ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 206/2004

Deliberând asupra contestației în anulare, La data de 22 februarie 2002 petenta S.C. C. S.A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 906 din 12 februarie 2002 pronunțată de Curtea Supremă. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.. Se susține că s-au omis a se analiza unele motive de casare respectiv nu s-a examinat termenul de scadență legal stabilit de A.G.A. în ședința din 14 martie 1998 (motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8), motivul de modificare referitor la actualizarea despăgubirilor civile cu aplicarea indicelui mediu de inflație (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). De asemenea se consideră că instanța a omis a se pronunța și cu privire la oportunitatea unei expertize.

Analizând contestația în anulare instanța constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 485 din 4 aprilie 2000 Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată de S.I.F. Transilvania împotriva S.C. C. S.A., a obligat-o pe aceasta la 1.070.537.422 lei dividende cu aplicarea indicelui de inflație și a respins celelalte capete de cerere. S-a reținut că A.G.A. din cadrul S.C. C. S.A. a hotărât la data de 31 decembrie 1997 repartizarea dividendelor, stabilindu-se ca plata acestora să se facă începând cu data de 15 iunie iar scadența să fie la 31 iulie 1998. Întrucât dividendele au fost achitate, capătul de cerere privind aceste sume a fost respins ca rămas fără obiect. De-asemenea capătul de acțiune privind indisponibilizarea temporară a bunurilor debitorului a fost respins ca nefondat nedovedindu-se că există rea credință din partea debitorului din moment ce acesta a achitat creanța.

Sentința a fost atacată cu apel de către ambele părți. Reclamanta a susținut că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind instituirea măsurilor asigurătorii, iar pârâta a criticat aplicarea indicelui de inflație mediu și nu indicele prețurilor la mărfurile alimentare. Și data scadenței este considerată ca fiind greșit reținută 1 mai 1998 când în realitate acesta este 31 iulie 1998. Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 432 din 12 octombrie 2000 a respins ambele apeluri. S-a considerat că măsura sechestrului asigurător fără darea unei cauțiuni nu se putea lua întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 908 C. com. Referitor la apelul pârâtei s-a reținut că pretenția acesteia de reactualizare cu indicele de inflație la nivelul prețurilor de consum față de obiectul său de activitate nu este întemeiată fiind necesară referirea la obiectul de activitate al reclamantei și este corect criteriul indicelui mediu de inflație.

Data scadenței s-a apreciat ca fiind 15 zile de la A.G.A. în care s-au stabilit dividendele, nefăcându-se dovada că aceasta ar fi fost 31 iulie 1998. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care susține motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se arată că în mod greșit s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada că termenul de scadență ar fi fost 31 iulie 1998 astfel că daunele trebuie calculate după 15 zile de la data hotărârii A.G.A. Se precizează de recurentă că a invocat procesul-verbal al ședinței A.G.A. de la 28 martie 2000 încă de la fond iar în acest proces-verbal se menționează expres că dividendele trebuie plătite începând cu 15 iunie iar termenul de scadență este 31 iulie.

Și modul de soluționare al capătului de cerere privind actualizarea este considerat greșit având în vedere că reclamanta este acționar al pârâtei iar aceasta din urmă consideră că în mod corect trebuia ca referința la indicele prețurilor să se facă din perspectiva obiectului său de activitate și nu al reclamantei. Se mai arată că, deși s-a solicitat proba cu expertiză contabilă pentru calculul daunelor, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei probe nici prin admitere, nici prin respingere. Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul pârâtei, pronunțând decizia nr. 906 din 12 februarie 2002. S-a reținut că este corectă obligarea pârâtei la plata dividendelor reactualizate cu indicele de inflație în baza art. 1084 C. civ.

deoarece creditorul poate pretinde repararea pierderii suferite (dividendele) cât și beneficiul nerealizat (rata inflației). În aceste condiții s-a considerat neîntemeiată pretenția pârâtei de a fi obligată la plata dobânzilor conform art. 43 C. com. Contestația în anulare cu care a fost atacată decizia din recurs vizează neanalizarea tuturor motivelor de recurs respectiv termenul de scadență stabilit de A.G.A. în ședința din 14 martie 1998, acordarea greșită a daunelor cu aplicarea indicelui de inflație și nepronunțarea instanțelor asupra probei cu expertiză. Se constată că singurul motiv de recurs analizat este cel referitor la daunele datorate și modul de calcul al acestora.

Celelalte două motive de recurs respectiv stabilirea termenului de scadență și deci a datei de la care trebuie calculate daunele cât și nepronunțarea cu privire la proba cu expertiză pentru un calcul corect al acestor daune nu au fost analizate de către instanța de recurs acestea având influență asupra daunelor care au fost acordate. Așadar regăsindu-se condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. urmează a se admite contestația în anulare și se va anula decizia nr. 906 din 12 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție. Se va stabili termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 28 aprilie 2004 urmând a fi citate părțile. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII DECIDE: Admite contestația în anularea deciziei nr. 906 din 12 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, formulată de contestatoarea S.C. C. S.A., anulează decizia atacată și fixează termen pentru soluționarea recursului la 28 aprilie 2004, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2004.