ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4125/2004

Asupra recursului civil de față. Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4563/2001, la 8 iunie 2001, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta K.M.R. a chemat în judecată pe pârâții D.D.I. și D.O. și în garanție pe Consiliul General al municipiului București și municipiul București, prin Primarul General, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să-i lase, în deplină proprietate și liniștită folosință, apartamentul nr. 79, situat în București, sector 1, și terenul aferent, în cotă indiviză de 14,15 metri pătrați, precum și să fie obligate chematele în garanție, în solidar, în cazul în care nu s-ar admite primul capăt de cerere, la plata despăgubirilor de 2.000.000.000 lei, reprezentând contravaloarea apartamentului, plus dobânzile legale, începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara apartamentului în litigiu, conform sentinței civile nr. 4781 din 2 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 București, statuându-se că proprietatea asupra imobilului nu a fost niciodată pierdută, prevederile Decretului nr. 223/1974 fiind greșit aplicate și că, deși apartamentul a fost vândut chiriașilor, respectiv, pârâților, titlul său de proprietate este preferabil celui al pârâților, dat fiind că emană de la un autor al cărui drept de proprietate nu poate fi contestat. S-a mai susținut că prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză și, dat fiind că acțiunea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare al pârâților a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă, restituirea în natură a imobilului apare ca fiind practic imposibilă, consecința fiind aceea a admiterii cererii de chemare în garanție astfel formulată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 998 și urm. C. civ., art. 480 și urm. C. civ., art. 60 - 63 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 538 din 15 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală. A admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva chematelor în garanție. A obligat pe chematele în garanție la plata sumei de 244.149.494 lei, despăgubiri către reclamantă. A obligat pe reclamantă la 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, cu privire la capătul de cerere principal, că reclamanta este proprietara imobilului, dar titlul de proprietate al pârâților este preferabil titlului autoarei reclamantei, care nu a fost făcut opozabil terților, iar cu privire la celălalt capăt de cerere, instanța a reținut că există un raport de cauzalitate între fapta ilicită a chematelor în garanție, care au vândut un imobil ce nu le aparținea, și prejudiciul cauzat reclamantei, prejudiciu echivalent cu valoarea de circulație a imobilului în litigiu. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta K.M.R. și chematul în garanție, municipiul București, prin Primarul General, criticând-o pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.

Apelul reclamantei a vizat, în primul rând, rezolvarea greșită a cererii principale prin care s-a respins acțiunea în revendicare prin comparație de titluri, menționându-se faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit metoda comparării în timp a transcrierii dreptului de proprietate, metodă ce se aplică, după cum a susținut apelanta, în ipoteza în care părțile au dobândit de la același autor, la momente diferite de timp. Un al doilea motiv al apelului a vizat modul greșit de apreciere a probei cu expertiza și, în consecință, modul de stabilire a despăgubirilor, reprezentând valoarea de circulație a imobilului, susținându-se că, prin admiterea capătului de cerere subsidiar, chematele în garanție trebuiau obligate, în solidar, la plata contravalorii reactualizate a apartamentului, în funcție de cursul de referință leu-dolar.

În apelul său, chematul în garanție, municipiul București, reprezentat de Primarul General, a invocat lipsa calității procesuale pasive, motivat de împrejurarea că fondul bugetar, pentru asigurarea punerii în aplicare a Legii nr. 112/1995, s-a constituit la nivelul Ministerului Finanțelor, astfel că prețul plătit pentru cumpărarea apartamentului a intrat în contul acestui organ central. Cea de a doua critică formulată în apelul său de către chematul în garanție a vizat inadmisibilitatea acțiunii în raport cu faptul că, potrivit Legii nr. 10/2001, instanțele nu au competența generală de a judeca o astfel de cerere de chemare în garanție, despăgubirile ce se cuvin putând fi stabilite doar pe baza dispozițiilor speciale ale actului normativ arătat.

Prin decizia civilă nr. 400 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta K.M.R. și de chematul în garanție, municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 538 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, respingând apelul reclamantei, că, în mod corect, s-a pronunțat instanța de fond atât cu privire la elementele care caracterizează mai bine titlul intimaților-pârâți, cât și cu privire la reținerea criteriului valorii de circulație pentru imobilul în cauză, cu ocazia soluționării cererii de chemare în garanție, stabilindu-se că împrejurarea de a nu se fi luat în considerare precizarea expertului referitoare la paritatea leu – dolar la momentul 2 aprilie 1998, nu poate constitui un motiv de nelegalitate, iar, potrivit art. 371 2 C. proc.

civ., organul de executare poate proceda la actualizarea sumei chiar și în cazul în care titlul executoriu nu ar conține nici un criteriu de referință. De asemenea, respingând apelul declarat de municipiul București, prin Primarul General, instanța de apel a stabilit, pe de o parte, că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995 și ale art. 35 din H.G. nr. 20/1996 nu pot fi reținute, iar pe de altă parte, a reținut caracterul neîntemeiat al criticii referitoare la excepția de inadmisibilitate a acțiunii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta K.M.R., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că, deși constată greșită modalitatea de comparare a titlurilor făcută de instanța de fond, totuși, în mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a menținut hotărârea acesteia.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., întrucât a schimbat total considerentele instanței de fond cu elemente de drept noi, pe care nu le-a pus în discuția părților. Totodată, recurenta a mai relevat și faptul că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a reținut buna credință a statului la momentul vânzării către chiriași, precum și faptul că această vânzare s-a făcut în condiții de legalitate. În ceea ce privește modul în care a fost soluționată cererea de chemare în garanție, recurenta a arătat că, și referitor la acest capăt de cerere subsidiar, raționamentul instanței de apel este greșit. Astfel, se susține în motivele de recurs, deși instanța de apel a enunțat principiul reparării integrale a prejudiciului, conform art. 998 C. civ.

și a reținut că suma de 244.149.494 lei desemnează valoarea imobilului, la 2 aprilie 1998, în raport de cursul leu/dolar de atunci, totuși, în mod greșit concluzionează aceasta, pe de o parte, că nu este cazul a se preciza suma acordată în raport cu moneda americană, iar pe de altă parte, că, potrivit art. 371 2 C. proc. civ., suma ar putea fi actualizată de organul de executare chiar și fără existența unor criterii de referință în titlul executoriu. Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele care succed. Este de reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanta K.M.R. a solicitat, în subsidiar, pe calea cererii de chemare în garanție, obligarea în solidar a chematelor în garanție, Consiliul General al municipiului București și municipiul București, prin Primarul General, la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea apartamentului aflat în litigiu.

Pentru a se stabili valoarea de circulație a imobilului, la data de 2 aprilie 1998 (data la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4781/1998 a Judecătoriei sectorului 1, menționată mai sus) în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice. Potrivit acestei expertize, la data de 2 aprilie 1998, valoarea de circulație a imobilului era 244.149.494 lei, ceea ce reprezintă echivalentul a 29.090 dolari S.U.A., corespunzător unei rate de schimb de 8.343 lei pentru un dolar S.U.A. Prin sentința civilă nr. 538 din 15 aprilie 2002, Tribunalul București, respingând acțiunea principală, a admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, obligând pe chematele în garanție la plata sumei de 244.149.494 lei despăgubiri către reclamantă.

Aceste dispoziții ale instanței de fond au fost menținute de către instanța de apel. Este de observat că dispozitivul hotărârii instanței de fond nu menționează la ce dată au fost calculate aceste despăgubiri și la ce rată de schimb leu/dolar S.U.A., așa cum ar fi impus o rezolvare corectă a capătului subsidiar de cerere, astfel că, limitându-se să constate culpa chematelor în garanție, care justifică antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina acestora și nestabilind într-un mod judicios despăgubirile datorate de acestea, instanțele nu au făcut o aplicare corespunzătoare a principiului reparării integrale a prejudiciului, conform art. 998 C. proc. civ. Totodată, stabilind că suma respectivă ar putea fi actualizată de către executorul judecătoresc, chiar și fără existența unor criterii de referință în titlul executoriu, instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor art. 371 1 C. proc.

civ. Este de menționat, în acest sens, că executorul judecătoresc, în lipsa unui criteriu de referință, poate actualiza suma numai de la data pronunțării hotărârii la zi. Or, suma de 244.149.494 lei, ca echivalent al sumei de 29.090 dolari S.U.A., reprezintă valoarea de circulație a imobilului la data de 2 aprilie 1998 și nu la data pronunțării sentinței, respectiv, 15 aprilie 2002, dată la care cursul leu/dolar S.U.A. era altul.

Prin urmare, în vederea soluționării corecte a capătului subsidiar al acțiunii reclamantei, privind acordarea unor despăgubiri integrale, care să reprezinte valoarea de circulație a imobilului, se impune ca, în dispozitivul sentinței de fond, să se prevadă că obligarea chematelor în garanție este în solidar, iar suma de 244.149.494 lei reprezintă echivalentul a 29.090 dolari S.U.A., la data de 2 aprilie 1998. Așa fiind, urmează a se admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile a curții de apel, care va fi modificată în parte, în sensul că se va admite apelul reclamantei împotriva sentinței tribunalului, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei, sentința apelată urmând a fi schimbată în parte, în sensul că obligarea chematelor în garanție este în solidar, iar suma de 244.149.494 lei reprezintă echivalentul a 29.090 dolari S.U.A., la data de 2 aprilie 1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta K.M.R. împotriva deciziei nr. 400 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr. 538 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligarea chematelor în garanție este în solidar, iar suma de 244.149.494 lei reprezintă echivalentul în lei a 29.090 dolari S.U.A., la data de 2 aprilie 1998. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 iunie 2004.