ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr.110 din 16 aprilie 1999 a Tribunalului Vrancea, privind pe inculpata N.D. Au lipsit intimata inculpată N.D. și intimata parte civilă M.F. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Procurorul a susținut motivele de casare astfel cum au fost arătate, în scris, în memoriul înaintat la dosar și a pus concluzii de admitere a recursului în anulare și menținerea soluției de achitare a inculpatei, pronunțată de instanța de fond. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin plângerea prealabilă formulată la 10 aprilie 1998, partea vătămată I.E.

a cerut tragerea la răspundere penală a inculpatei N.D., pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude, prevăzută de art.210 din Codul penal, constând în faptul că, în cursul lunii februarie al anului 1998, locuind împreună, aceasta i-a sustras mai multe bunuri și suma de 860.000 lei . Judecătoria Focșani, prin sentința penală nr.556 din 4 martie 1999 a dispus , în baza art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, achitarea inculpatei. In fapt, s-a reținut, că, la începutul lunii ianuarie 1998, M.F. a rugat-o pe N.D. să o găzduiască pe sora lui, I.E., care era foarte bolnavă, la ea, promițându-i în schimbul întreținerii acesteia că îi va face acte pe un teren al surorii sale . După două luni, M.F.

a luat-o pe sora sa, împreună cu lucrurile pe care i le adusese (un pat și un șifonier vechi), întrucât nu și-a ținut promisiunea, fapt reproșat de către inculpată . Instanța a constatat că probele administrate nu confirmă existența faptei de furt și a respins, totodată, cererea de despăgubiri a părții civile. Prin decizia penală nr.110 din 16 aprilie 1999, Tribunalul Vrancea a admis recursul declarat de partea civilă M.F., în calitate de procurator al părții vătămate și, rejudecând cauza, a condamnat pe N.D. la un an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încecare de 3 ani, conform art.81-82 din Codul penal și a obligat-o la plata sumei de 860.000 lei , despăgubiri civile, către partea civilă M.F.

In baza art.409 și a art.410 alin.1 partea I pct.8 din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție , a declarat recurs în anulare, pentru desființarea deciziei, pe care o consideră contrară legii, deoarece condamnarea inculpatei de către instanța de recurs pentru infracțiunea de furt între rude, prevăzută de art.210 din Codul penal , este consecința unei erori grave de fapt. Examinând decizia atacată în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.

1. Din examinarea dispozițiilor cuprinse în art.210 din Codul penal, care încriminează fapta de furt săvârșită între soți ori rude apropiate, sau, printre altele, de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată ori este găzduit de aceasta, pentru care urmărirea penală pornește la plângerea prealabilă, a persoanei vătămate, rezultă că este necesară producerea de dovezi care să ateste legătura specială,deosebită, ce există între inculpat și cel vătămat prin activitatea sa, de care a și profitat, sustrăgându-i bunurile. Conform art.345 alin.2 din Codul de procedură penală, care reglementează modalitățile de rezolvare a acțiunii penale, condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

2. Revenind la cauză, se constată, din examinarea plângerii prealabile formulate de partea vătămată I.E., că aceasta nu cuprinde nici un mijloc de probă în dovedirea faptei de sustragere „ a unor bunuri și bani din șifonier” , astfel cum se prevede în mod expres în art.222 alin.2 din Codul de procedură penală ( filele 3 și 1). La unul dintre termenele de judecare a plângerii , partea vătămată, prin M.F. ( fratele său) în calitate de procurator, ( conform actului întocmit și autentificat la 3 iunie 1998, fila 10 din dosarul primei instanțe) a declarat că plângerea urmează să fie dovedită cu acte, respectiv,declarația inculpatei N.D., dată în fața organelor de poliție și un martor, B.L., pe care îl va prezenta personal (Judecătoria Focșani, încheierea din 9 septembrie 1998, fila 21). La termenul din 4 martie 1999 , partea civilă M.F.

a renunțat la audierea martorului și nu a mai propus alte probe, iar Moise Ștefan , unul dintre moștenitorii părții vătămate, I.E. (care în cursul procesului a decedat, respectiv, la 15 septembrie 1998), audiat în această calitate, a declarat că defuncta nu avea suma de 860.000 lei, deoarece sora sa era pensionară și avea o pensie de aproximativ 200.000 lei (fila 38) . Or, hotărârile sunt supuse casării, potrivit cazului de recurs în anulare invocat, în situația în care, contrar probelor neândoielnice, neechivoce, existente în cauză, instanța a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute în art.345 alin.1 din Codul de procedură penală în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit. In alți termeni, reținându-se , ca urmare a unei erori grave de fapt, o situație contrară realității, instanța a dat o soluție care este infirmată, nu corespunde probelor administrate în cauză.

Instanța de control judiciar, prin condamnarea inculpatei numai în baza susținerilor părții vătămate, neconfirmate de nici o altă probă, a comis o eroare gravă de fapt,întrucât nu rezultă cu certitudine că partea vătămată ar fi avut, când a venit la inculpată, suma de 860.000 lei, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală. In consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, conform art.414 1 alin.1 din Codul de procedură penală, coroborat cu art.385 15 alin.1 pct.2 lit.d din același cod, va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, va casa decizia penală nr.110 din 16 aprilie 1999 a Tribunalului Vrancea , în sensul că va respinge recursul declarat de partea civilă M.F.

și va menține, ca temeinică și legală, sentința penală nr.556 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Focșani .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E : Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr.110 din 16 aprilie 1999 a Tribunalului Vrancea, privind pe inculpata N.D. Casează decizia atacată, în sensul că respinge recursul declarat de partea civilă M.F. împotriva sentinței penale nr.556 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Focșani, pe care o menține. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003.