ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2649/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 139 din 12

august 2003 a Tribunalului Buzău s-au respins ca inadmisibile, cererile de

revizuire formulate de contestatorii B.P. și B.M., privind încheierea de

ședință din 19 martie 2002.

Instanța de fond a reținut că

revizuirea este o cale de atac extraordinară și vizează hotărârile penale prin

care se rezolvă fondul cauzei, prin pronunțarea unei condamnări, a achitării

sau a încetării procesului penal și nu soluționarea unei excepții.

Apelurile declarate împotriva

acestei sentințe, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel

Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 481 din 31 octombrie 2003.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, au declarat recursuri, contestatorii revizuienți B.P. și B.M.,

susținând că, în mod greșit, li s-au respins cererile de revizuire, în loc să

li se admită.

Recursurile sunt nefondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, în raport cu motivele invocate și dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că nu sunt temeiuri pentru admiterea recursurilor.

În sistemul nostru procesual-penal,

revizuirea este o cale extraordinară de atac ce nu se poate exercita decât

pentru anumite motive limitativ și expres, prevăzute de lege. Ea vizează

hotărârile penale definitive, prin care s-a pronunțat condamnarea, achitarea

sau încetarea procesului penal și nu soluționarea unei excepții sau a unei

cereri formulate de părți în cursul procesului penal.

În speță, cei doi contestatori,

critică dispozițiile date prin încheierea din 19 martie 2002 a Tribunalului Buzău,

cu privire la soluționarea unei cauze penale deja judecată și aflată pe rolul

Tribunalului Buzău.

Astfel, prin încheierea din 19

martie 2002, Tribunalul Buzău a luat act că la data de 18 martie 2002, B.P. și

B.M. au solicitat înlocuirea completului de judecată desemnat să judece

dosarele nr. 1415/2001 și nr. 4411/2001, susținând ca aceste dosare să fie

judecate de complete de judecată care nu au participat la soluționarea altor

cauze în care cei doi au avut calitatea de părți vătămate.

Tribunalul, constatând că cererea de

recuzare nu întrunește condițiile prevăzute de lege, a respins-o, obligând pe

cei doi, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Încheierea a fost dată cu recurs,

odată cu fondul.

În raport cu cele arătate, cererea

de revizuire privind o încheiere prin care s-a rezolvat o cerere de recuzare,

nu putea fi atacată cu o astfel de cale de atac, încât, în mod corect, instanța

de fond a respins cererile de revizuire iar instanța de apel, a menținut

hotărârea.

Față de situația cauzei, Înalta

Curte va trebui să privească recursurile de față ca nefondate și să le

respingă, ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariilor pentru apărarea din

oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de contestatorii revizuienți B.M. și B.P. împotriva deciziei penale

nr. 481 din 31 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurenții contestatori la

plata sumei de câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. din care suma

de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2004.