ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 902/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC G.E. SRL Brașov a

chemat în judecată pe pârâta R.A. R.I. Brașov, solicitând ca, prin hotărârea ce

se va pronunța, să se constate că este în vigoare contractul de închiriere nr. 236

din 11 iunie 1991, încheiat între părți, cu modificările ulterioare, prin tacita

relocațiune; să fie obligată pârâta la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare

pentru spațiul comercial situat în Brașov, iar în caz de refuz să se dispună

decăderea pârâtei din dreptul de negociere, iar hotărârea să țină loc de

contract de vânzare-cumpărare; să se dispună intabularea dreptului de

proprietate.

Ulterior, reclamanta și-a precizat

acțiunea, renunțând la judecarea capetelor 1 și 3 din acțiunea sa.

Prin sentința civilă nr. 73 din 23

ianuarie 2001, Tribunalul Brașov a admis acțiunea reclamantei, astfel

precizată, a obligat pe pârâtă să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru

spațiul comercial în litigiu și a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea

restului pretențiilor.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 199 din 4 mai 2001, a respins apelul pârâtei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

judecătorești, pârâta a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea

acțiunii reclamantei, întrucât spațiul era proprietatea statului și se afla în

administrarea sa și nu putea fi obligată să încheie un contract de vânzare-cumpărare,

instanțele neputându-se substitui în negocierea prețului.

Recursul este întemeiat pentru cele

ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor dosarului

rezultă că instanțele au considerat că reclamanta, care a folosit spațiul

comercial în baza unui contract de închiriere din 1991, a cărui efecte s-au

prelungit prin tacita relocațiune, era îndreptățită să solicite cumpărarea

spațiului respectiv, chiar dacă H.G. nr. 906/1996 a fost între timp abrogată.

Hotărârile pronunțate în cauză sunt

netemeinice și nelegale, în raport cu prevederile H.G. 505/1998, față de care

nu poate fi contestat dreptul deținătorului spațiului de a aprecia asupra oportunității

vânzării acestuia.

Or, dacă deținătorul spațiului nu ar

avea posibilitatea să refuze oferta, așa cum greșit au reținut instanțele care

s-au substituit voinței părților, obligând la încheierea unui contract de

vânzare-cumpărare, acest lucru ar contraveni atât dispozițiilor art. 1294 C.

civ., cât și reglementărilor speciale menționate mai sus.

Astfel că vânzarea spațiilor

comerciale, prevăzute de dispoziția legală de mai sus, se face prin negociere

directă sau prin licitație publică deschisă, consacrând libertatea de voință

juridică a deținătorului spațiului ca să examineze dacă sunt întrunite cerințele

legale pentru vânzare.

Astfel că nu poate fi contestat

dreptul autorității locale, în administrarea cărora se aflau spațiile

comerciale, proprietatea statului, de a hotărî asupra necesității și condițiilor

înstrăinării acestora.

Cum, în speță, se constată că pârâta

era îndreptățită, în baza unei hotărâri a autorității locale de sistare a

transmiterilor cu plată a spațiilor comerciale, proprietate a statului, aflate

în administrarea sa, să refuze vânzarea spațiului, soluția de obligare a sa la

vânzare este greșită.

În consecință, recursul pârâtei va

fi admis, iar decizia atacată va fi modificată în sensul admiterii apelului și

schimbării hotărârii instanței de fond, prin respingerea acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta SC

R.I. SRL Brașov.

Modifică decizia civilă nr. 199 Ap

din 4 mai 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

admite și apelul declarat de aceeași parte, schimbă în tot sentința civilă nr. 73/C

din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului Brașov, în sensul că respinge acțiunea

reclamantei SC G.E. SRL Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 martie 2004.