ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din 23

mai 2003 a Tribunalului Ialomița a fost respinsă cererea de revizuire a

sentinței penale nr. 203 din 25 iulie 2001 a Tribunalului Ialomița prin care

V.M.I., a fost condamnat la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a reținut că susținerile părții

vătămate O.V. făcute printr-o scrisoare adresată condamnatului după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, în sensul că după incidentul avut cu el

în ziua de 14 aprilie 2000 a suferit o altă agresiune din partea altor

persoane, nu constituie fapte și împrejurări noi în accepțiunea înțelesului

avut în vedere de legiuitor prin art. 394 lit. a) C. proc. pen., ci reprezintă

o încercare de a se obține o „prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări

cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza”.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 386 din 22 iulie 2003 a admis apelul condamnatului

revizuient V.M.I., a desființat sentința sus-menționată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, Tribunalului Ialomița.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut, printre altele, condamnarea nu s-a făcut numai pe baza

declarației părții vătămate. Aceasta a fost coroborată cu celelalte probe

administrate, rezultând fără dubiu vinovăția inculpatului”.

Prin aceeași decizie, s-a mai

reținut că „singura probă în baza căreia se învederează o situație nouă,

necunoscută până în prezent este declarația părții vătămate care nu arată că nu

a fost lovită de inculpat, ci faptul că a mai fost lovită ulterior și de alte

persoane, rămânând la starea de simplă afirmație”.

Tribunalul Ialomița, prin sentința

penală nr. 336 din 5 noiembrie 2003, în urma rejudecării, a respins, ca

neîntemeiată, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași sentințe de

condamnare.

Noul apel declarat de condamnatul

revizuient a fost respins, ca nefondat, prin decizia Curții de Apel București,

secția I penală în dosarul nr. 745 din 8 decembrie 2003.

Prin recursul declarat, condamnatul

revizuient a invocat în esență, următoarele:

- instanța de apel, în

considerentele deciziei nr. 336 din 5 noiembrie 2003 a omis să examineze și să

se pronunțe privitor la susținerile și apărările revizuientului dezvoltate pe

larg în cuprinsul motivelor de apel;

- instanța de apel a respins apelul,

fără să analizeze existența, pe fond, a faptelor și împrejurărilor noi;

limitându-se doar să reia considerentele sentinței atacate.

În urma examinării motivelor de

recurs, precum și a verificării din oficiu, a legalității și temeiniciei

hotărârilor atacate, Curtea constată că, recursul este fondat, dar pentru un

alt temei, care atrage nulitatea absolută a deciziei penale nr. 745 din 8

decembrie 2003.

Potrivit art. 47 alin. (1) C. proc.

pen., judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate

participa la judecarea aceleiași cauze într-o instanță superioară sau la

judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în apel sau după

casarea cu trimitere în recurs.

În alin. (2) al aceluiași text de lege,

se prevede că nu mai poate participa la judecarea cauzei nici judecătorul care

și-a exprimat anterior părerea, cu privire la soluția care ar putea fi dată în

cauză.

Or, din examinarea deciziei penale

atacate nr. 745 din 8 decembrie 2003 se constată că, în compunerea completului

instanței care a judecat apelul și care s-a pronunțat asupra acestuia, a făcut

parte judecătorul V.B., același care, anterior, a făcut parte din completul de

judecată la nivelul aceleiași curți de apel, care prin decizia nr. 386 din 22

iulie 2003, admițând apelul revizuientului, a desființat hotărârea anterioară

și a trimis cauza spre rejudecare.

Apoi, nu se poate omite modul cum au

fost formulate considerentele deciziei penale nr. 386 din 22 iulie 2003,

reproduse la început, prin motivarea noastră, din care rezultă, dealtfel, că

același judecător și-a exprimat anterior, părerea referitor la soluția care ar

putea fi dată în cauză.

Așa fiind, urmează a se constata că se impune

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelului.

Cu prilejul rejudecării, urmează a

fi examinate temeinic, fiecare dintre motivele de apel invocate în scris,

decizia atacată neconținând, într-adevăr, o analiză a acestor motive, urmând ca

în raport de rezultatul acestei verificări să se constate dacă aceste motive,

reprezintă sau nu temeiuri de admitere a cererii de revizuire în care stăruie

condamnatul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

condamnatul revizuient V.M.I. împotriva deciziei penale nr. 745 din 10

decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul penal

nr. 3835/2003.

Casează decizia penală

sus-menționată și trimite cauza la Curtea de Apel București, secția I penală,

pentru rejudecarea apelului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iunie 2004.