ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 286/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 206 din 21 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Arad, inculpatul G.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 din același cod, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, respectiv din art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) și art. 211 alin. (3) lit. b) și c) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 7 mai 2003 la zi. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 6 ani 2003, inculpatul a părăsit Centrul școlar Iven, unde a fost internat, s-a deplasat în orașul Lipova de unde pe timp de noapte a plecat spre localitatea Chesinț unde locuia mama sa.

Ajuns în sat, inculpatul a escaladat gardul locuinței părții vătămate D.S. și a stat ascuns până în ziua de 7 mai, dimineața. Din locul în care s-a aflat a pândit-o pe partea vătămată până ce aceasta a plecat spre o grădină, și profitând de faptul că ușa a rămas deschisă, a intrat în casă și a luat o pungă în care se aflau economiile victimei. În momentul în care a încercat să părăsească locuința a fost surprins de partea vătămată căreia, pentru a-și asigura scăparea, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în zona toracelui, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 23-30 zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiindu-i pusă în pericol. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la locul faptei, planșelor foto executate în cauză, raportului medico-legal, expertizei medico-legală psihiatrică, plângerii părții vătămate, depozițiilor martorilor P.N., N.G., C.A.

și P.M., probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 342/ A din 22 septembrie 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desființat sentința primei instanțe sub aspectul încadrării juridice a faptei, și în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (3) din același cod, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins apelul formulat de inculpat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie învederând că: - Încadrarea juridică dată faptelor este greșită, întrucât nu au fost reținute dispozițiile art. 99 C. pen.; - Pedeapsa aplicată nu a fost bine individualizată, în speță impunându-se și aplicarea unui spor de pedeapsă; - Hotărârea este contrară legii, nefăcându-se aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., cu privire la confiscarea sumei de 2.200.000 lei, partea vătămată neconstituindu-se parte civilă. Recursul este fondat.

Potrivit art. 357 C. proc. pen., dispozitivul unei hotărâri trebuie să cuprindă, printre altele, și textul de lege în care se încadrează fapta. În speță, Curtea de Apel Timișoara a desființat sentința primei instanțe în ceea ce privește încadrarea juridică, iar la reîncadrarea faptei a omis, atât în minuta deciziei, cât și în dispozitivul hotărârii, să facă referire la art. 99 și următoarele C. pen. În aceste condiții [ (fără a se aplica art. 99 și următoarele C. pen., cu consecințele menționate în art. 109 alin. (1), teza 2 C. pen.)] cele două pedepse aplicate pentru tentativa la infracțiunea de omor și tâlhărie sunt nelegale, atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor principale (sub minimul prevăzut de lege), cât și a celor complimentare prevăzute de art. 176 alin. (2) C. pen., care în cazul infractorilor minori nu se aplică potrivit art. 109 alin. (4) C. pen.

Ca atare, nefăcând aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., la încadrarea juridică a celor două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului minor, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, motiv pentru care prima critică formulată de parchet este fondată. De asemenea, hotărârea este greșită și cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. Potrivit textului menționat, sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care servesc la despăgubirea acesteia. Or, așa cum rezultă din actele dosarului, partea vătămată încă din faza de urmărire penală a declarat că nu se constituie parte civilă și că dorește să fie ascultată în calitate de martor, așa cum a și procedat instanța de fond.

În această situație instanța era obligată să dispună confiscarea sumei sustrase și să-l oblige pe inculpat la plata acestei sume către stat. Neprocedând astfel, instanța de apel a pronunțat și sub acest aspect o hotărâre nelegală. În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav și tâlhărie, decizia pronunțată este netemeinică, nefiind respectate toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Instanța de apel a omis a analiza pericolul social ridicat al faptelor comise, inculpatul comițând două infracțiuni grave, în concurs real, și anume o infracțiune contra vieții și o infracțiune contra patrimoniului în condiții de agravare a răspunderii penale.

Pe de altă parte, nu s-a ținut seama de împrejurarea că inculpatul a premeditat cele două fapte (a stat ascuns mai multe ore pentru a pândi victima), iar în momentul în care a fost surprins a reacționat cu ferocitate, aplicând victimei 13 lovituri cu cuțitul în zone vitale, a târât-o într-o cameră și i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele și a încuiat-o pe victimă în casă în scopul de a înlătura eventualele ajutoare pentru a temporiza descoperirea faptei (victima a fost salvată printr-o întâmplare de martora D.E.). Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta provine dintr-o familie dezorganizată (tatăl fiind în detenție, iar mama plecată în străinătate), iar la școala unde a fost înscris (Centrul Școlar și Centrul de Plasament Ineu) a avut un comportament deviat, săvârșind fapte antisociale (furturi calificate în perioada internării în Casa de Copii Lipova).

În raport de aceste elemente de circumstanțiere ale faptelor și făptuitorului, o pedeapsă blândă, orientată spre limita inferioară a textelor sancționatorii, așa cum a fost stabilită de instanța de apel, nu poate prin esența ei, să contribuie la îndreptarea unui infractor înrăit. Ca atare, recursul declarat va fi admis și sub acest aspect, majorându-se pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni săvârșite la câte 7 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. În consecință, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara va fi admis, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., numai cu privire la omisiunea reținerii art. 99 și următoarele C. pen., la încadrarea juridică a faptelor, la neaplicarea art. 118 lit. d) C. pen.

și la individualizarea pedepselor, în sensul celor mai sus arătate. Celelalte dispoziții ale hotărârii vor fi menținute și se va computa perioada arestării preventive. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 342/ A din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, privind pe intimatul inculpat G.A. Casează decizia atacată, numai cu privire la omisiunea reținerii art. 99 C. pen., la încadrarea juridică a faptelor, la neaplicarea art. 118 lit. d) C. pen. și la individualizarea pedepselor. 1. Aplică art. 99 și urm. C. pen., referitor la infracțiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) și art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen. Repune pedepsele în individualitatea lor. 2. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 7 ani închisoare și pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) și c), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 7 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. Conform art. 118 lit. d) C. pen., confiscă de la inculpat suma de 2.200.000 lei și-l obligă la plata acesteia către stat. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 mai 2003 la 16 ianuarie 2004. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.