ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5181/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5181/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Iași la data de 15 octombrie 2010, reclamanții Liceul

teoretic A.B. și Fundația A.B. au chemat în judecată pârâții I.N.C.D.I.F. -

I.S.P.LF., Primăria municipiului Iași, M.A.D.R. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând

revendicarea construcției Casa B., a curții și anexelor acesteia, precum și a

suprafeței de teren de 2.721,28 mp, situată în lași.

Prin sentința

civilă nr. 1080 din 23 aprilie 20.12, Tribunalul Iași a respins excepția

necompetenței materiale și generale; a respins excepția inadmisibilității

cererii; a respins excepția tardivității formulării acțiunii; a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți; a respins excepția

autorității de lucru judecat; a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca

neîntemeiată; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenienta U.M.F. „G.T.P." lași.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția

necompetenței materiale și generale invocată de pârâții I.N.C.D.I.F. -

I.S.P.I.F. și M.A.D.R. este neîntemeiată, raportat la precizările făcute de

reclamanți la termenul de judecată din 9 mai 2011 cu privire la obiectul

acțiunii - revendicare formulată în baza art. 480 C. civ., astfel încât

competența de soluționare a cauzei revine tribunalului și nu curții de apel.

Este

neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M.A.D.R.,

pentru lipsa plângerii prealabile formulată în baza Legii nr. 554/2004, motivat

de faptul că potrivit. precizărilor la acțiune făcute de reclamanți la termenul

de judecată din 9 mai 2011, obiectul prezentei cereri este revendicare și nu

anulare acte administrative.

De asemenea,

excepțiile tardivității promovării cererii și autorității de lucru judecat

invocate de pârâții Primăria Iași, I.N.C.D.I.F. - I.S.P.I.F. și M.A.D.R. și de

intervenient nu sunt întemeiate, motivat de faptul că, pe de o parte, obiectul

prezentei acțiuni este - așa cum s-a mai precizat - revendicarea și nu

restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului în baza Legii nr. 10/2001

(litigiu soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 139/2007 a

Tribunalului Iași, prin care s-a respins acțiunea reclamanților) iar, pe de

altă parte, chiar dacă reclamanții au mai avut o acțiune (soluționată prin

sentința civilă nr. 674/2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă),

iar unul din capetele de cerere ale acesteia avea ca obiect revendicarea

aceluiași imobil, nu este vorba de autoritate de lucru judecat, întrucât în

cauză nu este triplă identitate de obiect, cauză și părți.

Cu privire ia

excepția lipsei calității procesuale pasive s-a reținut că pârâtul l.N.C.D.I.F.

- I.S.P.L.F. are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că potrivit

certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1995 și protocolului

de predare-preluare din data de 1 iunie 2007, acesta este deținătorul actual al

imobilului teren și construcții a cărui revendicare se solicită.

De asemenea,

Primăria municipiului Iași are calitate procesuală pasivă în astfel de cauze,

nefiind o simplă structură funcțională, ci o persoană juridică de drept public

care este reprezentată de primar.

Potrivit

reglementărilor în vigoare ( Legea nr. 215/2001) sunt persoane juridice de

drept public, comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile

administrațiv-teritoriale; cum primăria nu are patrimoniu propriu distinct de

cel al acestor entități a căror activitate o servește, în anumite litigii, ea

le reprezintă atât în relațiile cu persoanele fizice și juridice, cât și în

instanță.

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâtul l.N.C.D.I.F. -

I.S.P.I.F.și de intervenient nu este întemeiata, instanța apreciind că există

identitate între persoana reclamanților și titularul dreptului real afirmat,

aceștia având interes în promovarea prezentei acțiuni.

Pe fondul

cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune

prin care au solicitat revendicarea imobilului construcție și teren în

suprafață de 2.721,28 m.p. denumit Casa B., situat în Iași.

Instanța a

constatat că reclamanții nu și-au dovedit pretențiile.

Astfel,

reclamanții invocă faptul că imobilul revendicat -compus din construcții,anexe,

teren în suprafață de 2.721,28 m.p., a fost al Logofătului și Cavalerului A.B. (fondatorul

Liceului din Pomârla, județul Botoșani), iar prin testamentul din 9 iunie 1887

le-a lăsat jumătate din avere în vederea înființării Institutului A.B., însă instanța

a constatat că din înscrisurile depuse și extrasul de pe testamentul lui A.B.

nu rezultă că aceștia ar fi proprietarii bunurilor pe care le revendică.

Pe de altă

parte, din certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 9 februarie 1995

reiese că proprietarul imobilului revendicat este SC I.S.P.I.F. SA București,

iar din protocolul de predare-preluare încheiat la data de 3 iunie 2007 rezultă

că SC I.S.P.I.F. SA predă în administrarea pârâtului I.N.C.D.I.F. - I.S.P.I.F.,

prin reprezentantul statului - M.A.D.R., spre a fi preluat în domeniul public

al statului, patrimoniul imobiliar constând în construcții și teren situat în

Iași, strada Sărăriei nr. 14.

Prin urmare,

raportat ia probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că reclamanții

nu fac dovada că sunt titularii dreptului real a cărui recunoaștere o solicită,

iar, pe de altă parte, imobilul revendicat face parte din domeniul public al

statului.

Nici cererea de

intervenție în interes propriu formulată în cauză de intervenientă U.M.F. G.T.P.

Iași nu este întemeiată pentru aceleiași considerente, că nu și-a dovedit

pretențiile solicitate.

Astfel,din

înscrisurile depuse la dosar rezultă diligentele depuse de intervenientă în

vederea preluării imobilului în litigiu, dar nu se face dovada că bunul

revendicat a fost proprietatea U.MF. încă din anul 1897, potrivit susținerilor

din cerere.

Din adresa

Filialei Arhivelor Statului Botoșani depusă la dosar de intervenientă, rezultă

că nu figurează niciun act de vânzare-cumpărare dintre Așezamintele A.B. și M.I.P.

din anul 1897 pentru acest imobil, iar potrivit adresei din 1994, formulată de

intervenientă către Arhivele Statului - Filiala Botoșani, chiar aceasta

recunoaște că Arhivele Statului Iași nu dispun de nici un fel de documente

privitor la Așezamintele A.B.

Nu s-a făcut

dovada că imobilul revendicat a fost proprietatea intervenientei sau că a fost

continuatoarea unității care a deținut inițial bunul,

împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții Liceul teoretic A.B. și Fundația A.B.,

precum și intervenientă U.M.F. G.T.P. Iași.

Prin Decizia nr.

18 din 15 februarie 2013, Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins

apelurile, ca nefondate.

Instanța de

apel a analizat prioritar criticile din cererea de apel formulată de U.M.F. G.T.P.

lași, care a invocat aspectele procedurale ale sentinței apelate.

Astfel, în ceea

ce privește încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. și art. 134 C.

proc. civ., curtea de apel a constatat că reclamanții și-au precizat acțiunea

anterior momentului intervenirii în proces a apelantei U.M.F. G.T.P. iași, iar

părțile chemate în judecată nu au criticat aceste aspecte, astfel că

susținerile apelantei nu au fost primite.

De asemenea,

s-a reținut că în mod corect instanța de fond nu a obligat reclamanții la plata

vreunei taxe judiciare de timbru, deoarece în temeiul art. 15 lit. r) din Legea

nr. 114/1997, acțiunea formulată de reclamanți este scutită de taxă judiciară

de timbru.

Nici excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților în promovarea acțiunii nu

este întemeiată deoarece, astfel cum corect a stabilit instanța de fond există

identitate între persoanele reclamante și titularul dreptului real afirmat.

Atâta timp cât

cererea de intervenție în interes propriu a fost soluționată pe fond, criticile

vizând încălcarea procedurii de admitere în principiu în interes propriu sunt

superflue și nu au fost primite.

În ceea ce

privește fondul litigiului, instanța de apel a examinat apelurile împreună,

considerentele respingerii lor fiind comune.

Atât reclamanții,

cât și intervenienta în interes propriu au solicitat revendicarea imobilului

situat în Iași.

Acest imobil

face parte din categoria imobilelor preluate de stat, atât reclamanții cât și

intervenienta în interes propriu formulând notificări în baza Legii nr. 10/2001.

În ceea ce-i

privește pe reclamanți, prin Decizia civilă nr. 139 a Tribunalului iași s-a

respins în mod irevocabil contestația formulată împotriva dispoziției din 2006

emisă de Primăria Iași, în temeiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, din

chiar susținerile apelantei-interveniente și din înscrisurile depuse de aceasta

rezultă că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 pentru același

imobil a fost respinsă.

Așa fiind,

atâta timp cât apelanții au apelat ia dispozițiile Legii nr. 10/2001 nit mai

pot apela ulterior, indiferent de soluția obținută, într-un alt cadru

procesual, la o altă acțiune chiar pe alt temei, eu intenția vădită de reluare

a procedurilor de restituire a imobilului în litigiu.

Anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor ca efect al

ineficacității actelor de preluare a acestora în stăpânirea statului, a fost

guvernată de dreptul comun, respectiv instituția revendicării fondată pe

dispozițiile art. 480-481 C. civ.

În prezent,

dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, ce cuprinde norme speciale

de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă

sesizării instanței, în cauza de față această procedură fiind deja finalizată.

Prin

reglementarea unei proceduri speciale de restituire a imobilelor naționalizate,

o limitare stabilită de însuși legiuitorul, s-a urmărit asigurarea stabilității

circuitului civil a imobilelor și rezolvarea definitivă a situației juridice a

acestor imobile.

Statul Român a

adoptat Legea nr. 10/2001 în scopul de a îndrepta toate consecințele negative

ale abuzurilor comise în perioada regimului politic comunist, instituind

cerințe specifice, obligatorii pentru restituirea imobilelor preluate de stat

ori acordarea altor forme de despăgubire.

Existând două

categorii de norme juridice care reglementează aceleași relații sociale,

respectiv cele născute în legătură cu dreptul de proprietate, în mod firesc nu

se mai aplică normele cu caracter general ale C. civ., ci cele cu caracter

special ale Legii nr. 10/2001.

Instanța

supremă a decis că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu mai pot opta între calea prevăzută de acest

act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv

dispozițiile art. 480 C. civ.

Concluzia ce se

impune a fi reconfirmată este aceea că legiuitorul permite revendicarea

imobilelor preluate în mod abuziv, dar numai în condițiile legii speciale cu

prioritate față de dispozițiile art. 480 C. civ.

Cum în prezenta

cauză reclamanții și intervenienta au uzat de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

acțiunea în revendicare formulată în mod corect a fost respinsă.

Împotriva

acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanții Liceul

Teoretic A.B. și Fundația A.B., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul

admiterii apelului și a acțiunii introductive.

În motivarea

recursului, reclamanții au arătat că instanța de apel a reținut în speță

incidența principiului electa una via, raportându-se la Decizia nr. 139 a

Tribunalului lași, prin care s-a respins irevocabii conlesiațîa formulată

împotriva dispoziției din 22 martie 2006 emisă de către Primăria Iași în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Nu se poate

aprecia ca existența legii speciale exclude în toate situațiile posibilitatea

de a se recurge la acțiunea în revendicare, în măsura în care reclamantul într-o

atare acțiune se prevalează de un „bun" în sensul normei europene și

trebuie să i se asigure accesul la justiție.

La momentul

sesizării instanței de judecată cu prezenta acțiune în revendicare întemeiată

pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol adițional ia

C.E.D.O., reclamantul are un „bun actual", întrucât dreptul de proprietate

nu i-a ieșit niciodată din patrimoniu.

Pe cale de

consecință, atâta timp cât reclamantul Liceul teoretic A.B. s-a prevalat de

existența în patrimoniul său a unui „bun actual" sau interes patrimonial

în legătură cu imobilul revendicat, acțiunea în revendicare întemeiată pe

dreptul comun și pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu constituie o

încălcare a principiului electa una via.

Referitor la

fondul cauzei, recurenții-reclamanți au arătat că prin sentința civilă nr. 36

din 25 februarie 1904 a Curții de Apel Iași, secția civilă, toată averea lăsată

prin testament de defunctul A.B. este lăsată în administrarea Casei Școalelor

și în proprietatea Institutului A.B. Această hotărâre judecătorească a rămas

definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 517 din 12 decembrie 1905, Dosar nr.

613/1904 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Imobilul

revendicat - Casa B. s-a aflat încă de la dezbaterea succesiunii testamentare

în proprietatea Institutului A.B., ulterior în anul 1904-1905, institutul

intrând împreună cu toate bunurile sale mobile și imobile în administrarea

Casei Școalelor.

Imobilul a fost

naționalizat în mod abuziv și neconstituțional, fără titlu, de către Statul

Român ulterior anului 1905.

Având în vedere

dispozițiile art. 480-481 C. civ., reclamantul reclamanții Liceul teoretic A.B.

este pe deplin îndreptățit în a-și redobândi dreptul de proprietate.

În ceea ce

privește compararea titlurilor de proprietate care emană de la autori diferiți,

s-a considerat a fi cea mai rațională soluție aceea care propune compararea

drepturilor autorilor de la care provin titlurile și să se dea eficiență

titlului care provine de la autorul ai cărui drept este preferabil.

În situația

prezentă, titlul reclamantului Liceul Teoretic A.B. este un act de

vânzare-cumparare încheiat în anul 1838 Ia 1 iulie 1838 și legalizat Ia Divanul

Moldovei în data de 2 iulie 1838, înscris prin care autorul reclamantului,

Hatmanul A.B. dobândește în proprietate imobilul revendicat, în vreme ce titlul

pârâților nu există, Statul Român preluând imobilul în mod abuziv și

neconstituțional.

Nu a existat un

caz de utilitate publică și niciodată nu s-a primit o despăgubire dreaptă și

prealabilă. Trecerea imobilului în proprietatea Statul Român s-a făcut cu

încălcarea prevederilor art. 480-481 C. civ., conferind un caracter abuziv și

neconstituțional naționalizării, astfel că nu există un titlu al statului asupra

imobilului. Dreptul de proprietate al reclamantului Liceul teoretic A.B. nu a

fost niciodată desființat, bunul neieșind din patrimoniul acestuia, Statul

Român nedevenind un adevărat proprietar.

Calitatea de

proprietar a Liceul teoretic A.B. reiese din succesiunea de acte transiative de

proprietate menționate, respectiv act de vânzare-cumpărare încheiat în anul

1838 la 1 iulie 1838, testamentul lui A.B. din 1887, care a dispus înființarea

pe moșia Pomârla a unui institut academic cu titlul Institutul A.B., sentința nr.

212 din 15 octombrie 1870 a Tribunalului lași, sentința civilă nr. 36 din 25

februarie 1904 a Curții de Apel Iași, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.

517 din 12 decembrie 1905, Dosar nr. 613/1904 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În concluzie,

recurenții-reclamanți au susținut că ne aflăm în prezența conllictuiui dintre

titlul reclamantului și posesia pârâților, urmând a se acorda preferință

titlului reclamantului, având în vedere că titlului im emană de la ei însuși,

iar data titlului este anterioară posesiei pârâților.

Totodată, prin Decizia

nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție s-a statuat

faptul că dispozițiile Convenției se apiică prioritar legii naționale.

Pe de altă

parte, raportat Ia efectele acțiunii promovate, admiterea acțiunii în

revendicare nu aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea

ocrotit, ori securității raporturilor juridice, bunul fiind în proprietatea

statului, care l-a naționalizat abuziv.

Este evident că

acțiunea formulată pentru restabilirea dreptului de proprietate al

reclamantului se încadrează în interpretarea data de Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru rezolvarea conflictului dintre normele prevăzute de Legea nr. 10/2001

și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de

consecință, ținând cont că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniu!

Liceului A.B. și având în vedere că acțiunea în revendicare este

imprescriptibilă, sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca imobiiul

să reintre în patrimoniul acestuia, motiv pentru care reclamanții-recurenți au

solicitat admiterea acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată și

precizată.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea

în justiție promovată la data de 20 februarie 2002, reclamanții Liceul A.B., Fundația

A.B. și Consiliul local al comunei Pomârla, jud. Botoșani în contradictoriu cu

pârâtul I.S.P.I.F. au solicitat restituirea în natură a construcțiilor B. și a

suprafeței de 5.256,80 mp teren din curte, aflate în municipiul Iași.

Reclamanții au

invocat, pe temeiul mai multor acte autentice, dreptul de proprietate istoric

al fondatorului liceului din Pomârla, logofătul și cavalerul A.B.

Totodată,

reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, arătând

că, anterior au notificat pârâtul pentra restituirea în natură a imobilului.

Prin sentința nr.

674 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

acțiunea reclamanților a fost respinsă, ca nefondată. Soluția a rămas

definitivă prin Decizia nr. 426/ A din 4 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IlI-a civilă, și irevocabilă prin Decizia nr. 4064 din

26 mai 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă.

În acei

litigiu, instanțele de judecată au reținut că Liceul A.B. (fosta Casă a

Școalelor, Institutul A.B.) a avui doar un drept de administrare asupra

imobilelor și că din înscrisurile depuse nu rezultă dreptul de proprietate

invocat de reclamanți asupra bunurilor revendicate, nedovedindu-se existența în

patrimoniul lor a dreptului de proprietate cu privire la bunuri; în privința

certificatului de atestare a dreptului de proprietate a pârâtului s-a reținut

că nu sunt elemente pertinente care să ducă la nulitatea sau anularea lui;

instanțele au reținut și faptul că sentința Tribunalului București a rămas

definitivă și irevocabilă față de reclamantul Liceul A.B., care nu a formulat

nici apel și nici recurs în cauză.

Așadar, prin

hotărâri judecătorești pronunțate anterior prezentului litigiu s-a reținut cu

putere de lucru judecat că Liceul A.B. a avut doar un drept de administrare

asupra imobilului revendicat și că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate

al reclamanților cu privire la acest hun.

Potrivit principiului

puterii de lucru judecat, modalitatea în care au fost dezlegate anterior,

printr-o hotărâre judecătorească, anumite aspecte litigioase în raporturile

dintre părți, suprimă posibilitatea de a se statua diferit într-un litigiu

ulterior.

Altfel spus,

efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are

legătură eu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a

mai fi contrazis.

Or, prin

susținerile formulate, recurenții-reclamanți tind să lipsească de efectele

lucrului judecat hotărârile judecătorești pronunțate anterior, prin care s-au

stabilit irevocabil aspecte litigioase reluate și supuse judecății în litigiul

de față.

Având în vedere

principiului puterii de lucra judecat și dată fiind legătura dintre materiile

litigioase (suprapunerea acestora, de fapt), nu se pot ignora efectele

soluționării acțiunii formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001,

prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului și care a fost

respinsă prin sentința nr. 674 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, soluție definitivă și irevocabilă, neatacată de petentul Liceul A.B.

Pe de altă

parte, reclamanții nu au deschisă calea prezentei acțiuni în justiție promovată

la data de 15 octombrie 2010 pe temeiul dreptului comun, mult după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile

Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt

obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport de principiul de drept

care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală -specialia

generalibus derogant - și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în

fiecare lege specială.

Legiuitorul

permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada de referință numai

în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special, care se

aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 C. civ., care constituie

dreptul comun în materia revendicării.

De asemenea, Decizia

nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

soluționarea unui recurs în interesul legii vizând chiar problema în discuție,

obligatorie pentru instanțe potrivit art. 3307 C. proc. civ., a stabilit, în

urma admiterii recursului, că, potrivit principiului specialia generalibus

derogant, concursul dintre legea specială și cea generală se rezolvă în

favoarea legii speciale, chiar dacă nu se prevede aceasta în cuprinsul legii

speciale.

Această

hotărâre stabilește și că, atunci când există neconcordanțe între Legea nr. 10/2001

și Convenția Europeană, prioritate are aceasta din urmă.

Cu condiția ca

dreptul să fie efectiv, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul

la justiție și chiar să îl supună unor limitări și restricții, implicit admise

și de contenciosul european.

Față de cele ce

preced, se constată că nu există vreo neconcordanță între Legea nr. 10/2001 și

Convenția Europeană, această lege specială concretizând posibilitatea conferită

de jurisprudența C.E.D.O., prin instituirea celor două faze - administrativă și

judiciară.

Totodată,

contrar susținerilor recurenți lor-reclamanți, nici din perspectiva Convenției

aceștia nu aveau vocația obținerii retrocedării în natură a imobilului, date

fiind cele statuate în jurisprudența recentă a Curții Europene, cu referire la

cauza „M. Atanasiu ș.a. contra României" din 12 octombrie 2010.

Astfel,

hotărârea pilot. „Măria Atanasiu și alții contra României" nu conține

prevederi care, prin interpretare și aplicare la datele concrete ale speței,

le-ar putea fi favorabile recurenților-recl amanți.

În cauza M.

Atanasiu se arată că un „bun actual" există în patrimoniul proprietarilor

deposedați abuziv de către stat doar dacă s~a pronunțai în prealabil o hotărâre

judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut

calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii hunului

(paragrafele 140 și 143).

Or, în speță,

nu se poate considera că reclamanții ar deține un „bun actual", câtă vreme

în favoarea acestora nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și

executorie în sensul restituirii imobilului.

Mai mult, prin

hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul anterior, întemeiat pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-a statuat că Liceul A.B. a avut doar un drept

de administrare asupra imobilului și nu s-a recunoscut reclamanților calitatea

de proprietari cu privire la hunul revendicat

Chiar și o

eventuală recunoaștere a nevalabilități titlului statului prin hotărâre

judecătorească, fără existența unei dispoziții de restituire a imobilului în

discuție, nu ar fi conferit reclamanților un „bun aciuai" sau o „speranță

legitimă", singura speranță legitimă a acestora fiind aceea dată de

respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Așadar,

potrivit prevederilor hotărârii pilot, cel care nu deține un „bun actual"

nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială.

Astfel, în speță, chiar dacă principiile specialia generalibus derogani și

electa una via nu s-ar fi opus și, deci, procedura Legii nr. 10/2001 nu ar fost

finalizată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamanții nu aveau un

drept ia restituire care să-i îndreptățească la redobândirea posesiei, nici pe

temeiul evaluărilor presupuse de garanțiile art. l din Protocolul 1 adițional la

Convenție.

Față de toate

considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată

cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt

îndeplinite condițiile motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul reclamanților fiind nefondat și urmând a fi respins ca atare, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții Liceul Teoretic A.B. și Fundația A.B.

împotriva Deciziei nr. 18 din data de 15 februarie 2013 a Curții de Apel lași, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.