ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2845/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr.

25519 din 30 iunie 2008, contestatorul Z.I. a solicitat instanței, în

contradictoriu cu intimata Casa de pensii a municipiului București, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligată intimata la anularea deciziei nr.

245432 din 22 mai 2008 și emiterea unei noi decizii prin care să i se calculeze

corect drepturile de pensie pentru perioada lucrată suplimentar, după ieșirea

la pensie, pentru limită de vârstă, ca militar.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

Prin sentința civilă nr. 120 din 17

ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins cererea formulată de reclamantul Z.I., ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul Z.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând, în esență, aplicarea greșită de către instanța de fond

a dispozițiilor art. 194 din Legea nr. 19/2000.

Prin decizia civilă nr. 3577/R din

20 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, respins, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul-reclamant.

Prin cererea formulată la data de 17 august

2009, contestatorul Z.I. a formulat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa

de Pensii a Municipiului București, contestație în anulare împotriva deciziei

civile nr. 3577/R din 20 mai 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

în dosarul nr. 25519/3/2008 ( 2213/2009).

Motivându-și

în fapt contestația în anulare, contestatorul a susținut că instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unuia din motivele de recurs, respectiv a omis să

cerceteze lipsa de temei legal a deciziei nr. 245432 din 22 mai 2008 privind

acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, emisă de Casa de

pensii sector 6 București, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea agrestă

a Legii nr. 19/2000.

S-a mai

invocat și existența unei greșeli materiale în soluționarea cauzei, iar, în

drept, s-au invocat prevederile art. 318 C. proc. civ.

Ulterior, pe

data de 30 septembrie 2009, contestatorul Z.I. a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 194 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, întrucât

textul respectiv contravine dispozițiilor art. 1 alin. (4), art. 16, art. 21 alin.

(4), art. 31 alin. (1), art. 116 alin. (1), art. 117, alin. (1), art. 21 alin.

(3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

A solicitat

sesizarea Curții Constituționale a României și înaintea dosarului a cestei

instanțe de contencios constituțional pentru a se pronunța excepției de

neconstituționalitate invocate.

Motivându-și

în fapt cererea de sesizare a Curții Constituționale, contestatorul a susținut

că textul prezumat ca fiind neconstituțional „în vederea deschiderii

drepturilor la pensie pentru limita de vârstă”, are un caracter limitativ,

nefiind aplicabilă persoanelor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.

41 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, astfel încât aplicarea prevederilor art.

194 alin. (2) din aceeași lege devine limitativă pentru categoria de persoane

menționată, aplicarea acestor prevederi fiind nelegală și conducând la

diminuarea cuantumului pensiei, prin încălcare a principiului egalității

prevăzut la art. 2 lit. b) din aceeași lege, potrivit căruia se asigură tuturor

participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari un tratament nediscriminatoriu

în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Prin

încheierea de ședință de la data de 18 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr.

7988/2/2009 ( 5367/2009), Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 194 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut că este inadmisibilă cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de contestatorul Z.I., întrucât textele de

lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, respectiv dispozițiile art.

194 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 nu au legătură cu soluționarea

contestației în anulare formulată.

Aceasta

întrucât, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă

doar în condițiile și pentru motivele prevăzute strict și limitativ de lege, în

soluționarea contestației în anulare, instanța fiind chemată că cerceteze dacă

sunt îndeplinite condițiile admisibilitate prevăzute de lege și doar dacă o găsește

întemeiată, va anula hotărârea și, în funcție de motivele invocate va rejudeca

recursul în totalitate sau în limitele motivului omis.

In

acest sens, Curtea a constatat că textele de lege invocate reglementează

recunoașterea reciprocă a stagiilor de cotizare, a vechimii în muncă sau

vechimii în serviciu între diferite sisteme de pensie în vederea deschiderii

dreptului la pensie și modul de stabilire a prestațiilor de asigurări sociale,

fiind aspecte ce privesc eventual fondul raportului juridic litigios și nu

existența motivelor speciale care ar impune retractarea hotărârii pe calea contestației

în anulare.

Sub aceste

aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o

serie de texte constituționale, este motivată exclusiv pe aspecte ce țin de

fondul raportului litigios.

Față de

aceste considerente, Curtea a constatat că textele de lege a căror

neconstituționalitate au fost invocate nu au legătură cu soluționarea

contestației în anulare formulată, nefiind îndeplinite condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva

încheierii respective, în termen legal, la data de 23 noiembrie 2009, a declarat recurs contestatorul Z.I., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând casarea

acesteia în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale în

vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

194 alin. (1) și (2) din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și

alte drepturi de asigurări sociale.

Prin

motivele de recurs depuse la aceeași dată a criticist încheierea respectivă,

susținându-se că în mod greșit i s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, întrucât prevederile art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000

contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, în

condițiile în care formularea din textul respectiv este discriminatorie,

excluzând persoanele care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 41 alin.

(1) din aceeași lege.

Ulterior, pe

data de 21 aprilie 2010, recurentul și-a completat motivele de recurs,

susținându-se că încheierea respectivă este rezultatul unei interpretări

greșite a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 și că

admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României nu este

condiționată de existența unei legături între textul de lege considerat

neconstituțional și soluționarea contestației în anulare, sesizarea fiind

posibilă în orice fază a soluționării cauzei.

Analizând

recursul declarat de către petent, din perspectiva criticilor formulate ce pot

fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondat, și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere

considerentele ce se succed:

Astfel,

instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public

de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit

acestor dispoziții legale „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu fondul cauzei, în orice

fază a litigiului, și oricare ar fi obiectul acesteia”.

Acest text enumără

condițiile de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate, printre

care se numără și aceea ca, dispoziția legală reclamată ca fiind

neconstituțională, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Sub acest

aspect, în mod întemeiat, s-a reținut că excepția invocată nu are legătură cu

fondul cauzei, fiind inadmisibilă, câtă vreme a fost ridicată în cadrul unui

litigiu având ca obiect o cale extraordinară de atac, respectiv o contestație

în anulare.

Atâta vreme

cât în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța nu poate soluționa

fondul cauzei, judecătorul fiind limitat în a cerceta condițiile de

admisibilitate prevăzute în art. 317-318 C. proc. civ., invocarea unei excepții

de neconstituționalitate ce vizează fondul unui litigiu, nu prezintă nici un

fel de relevanță sau interes pentru petent.

În această

privință, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1994, chiar dacă

prevăd faptul că, excepțiile de neconstituționalitate pot fi invocate în orice

fază al litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, pentru a putea fi

sesizată Curtea Constituțională, este necesar să existe o legătură cu

soluționarea cauzei.

Or, atâta

vreme cât petentul a invocat neconstituționalitate unui articol din Legea nr.

19/2000, legat de fondul dreptului litigios ce a fost soluționat irevocabil

prin decizia pronunțată în recurs și împotriva căreia s-a formulat contestație

în anulare, excepția invocată în cadrul acestei căi extraordinare de atac, nu

putea fi primită, neavând legătură cu soluționarea cauzei, dat fiind temeiurile

prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Aplicarea

acestor prevederi legale nu are legătură cu dispozițiile art. 194 alin. (1) din

Legea nr. 19/2000, invocate de către recurent ca fiind incidente speței, astfel

că, în mod corect, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

acestei norme.

Față de cele

arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul declarat de reclamantul Z.I. se privește ca fiind nefondat și se va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul Z.I. împotriva încheierii de ședință din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai

2010.