Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
4 mai 2004

Decizia nr. 1746/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență

Asupra conflictului negativ de competență, sesizat în baza dispozițiilor art. 21 - 22 C. proc. civ.; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 37/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud, a fost declinată competența materială de soluționare a contestației formulată de contestatoarea P.S. împotriva deciziei de imputare nr. 159/2002, emisă de intimata Spitalului Orășenesc Năsăud, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. În considerentele declinatorului de competență s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, deoarece contestatoarea nu se încadrează în categoria persoanelor prevăzute în acest text de lege, neavând calitatea de administrator, gestionar sau contabil.

La rândul său, Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr. 441/2002, și-a declinat competența, în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 94/1992, de producerea prejudiciului făcându-se vinovată conducerea spitalului care în calitate de ordonator de credite, a dispus plata sumei în litigiu. Ivindu-se un conflict negativ de competență, în baza dispozițiilor art. 22 pct. 2 C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea, având în vedere obiectul litigiului, respectiv contestarea unei decizii de imputare, precum și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc.

civ., raportate la dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, privind preluarea activului jurisdicțional și a personalului instanțelor Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești, stabilește competența, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.

DECIDE Stabilește competența de soluționare a litigiului privind pe P.S., Spitalul Orășenesc Năsăud și Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.