Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2004

HOTĂRÂRE
20.04.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 august 2003, A.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mureș, solicitând anularea hotărârii nr. 5816 din 12 iunie 2003, prin care Comisia constituită pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, i-a respins cererea de acordare a drepturilor cuvenite în baza Legii nr. 309/2002. De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să emită un nou act administrativ care să-i recunoască acele drepturi. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși a făcut dovada, cu acte oficiale, că a efectuat stagiul militar la Batalionul Bârlad, U.M. 03858 Ploiești, executând activități specifice construcțiilor de căi ferate și sunt îndeplinite condițiile legale, autoritatea publică pârâtă i-a respins cererea, cu o motivare sumară, inexactă.

Prin sentința civilă nr. 341 din 22 septembrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată. Instanța de fond a reținut că justețea afirmațiilor din acțiune rezultă din mențiunile operate în livretul militar, potrivit cărora reclamantul A.I. a satisfăcut stagiul militar la Batalionul Bârlad, unitate militară cu profil de construcții căi ferate, în perioada 5 noiembrie 1956 – 20 decembrie 1958, ca mână de lucru, iar după lăsarea la vatră a fost încadrat în categoria I-a, soldat instruit. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș. Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea, deoarece din înscrisurile făcute în livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar într-o unitate militară, iar nu într-un detașament de muncă aflat în subordinea fostei Direcții Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare. Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat că mențiunile din livretul militar, depus de reclamant în dosar, atestă efectuarea de către acesta a stagiului militar într-un detașament de muncă, ca mână de lucru. Dar din xerocopia actului rezultă că A.I. și-a îndeplinit obligațiile militare la U.M. 03858, în perioada 5 noiembrie 1956 – 20 decembrie 1958 și ulterior, a fost încadrat în corpul soldaților, grupa A.V., categoria I-a instruit. Nu există nici o precizare din care să reiasă că el a servit ca mână de lucru și că unitatea militară ar fi avut profilul de construcții de căi ferate. Prin urmare, concluzia contrară a instanței de fond nu își are suport probator în înscrisul analizat și ea nu este susținută nici de alte mijloace de probă care să justifice soluția de admitere a acțiunii.

Având în vedere această situație, dar și rolul activ pe care instanța trebuie să-l manifeste în stabilirea corectă a stării de fapt și justa soluționare a procesului, se impune admiterea recursului. Pe cale de consecință, urmează a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea completării probelor, cu înscrisuri, emanând de la autoritățile militare și eventual, cu martori care cunosc condițiile concrete și natura activității desfășurate de reclamant, pe durata stagiului militar, inclusiv apartenența U.M. 03858 la fosta Direcție Generală a Serviciului Muncii. Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 341 din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1469/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 21 iulie 2003, reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană
ÎCCJ 2004-12-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8953/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2003, reclamantul D.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anulare
ÎCCJ 2004-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 991/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 iulie 2003, B.G. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 2971 din 12 mai 20
ÎCCJ 2004-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2003 reclamantul C.V. a solicitat anularea hotărârii nr.1654 din 26 martie 2003 emisă de Casa Județeană de Pen
ÎCCJ 2004-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7224/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamantul L.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mureș, pentru ca ins
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă