ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4125/2004

Asupra recursului civil de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4563/2001,

la 8 iunie 2001, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

reclamanta K.M.R. a chemat în judecată pe pârâții D.D.I. și D.O. și în garanție

pe Consiliul General al municipiului București și municipiul București, prin

Primarul General, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligați pârâții să-i lase, în deplină proprietate și liniștită folosință,

apartamentul nr. 79, situat în București, sector 1, și terenul aferent, în cotă

indiviză de 14,15 metri pătrați, precum și să fie obligate chematele în

garanție, în solidar, în cazul în care nu s-ar admite primul capăt de cerere,

la plata despăgubirilor de 2.000.000.000 lei, reprezentând contravaloarea

apartamentului, plus dobânzile legale, începând cu data introducerii acțiunii

și până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că este proprietara apartamentului în litigiu, conform sentinței civile nr.

4781 din 2 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 București, statuându-se că

proprietatea asupra imobilului nu a fost niciodată pierdută, prevederile

Decretului nr. 223/1974 fiind greșit aplicate și că, deși apartamentul a fost

vândut chiriașilor, respectiv, pârâților, titlul său de proprietate este

preferabil celui al pârâților, dat fiind că emană de la un autor al cărui drept

de proprietate nu poate fi contestat.

S-a mai susținut că prevederile

Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză și, dat fiind că acțiunea de

constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare al pârâților a fost

respinsă prin hotărâre irevocabilă, restituirea în natură a imobilului apare ca

fiind practic imposibilă, consecința fiind aceea a admiterii cererii de chemare

în garanție astfel formulată.

În drept, s-au invocat prevederile art.

998 și urm. C. civ., art. 480 și urm. C. civ., art. 60 - 63 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 538 din 15

aprilie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea principală.

A admis cererea de chemare în

garanție formulată de reclamantă împotriva chematelor în garanție.

A obligat pe chematele în garanție

la plata sumei de 244.149.494 lei, despăgubiri către reclamantă.

A obligat pe reclamantă la

10.000.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâți.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, cu privire la capătul de cerere

principal, că reclamanta este proprietara imobilului, dar titlul de proprietate

al pârâților este preferabil titlului autoarei reclamantei, care nu a fost

făcut opozabil terților, iar cu privire la celălalt capăt de cerere, instanța a

reținut că există un raport de cauzalitate între fapta ilicită a chematelor în

garanție, care au vândut un imobil ce nu le aparținea, și prejudiciul cauzat

reclamantei, prejudiciu echivalent cu valoarea de circulație a imobilului în

litigiu.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanta K.M.R. și chematul în garanție, municipiul București,

prin Primarul General, criticând-o pentru motive de netemeinicie și

nelegalitate.

Apelul reclamantei a vizat, în

primul rând, rezolvarea greșită a cererii principale prin care s-a respins

acțiunea în revendicare prin comparație de titluri, menționându-se faptul că

instanța de fond a aplicat în mod greșit metoda comparării în timp a

transcrierii dreptului de proprietate, metodă ce se aplică, după cum a susținut

apelanta, în ipoteza în care părțile au dobândit de la același autor, la

momente diferite de timp.

Un

al doilea motiv al apelului a vizat modul greșit de apreciere a probei cu

expertiza și, în consecință, modul de stabilire a despăgubirilor, reprezentând

valoarea de circulație a imobilului, susținându-se că, prin admiterea capătului

de cerere subsidiar, chematele în garanție trebuiau obligate, în solidar, la

plata contravalorii reactualizate a apartamentului, în funcție de cursul de

referință leu-dolar.

În apelul său, chematul în garanție,

municipiul București, reprezentat de Primarul General, a invocat lipsa

calității procesuale pasive, motivat de împrejurarea că fondul bugetar, pentru

asigurarea punerii în aplicare a Legii nr. 112/1995, s-a constituit la nivelul

Ministerului Finanțelor, astfel că prețul plătit pentru cumpărarea

apartamentului a intrat în contul acestui organ central.

Cea de a doua critică formulată în

apelul său de către chematul în garanție a vizat inadmisibilitatea acțiunii în

raport cu faptul că, potrivit Legii nr. 10/2001, instanțele nu au competența

generală de a judeca o astfel de cerere de chemare în garanție, despăgubirile

ce se cuvin putând fi stabilite doar pe baza dispozițiilor speciale ale actului

normativ arătat.

Prin decizia civilă nr. 400 din 17

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta K.M.R. și de chematul

în garanție, municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței

civile nr. 538 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, respingând apelul reclamantei, că, în

mod corect, s-a pronunțat instanța de fond atât cu privire la elementele care

caracterizează mai bine titlul intimaților-pârâți, cât și cu privire la

reținerea criteriului valorii de circulație pentru imobilul în cauză, cu ocazia

soluționării cererii de chemare în garanție, stabilindu-se că împrejurarea de a

nu se fi luat în considerare precizarea expertului referitoare la paritatea leu

– dolar la momentul 2 aprilie 1998, nu poate constitui un motiv de

nelegalitate, iar, potrivit art. 371

2

C. proc. civ., organul de

executare poate proceda la actualizarea sumei chiar și în cazul în care titlul

executoriu nu ar conține nici un criteriu de referință.

De asemenea, respingând apelul

declarat de municipiul București, prin Primarul General, instanța de apel a

stabilit, pe de o parte, că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995 și ale art.

35 din H.G. nr. 20/1996 nu pot fi reținute, iar pe de altă parte, a reținut

caracterul neîntemeiat al criticii referitoare la excepția de inadmisibilitate

a acțiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta K.M.R., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că, deși constată greșită modalitatea de

comparare a titlurilor făcută de instanța de fond, totuși, în mod nelegal și

netemeinic, instanța de apel a menținut hotărârea acesteia.

A mai susținut recurenta că instanța

de apel a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., întrucât a schimbat

total considerentele instanței de fond cu elemente de drept noi, pe care nu

le-a pus în discuția părților.

Totodată, recurenta a mai relevat și faptul că, în

mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a reținut buna credință a statului

la momentul vânzării către chiriași, precum și faptul că această vânzare s-a

făcut în condiții de legalitate.

În ceea ce privește modul în care a

fost soluționată cererea de chemare în garanție, recurenta a arătat că, și

referitor la acest capăt de cerere subsidiar, raționamentul instanței de apel

este greșit. Astfel, se susține în motivele de recurs, deși instanța de apel a

enunțat principiul reparării integrale a prejudiciului, conform art. 998 C.

civ. și a reținut că suma de 244.149.494 lei desemnează valoarea imobilului, la

2 aprilie 1998, în raport de cursul leu/dolar de atunci, totuși, în mod greșit

concluzionează aceasta, pe de o parte, că nu este cazul a se preciza suma

acordată în raport cu moneda americană, iar pe de altă parte, că, potrivit art.

371

2

C. proc. civ., suma ar putea fi actualizată de organul de

executare chiar și fără existența unor criterii de referință în titlul

executoriu.

Recursul este fondat în limitele și

pentru considerentele care succed.

Este de reținut că, prin acțiunea introductivă,

reclamanta K.M.R. a solicitat, în subsidiar, pe calea cererii de chemare în

garanție, obligarea în solidar a chematelor în garanție, Consiliul General al

municipiului București și municipiul București, prin Primarul General, la plata

unei despăgubiri reprezentând contravaloarea apartamentului aflat în litigiu.

Pentru a se stabili valoarea de

circulație a imobilului, la data de 2 aprilie 1998 (data la care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 4781/1998 a Judecătoriei sectorului 1, menționată mai sus)

în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice.

Potrivit acestei expertize, la data

de 2 aprilie 1998, valoarea de circulație a imobilului era 244.149.494 lei,

ceea ce reprezintă echivalentul a 29.090 dolari S.U.A., corespunzător unei rate

de schimb de 8.343 lei pentru un dolar S.U.A.

Prin sentința civilă nr. 538 din 15

aprilie 2002, Tribunalul București, respingând acțiunea principală, a admis

cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, obligând pe chematele

în garanție la plata sumei de 244.149.494 lei despăgubiri către reclamantă.

Aceste dispoziții ale instanței de fond au fost menținute de către instanța de

apel.

Este de observat că dispozitivul

hotărârii instanței de fond nu menționează la ce dată au fost calculate aceste

despăgubiri și la ce rată de schimb leu/dolar S.U.A., așa cum ar fi impus o

rezolvare corectă a capătului subsidiar de cerere, astfel că, limitându-se să

constate culpa chematelor în garanție, care justifică antrenarea răspunderii

civile delictuale în sarcina acestora și nestabilind într-un mod judicios

despăgubirile datorate de acestea, instanțele nu au făcut o aplicare corespunzătoare

a principiului reparării integrale a prejudiciului, conform art. 998 C. proc.

civ.

Totodată, stabilind că suma

respectivă ar putea fi actualizată de către executorul judecătoresc, chiar și

fără existența unor criterii de referință în titlul executoriu, instanța de

apel a dat o interpretare greșită prevederilor art. 371

1

C. proc.

civ. Este de menționat, în acest sens, că executorul judecătoresc, în lipsa

unui criteriu de referință, poate actualiza suma numai de la data pronunțării

hotărârii la zi. Or, suma de 244.149.494 lei, ca echivalent al sumei de 29.090 dolari

S.U.A., reprezintă valoarea de circulație a imobilului la data de 2 aprilie 1998

și nu la data pronunțării sentinței, respectiv, 15 aprilie 2002, dată la care

cursul leu/dolar S.U.A. era altul.

Prin urmare, în vederea soluționării

corecte a capătului subsidiar al acțiunii reclamantei, privind acordarea unor

despăgubiri integrale, care să reprezinte valoarea de circulație a imobilului,

se impune ca, în dispozitivul sentinței de fond, să se prevadă că obligarea chematelor

în garanție este în solidar, iar suma de 244.149.494 lei reprezintă

echivalentul a 29.090 dolari S.U.A., la data de 2 aprilie 1998.

Așa fiind, urmează a se admite

recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile a curții de apel,

care va fi modificată în parte, în sensul că se va admite apelul reclamantei

împotriva sentinței tribunalului, menținându-se celelalte dispoziții ale

deciziei, sentința apelată urmând a fi schimbată în parte, în sensul că

obligarea chematelor în garanție este în solidar, iar suma de 244.149.494 lei

reprezintă echivalentul a 29.090 dolari S.U.A., la data de 2 aprilie 1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de

reclamanta K.M.R. împotriva deciziei nr. 400 din 17 octombrie 2002 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul

că admite apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 538

din 15 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Schimbă în parte sentința apelată,

în sensul că obligarea chematelor în garanție este în solidar, iar suma de

244.149.494 lei reprezintă echivalentul în lei a 29.090 dolari S.U.A., la data

de 2 aprilie 1998.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 1 iunie 2004.