ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul Ministerul Apărării Naționale și de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei nr.90/C din 15 iulie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclamant Ministerul Apărării naționale, reprezentat de consilier juridic P.G.precum și intimații pârâți R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin consilier juridic R.A. și S.C.“C.” S.A. București, prin avocatul I.P.. Au lipsit recurentul intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Constanța, intimații pârâți S.C.
„A.T.” S.A. Comuna Sibioara, județul Constanța și B.A.“R.” S.A. – Sucursala Constanța. Procedura completă. Recursul a fost timbrat legal (dispoziția de plată din 21 ianuarie 2003 în valoare de 86.761.790 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar. Instanța constată că pricina este în stare de judecată. Reprezentanta recurentului reclamant Ministerul Apărării Naționale solicită admitetrea ambelor recursuri declarate în cauză, făcând referire la motivele scrise și la documentația din dosar. Consilier juridic R.A., pentru intimata pârâtă R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, solicită de asemenea admiterea ambelor recursuri declarate în cauză. Avocatul I.P., pentru intimata S.C.
„“C.” S.A. București, solicită respingerea atât a recursului reclamantului cât și a recursului intervenientului, făcând referire la întâmpinarea și notele scrise, aflate în dosar. Cere a se dispune obligarea părții, care va cădea în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea ambelor recursuri. CURTEA, Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 26 iunie 1998, Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată pe pârâtele S.C. “A.T.”S.A. și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București pentru a fi obligate - printr-o hotărâre judecătorească – să îi predea hotelul “C.”, situat în Constanța, strada Mircea cel Bătrân, la intersecția cu strada Negru-Vodă, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Acțiunea a fost înregistrată la Judecătoria Constanța. Ministerul reclamant și-a motivat acțiunea arătând că, prin hotărârile de guvern care s-au succedat în timp – anume indicate – i s-a conferit, în exclusivitate, dreptul de administrare asupra hotelului “C.”. În raport de obiectul acțiunii, pârâta S.C. A.T. S.A., prin întâmpinare, a invocat: excepția de necompetență materială a Judecătoriei Constanța, susținând că litigiul ar fi comercial; excepția insuficientei timbrări a acțiunii; excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. A.T. S.A. – față de împrejurarea că s-a aprobat transmiterea fără plată a hotelului din patrimoniul R.A. APAPS în administrarea Ministerului Apărării Naționale și, în sfărșit, excepția potrivit căreia, imobilul nu mai constituie proprietatea sa întrucât a fost adjudecat definitiv către S.C.
“C.”S.A., prin Ordonanța de adjudecare din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr.109/1998. Excepția necompetenței materiale, ridicată de pârâta S.C. „A.T.” S.A. a fost respinsă de judecătorie, care a statuat că litigiul cu care a fost învestită este civil (încheierea din 18 noiembrie 1998). - La 2 februarie 1999, reclamantul și-a modificat și completat acțiunea în sensul că a indicat ca pârâți pe S.C. “C.”S.A. București, S.C. A.T. S.A. Constanța, R.A. A.P.P.S. București, F.P.S., S.I.F. și B.A.– Sucursala Constanța. Același reclamant, prevalându-se de prevederile art.60 din C.proc.civ., a chemat în judecată, ca titular al dreptului de administrare, Secretariatul General al Guvernului și a arătat că titularul dreptului de proprietate este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local Consntanța, prin Primar.
În raport de modificarea și completarea acțiunii reclamantul a precizat că obiectul acesteia privește: - constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra Hotelului Constanța și a dreptului M.Ap.N. de administrare a acestuia. - constatarea nulității absolute a actelor care au stat la baza vânzării-cumpărării imobilului; - restituirea imobilului în deplină proprietate publică a Statului Român și, în administrarea M.Ap.N.; - obligarea pârâtei S.C. „A.T.” S.A. și a R.A. A.P.P.S. să-i predea, prin protocol, Hotelul Constanța. - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Acțiunea astfel modificată și precizată a fost motivată în sensul că, pârâta S.C. „A.T.” S.A. Constanța, deși nu era proprietară a imobilului, acest drept avându-l R.A.
A.P.P.S., l-a înstrăinat contra sumei de 16.500.000.000 lei pe calea executării silite, pentru acoperirea unei creanțe pe care o avea Banca Agricolă; că vânzarea a fost făcută prin fraudarea legii întrucât executarea silită trebuia să poarte asupra Hotelului “A.”cu care garantase împrumutul. Reclamantul, în aceeași acțiune modificată și precizată, a mai arătat că bunul aparține statului și, făcând parte din domeniul public de interes național, este inalienabil și insesizabil, că acesta se află în administrarea M.Ap.N. și că pârâta S.C. „A.T.” S.A. nu a făcut nici o dovadă că ar fi fost proprietara hotelului din litigiu. În cele ce urmează, este necesar a se prezenta poziția procesuală adoptată de părțile din dosar față de acțiunea modificată și precizată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale.
Pârâta B.A.a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii întrucât ordonanța de adjudecare este definitivă și irevocabilă, transcrisă în favoarea adjudecatarei S.C. “C.”S.A., astfel că, dat fiind obiectul acțiunii și cadrul procesual indicat, Ministerul Apărării Naționale nu are calitate procesual activă, acesta putând intenta doar o acțiune în revendicare. S.I.F. Transilvania a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât, în raport de dispozițiile art.5 și 6 din Legea nr.58/1991, are doar calitatea de acționar la Societatea Comercială „A.T.” S.A. Guvernul României, în calitate de chemat în garanție, a invocat la rându-i lipsa calității procesuale pasive, arătând că nu are în atribuțiile sale administrarea bunurilor proprietate publică sau privată a Statului.
R.A. S.P.P.S. București și-a precizat, de asemenea prin întâmpinare, poziția procesuală, cerând respingerea acțiunii întrucât urmare Hotărârilor de Guvern intervenite – nr.1217/1990, nr.645/1992, nr.567/1993, imobilul din litigiu nu a făcut parte din patrimoniul S.C. „A.T.” S.A., în prezent acesta fiind transcris, conform H.G.R. nr.22/1995, fără plată, în favoarea reclamantului M.Ap.N. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr.8560 din 19 mai 1999, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cnstanța – ca instanță de fond, conform art.2 pct.1 litera b din C.proc.civ., cu motivarea că valoarea imobilului este de 16.500.000.000 lei. Primind dosarul cauzei, Tribunalul Constanța – secția civilă l-a înregistrat la nr.9384/1999.
După o suspendare a judecății, conform art.244 pct.2 din C.proc.civ., solicitată de reclamant, cauza a fost repusă pe rol la 9 mai 2001. Pârâta S.C. “C.”S.A. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, atâta timp cât există calea acțiunii în realizare, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a R.A. A.P.P.S., a F.P.S., a S.I.F. Transilvania, a B.A., a Secretariatului General al Guvernului, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Consiliului Local Constanța. Aceeași pârâtă a susținut că titlul pe care îl are asupra imobilului din litigiu este ordonanța de adjudecare – transcrisă în registrele de transcripțiuni, că are în posesie imobilul, astfel că pârâții nu pot avea calitate procesuală pasivă nici în acțiunea de revendicare și nici în cea în constatare, în condițiile în care aceasta se formulează în contradictoriu cu cei ce contestă dreptul reclamantului, contestare care nu poate fi atribuită menționaților pârâți.
În raport de susținerile pârâților, la termenul din 4 decembrie 2001, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea arătând că pârâți în cauză sunt S.C. „C.” S.A. București, S.C. „A.T.” S.A. Constanța, R.A. A.P.P.S., B.A.și a renunțat la judecată față de F.P.S. București, S.I.F. Transilvania, Secretariatul General al Guvernului și Consiliul Local Constanța prin Primar. A indicat ca titular al dreptului de proprietate, pe Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Referindu-se la obiectul acțiunii, reclamantul, la termenul din 14 decembrie 2001 a precizat că, în ce privește imobilul din litigiu, solicită să se constate dreptul de proprietate publică al Statului Român și dreptul de administrare al M.Ap.N., să se dispună restituirea lui Statului în deplină proprietate publică și, în administrare, M.Ap.N., în conformitate cu H.G.
nr.22/17 ianuarie 1995, să se constate nulitatea absolută a ordonanței de adjudecare prin care imobilul a fost definitiv adjudecat în favoarea S.C. “C.”S.A. Prin încheierea din 21 decembrie 2001, tribunalul a luat act de cererea reclamantului de renunțare la judecată față de pârâții F.P.S., S.I.F. Transilvania, Secretariatul General al Guvernului și Consiliul Local Constanța. Același tribunal, prin sentința nr.53 din 28 ianuarie 2002, a pronunțat următoarea soluție: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. „A.T.” S.A., a B.A.“R.” S.A. Constanța și a R.A.
Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat; - a admis excepția inadmisibilității cererii de arătare a titularului dreptului în persoana Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; - a respins atât capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate publică asupra imobilului din litigiu în favoarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice cât și cererea de restituire a bunului în deplină propriretate publică Statului Român; - a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare în raport de prevederile art.111 din C.proc.civ.; - a respins ca nefondate, capetele de cerere privind constatarea dreptului de administrare al reclamantului asupra hotelului din litigiu și restituirea acestuia în administrarea M.Ap.N., precum și capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a ordonanței de adjudecare, pronunțată la 23 aprilie 1998 în dosarul nr.109/1998 al Tribunalului Constanța.
- a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul Ministerul Apărării Naționale, care, prin motivele formulate, a susținut: - că Ministerul Apărării Naționale are calitatea de administrator al imobilului din litigiu iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local Constanța, este titularul dreptului de proprietatre; - construcția Hotelului “C.” a fost începută în anul 1988 și, inițial, a fost destinată, spre folosință, membrilor P.C.R., ceea ce înseamnă că S.C. „A.T.” S.A.
nu a avut niciodată calitatea de proprietară, asupra acestui imobil; - greșit a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului de proprietate în condițiile art.12 alin.4 din Legea nr.213/1998, cu referire la art.57 dfin C.proc.civ.; - bunul din litigiu face parte din domeniul public al statului, astfel că, potrivit art.135 alin.5 din Constituție, este inealienabil; - instanța nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală atât în fapt cât și în drept în aflarea adevărului – așa cum prevede art.129 alin.4 și 5 din C.proc.civ.; - în mod greșit instanța nu a soluționat acțiunea în revendicare în considerarea calității de proprietar a Statului Român, „chiar dacă nu s-au făcut mențiuni în acest sens”; - excepțiile invocate în cursul procesului au fost menite să distragă atenția instanței de la adevărul despre investiția în litigiu, construcție înstrăinată de un neproprietar – S.C.
„A.T.” S.A. la data introducerii acțiunii. În faza de apel, la 28 mai 2002, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Constanța, în temeiul Legii nr.213/1998 și al art.135 alin.4 din Constituție, a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantului Ministerul Apărării Naționale, arătând că Hotelul “C.” deși nu a constituit proprietatea S.C. „A.T.” S.A. Constanța aceasta l-a vândut pe calea executării silite pentru acoperirea unei creanțe către B.A., bun adjudecat definitiv de S.C. “C.”S.A. București, conform ordonanței din 23 aprilie 1998, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.109/1998. S-a mai invocat, în cerere, că bunul din litigiu face parte din domeniul public al statului, că a aparținut Regiei Autonome Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat și, apoi, prin Hotărârea Guvernului nr.22/1995, a trecut în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Curtea de Apel Constanța – secția civilă, prin decizia nr.90/C din 15 iulie 2002, a respins ca nefondate, atât cererea de intervenție accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P Constanța, cât și apelul reclamantului Ministerul Apărării Naționale. Prin aceeași decizie, Ministerul Apărării Naționale a fost obligat să plăteacă intimatei pârâte S.C. “C.”S.A. București suma de 20.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, răspunzând criticilor făcute sentinței atacate de reclamantul M.Ap.N., a reținut, în esență: - că, în raport de obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat la termenul din 14 decembrie 2001, tribunalului nu i se poate reproșa lipsă de rol activ în cauză deoarece probele administrate și corect apreciate – justifică soluția; - că tribunalul a soluționat corect toate excepțiile ridicate în cauză, că cererea reclamantului de arătare a titularului dreptului nu putea fi formulată decât de pârâtă – în raport de prevederile art.64 din C.proc.civ.; - că, în ce privește imobilul din litigiu, reclamantul M.Ap.N. nu a făcut dovada dreptului de proprietate al Statului invocat și nici a dreptului său de administrare, pentru acest din urmă drept, instanța motivând că H.G.
nr.22/1995 nu constituie o probă întrucât nu a fost publicată în M.O.; - că singura pârâtă care a făcut dovada unui titlu asupra construcției este S.C. “C.”S.A. București, aceasta depunând la dosar ordonanța de adjudecare definitivă din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, transcrisă sub nr.6348/24 aprilie 1998; că examinarea valabilității acestui titlu nu poate fi făcută în cauză deoarece reclamantul nu a dovedit calitatea sa de proprietar sau de administrator asupra imobilului; - că , în ce privește terenul aferent hotelului din litigiu, probele au confirmat că unicul proprietar este tot S.C. “C.”S.A. București, dovada constutind-o contractul de vânzare-cumpărare nr.160 din 6 martie 2000 încheiat de această pârâtă cu S.C.
„A.T.” S.A., urmat de emiterea titlului concretizat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr.2236/24 octombrie 1998, emis de M.A.A., act care nu s-a solicitat a fi anulat (filele 190-192 din dosarul de fond); că, acest act a fost înscris în Cartea Funciară, așa cum rezultă din încheierea nr.6010/9 iunie 2000 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Constanța; - că Statul Român, deși prezent în proces, în calitate de intervenient în interesul reclamantului, nu a depus diligențele necesare pentru clarificarea dreptului pretins de M.Ap.N. (de administrare al M.Ap.N. și de proprietate al statului). Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantul Ministerul Apărării Naționale și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.
Constanța. Motivele invocate de cele două pârți în majoritate coincid, asfel că prezentarea și analiza lor care urmează vizează ambele recursuri. Desigur, acolo unde va fi cazul, vor fi redate distinct precizările făcute de cei doi recurenți în cadrul motivelor sau prin critici separate. Ambii recurenți arată că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală pentru motivele ce pot fi încadrate în art.304 pct.4,7,8,9 din C.proc.civ., în dezvoltarea cărora susțin următoarele:
Printr-un prim motiv, recurenții învederează faptul că deși H.G. nr.22/1995 era hotărâtoare în dezlegarea pricinii întrucât punea în evidență dreptul de proprietate al statului asupra imobilului din litigiu și dreptul de administrare al Ministerului Apărării Naționale, instanța a înlăturat-o, considerînd-o inexistentă pentru un considerent inacceptabil, ce contravine prevederilor art.107 alin.4 din Constituție – împrejurarea că nu a fost publicată în M.O.. Sub acest aspect, precizează că, deși H.G.menționată, având caracter militar, deci aflată sub incidența legii privind informațiile clasificate, nu trebuia publicată în M.O., ci doar comunicată instituției interesate, împrejurare confirmată în scris în dosar și prin adresa nr.15 A/2380/IM din 5 iulie 2002 a Secretariatului General al Guvernului, instanța a ignorat-o. Ministerul recurent mai susține că, procedând astfel, instanța a încălcat dispozițiile constituționale, și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în sfera atribuțiilor autorității legislative, respectiv executive.
Prin cel de al doilea motiv, recurenții arată că, în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție formulată de Statul Român, în interesul M.Ap.N., sub acest aspect, precizând că decizia atacată evidențiază considerente contradictorii și o interpretare greșită a actului dedus judecății, fiind, deci, lipsită de temei legal. Arată că , deși la termenul din 21 mai 2002, cererea de intervenție a fost admisă în principiu, ulterior, prin decizia dată, instanța a respins-o pentru același motiv arătat mai sus – nepublicarea în M.O. a H.G. nr.22/1995.
Acest motiv de recurs vizează greșita respingere a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a ordonanței de adjudecare dn 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, respectiv neexaminarea de către instanță a acesteia, invocată ca titlu de proprietate, de către pârâta S.C. “C.”S.A. București. Sub acest aspect, recurenții reproșează instanței de apel greșita reținere că examinarea titlului invocat de pârâta S.C. “C.” S.A. București s-ar fi putut face numai în măsura în care reclamantul și-ar fi justificat calitatea de proprietar sau de administrator, ceea ce nu s-a făcut în speță întrucât H.G. nr.22/1995 n-ar face dovada dreptului de proprietate al statului, respectiv al dreptului de administrare al M.Ap.N. asupra imobilului din litigiu. Recurentul intervenient precizează – în motivarea recursului – că hotelul din litigiu aparține statului, făcând parte din domeniul public, în acest sens, referindu-se la H.G. nr.22/1995, H.G. nr.567/1993, la Legea nr.213/1998 – art.11 și pct.29 din anexă, precum și la art.135 alin.4 din Constituție. În cadrul aceluiași motiv, părțile recurente mai susțin că pârâta S.C. „A.T.” S.A. a vândut un bun care nu era al său, în dovedirea acestei afirmații prezentând unele elemente, considerate esențiale, precum: - B.A.a acordat mai multe credite pârâtei S.C. „A.T.” S.A., credite garantate prin ipotecă și gaj; - unul din contractele de garanție imobiliară avea ca obiect Hotelul “A.”din Constanța, str.Mircea cel Bătrân nr.102; -nici unul din contractele de garanție nu avea ca obiect hotelul Constanța, care, de fapt, nu se afla în proprietatea S.C. „A.T.” S.A. - deși dosarul de executare silită viza Hotelul „A.”, situat în Constanța, str.Mircea cel Bătrân nr.102, instanța a dispus adjudecarea hotelului Constanța, situat în str.Mircea cel Bătrîn, colț cu str.Negru Vodă, în favoarea S.C. “C.”S.A. București. Recurentul intervenient, referitor la acest aspect, precizează că adjudecarea imobilului s-a făcut în condițiile în care S.C. „A.T.” S.A. a depus în dosarul cauzei un certificat de sarcini care viza hotelul „A.”.
Reclamantul Ministerul Apărării Naționale a formulat separat un motiv de recurs care vizează cheltuielile de judecată în sumă de 20.000.000 lei la care a fost obligat către pârâta S.C. “C.”S.A. București. Recurentul reproșează instanței că nu a apreciat în sensul dimunuării cuantumului arătat, potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 din C.proc.civ.
Recurentul intervenient, printr-un motiv distinct, reproșează instanței de apel că, în mod greșit a reținut lipsa de diligență a Statului Român în dovedirea dreptului de proprietate invocat asupra hotelului “C.”. În această privință recurentul susține: - că, la termenul din 3 februarie 1999, reclamantul M.Ap.N., în cererile de modificare și de completare a acțiunii, a arătat că titular al dreptului de proprietate este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; că cererea de arătare a titularului dreptului a fost respinsă de tribunal. - că, pentru motivele anume indicate, reținute mai sus, imobilul aparținând statului, parte componentă a domeniului public, nu putea fi înstrăinat; - că, în dosar au fost produse toate dovezile și s-au invocat toate temeiurile de drept, care ar fi permis instanțelor să pronunțe o hotărâre prin care să admită acțiunea. Recursurile nu sunt întemeiate. În ce privește primul și al doilea motiv de recurs, se constată următoarele: Într-adevăr, potrivit art.107 alin.4 din Constituție, hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în M.O. al României. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate. În interpretarea corectă a acestui text, urmează a se reține că, publicarea în M.O. vizează toate hotărârile și ordonanțele Guvernului, inclusiv a celor cu caracter militar. Ultimul alineat al textului ce privește hotărârile cu carcater militar pune în evidență o problemă specială și,deopotrivă de ordin practic, potrivit căreia asemenea hotărâri, cu obiect de reglementare strict determinat, nu vor fi comunicate și altor instituții, ci numai celor interesate. Practica a dovedit că hotărârile ce fac parte din categoria celor cu caracter militar s-au publicat în M.O., iar datele concrete necesare punerii lor în aplicare, evidențiate, de regulă, în anexe, s-au comunicat numai unităților interesate. Prin urmare, nu se poate susține cu temei că instanțele au greșit reținând lipsa de eficiență, în condițiile speței, a H.G. nr.22/1995 tocmai datorită nepublicării ei în M.O. Neluarea în considerare a hotărârii de guvern menționate nu echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, atâta timp cât verificarea făcută se înscrie în sfera obligațiilor ce revin instanțelor , conform Legii nr.213/1998, de a se pronunța cu privire la valabilitatea titlurilor de proprietate invocate de părți în litigiile deduse judecății. În speță, instanța de fond a fost învestită cu o acțiune formulată de M.Ap.N., precizată ulterior, prin care a solicitat constatarea dreptului său de administrare, respectiv, a dreptului de proprietate al statului asupra Hotelului “C.”, constatarea nulității absolute a actelor care au stat la baza vânzării imobilului de către S.C. A.T. S.A. Constanța – S.C. “C.” S.A. București, obligarea pârâților să restituie hotelul din litigiu Statului Român în deplină proprietate și, în administrare, M.Ap.N. Așa cum în mod judicios au reținut instanțele, în sensul art.111 din C.proc.civ., acțiunea în constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Dar, în cauza dedusă judecății, reclamantul M.Ap.N. nu a făcut dovada dreptului de administrare asupra imobilului și nici a dreptului de propriretate al Statului asupra acestuia tocmai datorită ineficienței hotărârii de guvern invocate – datorită nepublicării ei în M.O. Legat de acest aspect, este de reținut că, în mod corect a fost respinsă cererea de arătate a titularului dreptului formulată de reclamant deoarece o atare cerere, potrivit art.64 din C.proc.civ., nu putea fi formulată decât de pârât. Cererea de intervenție accesorie formulată de Statul Român în cauză – în interesul reclamantului Ministerul Apărării Naționale, deși a fost admisă în principiu, dată fiind ineficiența actelor prezentate de cele două părți în dovedirea dreptului de proprietate, respectiv de administrare cu privire la imobil, respingerea ei pe fond este corectă, motivarea instanței nepunînd în evidență considerente contradictorii, așa cum susțin recurenții. În ce privește motivul 3 de recurs. Nedovedindu-se dreptul de administrare al reclamantului, respectiv de proprietate al statului asupra imobilului din litigiu, instanțele în mod corect au respins și capătul de cerere privind constatarea nulității tordonanței de adjudecare din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr.109/1998 - titlul pârâtei S.C. “C.”S.A. București asupra hotelului. În speță, s-a făcut dovada că imobilul din litigiu a fost adjudecat definitiv în favoarea pârâtei S.C. “C.”S.A. pentru suma de 16.500.000.000 lei. Ordonanța de adjudecare menționată a fost transcrisă în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Judecătoriei Constanța sub nr.6348/24 aprilie 1998.Ulterior, la cererea S.C. “C.”S.A., și dreptul de proprietate asupra terenului de 4031 m.p. a fost intabulat. Prin urmare, ordonanța de adjudecare arătată face dovada dreptului de proprietate al pârâtei S.C. “C.” S.A. asupra hotelului din litigiu. Nu este lipsit de semnificație faptul că nici reclamantul și nici intervenientul nu au uzat de prevederile art.552 din C.proc.civ., în vigoare la data executării silite, potrivit cărora datornicul urmărit, creditorii sau orice altă persoană interesată pot face recurs împotriva ordonanței de adjudecare în termen de 40 de zile de la data transcrierii acesteia, ordonanța având caracterul unei hotărâri judecătorești. Este adevărat că împotriva executării pornită de B.A.împotriva S.C. A.T. S.A. Constanța s-a formulat o contestație, aceasta însă a fost respinsă, după cum real este și faptul că un alt demers făcut de reclamant (o cerere de revizuire) a fost finalizat defavorabil prin sentința civilă nr.612/1998 a Tribunalului Consntanța. De altfel, admițând faptul că Ministerul Apărării Naționale nu a cunoscut exact datele legate de executarea silită a hotelului și de adjudecarea acestuia în favoarea S.C. “C.” S.A. București, ulterior acestui moment, ministerul pârât putea să determine Statul Român să facă verificări inclusiv în ce privește titlul și să formuleze o acțiune în revendicare în condițiile anume reglementate de art.561 din C.proc.civ. – atunci în vigoare. Așadar, în raport de cele reținute mai sus, în mod corect instanțele au respins capătul de cerere privind constatarea nulității titlului pârâtei S.C. “C.”S.A. București. 4. Motivul al patrulea de recurs vizează cheltuielile de judecată de 20.000.000 lei la care a fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei S.C. “C.” S.A. București. Așa cum se precizează în decizia atacată, suma de mai sus reprezintă onorarii de avocat. Cum în dosar nu există elemente care să permită aprecierea că suma de mai sus este exagerată și că s-ar impune a fi diminuată în sensul art.274 alin.3 din C.proc.civ., urmează a confirma soluția instanței și sub acest aspect. 5.În ce privește motivul al cincilea de recurs (formulat de intervenientul Statul Român), urmează a se reține că: Nu se poate reproșa Statului Român că, prin reprezentarea în instanță nu a fost apărat eficient așa cum ar rezulta dintr-un considerent al deciziei atacate. Reprezentanții acestei părți interveniente și ai unității reclamante au depus la dosar toate actele cerute de instanță, inclusiv H.G.nr.22/1995 – în original, spre consultare – și au făcut susțineri scrise și orale în concordanță cu interesele statului și ale Ministerului Apărării Naționale. În raport de cele reținute mai sus, decizia atacată, cu precizările făcute, se dovedește a fi legală și temeinică. În cauză nu se constată nici un motiv de casare de ordine publică pentru a fi pus în discuție în conformitate cu prevederile art.306 alin.2 din C.proc.civ. În consecință, ambele recursuri declarate în cauză urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantrul Ministerul Apărării Naționale – Direcția Juridică și de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei nr.90/C din 15 iulie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.