ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au

luat în examinare recursurile declarate de reclamantul Ministerul Apărării

Naționale și de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

– Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei nr.90/C

din 15 iulie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclamant Ministerul Apărării

naționale, reprezentat de consilier juridic P.G.precum și intimații pârâți R.A.

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin  consilier juridic R.A.

și S.C.“C.” S.A. București, prin avocatul I.P.. Au lipsit recurentul

intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.

Constanța, intimații pârâți S.C. „A.T.” S.A.  Comuna Sibioara, județul

Constanța și B.A.“R.” S.A. – Sucursala Constanța.

Procedura

completă.

Recursul

a fost timbrat legal (dispoziția de plată din 21 ianuarie 2003 în valoare de

86.761.790 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar.

Instanța

constată că pricina este în stare de judecată.

Reprezentanta

recurentului reclamant Ministerul Apărării Naționale solicită admitetrea

ambelor recursuri declarate în cauză, făcând referire la motivele scrise și la

documentația din dosar.

Consilier

juridic R.A., pentru intimata pârâtă R.A. Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat, solicită de asemenea admiterea ambelor recursuri

declarate în cauză.

Avocatul

I.P., pentru intimata S.C. „“C.” S.A. București, solicită respingerea atât a

recursului reclamantului cât și a recursului intervenientului, făcând referire

la întâmpinarea și notele scrise, aflate în dosar. Cere a se dispune obligarea

părții, care va cădea în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită admiterea ambelor recursuri.

CURTEA,

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 26 iunie 1998, Ministerul Apărării Naționale a chemat în

judecată pe pârâtele S.C. “A.T.”S.A. și Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat București pentru a fi obligate - printr-o hotărâre

judecătorească – să îi predea hotelul “C.”, situat în Constanța, strada Mircea

cel Bătrân, la intersecția cu strada Negru-Vodă, cu acordarea cheltuielilor de

judecată.

Acțiunea

a fost înregistrată la Judecătoria Constanța.

Ministerul

reclamant și-a motivat acțiunea arătând că, prin hotărârile de guvern care s-au

succedat în timp – anume indicate – i s-a conferit, în exclusivitate, dreptul

de administrare asupra hotelului “C.”.

În

raport de obiectul acțiunii,  pârâta S.C. A.T. S.A., prin întâmpinare, a

invocat: excepția de necompetență materială a Judecătoriei Constanța, susținând

că litigiul ar  fi comercial; excepția insuficientei timbrări a acțiunii;

excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. A.T. S.A. –  față  de

împrejurarea  că  s-a  aprobat transmiterea fără plată a hotelului din

patrimoniul R.A. APAPS în administrarea Ministerului Apărării Naționale și, în

sfărșit, excepția potrivit căreia, imobilul nu mai constituie proprietatea sa

întrucât a fost adjudecat definitiv către S.C. “C.”S.A., prin Ordonanța de

adjudecare din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul

nr.109/1998.

Excepția

necompetenței materiale, ridicată de pârâta S.C. „A.T.” S.A. a fost respinsă de

judecătorie, care a statuat că litigiul cu care a fost învestită este civil

(încheierea din 18 noiembrie 1998).

-

La 2 februarie 1999, reclamantul și-a  modificat și completat acțiunea în

sensul că a indicat ca pârâți pe S.C. “C.”S.A. București, S.C. A.T. S.A.

Constanța, R.A. A.P.P.S. București, F.P.S., S.I.F. și B.A.– Sucursala

Constanța.

Același

reclamant, prevalându-se de prevederile art.60 din C.proc.civ., a chemat în

judecată, ca titular al dreptului de administrare, Secretariatul General al

Guvernului și a arătat că titularul dreptului de proprietate este Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local Consntanța, prin Primar.

În

raport de modificarea și completarea acțiunii reclamantul a precizat că

obiectul  acesteia privește:

-

constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra Hotelului

Constanța și a dreptului M.Ap.N. de administrare a acestuia.

-

constatarea nulității absolute a actelor care au stat la baza

vânzării-cumpărării imobilului;

-

restituirea imobilului în deplină proprietate publică a Statului Român și, în

administrarea M.Ap.N.;

-

obligarea pârâtei S.C. „A.T.” S.A. și a R.A.  A.P.P.S. să-i predea, prin

protocol, Hotelul  Constanța.

-

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea

astfel modificată și precizată a fost motivată în sensul că, pârâta S.C. „A.T.”

S.A. Constanța, deși nu era proprietară a imobilului, acest drept avându-l

R.A.  A.P.P.S., l-a înstrăinat contra sumei de  16.500.000.000  lei  pe  calea

executării  silite,  pentru  acoperirea  unei creanțe pe care o avea Banca

Agricolă; că vânzarea a fost făcută prin fraudarea legii întrucât executarea

silită trebuia să poarte asupra Hotelului “A.”cu care  garantase împrumutul.

Reclamantul,

în aceeași acțiune modificată și precizată, a mai arătat că bunul aparține

statului și, făcând parte din domeniul public de interes național, este

inalienabil și insesizabil, că acesta se află în administrarea M.Ap.N. și că

pârâta S.C. „A.T.” S.A. nu a făcut nici o dovadă că ar fi fost proprietara

hotelului din litigiu.

În

cele ce urmează, este necesar a        se prezenta poziția procesuală adoptată

de părțile din dosar față de acțiunea modificată și precizată de reclamantul

Ministerul Apărării Naționale.

Pârâta

B.A.a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii întrucât ordonanța de

adjudecare  este definitivă și irevocabilă, transcrisă în favoarea

adjudecatarei S.C. “C.”S.A., astfel că, dat fiind obiectul acțiunii și cadrul

procesual indicat, Ministerul Apărării Naționale nu are calitate procesual

activă, acesta putând intenta doar o acțiune în revendicare.

S.I.F.

Transilvania a invocat excepția lipsei calității sale procesuale  pasive

întrucât, în raport de dispozițiile art.5 și 6 din Legea nr.58/1991, are doar

calitatea de acționar la Societatea Comercială „A.T.” S.A.

Guvernul

României, în calitate de chemat în garanție, a invocat la rându-i lipsa

calității procesuale pasive, arătând că nu are în atribuțiile sale

administrarea bunurilor proprietate publică sau privată a Statului.

R.A.

S.P.P.S.  București și-a precizat, de asemenea prin întâmpinare, poziția

procesuală, cerând respingerea acțiunii întrucât urmare Hotărârilor de Guvern

intervenite – nr.1217/1990,  nr.645/1992, nr.567/1993, imobilul din litigiu nu

a făcut parte din patrimoniul S.C. „A.T.” S.A., în prezent acesta fiind

transcris, conform H.G.R. nr.22/1995, fără plată, în favoarea reclamantului

M.Ap.N.

Judecătoria

Constanța, prin sentința civilă nr.8560 din 19 mai 1999, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cnstanța  –  ca  instanță

de  fond,  conform  art.2 pct.1 litera b din C.proc.civ., cu  motivarea că

valoarea imobilului este de 16.500.000.000 lei.

Primind

dosarul cauzei, Tribunalul Constanța – secția civilă l-a înregistrat la

nr.9384/1999.

După

o suspendare a judecății, conform art.244 pct.2 din C.proc.civ., solicitată de

reclamant, cauza a fost repusă pe rol la 9 mai 2001.

Pârâta

S.C. “C.”S.A. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare,

atâta timp cât există calea acțiunii în realizare, precum și excepția lipsei

calității procesuale pasive a R.A.  A.P.P.S., a F.P.S., a S.I.F. Transilvania,

a B.A., a Secretariatului General al Guvernului, a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a Consiliului Local Constanța.

Aceeași

pârâtă a susținut că  titlul pe care îl are asupra imobilului din litigiu este

ordonanța de adjudecare – transcrisă în registrele de transcripțiuni, că are în

posesie imobilul, astfel că pârâții nu pot avea calitate procesuală pasivă nici

în acțiunea de revendicare și nici în cea în constatare, în condițiile în care

aceasta se formulează în contradictoriu cu cei ce contestă dreptul

reclamantului, contestare care nu poate fi atribuită  menționaților pârâți.

În

raport de susținerile pârâților, la termenul din 4 decembrie 2001, reclamanta

și-a  precizat din nou acțiunea arătând că pârâți în cauză  sunt S.C. „C.” S.A.

București, S.C. „A.T.” S.A. Constanța, R.A.  A.P.P.S., B.A.și a  renunțat la

judecată față de F.P.S. București, S.I.F. Transilvania, Secretariatul General

al Guvernului și Consiliul Local Constanța prin Primar. A indicat ca titular al

dreptului de proprietate, pe Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Referindu-se la obiectul acțiunii, reclamantul, la termenul din 14 decembrie

2001 a precizat că, în ce privește imobilul din litigiu, solicită să se

constate dreptul de proprietate publică al Statului Român și dreptul de

administrare al M.Ap.N., să se dispună restituirea lui Statului în deplină

proprietate publică și, în administrare,  M.Ap.N., în conformitate cu H.G.

nr.22/17 ianuarie 1995, să se constate nulitatea absolută a ordonanței de

adjudecare prin care imobilul a fost definitiv adjudecat în favoarea S.C.

“C.”S.A.

Prin

încheierea din 21 decembrie 2001, tribunalul a luat act de cererea

reclamantului de renunțare la judecată față de pârâții F.P.S., S.I.F.

Transilvania, Secretariatul General al Guvernului și Consiliul Local Constanța.

Același

tribunal, prin sentința nr.53 din 28 ianuarie 2002, a  pronunțat următoarea

soluție:

-

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. „A.T.” S.A., a

B.A.“R.” S.A. Constanța și a R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat;

-

a admis excepția inadmisibilității cererii de arătare a titularului dreptului

în persoana Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice;

-

a respins atât capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate

publică asupra imobilului din litigiu în favoarea Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice cât și cererea de restituire a bunului în deplină

propriretate publică Statului Român;

-

a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare în raport de

prevederile art.111 din C.proc.civ.;

-

a respins ca nefondate, capetele de cerere privind constatarea dreptului de

administrare al reclamantului asupra hotelului din litigiu și restituirea

acestuia în administrarea M.Ap.N., precum și capătul de cerere vizând

constatarea nulității absolute a ordonanței de adjudecare, pronunțată la 23

aprilie 1998 în dosarul nr.109/1998 al Tribunalului Constanța.

-

a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel reclamantul Ministerul Apărării Naționale,

care, prin motivele formulate, a susținut:

-

că  Ministerul Apărării Naționale are calitatea de administrator al imobilului

din litigiu iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul

Local Constanța, este titularul dreptului de proprietatre;

-

construcția Hotelului “C.” a fost începută în anul 1988 și, inițial, a fost

destinată, spre folosință, membrilor P.C.R., ceea ce  înseamnă că S.C. „A.T.”

S.A. nu a avut niciodată calitatea de proprietară, asupra acestui imobil;

-

greșit a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului de proprietate

în condițiile art.12 alin.4 din Legea nr.213/1998, cu referire la art.57 dfin

C.proc.civ.;

-

bunul din litigiu face parte din  domeniul public al statului, astfel că,

potrivit art.135 alin.5 din Constituție, este inealienabil;

-

instanța nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice

greșeală  atât în fapt cât și în drept  în aflarea adevărului – așa cum prevede

art.129 alin.4 și 5 din C.proc.civ.;

-

în mod greșit instanța nu a soluționat acțiunea în revendicare în considerarea

calității de proprietar a Statului Român,  „chiar dacă nu s-au făcut mențiuni

în acest sens”;

-

excepțiile invocate în cursul procesului au fost menite să distragă atenția

instanței de la adevărul despre investiția în litigiu, construcție înstrăinată

de  un neproprietar – S.C. „A.T.” S.A. la data introducerii acțiunii.

În

faza de apel, la 28 mai 2002, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

și D.G.F.P. Constanța, în temeiul Legii nr.213/1998 și al art.135 alin.4 din

Constituție, a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul

reclamantului Ministerul Apărării Naționale, arătând că Hotelul “C.” deși nu a

constituit proprietatea S.C. „A.T.” S.A. Constanța aceasta l-a vândut pe calea

executării silite pentru acoperirea unei creanțe către B.A., bun adjudecat

definitiv de S.C. “C.”S.A. București, conform ordonanței din 23 aprilie 1998,

pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.109/1998. S-a mai invocat, în

cerere, că bunul din litigiu face parte din domeniul public al statului, că  a

aparținut Regiei Autonome Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat și,

apoi, prin Hotărârea Guvernului nr.22/1995, a trecut în administrarea

Ministerului Apărării Naționale.

Curtea

de Apel Constanța – secția civilă, prin decizia  nr.90/C din 15 iulie 2002, a

respins ca nefondate, atât cererea de intervenție accesorie formulată de Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P Constanța,  cât și apelul

reclamantului Ministerul Apărării Naționale.

Prin

aceeași decizie, Ministerul Apărării Naționale a fost obligat să plăteacă

intimatei pârâte S.C. “C.”S.A. București suma de 20.000.000 lei cu  titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel, răspunzând criticilor  făcute sentinței

atacate de reclamantul M.Ap.N., a reținut, în esență:

-

că, în raport de obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat la termenul din

14 decembrie 2001, tribunalului nu i se poate reproșa lipsă de rol activ în

cauză deoarece probele administrate și corect apreciate – justifică soluția;

-

că tribunalul a soluționat corect toate excepțiile ridicate în cauză, că

cererea reclamantului  de arătare a titularului dreptului nu putea fi formulată

decât de pârâtă – în raport de prevederile art.64 din C.proc.civ.;

-

că, în ce privește imobilul din litigiu, reclamantul M.Ap.N. nu a făcut dovada

dreptului de proprietate al Statului invocat și nici a dreptului său de

administrare, pentru acest din urmă drept, instanța motivând că H.G.

nr.22/1995  nu constituie o probă întrucât nu a fost publicată în M.O.;

-

că singura pârâtă care a făcut dovada unui titlu asupra construcției este S.C.

“C.”S.A. București, aceasta depunând la dosar ordonanța de adjudecare

definitivă din 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, transcrisă sub

nr.6348/24 aprilie 1998; că examinarea valabilității  acestui titlu nu poate fi

făcută în cauză deoarece reclamantul nu a dovedit calitatea sa de proprietar

sau de administrator asupra  imobilului;

-

că , în ce privește terenul aferent hotelului din litigiu, probele au confirmat

că unicul proprietar este tot S.C. “C.”S.A. București, dovada constutind-o

contractul de vânzare-cumpărare nr.160 din 6 martie 2000 încheiat  de această

pârâtă cu S.C. „A.T.” S.A., urmat de emiterea titlului concretizat în

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr.2236/24

octombrie 1998, emis de M.A.A., act care nu s-a  solicitat a fi anulat (filele

190-192 din dosarul de fond); că, acest act a fost înscris în Cartea Funciară,

așa cum rezultă din încheierea nr.6010/9 iunie 2000 a  Biroului de Carte

Funciară de pe lângă Judecătoria Constanța;

-

că Statul Român, deși prezent în proces, în calitate de intervenient în

interesul  reclamantului, nu a depus diligențele necesare pentru clarificarea

dreptului pretins de M.Ap.N. (de administrare al M.Ap.N. și de proprietate al

statului).

Împotriva

deciziei instanței de apel au declarat recurs  reclamantul Ministerul Apărării

Naționale și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice –

D.G.F.P. Constanța.

Motivele

invocate de cele două pârți  în majoritate coincid, asfel că prezentarea și

analiza lor care urmează vizează  ambele recursuri. Desigur, acolo unde va fi

cazul, vor fi redate distinct precizările făcute de cei doi recurenți în cadrul

motivelor sau prin critici separate.

Ambii recurenți arată că decizia

instanței de apel este netemeinică și nelegală pentru motivele ce pot fi

încadrate în art.304 pct.4,7,8,9 din C.proc.civ., în dezvoltarea cărora

susțin următoarele:

1.

Printr-un prim motiv, recurenții învederează

faptul că deși H.G. nr.22/1995 era hotărâtoare în dezlegarea pricinii întrucât

punea în evidență dreptul de proprietate al statului asupra imobilului din

litigiu și dreptul de administrare al Ministerului Apărării Naționale, instanța

a înlăturat-o, considerînd-o inexistentă pentru un considerent inacceptabil, ce

contravine prevederilor art.107 alin.4 din Constituție – împrejurarea că nu a

fost publicată în M.O.. Sub acest aspect, precizează că, deși H.G.menționată,

având caracter militar,  deci aflată sub incidența legii privind informațiile

clasificate, nu trebuia publicată în M.O., ci doar comunicată instituției

interesate, împrejurare confirmată în scris în dosar și prin adresa nr.15

A/2380/IM din 5 iulie 2002 a Secretariatului General al Guvernului, instanța a ignorat-o.

Ministerul recurent mai susține că, procedând astfel, instanța a încălcat

dispozițiile constituționale, și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești,

intrând în sfera atribuțiilor autorității legislative, respectiv executive.

2.

Prin cel de al doilea motiv,  recurenții arată

că, în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție formulată de Statul

Român, în interesul M.Ap.N., sub acest aspect, precizând că decizia atacată

evidențiază considerente contradictorii și o interpretare greșită a actului

dedus judecății, fiind,  deci, lipsită de temei legal. Arată că , deși la

termenul din 21 mai 2002, cererea de intervenție a fost admisă în principiu,

ulterior, prin decizia dată, instanța a respins-o pentru același motiv arătat

mai sus – nepublicarea în M.O. a H.G. nr.22/1995.

3.

Acest motiv de recurs vizează greșita

respingere a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a

ordonanței de adjudecare dn 23 aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, respectiv

neexaminarea de către instanță a acesteia, invocată ca titlu de proprietate, de

către pârâta S.C. “C.”S.A. București.

Sub  acest  aspect,  recurenții  reproșează  instanței  de

apel   greșita

reținere

că examinarea titlului invocat de pârâta S.C. “C.” S.A. București s-ar fi putut

face numai în măsura în care reclamantul și-ar fi justificat calitatea de

proprietar sau de administrator, ceea ce nu s-a făcut în speță întrucât  H.G.

nr.22/1995 n-ar face dovada dreptului de proprietate al statului, respectiv al

dreptului de administrare al M.Ap.N. asupra imobilului din litigiu.

Recurentul

intervenient precizează – în motivarea recursului – că hotelul din litigiu

aparține statului, făcând parte din domeniul public,  în acest sens,

referindu-se la H.G. nr.22/1995,  H.G. nr.567/1993, la Legea nr.213/1998 –

art.11 și pct.29 din anexă, precum și la  art.135 alin.4 din Constituție.

În

cadrul aceluiași motiv,  părțile recurente mai susțin că pârâta S.C. „A.T.”

S.A. a vândut un bun care nu era al său, în dovedirea acestei afirmații

prezentând unele elemente, considerate esențiale, precum:

-

B.A.a acordat mai multe credite pârâtei S.C. „A.T.” S.A.,  credite garantate

prin ipotecă și gaj;

-

unul din contractele de garanție imobiliară avea ca obiect Hotelul “A.”din

Constanța, str.Mircea cel Bătrân nr.102;

-nici

unul din contractele de garanție nu avea ca obiect hotelul Constanța, care, de

fapt, nu se afla în proprietatea S.C. „A.T.” S.A.

-

deși dosarul de executare silită viza Hotelul „A.”, situat în Constanța,

str.Mircea  cel  Bătrân  nr.102,  instanța  a  dispus  adjudecarea

hotelului

Constanța, situat în str.Mircea cel Bătrîn, colț cu str.Negru Vodă, în favoarea

S.C. “C.”S.A. București.

Recurentul intervenient, referitor

la acest aspect, precizează că adjudecarea imobilului s-a făcut în condițiile

în care S.C. „A.T.” S.A. a depus în dosarul cauzei un certificat de sarcini

care viza hotelul „A.”.

4.

Reclamantul Ministerul Apărării Naționale a

formulat separat un motiv de recurs care vizează cheltuielile de judecată în

sumă de 20.000.000 lei la care a fost obligat către pârâta S.C. “C.”S.A.

București.

Recurentul reproșează instanței că nu a apreciat în sensul

dimunuării cuantumului arătat, potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 din

C.proc.civ.

5.

Recurentul intervenient, printr-un motiv

distinct, reproșează instanței de apel că, în mod greșit a reținut lipsa de

diligență a Statului Român în dovedirea dreptului de proprietate invocat

asupra hotelului “C.”.

În această privință recurentul susține:

- că, la termenul din 3 februarie 1999, reclamantul M.Ap.N., în

cererile de modificare și de completare a acțiunii, a arătat că titular al

dreptului de proprietate este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice;  că cererea de arătare a titularului dreptului  a fost respinsă de

tribunal.

- că, pentru motivele anume indicate, reținute mai sus, imobilul

aparținând statului, parte componentă a domeniului public, nu putea fi

înstrăinat;

- că, în dosar au fost produse toate dovezile și s-au invocat

toate temeiurile de drept, care ar fi permis instanțelor să pronunțe o hotărâre

prin care să admită acțiunea.

Recursurile nu sunt întemeiate.

În ce privește primul și al doilea motiv de recurs,  se

constată următoarele:

Într-adevăr, potrivit art.107

alin.4 din Constituție, hotărârile și ordonanțele  adoptate  de   Guvern  se  semnează

de  primul-ministru,  se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii

lor în executare și se publică în M.O. al României. Nepublicarea atrage

inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se

comunică numai instituțiilor interesate.

În

interpretarea corectă a acestui text, urmează a se reține că, publicarea în

M.O. vizează toate hotărârile și ordonanțele Guvernului, inclusiv a celor cu

caracter militar.

Ultimul

alineat al textului ce privește hotărârile cu carcater militar pune în evidență

o problemă specială și,deopotrivă de ordin practic, potrivit căreia  asemenea

hotărâri, cu obiect de reglementare strict determinat, nu vor fi comunicate și

altor instituții, ci numai celor interesate.

Practica

a dovedit că hotărârile ce fac parte din categoria celor cu caracter militar

s-au publicat în M.O., iar datele concrete necesare punerii lor în aplicare,

evidențiate, de regulă, în anexe, s-au comunicat numai unităților interesate.

Prin

urmare, nu se poate susține cu temei că instanțele au greșit reținând lipsa de

eficiență, în condițiile speței, a H.G. nr.22/1995 tocmai datorită nepublicării

ei în M.O.

Neluarea

în considerare a hotărârii de guvern menționate nu echivalează cu o  depășire a

atribuțiilor puterii judecătorești, atâta timp cât verificarea făcută se

înscrie în sfera obligațiilor ce revin instanțelor , conform Legii nr.213/1998,

de a se pronunța cu privire la valabilitatea titlurilor de proprietate invocate

de părți în litigiile deduse judecății.

În

speță, instanța de fond a fost învestită cu o acțiune formulată de M.Ap.N.,

precizată ulterior, prin care a solicitat constatarea dreptului său de

administrare, respectiv, a dreptului de proprietate al statului asupra

Hotelului “C.”, constatarea nulității absolute a actelor care au stat la baza

vânzării imobilului de către S.C. A.T. S.A. Constanța – S.C. “C.” S.A.

București, obligarea  pârâților să restituie hotelul         din litigiu

Statului Român în deplină proprietate și, în administrare, M.Ap.N.

Așa

cum în mod judicios au reținut instanțele, în sensul art.111 din C.proc.civ.,

acțiunea în constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi

primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Dar,

în cauza dedusă judecății, reclamantul M.Ap.N. nu a făcut dovada dreptului de

administrare asupra imobilului și nici a dreptului de propriretate al Statului

asupra acestuia tocmai datorită ineficienței hotărârii de guvern invocate –

datorită nepublicării ei în M.O.

Legat

de acest aspect, este de reținut că, în mod corect a fost respinsă cererea de

arătate a titularului dreptului formulată de reclamant deoarece o atare cerere,

potrivit art.64 din C.proc.civ., nu putea fi formulată decât de pârât.

Cererea

de intervenție accesorie formulată de Statul Român în cauză – în interesul

reclamantului Ministerul Apărării Naționale, deși a fost admisă  în  principiu,

dată fiind  ineficiența actelor prezentate de cele două părți în dovedirea

dreptului de proprietate, respectiv de administrare cu privire la imobil,

respingerea ei pe fond este corectă, motivarea instanței nepunînd în evidență

considerente contradictorii, așa cum susțin recurenții.

În

ce privește  motivul 3 de recurs.

Nedovedindu-se

dreptul de administrare al reclamantului, respectiv de proprietate al statului

asupra imobilului din litigiu, instanțele în mod corect au respins și capătul

de cerere privind constatarea nulității tordonanței de adjudecare din 23

aprilie 1998 a Tribunalului Constanța, pronunțată  în dosarul nr.109/1998 -

titlul pârâtei S.C. “C.”S.A.  București asupra  hotelului.

În

speță, s-a făcut dovada că imobilul din litigiu a fost adjudecat definitiv în

favoarea pârâtei S.C. “C.”S.A. pentru suma de 16.500.000.000 lei.

Ordonanța

de adjudecare menționată a fost transcrisă în registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni al Judecătoriei Constanța sub nr.6348/24 aprilie 1998.Ulterior, la

cererea S.C. “C.”S.A., și dreptul de proprietate asupra terenului de 4031 m.p.

a fost intabulat.

Prin

urmare, ordonanța de adjudecare arătată  face dovada dreptului de proprietate

al pârâtei S.C. “C.”  S.A. asupra hotelului din litigiu.

Nu este lipsit de semnificație faptul că nici reclamantul și

nici intervenientul nu au  uzat de prevederile art.552 din C.proc.civ.,  în

vigoare la data executării silite, potrivit cărora datornicul urmărit,

creditorii sau orice altă persoană interesată pot face recurs împotriva

ordonanței de adjudecare în termen de 40 de zile de la data transcrierii

acesteia, ordonanța având caracterul unei hotărâri judecătorești.

Este adevărat că împotriva executării pornită de B.A.împotriva

S.C. A.T. S.A. Constanța s-a formulat o contestație,  aceasta însă  a fost

respinsă, după cum real este și faptul că  un alt demers făcut de reclamant (o

cerere de revizuire) a fost finalizat defavorabil  prin sentința civilă

nr.612/1998 a Tribunalului Consntanța.

De

altfel, admițând  faptul că Ministerul Apărării Naționale nu a cunoscut exact

datele legate de executarea silită a hotelului și de adjudecarea acestuia în

favoarea S.C. “C.” S.A. București, ulterior acestui  moment, ministerul pârât

putea să determine Statul Român să facă verificări inclusiv în ce privește

titlul și să formuleze o acțiune în revendicare în condițiile anume

reglementate de art.561 din  C.proc.civ. – atunci în vigoare.

Așadar,

în raport de cele reținute mai sus, în mod corect instanțele au respins capătul

de cerere privind constatarea nulității titlului pârâtei S.C. “C.”S.A.

București.

4.

Motivul al patrulea de recurs vizează cheltuielile de judecată de 20.000.000

lei la care a fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei S.C. “C.” S.A.

București.

Așa

cum se precizează   în decizia atacată, suma de mai sus reprezintă onorarii de

avocat.

Cum

în dosar nu există elemente care să permită aprecierea că suma de mai sus este

exagerată și că s-ar impune a fi diminuată în sensul art.274 alin.3 din

C.proc.civ., urmează a confirma soluția instanței și sub acest aspect.

5.În ce privește motivul al cincilea de recurs  (formulat de

intervenientul Statul  Român), urmează a se reține că:

Nu se poate reproșa Statului Român că, prin reprezentarea în

instanță nu a fost apărat eficient așa cum ar rezulta dintr-un considerent al

deciziei atacate.

Reprezentanții

acestei părți interveniente și ai unității reclamante au depus la dosar toate

actele cerute de instanță, inclusiv H.G.nr.22/1995 – în original, spre

consultare – și au făcut susțineri scrise și orale în concordanță cu interesele

statului și ale Ministerului  Apărării Naționale.

În

raport de cele reținute mai sus, decizia atacată, cu precizările făcute, se

dovedește a fi legală și temeinică.

În

cauză nu se constată nici un motiv de casare de ordine publică pentru a fi pus

în discuție în conformitate cu prevederile art.306 alin.2 din C.proc.civ.

În

consecință, ambele recursuri declarate în cauză urmează să fie respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantrul Ministerul Apărării Naționale – Direcția

Juridică și de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

– Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei nr.90/C

din 15 iulie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

21 februarie  2003.