ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 907/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 907/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

D E C

I Z I A  NR.907

DOSAR NR. 2029/2002

S-au luat

în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, privind pe inculpații L.O., S.V. și M.L.A. și de inculpata L.O.

împotriva deciziei penale nr.71/A din 21 martie 2002 a Curții de Apel Oradea.

S-au

prezentat: intimații inculpați S.V. și M.L.A., aflați în stare de arest,

asistați de avocat M.B., apărător desemnat din oficiu.

Au

fost lipsă recurenta inculpată L.O., aflată în stare de libertate, pentru

apărarea căreia s-a prezentat avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, precum

și intimata parte civilă K.E.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul a susținut și dezvoltat pe larg motivele de recurs

depuse în scris la dosar, criticând pe de o parte greșita achitare a

inculpaților S.V. și M.L.A. pentru infracțiunea de profanare de morminte, iar

pe de altă parte, netemeinicia pedepsei în ceea ce o privește pe inculpata L.O.,

solicitând majorarea acesteia.

Avocat

G.D. pentru inculpata L.O., a cerut respingerea recursului parchetului, ca

nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată de instanțe a fost corect

individualizată, iar în recursul inculpatei a solicitat admiterea acestuia,

casarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii

acesteia prin aplicarea de largi circumstanțe atenuante, prevăzute de art.74,

76 Cod penal.

Avocat

M.B. pentru intimații inculpați S.V. și M.L.A. a pus concluzii de respingere a

recursului declarat de parchet, ca nefondat, motivând că, în mod legal

instanțele au dispus achitarea   inculpaților  pentru  infracțiunea  de

profanare  de  morminte, întrucât aceștia au acționat cu intenția de a ascunde

cadavrul, iar nu de a săvârși infracțiunea prevăzută de art.319 Cod penal, în

sensul profanării mormintelor.

Procurorul,

referitor la recursul inculpatei L.O., a pus concluzii de respingere, ca

nefondat, având în vedere motivele invocate în admiterea recursului parchetului.

Inculpații

prezenți S.V. și M.L.A., au lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței,

arătând totodată că sunt de acord cu concluziile apărătorului.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.304 din 9 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul Satu Mare

au fost condamnați inculpații :

1.

M.L.A. la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174, 175

lit.b din Codul penal și la 7 ani închisoare în baza art.208, 209 lit.e și g

din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 din același cod.

Conform

art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a,b și c din Codul penal.

În

temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură

penală inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de profanare de cadavre

prevăzută de art.319 din Codul penal.

A

fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada

arestării preventive cu începere de la 22 ianuarie 2000 la zi.

2.

L.O.  la pedeapsa de 4 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi pentru

complicitate la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.26 raportat la

art.174, 175 lit.b, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal.

A

fost dedusă perioada arestării preventive de la 22 ianuarie 2000 la zi.

3.

S.V. la 2 ani închisoare în baza art.262 alin.1 din Codul penal și la 3 ani și

8 luni închisoare în temeiul art.264 alin.1 din Codul penal.

Conform

art.33 lit.a și 34 lit.b din Codul penal s-a stabilit ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.

În

baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală,

inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.319 din Codul

penal.

A

fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada prevenției

de la 22 ianuarie 2000 la zi.

Sub

aspectul laturii civile, inculpații au fost obligați, solidar, la plata sumei

de 5.000.000 lei despăgubiri civile și 15.000.000 lei daune morale către partea

civilă K.E.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea

situație de fapt:

Inculpatul

M.L. și inculpata L.O. au fost în relații de concubinaj din anul 1999, cei doi

locuind într-un apartament închiriat în orașul Carei.

Prin

intermediul inculpatei L.O., coinculpatul M.L. l-a cunoscut pe K.F. (victima)

cetățean german, unchiul inculpatei.

În

vara anului 1999, cu ocazia unei vizite în România, K.F. a cunoscut o tânără pe

numele S.N. (minoră la data respectivă) pe care a convins-o să meargă împreună

cu el la mare. Cu acest prilej inculpatul M.L.A. i-a cerut victimei suma de 200

DM pentru a nu spune părinților fetei că a plecat cu minora pe litoral.

Ulterior, în luna noiembrie 1999, victima a revenit în România și i-a solicitat

inculpatului restituirea sumei, amenințându-l că în caz contrar îl va denunța

organelor de poliție, amenințare care nu a fost pusă în practică, K.F. plecând

în Germania.

Cu

ocazia sărbătorilor de iarnă, K.F. a revenit în România și în ziua de 21

decembrie 1999 s-a întâlnit cu inculpatul M.L.A., acesta invitându-l acasă. Au

urcat împreună în apartament, context în care K.F. a redeschis discuția

referitoare la mărcile date inculpatului, solicitând insistent restituirea

sumei de 200 DM și a reiterat amenințarea că de data aceasta va sesiza poliția.

Discuția dintre cei doi a degenerat într-o altercație soldată cu îmbrânceli

reciproce din ce în ce mai intense.

Văzând că

este agresat în propria casă, având în apropiere un cablu electric, inculpatul

a încercat să-l sugrume pe K.F., însă acesta s-a apărat lovindu-l pe inculpat,

între ei intervenind o nouă bătaie. Realizând că nu va putea să o suprime pe

victimă a strigat-o pe inculpata L.O. să-i aducă din bucătărie un cuțit, fapt

care s-a și întâmplat. Având cuțitul asupra sa, inculpatul a reușit la un

moment dat să-i taie gâtul victimei,  după care, profitând de starea de

epuizare fizică a acesteia,  i-a mai aplicat o lovitură cu cuțitul în aceeași

zonă, urmare căreia victima s-a prăbușit la podea și a fost imobilizată.

Constatând

decesul, inculpatul a înfășurat cadavrul într-un covor și   l-a depozitat în

camera alăturată, obligând-o pe coinculpata L.O. să-l ajute la transportarea

trupului lui K.F., în prealabil inculpatul a procedat la scotocirea buzunarelor

victimei de unde și-a însușit 1.000.000 lei, un portmoneu cu acte, un alt

portmoneu în care se aflau 200 DM, un set de chei de la autoturismul Mercedes

aparținând victimei, trei lănțișoare, o brățară din aur pe care era gravat

numele Iaki, precum și un telefon mobil.

După cele întâmplate cei doi

făptuitori au închis apartamentul, s-au dus în oraș de unde inculpatul M.L.A. a

sunat pe un prieten din orașul Bistrița, pe nume P.M.S., propunându-i spre

vânzare autoturismul Mercedes 250 Diesel, care a aparținut victimei și în urma

acceptării acestei propuneri și-au dat întâlnire în cursul nopții în Carei.

După convorbirea telefonică inculpații M și L. s-au întâlnit cu S.V., căruia

inculpatul M. i-a cerut ajutorul pentru a face ceva să dispară cadavrul

victimei.

Cei

doi s-au înțeles ca la miezul nopții să transporte cadavrul în mașina

inculpatului M., urmând să-l abandoneze în afara orașului, unde să-i dea foc,

sens în care M.L.A. i-a dat lui S.V. suma de 50.000 lei pentru a cumpăra

motorină.

În

cursul serii inculpatul M. a fost căutat de P.M.S. și martorul Z.L.P. pentru a

ridica autoturismul, cei trei   deplasându-se la locul unde era parcată mașina,

ocazie cu care a fost predat autoturismul, convenindu-se ca după ce va fi

vândut inculpatul M. să primească 10.000 DM.

La

reîntoarcerea în apartament inculpatul i-a spus concubinei sale L.O. să meargă

în barul „N.S.” și să-l aștepte acolo.

După

plecarea acesteia, conform înțelegerii avute cu inculpatul S.V., în jurul

orelor 2 – 3,00 noaptea, au scos cadavrul înfășurat în covor, l-au introdus în

portbagajul mașinii (lăsată de P.M.) și

s-au

deplasat spre comuna Tiream situată lângă orașul Carei și în apropierea

lizierei comunei au scos cadavrul din autoturism, l-au târât pe câmp și i-au

dat foc.

Cadavrul

victimei a fost descoperit după circa 3 săptămâni, la data de 10 ianuarie 2001,

de către săteni care au sesizat organele de poliție.

Situația

de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale întocmite de

organele de urmărire penală, planșelor foto executate în cauză, raportului

medico-legal de autopsie, depozițiilor martorilor, probe coroborate cu

declarațiile inculpaților care au recunoscut constant infracțiunea pentru care

au fost trimiși în judecată.

Curtea

de Apel Oradea, prin decizia penală nr.71 din 21 martie 2002, a admis apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și a desființat sentința

atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei L.O., pe care a

majorat-o de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Totodată,

apelurile declarate de inculpații M.L. și L.O. au fost respinse.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și

inculpata L.O. au declarat recurs.

Prin

recursul parchetului cele două hotărâri pronunțate au fost criticate pentru

nelegalitate și netemeinicie, învederându-se că inculpații M.L.A. și S.V. se

fac vinovați și de săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută

de art.319 din Codul penal, iar pedeapsa aplicată inculpatei L.O. este neîndestulătoare

în raport de pericolul social ridicat al faptei comise.

Inculpata

a solicitat prin recursul său reindividualizarea pedepsei prin a se da

eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Recursul

parchetului este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare,

iar recursul inculpatei va fi respins.

Instanțele

de fond și de apel au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția

inculpaților încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise

în textele de lege mai sus arătate.

În

speță, justificat instanța de fond nu a reținut, în urma extinderii învinuirii

față de inculpații M. și S. și infracțiunea de profanare de cadavre, întrucât

nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, și anume

latura subiectivă a acesteia. Pe lângă argumentele aduse de primele instanțe

mai sunt de făcut următoarele precizări. Potrivit art.319 din Codul penal,

profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne

funerare ori a unui cadavru se pedepsește cu închisoare.

Rezultă

din examinarea textului mai sus arătat că legea impune un respect datorat

onoarei și personalității victimei, sancționând orice act de profanare a unui

cadavru.

Din

interpretarea aceluiași text rezultă că pot fi încadrate în această categorie

lovirea, vătămarea, tăierea, străpungerea cadavrului, întoarcerea acestuia în

altă poziție, degradarea, distrugerea, suprimarea, sustragerea cadavrului sau

unei părți din acesta, a cenușii, dezgroparea (în alte condiții decât cele

autorizate) dezbrăcarea cadavrului, aruncarea oaselor sau rămășițelor

pământești ori a cenușei, murdărirea cadavrului, atașarea unui obiect sau

însemn de natură a leza memoria persoanei decedate.

În

esență, pentru existența infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută de

art.319 din Codul penal, în varianta constând în profanarea unui cadavru, este

necesar ca, prin acțiunea ce constituia elementul       său  material, să  se

aducă  o atingere, o alterare sentimentului de respect

datorat

morților și amintirii acestora.

În

speță, nu sunt întrunite elementele acestei infracțiuni (în concurs cu aceea de

omor, așa cum se susține în considerentele recursului declarat de procuror prin

primul motiv de recurs) întrucât inculpații nu au comis nici unul din actele de

executare arătate, de natură a aduce o lezare respectului pentru persoana

decedată, intenția lor fiind de a șterge urmele faptei comise.

Dacă

sub acest prim aspect recursul parchetului nu este fondat, în ceea ce privește

individualizarea pedepsei aplicate inculpatei L.O. hotărârile pronunțate sunt

netemeinice.

Potrivit

art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor instanța trebuie

să țină seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de

pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Din

formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că sunt

obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate la stabilirea și aplicarea

pedepsei.

Or,

în speță, analizarea exclusivă a datelor ce caracterizează  persoana

făptuitoare, ignorându-se celelalte criterii de individualizare, a determinat

aplicarea unei sancțiuni greșit individualizate.

Fără

a fi minimalizate elementele de circumstanțiere reținute în favoarea inculpatei

(aspect de altfel, necriticat nici de parchet referitor la aplicarea

dispozițiilor art.74-76 din Codul penal) instanțele nu au analizat cu

suficientă fermitate pericolul social concret al faptei comise de inculpată.

Din

aceste punct de vedere este de subliniat că activitatea inculpatei, de a înmâna

concubinului său M.L.A. cuțitul cu care a fost săvârșită infracțiunea de omor,

a fost determinantă în producerea evenimentului, în lipsa acestei activități

evoluția incidentului ar fi fost cu totul alta.

Astfel,

între inculpat și victimă au avut loc confruntări, și deși inculpatul M. a

încercat să răpună victima prin aplicarea unor multiple lovituri nu a reușit,

dimpotrivă victima a ripostat și, la rându-i, i-a aplicat agresorului lovituri

care l-au determinat pe acesta să ia un cablu electric și să încerce să o

sugrume, încercare, de asemenea, nereușită.

Numai

după ce inculpatul a intrat în posesia cuțitului dat de L.O., intenția de

suprimare a vieții victimei s-a putut finaliza. Or, dacă inculpata ar fi

refuzat solicitarea concubinului său, ori s-ar fi opus amplificării

conflictului urmările faptei ar fi fost cu totul altele ca de altfel și

consecințele juridice.

În

consecință, pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit de numai 5 ani închisoare,

nu este suficientă, impunându-se majorarea ei, pentru a reflecta pericolul

social concret și a evidenția funcțiile preventivă, represivă și  educativă,

motiv  pentru  care  recursul  declarat  sub  acest  aspect va fi admis în

temeiul art.385

15

pct.2 lit.d din Codul de procedură penală.

În

ceea ce privește recursul formulat de inculpată, Curtea constată că nu este

fondat și va fi respins în baza art.385

15

pct.1 lit.b din același

cod, instanța de fond reținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante

invocate, iar instanța de apel, deși a majorat pedeapsa cu 1 an închisoare, a

menținut dispozițiile art.74-76 din Codul penal. Cum în cauză s-a dat eficiență

dispozițiilor de clemență menționate critica formulată de inculpată nu este

fondată.

Conform

art.192 alin.2 din Codul de procedură penală inculpata va fi obligată la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea împotriva deciziei penale nr.71/A din 21 martie 2002 a Curții de Apel

Oradea, privind pe inculpații L.O., S.V.și M. L.A.

Casează

decizia penală atacată, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei L.O.,

pe care o majorează de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.O., împotriva aceleiași decizii.

Compută

perioada executată în arest preventiv pentru inculpații S.V. și M.L.A. de la 22

ianuarie 2000 la 21 februarie 2003, și de la 22 ianuarie 2002 până la data

punerii efective în libertate, pentru inculpata L.O.

Onorariul

de avocat pentru asistența juridică din oficiu asigurată intimaților inculpați S.V.și

M.L.A., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă pe

recurenta inculpată L.O. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 februarie 2003.