Decizia nr. 2649/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 139/2003 a Tribunalului Buzău

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 139 din 12 august 2003 a Tribunalului Buzău s-au respins ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de contestatorii B.P. și B.M., privind încheierea de ședință din 19 martie 2002. Instanța de fond a reținut că revizuirea este o cale de atac extraordinară și vizează hotărârile penale prin care se rezolvă fondul cauzei, prin pronunțarea unei condamnări, a achitării sau a încetării procesului penal și nu soluționarea unei excepții. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 481 din 31 octombrie 2003. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, contestatorii revizuienți B.P.

și B.M., susținând că, în mod greșit, li s-au respins cererile de revizuire, în loc să li se admită. Recursurile sunt nefondate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu motivele invocate și dispozițiile art. 394 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu sunt temeiuri pentru admiterea recursurilor. În sistemul nostru procesual-penal, revizuirea este o cale extraordinară de atac ce nu se poate exercita decât pentru anumite motive limitativ și expres, prevăzute de lege. Ea vizează hotărârile penale definitive, prin care s-a pronunțat condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal și nu soluționarea unei excepții sau a unei cereri formulate de părți în cursul procesului penal.

În speță, cei doi contestatori, critică dispozițiile date prin încheierea din 19 martie 2002 a Tribunalului Buzău, cu privire la soluționarea unei cauze penale deja judecată și aflată pe rolul Tribunalului Buzău. Astfel, prin încheierea din 19 martie 2002, Tribunalul Buzău a luat act că la data de 18 martie 2002, B.P. și B.M. au solicitat înlocuirea completului de judecată desemnat să judece dosarele nr. 1415/2001 și nr. 4411/2001, susținând ca aceste dosare să fie judecate de complete de judecată care nu au participat la soluționarea altor cauze în care cei doi au avut calitatea de părți vătămate. Tribunalul, constatând că cererea de recuzare nu întrunește condițiile prevăzute de lege, a respins-o, obligând pe cei doi, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Încheierea a fost dată cu recurs, odată cu fondul. În raport cu cele arătate, cererea de revizuire privind o încheiere prin care s-a rezolvat o cerere de recuzare, nu putea fi atacată cu o astfel de cale de atac, încât, în mod corect, instanța de fond a respins cererile de revizuire iar instanța de apel, a menținut hotărârea. Față de situația cauzei, Înalta Curte va trebui să privească recursurile de față ca nefondate și să le respingă, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariilor pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatorii revizuienți B.M. și B.P. împotriva deciziei penale nr. 481 din 31 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurenții contestatori la plata sumei de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. din care suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2004.