ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4064/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4064/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 20 februarie 2002 prin
cererea comună de chemare în judecată reclamanții:
Consiliul local al comunei
Pomârla, județul Botoșani,
Liceul A.B. Pomârla și
Fundația A.B.,
au solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul Institutul de Studii și Proiectări pentru îmbunătățiri funciare,
„restituirea în natură a construcțiilor Bașotă și a suprafeței de 5256,80 mp
teren din curte aflate în str. Sărăriei din municipiul Iași”.
În esență se invocă dreptul de
proprietate istoric al fondatorului Liceului din Pomârla, logofătul și
cavalerul Anastasie Bașotă, pe temeiul mai multor acte autentice.
Consiliul local se legitimează
procesual în baza O.U.G. nr. 206/2000 prin care ar „avea sarcina de a patrona
și administra averea liceului”, iar Fundația, în calitate de continuatoare a „statutului
asociației foștilor elevi și profesori ai liceului Pomârla, înființată în anul
1924 unde se menționează și sarcina de recuperare și reîntregire a
patrimoniului pentru liceul A.B.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea
pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar anterior, au notificat pârâtul,
solicitând restituirea imobilului în natură.
Pârâtul I.S.P.I.F. S.A. a răspuns
negativ reclamanților prin mai multe comunicări, relevând că asupra terenului
este titularul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar,
clădirile, în urma cutremurului din 1977, au fost reconstruite.
Prin sentința civilă nr. 674 din
29 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, acțiunea a fost
respinsă ca nefondată, întrucât:
- Liceul (fosta Casă a Școlilor,
Institutul Anastasie Bașotă) „a avut doar un drept de administrare” asupra
imobilului, iar
- nici celelalte reclamante nu au
dovedit „existența în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra
bunurilor revendicate”.
Contra sentinței a declarat apel
numai Fundația A.B., invocând:
- nulitatea certificatelor de
atestare a dreptului de proprietate asupra terenului,
- compensarea chiriei pe timp de
peste 25 ani cu sumele reprezentând „repararea imobilului după cutremurul din
anul 1977”,
astfel că dreptul de proprietate
aparține numai Liceului din Pomârla, județul Botoșani.
Prin decizia nr. 426 A din 4
noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, apelul a fost
respins, ca nefondat, reținându-se că:
- apelanta nu este titulara acțiunii
în retrocedare pe temeiul Legii nr. 10/2001,
- din înscrisurile depuse nu rezultă
dreptul de proprietate invocat, iar
- în privința certificatului de
atestare a dreptului de proprietate „nu sunt elemente pertinente” care să ducă
la nulitatea sau anularea lui.
Contra deciziei a declarat recurs
aceeași fundație invocând, în esență, aceleași motive din apel și din acțiune,
pe temeiurile din art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
3.1. Cadrul procesual a fost fixat
prin cererea de chemare în judecată, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr.
10/2001, contestația (acțiunea) ca urmare a notificării din 15 octombrie 2001
și a răspunsurilor pârâtului sub forma comunicării.
Potrivit art. 3 din Legea nr.
10/2001, persoane îndreptățite sunt acele persoane, fizice sau juridice,
proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Reclamanții, în acțiune, au arătat
că dreptul de proprietate, dobândit din anul 1870, aparține fondatorului
Liceului A.B., logofătul și cavalerul Anastasie Bașotă, care a „decedat în casa
sa din str. Sărăriei Iași”, conform actului de moarte nr. 1054 din 29 decembrie
1869.
Tribunalul Iași, prin sentința nr.
212 din 15 octombrie 1870, decide că la „diviziunea averii Bașotă, nu
repartizează casele din Iași unicei fiice Bașotă, acestea revenindu-i
liceului”.
Asupra acestui mod de dobândire a
proprietății de către liceu ambele instanțe au reținut că reclamanții nu au
probat existența dreptului de proprietate în patrimoniul liceului.
Dar, sentința primei instanțe a
rămas definitivă și irevocabilă față de reclamanții Liceul A.B. și Consiliul
local, care nu au atacat-o cu apel, împuternicirile date de aceștia celor două
persoane fizice de a le susține interesele, în general, fiind irelevante sub
acest aspect.
Recurenta, singura care a declarat
apel, nu s-a intitulat „persoană îndreptățită”, în sensul Legii nr. 10/2001,
asumându-și calitatea de coparticipant activ (reclamant) pe temeiul statutului
fundației, înființată în anul 1924, unde se menționează și sarcina de
recuperare a patrimoniului liceului.
Dacă este, așadar, clar că recurenta
nu este persoană îndreptățită în a introduce contestația (acțiunea) pe temeiul
art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, atunci ea nu are nici calitate
procesuală activă în cauză.
În măsura în care, însă, recurenta
s-ar fi intitulat intervenientă în interesul reclamantului, Liceul A.B.,
conform art. 49 și urm. C. proc. civ., ea și-a pierdut această calitate
procesuală în apel și, apoi, în recurs, cât timp reclamantul, în interesul
căruia a intervenit, nu a exercitat această cale de atac.
Drept consecință, sub ambele aspecte
recursul declarat de Fundație este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta Fundația A.B. împotriva deciziei nr. 426 A din 4
noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 26 mai 2004.