ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 286/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206 din 21

iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Arad, inculpatul G.A. la pedeapsa de 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 din același

cod, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, respectiv din art.

20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) și art. 211 alin. (3) lit. b) și

c) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 7

mai 2003 la zi.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 6 ani 2003, inculpatul a

părăsit Centrul școlar Iven, unde a fost internat, s-a deplasat în orașul

Lipova de unde pe timp de noapte a plecat spre localitatea Chesinț unde locuia

mama sa. Ajuns în sat, inculpatul a escaladat gardul locuinței părții vătămate

D.S. și a stat ascuns până în ziua de 7 mai, dimineața. Din locul în care s-a

aflat a pândit-o pe partea vătămată până ce aceasta a plecat spre o grădină, și

profitând de faptul că ușa a rămas deschisă, a intrat în casă și a luat o pungă

în care se aflau economiile victimei.

În momentul în care a încercat să

părăsească locuința a fost surprins de partea vătămată căreia, pentru a-și

asigura scăparea, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în zona toracelui,

cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 23-30 zile de îngrijiri

medicale, viața acesteia fiindu-i pusă în pericol.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la locul faptei, planșelor

foto executate în cauză, raportului medico-legal, expertizei medico-legală

psihiatrică, plângerii părții vătămate, depozițiilor martorilor P.N., N.G.,

C.A. și P.M., probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 342/ A din 22 septembrie 2003, a admis apelul formulat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desființat sentința primei instanțe

sub aspectul încadrării juridice a faptei, și în baza art. 20, raportat la art.

174 și art. 176 lit. d) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (3) din același cod,

inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5

ani închisoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței și a fost respins apelul formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a criticat hotărârea

instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie învederând că:

- Încadrarea juridică dată faptelor

este greșită, întrucât nu au fost reținute dispozițiile art. 99 C. pen.;

- Pedeapsa aplicată nu a fost bine

individualizată, în speță impunându-se și aplicarea unui spor de pedeapsă;

- Hotărârea este contrară legii,

nefăcându-se aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., cu privire la

confiscarea sumei de 2.200.000 lei, partea vătămată neconstituindu-se parte

civilă.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 357 C. proc. pen.,

dispozitivul unei hotărâri trebuie să cuprindă, printre altele, și textul de

lege în care se încadrează fapta.

În speță, Curtea de Apel Timișoara a

desființat sentința primei instanțe în ceea ce privește încadrarea juridică,

iar la reîncadrarea faptei a omis, atât în minuta deciziei, cât și în

dispozitivul hotărârii, să facă referire la art. 99 și următoarele C. pen.

În aceste condiții

[

(fără a se aplica art. 99 și

următoarele C. pen., cu consecințele menționate în art. 109 alin. (1), teza 2

C. pen.)] cele două pedepse aplicate pentru tentativa la infracțiunea de omor

și tâlhărie sunt nelegale, atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor

principale (sub minimul prevăzut de lege), cât și a celor complimentare

prevăzute de art. 176 alin. (2) C. pen., care în cazul infractorilor minori nu

se aplică potrivit art. 109 alin. (4) C. pen.

Ca atare, nefăcând aplicarea art. 99

și următoarele C. pen., la încadrarea juridică a celor două infracțiuni

reținute în sarcina inculpatului minor, instanța de apel a pronunțat o soluție

nelegală, motiv pentru care prima critică formulată de parchet este fondată.

De asemenea, hotărârea este greșită

și cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen.

Potrivit textului menționat, sunt

supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea

infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care

servesc la despăgubirea acesteia.

Or, așa cum rezultă din actele

dosarului, partea vătămată încă din faza de urmărire penală a declarat că nu se

constituie parte civilă și că dorește să fie ascultată în calitate de martor,

așa cum a și procedat instanța de fond.

În această situație instanța era

obligată să dispună confiscarea sumei sustrase și să-l oblige pe inculpat la

plata acestei sume către stat.

Neprocedând astfel, instanța de apel

a pronunțat și sub acest aspect o hotărâre nelegală.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor aplicate pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav

și tâlhărie, decizia pronunțată este netemeinică, nefiind respectate toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel a omis a analiza

pericolul social ridicat al faptelor comise, inculpatul comițând două

infracțiuni grave, în concurs real, și anume o infracțiune contra vieții și o

infracțiune contra patrimoniului în condiții de agravare a răspunderii penale.

Pe de altă parte, nu s-a ținut seama

de împrejurarea că inculpatul a premeditat cele două fapte (a stat ascuns mai

multe ore pentru a pândi victima), iar în momentul în care a fost surprins a

reacționat cu ferocitate, aplicând victimei 13 lovituri cu cuțitul în zone

vitale, a târât-o într-o cameră și i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și

picioarele și a încuiat-o pe victimă în casă în scopul de a înlătura eventualele

ajutoare pentru a temporiza descoperirea faptei (victima a fost salvată

printr-o întâmplare de martora D.E.).

Referitor la profilul moral al

inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta provine dintr-o

familie dezorganizată (tatăl fiind în detenție, iar mama plecată în

străinătate), iar la școala unde a fost înscris (Centrul Școlar și Centrul de

Plasament Ineu) a avut un comportament deviat, săvârșind fapte antisociale

(furturi calificate în perioada internării în Casa de Copii Lipova).

În raport de aceste elemente de

circumstanțiere ale faptelor și făptuitorului, o pedeapsă blândă, orientată

spre limita inferioară a textelor sancționatorii, așa cum a fost stabilită de

instanța de apel, nu poate prin esența ei, să contribuie la îndreptarea unui

infractor înrăit.

Ca atare, recursul declarat va fi

admis și sub acest aspect, majorându-se pedepsele aplicate pentru cele două

infracțiuni săvârșite la câte 7 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare.

În consecință, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara va fi admis, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., numai cu privire la omisiunea reținerii art. 99

și următoarele C. pen., la încadrarea juridică a faptelor, la neaplicarea art.

118 lit. d) C. pen. și la individualizarea pedepselor, în sensul celor mai sus

arătate.

Celelalte dispoziții ale hotărârii

vor fi menținute și se va computa perioada arestării preventive.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr.

342/ A din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, privind pe intimatul

inculpat G.A.

Casează decizia atacată, numai cu

privire la omisiunea reținerii art. 99 C. pen., la încadrarea juridică a

faptelor, la neaplicarea art. 118 lit. d) C. pen. și la individualizarea

pedepselor.

referitor la infracțiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 și art.

176 lit. d) și art. 211 alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. Repune

pedepsele în individualitatea lor.

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și

art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 7 ani închisoare și

pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. b) și c),

cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la 7 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare.

Conform art. 118 lit. d) C. pen.,

confiscă de la inculpat suma de 2.200.000 lei și-l obligă la plata acesteia

către stat.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

arestării preventive de la 7 mai 2003 la 16 ianuarie 2004.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 ianuarie 2004.