ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4064/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 20 februarie 2002 prin cererea comună de chemare în judecată reclamanții: 1. Consiliul local al comunei Pomârla, județul Botoșani, 2. Liceul A.B. Pomârla și 3. Fundația A.B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Studii și Proiectări pentru îmbunătățiri funciare, „restituirea în natură a construcțiilor Bașotă și a suprafeței de 5256,80 mp teren din curte aflate în str. Sărăriei din municipiul Iași”. În esență se invocă dreptul de proprietate istoric al fondatorului Liceului din Pomârla, logofătul și cavalerul Anastasie Bașotă, pe temeiul mai multor acte autentice. Consiliul local se legitimează procesual în baza O.U.G.

nr. 206/2000 prin care ar „avea sarcina de a patrona și administra averea liceului”, iar Fundația, în calitate de continuatoare a „statutului asociației foștilor elevi și profesori ai liceului Pomârla, înființată în anul 1924 unde se menționează și sarcina de recuperare și reîntregire a patrimoniului pentru liceul A.B. Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar anterior, au notificat pârâtul, solicitând restituirea imobilului în natură. Pârâtul I.S.P.I.F. S.A. a răspuns negativ reclamanților prin mai multe comunicări, relevând că asupra terenului este titularul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar, clădirile, în urma cutremurului din 1977, au fost reconstruite.

2. Prin sentința civilă nr. 674 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, acțiunea a fost respinsă ca nefondată, întrucât: - Liceul (fosta Casă a Școlilor, Institutul Anastasie Bașotă) „a avut doar un drept de administrare” asupra imobilului, iar - nici celelalte reclamante nu au dovedit „existența în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate”. Contra sentinței a declarat apel numai Fundația A.B., invocând: - nulitatea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, - compensarea chiriei pe timp de peste 25 ani cu sumele reprezentând „repararea imobilului după cutremurul din anul 1977”, astfel că dreptul de proprietate aparține numai Liceului din Pomârla, județul Botoșani.

Prin decizia nr. 426 A din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, apelul a fost respins, ca nefondat, reținându-se că: - apelanta nu este titulara acțiunii în retrocedare pe temeiul Legii nr. 10/2001, - din înscrisurile depuse nu rezultă dreptul de proprietate invocat, iar - în privința certificatului de atestare a dreptului de proprietate „nu sunt elemente pertinente” care să ducă la nulitatea sau anularea lui. 3. Contra deciziei a declarat recurs aceeași fundație invocând, în esență, aceleași motive din apel și din acțiune, pe temeiurile din art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Recursul este nefondat. 3.1. Cadrul procesual a fost fixat prin cererea de chemare în judecată, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, contestația (acțiunea) ca urmare a notificării din 15 octombrie 2001 și a răspunsurilor pârâtului sub forma comunicării.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, persoane îndreptățite sunt acele persoane, fizice sau juridice, proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Reclamanții, în acțiune, au arătat că dreptul de proprietate, dobândit din anul 1870, aparține fondatorului Liceului A.B., logofătul și cavalerul Anastasie Bașotă, care a „decedat în casa sa din str. Sărăriei Iași”, conform actului de moarte nr. 1054 din 29 decembrie 1869. Tribunalul Iași, prin sentința nr. 212 din 15 octombrie 1870, decide că la „diviziunea averii Bașotă, nu repartizează casele din Iași unicei fiice Bașotă, acestea revenindu-i liceului”. Asupra acestui mod de dobândire a proprietății de către liceu ambele instanțe au reținut că reclamanții nu au probat existența dreptului de proprietate în patrimoniul liceului.

Dar, sentința primei instanțe a rămas definitivă și irevocabilă față de reclamanții Liceul A.B. și Consiliul local, care nu au atacat-o cu apel, împuternicirile date de aceștia celor două persoane fizice de a le susține interesele, în general, fiind irelevante sub acest aspect. Recurenta, singura care a declarat apel, nu s-a intitulat „persoană îndreptățită”, în sensul Legii nr. 10/2001, asumându-și calitatea de coparticipant activ (reclamant) pe temeiul statutului fundației, înființată în anul 1924, unde se menționează și sarcina de recuperare a patrimoniului liceului. Dacă este, așadar, clar că recurenta nu este persoană îndreptățită în a introduce contestația (acțiunea) pe temeiul art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, atunci ea nu are nici calitate procesuală activă în cauză.

În măsura în care, însă, recurenta s-ar fi intitulat intervenientă în interesul reclamantului, Liceul A.B., conform art. 49 și urm. C. proc. civ., ea și-a pierdut această calitate procesuală în apel și, apoi, în recurs, cât timp reclamantul, în interesul căruia a intervenit, nu a exercitat această cale de atac. Drept consecință, sub ambele aspecte recursul declarat de Fundație este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Fundația A.B. împotriva deciziei nr. 426 A din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.