ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133 din 23 mai 2003 a Tribunalului Ialomița a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 203 din 25 iulie 2001 a Tribunalului Ialomița prin care V.M.I., a fost condamnat la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a reținut că susținerile părții vătămate O.V. făcute printr-o scrisoare adresată condamnatului după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în sensul că după incidentul avut cu el în ziua de 14 aprilie 2000 a suferit o altă agresiune din partea altor persoane, nu constituie fapte și împrejurări noi în accepțiunea înțelesului avut în vedere de legiuitor prin art. 394 lit. a) C. proc.

pen., ci reprezintă o încercare de a se obține o „prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza”. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 386 din 22 iulie 2003 a admis apelul condamnatului revizuient V.M.I., a desființat sentința sus-menționată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalului Ialomița. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, printre altele, condamnarea nu s-a făcut numai pe baza declarației părții vătămate. Aceasta a fost coroborată cu celelalte probe administrate, rezultând fără dubiu vinovăția inculpatului”. Prin aceeași decizie, s-a mai reținut că „singura probă în baza căreia se învederează o situație nouă, necunoscută până în prezent este declarația părții vătămate care nu arată că nu a fost lovită de inculpat, ci faptul că a mai fost lovită ulterior și de alte persoane, rămânând la starea de simplă afirmație”.

Tribunalul Ialomița, prin sentința penală nr. 336 din 5 noiembrie 2003, în urma rejudecării, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași sentințe de condamnare. Noul apel declarat de condamnatul revizuient a fost respins, ca nefondat, prin decizia Curții de Apel București, secția I penală în dosarul nr. 745 din 8 decembrie 2003. Prin recursul declarat, condamnatul revizuient a invocat în esență, următoarele: - instanța de apel, în considerentele deciziei nr. 336 din 5 noiembrie 2003 a omis să examineze și să se pronunțe privitor la susținerile și apărările revizuientului dezvoltate pe larg în cuprinsul motivelor de apel; - instanța de apel a respins apelul, fără să analizeze existența, pe fond, a faptelor și împrejurărilor noi; limitându-se doar să reia considerentele sentinței atacate.

În urma examinării motivelor de recurs, precum și a verificării din oficiu, a legalității și temeiniciei hotărârilor atacate, Curtea constată că, recursul este fondat, dar pentru un alt temei, care atrage nulitatea absolută a deciziei penale nr. 745 din 8 decembrie 2003. Potrivit art. 47 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o instanță superioară sau la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs. În alin. (2) al aceluiași text de lege, se prevede că nu mai poate participa la judecarea cauzei nici judecătorul care și-a exprimat anterior părerea, cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză.

Or, din examinarea deciziei penale atacate nr. 745 din 8 decembrie 2003 se constată că, în compunerea completului instanței care a judecat apelul și care s-a pronunțat asupra acestuia, a făcut parte judecătorul V.B., același care, anterior, a făcut parte din completul de judecată la nivelul aceleiași curți de apel, care prin decizia nr. 386 din 22 iulie 2003, admițând apelul revizuientului, a desființat hotărârea anterioară și a trimis cauza spre rejudecare. Apoi, nu se poate omite modul cum au fost formulate considerentele deciziei penale nr. 386 din 22 iulie 2003, reproduse la început, prin motivarea noastră, din care rezultă, dealtfel, că același judecător și-a exprimat anterior, părerea referitor la soluția care ar putea fi dată în cauză.

Așa fiind, urmează a se constata că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. Cu prilejul rejudecării, urmează a fi examinate temeinic, fiecare dintre motivele de apel invocate în scris, decizia atacată neconținând, într-adevăr, o analiză a acestor motive, urmând ca în raport de rezultatul acestei verificări să se constate dacă aceste motive, reprezintă sau nu temeiuri de admitere a cererii de revizuire în care stăruie condamnatul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul revizuient V.M.I. împotriva deciziei penale nr. 745 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul penal nr. 3835/2003. Casează decizia penală sus-menționată și trimite cauza la Curtea de Apel București, secția I penală, pentru rejudecarea apelului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2004.