SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARȚALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 10212/05 prezentate de Michela GUISO GALLISAI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 16 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Tsatsa-Nikolovska domnii Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și V. Berger; Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 martie 2005, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Michela Guiso Gallisai, este un resortisant italian, născut în 1949 și rezident la Roma. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta era coproprietar la un teren de construcție situat în Nuoro și înregistrat la cadastru, fișa 43 parcelele 3, 11, 208, 229 și 256. Prin decretul din 20 decembrie 1979, Consiliul municipal din Nuoro a aprobat un proiect de construcție a unui drum pe acest teren. Printr-un decret din 17 iulie 1980, președintele Consiliului Regional a autorizat municipalitatea Nuoro să ocupe de urgență o parte a terenului, și anume 8 621 metri pătrați, în vederea exproprierii sale, pentru a realiza construirea drumului. La 22 septembrie 1980, municipalitatea Nuoro a ocupat terenul și a început lucrările de construcție. Printr-un act de punere în aplicare notificat la 23 ianuarie 1987, reclamanta și ceilalți coproprietari ai terenului au introdus în fața Tribunalului din Nuoro o acțiune în despăgubire împotriva municipalității Nuoro. Ei susțineau că ocupația terenului era ilegală, dat fiind că aceasta era urmărită dincolo de perioada permisă, fără a se recurge la expropriere formală și la plata unei despăgubiri pentru pierderea terenului, precum și la o muncă de ocupație. În timpul procesului, la 19 martie 1992, s-a depus o expertiză la grefa de transplant, iar expertul a evaluat la 775 890 000 ITL, respectiv 90 000 ITL pe metru pătrat, valoarea de piață a terenului la 22 septembrie 1986, adică la data expirării termenului de ocupație autorizat. În plus, expertul a evaluat la 271 561 500 ITL la locul de ocupație. La 24 septembrie 1998, s-a depus o nouă expertiză la grefa de transplant. Prin intermediul unei hotărâri depuse la grefa din 30 septembrie 2004, Tribunalul din Nuoro a declarat că ocupația terenului, autorizată inițial, a devenit ilegală începând din 1986. Din acest motiv, în conformitate cu principiul exproprierii indirecte, reclamanta și ceilalți coproprietari au fost privați de proprietatea lor prin efectul transformării ireversibile a acestuia. În lumina acestor considerente, Tribunalul a condamnat municipalitatea să plătească recurentei sumele de 17 748 EUR, cu titlu de despăgubire pentru pierderea terenului calculat în sensul legii nr. 662 de 1996, și 9 686 EUR, cu titlu de ocupație. Din dosar reiese că această hotărâre a fost notificată municipalității Nuoro la 12 noiembrie 2004 și, prin urmare, a dobândit forță de lucru judecată la 11 decembrie 2004. GRIEF 1. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge că a fost privată de proprietatea sa într-un mod incompatibil cu dreptul său la respectarea bunurilor sale. 2. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de aplicarea legii nr. 662 din 1996, intrată în vigoare în cursul procedurii în fața Tribunalului din Nuoro, și de efectele sale asupra despăgubirii. (3) Invocând art. 13 și 14 din Convenție, recurenta se plânge în esență de durata procedurii în fața Tribunalului din Nuoro și de consecințele patrimoniale ale acesteia. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Recurenta se plânge de reducerea cuantumului despăgubirii datorate pentru pierderea terenului prin efect de aplicare în cazul în speță al Legii nr. 662 din 1996, intrată în vigoare în cursul procesului. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (3) Recurenta se plânge de durata procedurii în fața Tribunalului de la Nuoro și de consecințele patrimoniale ale acesteia. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Având în vedere substanța cauzei, Curtea consideră că acesta trebuie analizat din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, dispune de orice persoană care are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă reclamanta a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac care îi erau deschise în dreptul italian. Curtea constată că, în conformitate cu Legea nr. 89 din 24 martie 2001 ( Pinto, persoanele care au suferit o pagubă patrimonială sau nepatrimonială pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției europene a drepturilor omului în ceea ce privește respectarea termenului rezonabil al art. 6 alin. (1) și pentru a solicita acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă. Curtea amintește că a constatat deja în mai multe decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele Brusco c. Italia 69789/01, 6 septembrie 2001, CEDH 2001-IX și Giacometti c. Italia 34969/97, 8 noiembrie 2001, CEDO 2001-XII), că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care reclamanții trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe asupra admisibilității cererii și aceasta indiferent de data la care cererea a fost introdusă în fața Curții. În speță, din dosar nu reiese că recurenta a recurs la această cale de atac. Întrucât nu denotă nicio împrejurare de natură să decidă în mod diferit în cazul de față, Curtea consideră că această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor recurentei întemeiate pe articolele 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alin. (1) din Convenție (dreptul la un proces echitabil) Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte
de la requête n
o
10212/05
présentée par Michela GUISO GALLISAI
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 16 mars 2006 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
MM.
V.
Zagrebelsky
,
E.
Myjer
,
David Thór
Björgvinsson,
M
me
I.
Ziemele,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 mars 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Michela Guiso Gallisai, est une ressortissante italienne, née en 1949 et résidant à Rome.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante était copropriétaire d’un terrain constructible sis à Nuoro et enregistré au cadastre, feuille 43, parcelles 3, 11, 208, 229 et 256. Elle en possédait une quote-part de 29/360.
Par un arrêté du 20 décembre 1979, le conseil municipal de Nuoro approuva un projet de construction d’une route sur ce terrain.
Par un arrêté du 17 juillet 1980, le président du conseil régional autorisa la municipalité de Nuoro à occuper d’urgence une partie du terrain, à savoir 8
621 mètres carrés, en vue de son expropriation, afin de procéder à la construction de la route.
Le 22 septembre 1980, la municipalité de Nuoro procéda à l’occupation matérielle du terrain et entama les travaux de construction.
Par un acte d’assignation notifié le 23 janvier 1987, la requérante et les autres copropriétaires du terrain introduisirent devant le tribunal de Nuoro une action en dommages-intérêts à l’encontre de la municipalité de Nuoro. Ils faisaient valoir que l’occupation du terrain était illégale, étant donné que celle-ci s’était poursuivie au-delà de la période autorisée, sans qu’il fût procédé à l’expropriation formelle et au paiement d’une indemnité. Ils
demandaient un dédommagement pour la perte du terrain, ainsi qu’une indemnité d’occupation.
Au cours du procès, le 19 mars 1992, une expertise fut déposée au greffe. L’expert évalua à 775
890
000 ITL, à savoir 90
000 ITL le mètre carré, la valeur vénale du terrain au 22 septembre 1986, soit à la date d’expiration du délai d’occupation autorisée. En outre, l’expert évalua à 271
561
500 ITL l’indemnité d’occupation.
Le 24 septembre 1998, une nouvelle expertise fut déposée au greffe. L’expert évalua à 426
964
837 ITL le montant de l’indemnité due aux termes de la loi n
o
662 de 1996 et, sur la base de cette dernière évaluation, estima à 232
767
000 ITL le montant de l’indemnité d’occupation.
Par un jugement déposé au greffe le 30 septembre 2004, le tribunal de Nuoro déclara que l’occupation du terrain, initialement autorisée, était devenue illégale à compter de 1986. Il constata que le terrain avait été irréversiblement transformé par l’ouvrage public. De ce fait, conformément au principe de l’expropriation indirecte, la requérante et les autres copropriétaires avaient été privés de leur bien par l’effet de la transformation irréversible de celui-ci. A la lumière de ces considérations, le tribunal condamna la municipalité à verser à la requérante les sommes de 17
748 EUR, à titre d’indemnité pour la perte du terrain calculée au sens de la loi n
o
662 de 1996, et de 9
686 EUR, à titre d’indemnité d’occupation.
Il ressort du dossier que ce jugement a été notifié à la municipalité de Nuoro le 12 novembre 2004 et par conséquent a acquis force de chose jugée le 11 décembre 2004.
1.Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, la requérante se plaint d’avoir été privée de son terrain de manière incompatible avec son droit au respect de ses biens.
2.Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, la requérante se plaint de l’application à sa cause de la loi n
o
662 de 1996, entrée en vigueur au cours de la procédure devant le tribunal de Nuoro, et de ses répercussions sur le dédommagement.
3.Invoquant les articles 13 et 14 de la Convention, la requérante se plaint en substance de la durée de la procédure devant le tribunal de Nuoro et des conséquences patrimoniales de celle-ci.
1.La requérante se plaint de la perte de son terrain. Elle invoque l’article 1 du Protocole n
o
1, qui se lit ainsi
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.La requérante se plaint de la réduction du montant du dédommagement dû pour la perte du terrain par l’effet de l’application au cas d’espèce de la loi n
o
662 de 1996, entrée en vigueur au cours du procès. Elle invoque l’article 1 du Protocole n
o
1.
La Cour estime que ce grief doit aussi être analysé sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement ( ...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
3.La requérante se plaint de la durée de la procédure devant le tribunal de Nuoro et des conséquences patrimoniales de celle-ci. Elle invoque d’abord l’article 13 de la Convention, qui dispose
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
En outre, elle invoque l’article 14 de la Convention, qui se lit ainsi
:
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
Compte tenu de la substance du grief, la Cour estime que celui-ci doit être analysé sous l’angle de l’article 6
1.de la Convention, qui, en ses parties pertinentes, dispose
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)»
La Cour doit d’abord déterminer si la requérante a épuisé, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours qui lui étaient ouvertes en droit italien.
La Cour note que, selon la loi n
o
89 du 24
mars
2001 («
la loi
Pinto »), les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non-patrimonial peuvent saisir la cour d’appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme quant au respect du délai raisonnable de l’article 6 § 1, et demander l’octroi d’une somme à titre de satisfaction équitable.
La Cour rappelle avoir déjà constaté dans plusieurs décisions sur la recevabilité (voir, parmi d’autres
Brusco c. Italie
n
o
69789/01, 6
septembre 2001, CEDH 2001-IX, et
Giacometti c. Italie
n
o
34969/97, 8
novembre 2001, CEDH 2001-XII), que le remède introduit par la loi Pinto est un recours que les requérants doivent tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête et ceci quelle que soit la date d’introduction de la requête devant la Cour. En l’espèce, il ne ressort pas du dossier que la requérante ait fait usage de cette voie de recours.
Ne décelant aucune circonstance de nature à décider différemment dans le cas d’espèce, la Cour considère que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs de la requérante tirés des articles 1 du Protocole n
o
1 et 6 § 1 de la Convention (droit à un procès équitable)
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Boštjan
Greffier
Président