul că a recunoscut dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru daunele cauzate de secetă în anul agricol 2003. Totodată, a fost obligat pârâtul, la plata sumei de 43.099.912.000 lei cu acest titlu, către reclamantă. Instanța a reținut că societatea comercială a dovedit perfectarea contractului de asigurare cu A.O. București, precum și îndeplinirea riguroasă a procedurii de constatare și evaluare a pagubelor produse de seceta instalată în județul Vaslui, în anul agricol 2002/2003, conform cap. III din Legea nr. 381/2002.

De asemenea, au fost respectate dispozițiile legale în materie, privind informarea factorilor abilitați să verifice și să dispună măsurile necesare pentru rezolvarea favorabilă a cererii. În legătură cu răspunsul dat de minister, s-a apreciat că el nu este cu nimic fundamentat și această autoritate a administrației publice centrale trebuia să procedeze de îndată la plata despăgubirilor din resursele proprii, ori dacă ele erau insuficiente, să apeleze la Ministerul Finanțelor Publice. În sfârșit, curtea de apel a reținut că facilitățile acordate producătorilor agricoli cu suprafețe de până la 5 ha, nu au nimic comun cu drepturile cuvenite reclamantei în baza contractului de asigurare și a legii.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului. Recurentul a susținut,în esență, că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea, deoarece pentru calamitatea naturală invocată de reclamanta SC C. SA Vaslui, Guvernul României nu a emis o hotărâre în acest sens. Că, deci, în momentul sesizării instanței, reclamanta avea doar vocația de a fi despăgubită, și nu un drept recunoscut de lege, care să-i fi fost vătămat prin refuzul de soluționare a cererii. Critica nu este întemeiată. Pe baza probelor administrate, prima instanță a apreciat în mod judicios că acțiunea își are temeiul juridic în dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, precum și în neîndeplinirea de către pârât, a obligațiilor prevăzute în Legea nr. 381/2002, în vederea obținerii de către reclamantă, a despăgubirilor solicitate.

Acest act normativ reglementează condițiile privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, prevăzând că ele se cuvin producătorilor agricoli care au asigurat culturile la una dintre societățile de asigurare și asigurare-reasigurare autorizate. În speță, reclamanta SC C. SA Vaslui a încheiat contract de asigurare cu A.O. București, sucursala Timișoara, iar constatarea și evaluarea pagubelor pricinuite de fenomenul de secetă din anul agricol 2002 – 2003, s-au făcut cu respectarea procedurii instituite prin dispozițiile cap. III al legii. La rândul său, Direcția Generală pentru Agricultură a procedat la centralizarea documentelor întocmite și a informat ministerul de resort cu privire la fenomenul de secetă extinsă din județul Vaslui.

Totodată, s-au comunicat documentele referitoare la pagubele produse, care atestă afectarea unei suprafețe de 16.718,5 ha cultivate cu diverse culturi de către producătorii agricoli de pe raza județului. Potrivit art. 13 din lege, Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului îi revenea obligația ca după verificarea documentațiilor de constatare a calamităților, să aprobe sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe județe și să transmită actele respective, Direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București, precum și Direcțiilor sanitare veterinare județene și a municipiului București. În conformitate cu textul articolului următor, ministerul avea obligația de a sesiza Guvernul, care în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.

Reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-și îndeplini obligațiile menționate mai sus, atitudine care o vatămă în dreptul de a fi despăgubită pentru pagubele suferite ca urmare a secetei [drept conferit prin prevederile art. 4 și 5 din lege].

Inexistența unei hotărâri guvernamentale, de declarare a stării de calamitate naturală conform art. 14 din aceeași lege, nu exonerează pe pârât de răspundere, de vreme ce în baza acestui text legal, el era obligat să sesizeze Guvernul, pentru adoptarea hotărârii și această obligație nu a fost îndeplinită nici până la data înregistrării recursului – 11 noiembrie 2003. Abia ulterior, anume la data de 11 decembrie 2003, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1458, privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură, pentru cultura de grâu de toamnă și stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, dar despăgubirile cuvenite producătorilor agricoli nu au fost acordate până la data soluționării recursului.

Ori, este evident că recurentului-pârât îi incumba obligația de a lua măsurile necesare pentru despăgubirea efectivă a producătorilor, în anul în care s-au produs efectele negative ale calamității naturale, în vederea asigurării finanțării începerii unui nou ciclu de producție, astfel cum prevăd dispozițiile art. 18 alin. (2) al legii. Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate, recurentul-pârât nu a formulat nici o critică și instanța de control judiciar nu poate examina din oficiu acest aspect al litigiului, deoarece el nu se încadrează în vreunul din motivele de recurs, de ordine publică. În fine, solicitarea intimatei-reclamante, de a se constata nulitatea recursului, nu poate fi primită întrucât prin Ordinul nr. 227/2001, competența de exercitare a căii de atac și implicit, dreptul de a semna recursul a fost delegată de ministru, Secretarului general al Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, împotriva sentinței civile nr. 136/CA din 13 octombrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.