ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2003

R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul de clarat de condamnatul B.M.M. împotriva deciziei penale nr.165 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj. S-a prezentat recurentul, arestat, asistat de avocat D.C., apărător desemnat din oficiu. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul recurentului condamnat a lăsat soluția la aprecierea instanței. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.145 din 28 martie 2002, Tribunalul Cluj a admis, în baza art.461 lit.d Cod procedură penală, contestația la executare introdusă de condamnatul contestator B.M.M.

și a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 7 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj, în componentele sale de: - 6 ani închisoare, 5 ani închisoare, 6 ani și 6 luni închisoare, 5 ani închisoare și un an și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr.159/2000 a Tribunalului Botoșani; - 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.384/2000 a Tribunalului Cluj; - 662 zile închisoare, reprezentând restul neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.371/1992 a Judecătoriei Suceava. S-a înlăturat sporul de 6 luni închisoare. S-a constatat că fapta pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr.384/2000 a Tribunalului Cluj este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentința penală nr.496/1997 a Judecătoriei Fălticeni.

În consecință, în baza art.34 lit.b și 36 alin.1 din Codul penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin cele trei sentințe de condamnare și s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare, care, la rândul său, a fost contopită cu restul neexecutat de 662 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.371/1992 a Judecătoriei Suceava, cu adăugarea unui spor de 6 luni, executând în final 7 ani și 6 luni închisoare. S-au scăzut din această pedeapsă perioadele executate între 20 aprilie 1997 – 5 mai 1999 și de la 2 februarie 2000 și până la zi. S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr.99/2001 a Tribunalului Cluj și emiterea unui nou mandat în sensul dispozitivului prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Contestatorul a mai solicitat anterior contopirea pedepselor aplicate pentru fapte concurente prin sentințele de condamnare nr.159/2000 a Tribunalului Botoșani, nr.384/2000 a Tribunalului Cluj și nr.496/1997 a Judecătoriei Fălticeni, cerere care s-a admis prin sentința penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj, omițându-se, însă, a se dispune contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.496/6.10.1997 a Judecătoriei Fălticeni și scăderea din pedeapsa rezultantă a perioadei executate în contul acesteia în intervalul 20 aprilie 1997 – 5 mai 1999. S-a apreciat că fapta pentru care B.M.M.

a fost condamnat prin sentința menționată este concurentă cu cea comisă la 7 august 1994, la care se referă sentința Tribunalului Cluj, la rândul său, fiind concurentă și cu fapta comisă la 20.01.2000, pentru care l-a condamnat Tribunalul Botoșani, așa încât se impune ca toate pedepsele să fie contopite, iar din pedeapsa rezultantă să se scadă perioadele executate. În drept s-a motivat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.461 lit.d Cod procedură penală, fiind vorba de o cauză de micșorare a pedepsei; astfel, împrejurarea că, anterior, instanțele s-au mai pronunțat asupra problemei contopirii pedepsei aplicate de Judecătoria Fălticeni nu împiedică admiterea contestației, cererile anterioare fiind bazate pe dispozițiile art.449 alin.1 lit.a Cod procedură penală, care reglementează o altă instituție procesuală.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitând desființarea sa și, în fond, respingerea contestației la executare înaintată de condamnat. Prin apelul declarat s-a arătat, în esență, că Tribunalul Cluj prin două hotărâri anterioare, rămase definitive, a examinat situația condamnatului, apreciind că nu este cazul să se procedeze la contopirea pedepsei aplicate de Judecătoria Fălticeni, care constituie și primul termen al recidivei postcondamnatorii, raportat la fapta ce a constituit obiectul judecății Tribunalului Botoșani; față de această situație, indiferent de temeiul de drept invocat, instanța nu putea rediscuta o problemă de drept definitiv soluționată, refăcând operațiunea de contopire și desființând implicit o hotărâre anterioară, intrată în puterea lucrului judecat.

Prin decizia penală nr.165 din 12.06.2002, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr.145 din 28.03.2002 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o și, în fond, a respins contestația la executare formulată de condamnat, obligându-l pe condamnat la 300.000 lei cheltuieli judiciare la prima instanță. În motivarea deciziei, Curtea de Apel a reținut că, din actele dosarului, rezultă că Tribunalul Cluj a mai fost sesizat cu o cerere de contopire a condamnatului, soluționată prin sentința penală nr.99/2001 (dos.nr.7467/2000).

Necontopirea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.496/1997 a Judecătoriei Fălticeni nu poate fi considerată o omisiune a instanței întrucât în considerentele hotărârii s-a făcut referire expresă la această pedeapsă, în sensul că ea s-a avut în vedere la pronunțarea sentinței penale nr.159/2000 a Tribunalului Botoșani, care a menținut liberarea condiționată privind restul de 351 zile, în raport de care a făcut aplicarea art.37 lit.a Cod penal, privind recidiva postexecutorie și, ca atare, nu intră în componența concursului de infracțiuni. Sentința penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj a rămas definitivă ca urmare a respingerii ca tardiv a apelului condamnatului, prin decizia penală nr.156/2001 a Curții de Apel Cluj.

Condamnatul a reiterat, însă, cererea de contopire, solicitând din nou scăderea din pedeapsă a perioadei executate în contul pedepsei aplicate de Judecătoria Fălticeni. Și această cerere a fost respinsă, din aceleași considerente, prin sentința penală nr.406/2001 a Tribunalului Cluj, confirmată de Curtea de Apel Cluj, care a respins ca nefondat, apelul declarat de condamnat, prin decizia penală nr.352 din 22.11.2001. Prima instanță, însă, nu era îndreptățită să procedeze la o nouă contopire a pedepselor, contrar soluțiilor anterioare adoptate în aceeași chestiune, indiferent dacă acestea sunt sau nu legale, ci trebuia să respingă contestația la executare formulată, în cauză operând autoritatea de lucru judecat.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea contestației la executare. Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive: Prin sentința penală nr.99/2001 a Tribunalului Cluj s-a soluționat cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul Boroianu Marius, soluție care a rămas definitivă prin decizia penală nr.156 din 9 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de condamnat. Ulterior, același condamnat a formulat din nou o cerere de contopire privind aceleași pedepse, soluționată prin sentința penală nr.406 din 25.09.2001 a Tribunalului Cluj, care a rămas definitivă prin decizia penală nr.352 din 22.11.2001 a Curții de Apel Cluj.

În final, condamnatul a formulat contestație la executare, soluționată prin sentința penală nr.145 din 28.03.2002 a Tribunalului Cluj, așa cum s-a menționat mai sus; iar prin decizia penală nr.165 din 12.06.2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost soluționat apelul Parchetului. Recursul declarat de condamnat este nefondat întrucât, pe de o parte, în cauză, cererea de contopire a fost soluționată definitiv, așa încât, operând principiul autorității de lucru judecat, soluția definitivă nu mai poate fi modificată, de aceeași instanță, chiar dacă temeiul juridic reținut este diferit. Pe de altă parte, cererea formulată de condamnat nu se încadrează în dispozițiile art.461 lit.d Cod procedură penală, întrucât nu vizează „un incident ivit în cursul executării”, așa cum prevede textul de lege, ci o modificare a unei situații juridice stabilite deja cu caracter definitiv de o instanță judecătorească.

Față de aceste considerente, urmează să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnat, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M.M. împotriva deciziei penale nr.165 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj. Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.