ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3896/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II–a

penală, prin sentința penală nr. 91 din 22 ianuarie 2004, a condamnat pe

inculpatul Ș.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 174

C. pen.

Conform art. 61 C. pen., a dispus

revocarea liberării condiționate a restului neexecutat de 239 zile din pedeapsa

de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1444/1999 a Judecătoriei

sectorului 5 și contopirea acestuia în pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca

inculpatul să execute 7 ani închisoare.

A constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

În fapt s-a reținut că, în ziua de

27 septembrie 2000, pe fondul consumului de alcool, în locuința comună, între

inculpat și partea vătămată, C.J., a izbucnit un conflict, context în care

inculpatul a luat un cuțit cu care a lovit-o de mai multe ori, în zona

hemitoracică stângă cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Apelul inculpatului a fost respins,

ca nefondat, prin decizia penală nr. 192 din 16 martie 2004 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Împotriva ambelor hotărâri

inculpatul a declarat recurs, formulând două motive de casare.

Prin primul motiv de casare

inculpatul critică hotărârile atacate pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că în raport de actele medicale de la dosar, rezultând că este

bolnav, instanțele trebuiau să ia, față de el, măsura de siguranță a obligării

la tratament medical prevăzută de art. 113 C. pen.

Motivul invocat nu este întemeiat.

Măsurile de siguranță, în general,

deci și obligarea la tratament medical, sunt sancțiuni de drept penal, cu

caracter coercitiv, de natură a restrânge libertatea persoanei, în sensul că

cel față de care se ia această măsură este constrâns să se supună unui

tratament și, prin însuși acest fapt, libertatea sa suferă o restrângere.

În consecință, dacă s-ar lua față de

inculpat o astfel de măsură, chiar la cererea sa, s-ar încălca prevederile art.

372 C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs nu poate crea o situație

mai grea pentru partea care a declarat recurs.

Împrejurarea că prin obligarea la

tratament medical se urmărește nu numai înlăturarea unei stări de pericol

pentru societate, dar și ocrotirea sănătății inculpatului nu duce la o altă

concluzie; atâta vreme cât grija pentru sănătatea inculpatului se concretizează

în impunerea unei măsuri de siguranță, are loc o încălcare a libertății celui

în cauză și anume a libertății de a nu se supune unui tratament medical.

Acceptarea inculpatului de a i se

aplica o sancțiune de drept penal, oricare ar fi ea, nu modifică natura acelei

sancțiuni care își păstrează caracterul restrictiv de libertate.

Prin ultimul motiv de casare,

inculpatul critică hotărârile atacate pentru netemeinicie cu privire la

pedeapsa ce i-a fost aplicată, considerând-o că este prea severă, susținând că

aceasta se datorește faptului că instanțele nu au reținut că el a avut o

conduită sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta

comisă, are un copil minor și greutăți familiare.

Nici acest motiv nu este întemeiat.

Instanțele au făcut o justă

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în raport cu criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama inclusiv, de situațiile personale și

familiare menționate de acesta în recursul său.

Față de pericolul social ridicat al

infracțiunii comise și de starea de recidivă a inculpatului nu este cazul a se

reduce pedeapsa.

Pentru considerentele arătate și cum

verificând hotărârile atacate prin prisma prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate

din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de

inculpat este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.N. împotriva deciziei penale nr. 192 din 16 martie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iulie 2004.