ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4277/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 54 pronunțată la data de 18 februarie 2003, în dosarul penal nr. 8846/2002, Tribunalul Mureș a dat următoarea hotărâre: Cu aplicarea art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A.S., din infracțiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.S. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și e) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, începând din data de 5 august 2002 până la zi. A menținut inculpatul în stare de arest. S-a constatat repararea pagubei cauzate prin infracțiune, precum și faptul că părțile civile T.I. și T.A. au renunțat la exercitarea acțiunii civile promovată în cadrul procesului penal.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.192.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600.000 lei, reprezentând onorariul avocaților numiți din oficiu, s-a avansat către Baroul Mureș din fondul special al Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt: În seara zilei de 3 august 2000, părțile vătămate T.I. și A. la întoarcerea în domiciliu l-au găsit în casă pe inculpatul A.S. care-și pregătise unele bunuri lângă ușă, pentru a le sustrage. Surprins, a stins lumina și la pătrunderea în casă, a lovit-o pe T.A. peste față, apoi a fost imobilizat de cei doi soți. Inculpatul nu a recunoscut fapta justificându-și prezența în locuință, ca un ajutor dat la cererea soților T. de a prinde un hoț.

A acuzat partea vătămată de nesinceritate fără să poată da explicație. Instanța însă a constatat că din probele administrate: declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor S.M., S.L. și S.I. a rezultat vinovăția inculpatului. Instanța de fond a considerat că fapta inculpatului de a pătrunde fără drept într-o locuință cu scopul de a sustrage bunuri și încercarea de a-și asigura scăparea prin violență constituie doar infracțiunea de tâlhărie calificată dintr-o locuință, iar nu 2 infracțiuni, de tâlhărie și violare de domiciliu, aceasta fiind absorbită în latura obiectivă de infracțiunea de tâlhărie în forma arătată. Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia penală nr. 80/ A pronunțată la data de 21 mai 2003, în dosarul penal nr. 279/2003/P, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat, în termen legal recurs, arătând că prin condamnarea sa a fost comisă o gravă eroare de fapt [(art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)], oricum dacă s-ar reține tâlhăria această infracțiune a rămas în fază de tentativă, deci s-a dat o greșită încadrare juridică [(art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen.)] și oricum pedeapsa este exagerată [(art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)]. Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și achitarea sau reducerea pedepsei. Curtea examinând hotărârea atacată și sentința de condamnare, în raport de motivele de recurs invocate, verificând probele administrate și ținând seama de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat.

Instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost prins asupra faptului. De asemenea, încadrarea juridică dată de instanțe a fost corespunzătoare, deoarece chiar dacă nu plecase cu lucrurile ce intenționa să sustragă, fapta se consumase (deposedarea avusese loc) în momentul schimbării locului avut și destinat de proprietar. Cât privește individualizarea pedepsei, cuantumul acesteia s-a ridicat foarte puțin peste minimul special, iar pericolul social dat de modul de săvârșire a infracțiunii, dar și de starea de recidivă, impun o pedeapsă suficientă cât să-și producă scopul. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat cu consecința aplicării art. 192 C. proc.

pen., pentru cheltuielile judiciare. În temeiul art. 88 C. pen., se va deduce prevenția la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 80/ A din21 mai 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș. Deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 5 august 2002 la 7 octombrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2003.