ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea arbitrală promovată la data de 15 ianuarie 2002, reclamanta RA A.Z.L. Brăila a chemat în judecată pârâta SC R.I.G. SA București, solicitând a se face interpretarea clauzei prevăzută la pct. 4.4 din contractele de concesiune teren nr. 2857 din 8 septembrie 1999 și nr. 266 din 31 ianuarie 2001 încheiate de părți . Comisia de Arbitraj a C.C.I.A.

Brăila, prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 29 aprilie 2000, a admis acțiunea formulată și a stabilit că, din interpretarea clauzelor inserate la pct. 4.4 din contractele de concesiune încheiate, rezultă că, prin creșterea valorii dolarului cu 22% față de Euro, în perioada octombrie 1999 - 8 octombrie 2000, redevența datorată de pârâtă în cadrul contractului de concesiune se majorează cu 22% de la 10 octombrie 2000 pentru al doilea an de concesiune, iar redevența datorată pentru al treilea an de concesiune, începând cu data de 1 februarie 2001, în cadrul contractului de concesiune nr. 266/2000, se majorează cu 7% față de creșterea valorii dolarului față de Euro, și cu 7,2% pe perioada 1 februarie 2000 – 31 ianuarie 2001. Pentru a hotărî astfel, tribunalul arbitral a reținut că, prin art. 42 din ambele contracte încheiate, părțile au înțeles să stabilească redevența în dolari, fără a se face vreo referire la paritatea față de Euro și că prevederea contractuală, cu referire la modificarea redevenței cu coeficientul de apreciere a dolarului față de Euro, și, respectiv, cu diminuarea acesteia în cazul scăderii valorii dolarului față de Euro, constituie explicații clare ale condițiilor în care se va efectua calculul modificării.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare pârâta, invocând, ca temei legal, art. 304 lit. i) C. proc. civ., cu critica potrivit căreia cuantumul redevenței a fost stabilit cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 219/1998, privind realizarea unei posibile egalități între avantajele care-i sunt acordate concesionarului și sarcinile ce îi sunt impuse. Se apreciază că, prin soluția dată, s-a încălcat principiul de ordine publică al echilibrului financiar al contractului. Prin decizia civilă nr. 981 din 4 octombrie 2002, Curtea de Apel Galați a respins acțiunea în anulare ca nefondată. În motivarea soluției date, instanța a reținut, față de termenul legal invocat, că, prin hotărârea pronunțată, s-a lămurit doar înțelesul unei clauze din convenția perfectată de două persoane juridice de drept privat, care își produce efecte numai față de acestea, conținutul convențiilor respective neîncălcând norme imperative din Legea nr. 219/1998 și nici ordinea publică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și legal timbrat, pârâta, criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. Se susține că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fapt ce echivalează cu o nemotivare, iar pe de altă parte se apreciază că s-a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv, clauza inserată la pct. 4.4 din contractele de concesiune încheiate. Astfel, prin clauza dedusă judecății, părțile au înțeles să stabilească, ca monedă de plăți efectivă a redevenței, dolarul american, raportată și consolidată în Euro, condiție în care indexarea cuantumului redevenței în funcție de evoluția în plus sau în minus a raportului de schimb dolar/euro nu va afecta valoarea contractului, chiria rămânând constantă pentru a se respecta prevederile legale stipulate în art. 32 din Legea nr. 219/1998 și art. 4 din H.G.

nr. 682/1994, care consacră în materia concesiunii existența unui echilibru financiar. Recursul este nefondat. Prin semnarea clauzei compromisorii, care a atras soluționarea litigiului intervenit între părți în competența tribunalului arbitral, părțile și-au asumat în mod implicit și căile stricte și formale de control judiciar a hotărârilor pronunțate de această instanță, situație în care este exclusă posibilitatea de a invoca și obține reformarea lor pe alte temeiuri procedurale. Art. 364 C. proc. civ. prevede restrictiv cazurile în care poate fi desființată o hotărâre arbitrală pe calea acțiunii în anulare. În accepțiunea legiuitorului, soluționarea litigiului la Tribunalul arbitral constituie o judecată în fond, iar acțiunea în anulare, fiind o cale de atac, nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.

Având în vedere cele arătate, instanța de apel, soluționând acțiunea în anulare, a analizat strict, pe temeiul legal invocat, în ce măsură au fost încălcate ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii și, așa cum justificat s-a reținut în cauză, s-a lămurit doar înțelesul unei clauze din convenție perfectată de două persoane de drept privat, care își produce efecte numai față de acestea. Prin hotărârea pronunțată nu s-a încălcat ordinea publică, nici vreo dispoziție legală imperativă, ci s-a dat o interpretare voinței părților exprimată printr-o clauză a contractelor de concesiune nefiind încălcate norme imperative ale reglementărilor în materie. În considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. și făcând aplicarea art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.I.G. SA București împotriva deciziei nr. 981 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă să plătească intimatei pârâte RA A.Z.L. Brăila suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iulie 2003.