ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3856/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 8014 din 15 noiembrie 2001, pe rolul Tribunalului București, reclamanta, SC I.E.B. SA, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, și a cerut ca prin hotărârea ce se va pronunța, în cauză, pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 2.179.330.496 lei, respectiv suma de 5.480.284.727 lei, reprezentând dobânda legală pentru sumele de 17.088.891.305 lei, respectiv pentru suma de 14.102.932.857 lei, ce constituie T.V.A. rambursat cu întârziere sau încă nerambursat. A mai solicitat obligarea pârâtei și la plata sumelor de 7.063.558.096 lei, respectiv a sumei de 6.266.791.272 lei, reprezentând actualizarea prin indexare cu coeficientul de inflație a diferențelor dintre sumele actualizate la data plății T.V.A.

de rambursat și suma efectiv rambursată pentru suma de 17.088.891.305 lei, și respectiv suma de 14.102.932.857 lei, și de asemenea a sumei de 158.787.532 lei reprezentând taxă de timbru plătită pentru soluționarea, de către Ministerul Finanțelor Publice, a contestației formulată de reclamantă. La 6 decembrie 2001, reclamanta și-a precizat și completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de 18.394.747.031 lei, reprezentând penalități pentru rambursarea cu întârziere a taxei pe valoarea adăugată. În motivarea cererii sale, reclamanta arată că s-a adresat la D.G.F.P.C.F.S. București cu două cereri, prin care a solicitat rambursarea T.V.A.-ului, cereri care au fost însă soluționate cu întârziere și doar în parte, depășindu-se cu mult termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare T.V.A., stabilit pentru soluționarea unor asemenea cereri prin H.G.

nr. 512 din 21 august 1998, pentru aprobarea normelor pentru aplicarea O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A. Că, în această situație, pârâtul, Ministerul Finanțelor, urmează să fie obligat la plata penalităților prevăzute de lege pentru soluționarea cu întârziere a unor astfel de cereri, la plata dobânzii legale pentru sumele cerute a fi rambursate, precum și la plata sumelor reactualizate prin indicele de inflație. La 22 august 2002, reclamanta a depus la dosar o cerere, prin care solicită să se ia act că înțelege să renunțe la judecată pentru capătul de cerere, privind plata sumei de 158.787.532 lei, reprezentând taxa de timbru achitată în vederea soluționării contestației adresată spre soluționare pârâtului.

În cauză, s-au administrat probe cu copiile de pe cererile adresate de reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. București, și s-a efectuat o expertiză contabilă ale cărei concluzii nu au fost contestate de către părțile aflate în litigiu. Pârâtul, Ministerul Finanțelor, nu a formulat întâmpinare în cauză. Față de concluziile expertizei contabile, reclamanta a solicitat, în fond, obligarea pârâtului la plata sumei de 24.123.213.466 lei, din care 18.416.521.554 lei reprezintă penalități prevăzute de lege pentru nerambursarea în termen a T.V.A., solicitată de reclamantă, și 5.706.691.912 lei reprezintă dobânda legală stabilită, conform O.G. nr. 9/2000. Prin sentința civilă nr. 1246 din 16 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtul, Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat să plătească reclamantei, SC I.E.B.

SA, suma de 18.416.521.554 lei reprezentând penalități, și s-a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor. În motivarea sentinței, instanța a reținut, pe baza probelor administrate, că reclamanta s-a adresat la 13 noiembrie 1998, respectiv la 24 noiembrie 1999 către D.G.F.P.C.F.S. a municipiului București, respectiv Administrației Financiare a sectorului 3 București, cu cereri prin care a solicitat restituirea, în condițiile legii, a T.V.A.-ului, cereri care au fost însă soluționate cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de H.G. nr. 512/1998, situație în care potrivit nr. 3/1992, așa cum a fost modificată prin O.G. nr. 2/1998, aprobată prin Legea nr. 195 din 27 octombrie 1998, pentru perioada de întârziere, Ministerul Finanțelor va plăti penalități de întârziere în aceleași condiții și în același cuantum cu cele datorate de agenții economici pentru neplata în termen a taxei pe valoarea adăugată.

Împotriva sentinței civile nr. 1246 din 16 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declarat apel pârâtul, Ministerul Finanțelor Publice, care a criticat sentința apelată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, constând, în esență, în următoarele: - instanța de fond nu a manifestat rol activ în soluționarea pricinii, neverificând calitatea procesuală a părților din proces, acțiunea reclamantei fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă, excepție pe care apelanta înțelege să o ridice pe calea apelului în această fază a procesului. În susținerea excepției sunt invocate prevederile art. 23 din Legea nr. 195/1998, privind aprobarea O.G.

nr. 2/1998, pentru modificarea O.G. nr. 3/1992, privind taxa pe valoarea adăugată; - pe fondul cauzei, se susține că întârzierea în rambursarea diferenței de T.V.A către reclamantă, s-a datorat verificărilor pe care trebuiau să le facă organele fiscale teritoriale și care au necesitat un timp mai îndelungat, fiind întârziate și datorită comportării culpabile a reclamantei care nu a înțeles să colaboreze eficient cu organele financiare, punând la dispoziția acestora documentele justificative abia la data de 4 aprilie 2002. Prin decizia civilă nr. 82 din 13 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, apelul pârâtului a fost respins, ca nefondat, reținându-se că, potrivit art. 23 din Legea nr. 195/1998, Ministerul Finanțelor Publice, are calitatea procesuală pasivă în cauzele prin care se solicită plata penalităților pentru depășirea termenului de soluționare a cererilor prin care se solicită rambursarea T.V.A.

Cu privire la motivele care vizează fondul cauzei, s-a reținut că verificările efectuate de organele fiscale teritoriale trebuie efectuate în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii de rambursare, așa cum prevede legea aplicabilă în cauză, care stabilește termenul maxim de rambursare a acestor sume. Împotriva deciziei civile nr. 82 din 13 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs pârâtul, Ministerul Finanțelor Publice, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că instanța de apel a greșit atunci când a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, și că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la primul motiv de recurs, atât instanța de fond, cât și cea de apel, au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile în cauză, atunci când au reținut că pârâtul, Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă. Astfel, potrivit art. 23 din O.G. nr. 3/1992, privind taxa pe valoarea adăugată, așa cum a fost modificată prin O.G. nr. 2/1998, aprobată prin Legea nr. 195 din 27 octombrie 1998, „rambursarea diferenței de taxă, prevăzută de la art. 21 lit. b), se efectuează la cerere, pe baza documentației stabilite de Ministerul Finanțelor și a verificărilor efectuate de organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile.

În cazul nerambursării diferenței de taxă, potrivit legii, „pentru perioada de întârziere, Ministerul Finanțelor va plăti penalități în același cuantum cu cele datorate de agenții economici pentru neplata în termen a taxei pe valoarea adăugată”. Rezultă, din textul citat, că obligația plății penalităților pentru perioada de întârziere în cazul nerambursării diferenței de taxă potrivit legii, adică în termenul de 30 de zile, prevăzut în alin. (1) al art. 23, revine Ministerului Finanțelor, și nu organelor fiscale teritoriale, așa cum au reținut instanțele de fond și apel. Cu privire la al doilea motiv de recurs, acesta este în realitate o reproducere fidelă a criticii formulate în motivarea apelului prin care s-a atacat sentința instanței de fond, neformulându-se nici o critică a deciziei pronunțate în apel.

Or, cu privire la aspectele arătate, instanța de apel s-a pronunțat, în sensul că depășirea termenului de 30 de zile în intervalul căruia organele fiscale teritoriale urmează să facă verificările necesare rambursării T.V.A.-ului, nu poate justifica prelungirea termenului până la care trebuie rambursată diferența de taxă fără ca această întârziere să nu atragă plata penalităților de întârziere de către Ministerul Finanțelor Publice. Termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 3/1992, nu este un termen de recomandare și nerespectarea lui atrage sancțiunea penalităților în cuantumul prevăzut de textul arătat. Așa fiind, recursul se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 82 din 13 februarie 2003, a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2004.