ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2471/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2471/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC A.G.S. SA București a chemat în judecată SC

A.G.M. SA București, pentru a fi obligată pârâta la plata sumei de 650.122 dolari

S.U.A., reprezentând indemnizația de daună neacordată, potrivit poliței de

asigurare, privind asigurarea culturilor agricole (seria J nr. 001970 din 20

decembrie 2000) și a sumei de 11.813 dolari S.U.A., reprezentând primă de

asigurare încasată în plus de pârâtă.

Pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza efectuată

de expertul P.A., Curtea de Apel București, prin sentința civilă 55 din 4 iunie

2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

S-a reținut că, între părțile din proces, s-a încheiat, la

20 decembrie 2000, polița de asigurare seria J nr. 001970, privind asigurarea

culturilor menționate.

Ulterior acestei date, și anume, la 1 iunie 2001, părțile,

de comun acord și sub semnătură, au modificat anexa la polița de asigurare, cu

mențiunea expresă că aceasta modifică anexele întocmite anterior datei de 1

iunie 2001.

În această ultimă anexă, suma asigurată este de 2.772.170 dolari

S.U.A., prima de asigurare de 144.826 dolari S.U.A. și, de asemenea, este

înscris tabelul explicativ al calculului realizat pentru obținerea sumei

asigurate.

Față de împrejurarea că, în anexa la polița de asigurare,

s-au luat în asigurare cheltuielile totale de producție, instanța a reținut că

suma asigurată, care a fost stabilită prin negociere între cele două părți,

reprezintă valoarea cheltuielilor de producție și nu valoarea producției,

părțile fiind de acord cu includerea clauzei privind asigurarea cheltuielilor

totale de producție, acesta fiind și motivul pentru care au semnat.

S-a constatat că și expertul, răspunzând la obiectivul nr. 8

al expertizei, a avut în vedere acordul părților prin semnarea anexei și tot

aceeași expertiză (care a răspuns și la obiecțiunile pactelor) a menționat că,

dacă instanța va lua în considerare gradele de dăunare, așa cum au fost

înscrise în fișele tehnice acceptate prin semnarea ambelor părți (ceea ce s-a

făcut de instanță), cuantumul despăgubirii este egal cu suma deja plătită, de

351.426 dolari S.U.A. (fără T.V.A.).

În legătură cu includerea în cheltuielile tehnice a primei

de asigurare și redevenței, instanța a considerat că nu este posibil, deoarece,

prin definiție, prima de asigurare este specifică contractului de asigurare și

reprezintă suma pe care asiguratul se obligă să o plătească periodic asigurătorului

în schimbul obligației acestuia de a suporta riscurile unor evenimente viitoare

și de a plăti o sumă de bani (indemnizație de asigurare sau despăgubire) deci,

nu poate fi restituită.

Cu referire la redevență (prețul concesiunii terenului) se

reține că aceasta nu contribuie la realizarea culturii din punct de vedere

agrotehnic, nefiind o cheltuială tehnologică care să contribuie la realizarea

producției, redevența fiind specifică contractului de concesiune și nu de

asociere în participațiune și cum contractul nr. 8809/2001, încheiat între

reclamantă și Agenția Domeniilor Statului, este de asociere, arătându-se, în art.

2.3, că obiectul acestuia îl reprezintă asocierea în vederea, printre altele, a

îmbunătățirii calității terenului agricol și, de asemenea, cu precizarea făcută

în art. 6.1. lit. d) că încetarea acestui contract are loc la concesionarea

terenului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC

A.G.S. SA București, ea invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10

C. proc. civ. a susținut, în esență, următoarele:

- Prin soluția pronunțată, instanța a încălcat principiul

statuat de art. 969 C. civ., atunci când a exclus cheltuiala cu prima de

asigurare, pe care a considerat-o ca nefiind o cheltuială tehnologică, în

condițiile în care a fost convenită, negociată și semnată de ambele părți în

contractul de asigurare.

Deși, în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta este de

acord cu definiția dată de instanță primei de asigurare, consideră că trebuia

avut în vedere răspunsul expertului la obiecțiuni, expertiza fiind singura

probă admisă, din care rezultă că susținerea pârâtei, în sensul că, prin plata

daunelor, s-ar restitui primele de asigurare, nu se bazează pe principii

economico-contabile, primele de asigurare constituind venituri pentru

societatea de asigurare, spre deosebire de daune, care reprezintă o cheltuială.

În schimb, în opinia recurentei, pentru ea, ca asigurat,

primele plătite reprezintă o cheltuială, iar indemnizațiile încasate devin

venituri.

- Referindu-se la redevență, se invocă contractul de

asociere nr. 20719/2000, încheiat între recurentă și SC A.G.R. SA, în care erau

prevăzute două obligații, și anume, împărțirea rezultatelor asocierii în

proporție de 10% și 90% și plata unei sume reprezentând echivalentul unei

redevențe către Agenția Domeniilor Statului, astfel că, potrivit contractului,

redevența nu a fost rezultatul asocierii, ci o cheltuială distinctă, pentru

perfectarea contractului de asociere, cu consecința că neplata acesteia ducea

la neîncheierea contractului, la inexistența terenului, nerealizarea producției

și în final inexistența asigurării.

Se solicită de recurentă interpretarea acestui contract

complex, în condițiile art. 978 C. civ., ca producător de efecte după intenția

comună a părților (art. 977 C. civ.).

Față de motivarea instanței, privind înlăturarea redevenței,

se susține de recurentă că aceasta este contrazisă de clauzele contractului de

asigurare și de fișele tehnologice, care fac parte integrantă din acesta.

- Se face referire la dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., în sensul că instanța nu a ținut seama de concluziile raportului de

expertiză, însușindu-și trunchiat paragrafe din obiecțiunile la expertiză,

dându-le alt înțeles prin scoaterea sa din context.

În cadrul acestui motiv, recurenta analizează detaliat

raportul de expertiză, ajungând la concluzia că reținerea instanței, potrivit

căreia gradele de dăunare acceptate de parte, cuantumul despăgubirilor este

egal cu suma deja plătită, este în totală contradicție cu expertiza.

Se invocă, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, fișele

tehnice pentru expertizarea daunei, care n-au avut bază legală și nu trebuiau

avute în vedere, iar pe de altă parte, certificatul nr. 3763/2001 al Comisiei

de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Ialomița, care constată forța

majoră și, în același timp, gradul de afectare a recoltei între 47 – 95%.

Recursul este nefondat.

Prealabil analizei motivelor de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., se va avea în vedere că

reclamanta a invocat și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care, însă, nu se

regăsește în cauză.

O simplă lectură a considerentelor deciziei recurate,

evidențiază că se arată motivele care au format convingerea instanței pentru

respingerea acțiunii și nu există motive contradictorii pricinii.

De altfel, nici în scris și nici oral nu s-a insistat pe

aspecte concrete asupra acestui motiv de nelegalitate, urmând a fi respins.

pct. 9 și 10 C. proc. civ., în ceea ce privește prima de asigurare și

conținutul cheltuielilor totale de producție, se impune o precizare față de

unele afirmații din recurs (partea de expunere a situației de fapt) și anume,

că, după producerea riscului asigurat, pârâta a modificat unilateral valorile

acceptate și asigurate pentru a nu plăti despăgubirea corespunzătoare, că

această afirmație nu a fost cu nimic probată pe parcursul procesului, situație

care nu mai poate fi reluată în recurs.

De aceea certificatul nr. 3763/2001, invocat, care se referă

la o altă situație, și anume, gradul de afectare al recoltei, nu demonstrează

cu nimic pretinsa operațiune pusă în sarcina pârâtei.

Se mai impune o ultimă precizare că reclamanta, în raportul

de expertiză, și-a restrâns obiectul despăgubirilor, reprezentând indemnizația

de daune neacordată, la valoarea de 450.814 dolari S.U.A.

După toate aceste precizări, reluând analiza motivului I de

recurs, rezultă că, până la încheierea poliței de asigurare dintre părți,

reclamanta a încheiat, la 26 octombrie 2000, un contract de asociere în

participațiune cu o altă societate (care nu este parte în proces) și anume, SC

A.G.R. SA Burdușani, contract prin care reclamanta obținea folosința terenului

agricol, de 9.871 ha, pe care asociata sa îl avea în administrare de la

proprietar, Agenția Domeniilor Statului (A.D.S.), consecință a contractului de

concesiune dintre acestea.

În scopul asigurării culturilor preluate prin asociere prin

participațiune, se încheie, între părțile din proces, polița de asigurare seria

J nr. 001970 din 20 decembrie 2000.

Cu privire la această poliță de asigurare se constată că ea

a fost negociată de părți, iar în forma finală a poliței, semnată de ambele

părți, se menționează expres că suma totală asigurată este de 2.772.170 dolari

S.U.A., iar în asigurare se iau cheltuielile totale de producție.

De aceea, orice alt comentariu cu privire la obiectul

asigurării nu mai poate fi făcut, acordul părților, la inserarea acestei clauze

în contractul de asigurare prin semnarea lui, producând efecte juridice.

Odată stabilită această situație, respectiv, obiectul

asigurării, urmează a se analiza susținerea recurentei, că prima de asigurare

face parte din totalul cheltuielilor de producție și că, deci, trebuia

restituită.

Recurenta se află în eroare tocmai pentru că omite natura

juridică a contractului încheiat între părți, care este cu titlu oneros,

avându-se în vedere scopul urmărit de fiecare parte contractuală și nu poate fi

transformat, prin voință unilaterală, în contractul cu titlu gratuit din partea

asigurătorului.

Tocmai datorită acestui caracter al contractului de

asigurare, definiția pe care o dă instanța de fond primei de asigurare și scopul

reprezentat de aceasta este corect și, de altfel, nici nu este contrazis de

recurentă în recursul scris, numai că aceasta pretinde că voința părților, prin

acceptarea de către pârâtă a devizelor și a fișelor tehnologice, care fac parte

integrantă din contractul de asigurare, a fost ca atât prima de asigurare, cât

și redevența să fie incluse în cheltuielile totale de producție și, deci,

asigurate, cu consecința includerii lor în despăgubiri.

Este adevărat că la dosar s-au depus mai multe devize și

fișe tehnologice semnate exclusiv de recurentă, incluzându-se, numai în

devizele de cheltuieli pe culturi, nu și în fișele tehnologice, un capitol de

cheltuieli generale, compus din „asigurare cultură, redevență și salarii”, ceea

ce a determinat-o pe recurentă să susțină că acest capitol face parte din

contract, așa au înțeles părțile să determine suma asigurată conform cadrului

general al contractului, astfel că operau dispozițiile art. 969 C. civ.,

această obligație constituind lege pentru asigurator.

Această variantă susținută de recurentă nu poate fi reținută

și, ca o consecință, nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 969 C. civ.,

pentru simplul motiv că recurenta nu se referă tocmai la ce era esențial, și

anume, la, însăși, polița de asigurare, astfel cum a fost ea modificată, la 1

iunie 2001, de ambele părți, prin semnătură și nu, unilateral, de asigurator.

Așadar, în această anexă la polița de asigurare, pe de o

parte, se face precizarea expresă că sunt modificate toate anexele anterior

datei de 1 iunie 2001, iar pe de altă parte, că suma totală asigurată, de

2.772.170 dolari S.U.A., (care nu este contestată) se compune din culturile,

suprafețele și producția medie la ha menționate în tabelul din anexa 4.

Important de reținut că, pentru rubrica „suma asigurată pe hectar”,

se face trimitere la subsolul anexei, unde se precizează că, în asigurare, se

iau cheltuielile totale de producție, fiind necesar să se atașeze un deviz

tehnologic al fiecărei culturi”.

Cu alte cuvinte, pârâta, în calitate de asigurator, a

condiționat reclamantei ce a înțeles prin cheltuieli totale de producție, de altfel,

conform și tabelului și nicidecum nu se poate deduce că a acceptat devize care

nu sunt datate și în care sunt trecute cheltuielile generale cu prima de

asigurare redevență și salarii.

Se apreciază că, din moment ce suma totală asigurată se

compune numai din cheltuielile legată de culturile de pe teren, se exclude

orice susținere că în cheltuielile asigurate intră și acte sume.

De altfel, în acest sens, se pronunță și expertiza, când

analizează obiectul asigurării.

În afară de cele arătate, este de precizat că mențiunea din

anexa la polița de asigurare din 1 iunie 2001, și anume, „Pentru cazul în care

se preiau în asigurare numai o parte a cheltuielilor de producție, se va

preciza care sunt acestea”, nu poate fi interpretată în sensul recursului

reclamantei, pentru că rezultă clar ce se înțelege prin aceste cheltuieli, care

au fost preluate în totalitate la valoarea indicată în asigurare și, deci, nu

avea ce să fie exclus, suma neincluzând prima de asigurare și redevența.

Conchizând, în legătură cu acest motiv de recurs, nu sunt

incidente motivele de nelegalitate invocate, deoarece părțile nu au inclus în

polița de asigurare, astfel cum a fost modificată, prima și redevența, pentru a

se susține că a fost încălcată voința acestora.

analiza includerii primei de asigurare în cheltuielile totale de producție sunt

valabile și pentru aceasta.

În cadrul acestui motiv de recurs se face analiza detaliată

a altor contracte încheiate fie între părți străine litigiului de față, fie

între reclamantă și terțe persoane, care nu au nici un efect juridic între

părțile contractante în polița de asigurare, care, prin natura sa, naște drepturi

și obligații specifice contractului de asigurare.

De aceea, pe de o parte, nu se justifică invocarea

dispozițiilor art. 977 și art. 978 C. civ., raportate la contractul de asociere

în participațiune nr. 20719/2000 încheiat de recurentă cu o societate care nu

este parte în proces, deoarece nu este în litigiu între părțile semnatare ale

acestui contract, natura acestuia, obiectul acțiunii de față fiind cu totul alt

contract și alte părți, iar, pe de altă parte, (și asta pentru a se răspunde

susținerilor din recurs) conținutul acestui contract de asociere în

participațiune nu este primitor de mai multe înțelesuri pentru a se face

interpretarea în condițiile art. 977 C. civ.

Cu totul alta era situația (și poate atunci s-ar mai fi

justificat punerea în discuție și a altor contracte) dacă părțile din cauza de

față ar fi inclus în suma asigurată prin polița de asigurare supusă analizei și

relevanța la care se referă recurenta, redevența ce ar fi fost contestată ca

existentă de pârâtă.

De aceea, cu ultimele precizări făcute, nici pentru acest

motiv de recurs nu sunt incidente dispozițiile de nelegalitate invocate.

III. Acest ultim motiv de recurs, care se întemeiază pe

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., dar care, în realitate, se referă la

netemeinicia sentinței față de raportul de expertiză, este neîntemeiat.

Pentru a fi operabile dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., trebuia ca instanța să omită a analiza și a se pronunța asupra expertizei

pe care recurenta o consideră probă hotărâtoare. Numai astfel s-ar fi putut

pune în discuție nelegalitatea hotărârii.

Or, din lectura sentinței și chiar din recursul scris,

rezultă că expertiza, ca probă, a fost în atenția instanței de fond, care și-a

însușit parte din concluziile acesteia (în special din răspunsurile la

obiecțiuni) dar nu a fost avut în vedere în sensul celor arătate de recurentă în

cadrul motivului de recurs.

Toate discuțiile pe care le face recurenta, cu

interpretările de rigoare, în legătură cu raportul de expertiză, care, în

opinia sa, ar fi trebuit să fie reținut de instanță, în sensul pretențiilor din

acțiune, se încadrează într-o eventuală eroare de analiză și interpretare a

probei, care ține, însă, de netemeinicia hotărârii, reglementate anterior de art.

304 pct. 11 C. proc. civ., text abrogat prin O.U.G nr. 138/2000 și care nu mai

poate fi supus nici unei analize.

Așa cum s-a arătat, însă, în cadrul celor două motive de

recurs, includerea primei de asigurare și a redevenței în cheltuielile totale

de producție și, deci, a despăgubirilor nu era posibilă, indiferent de opiniile

expertului, existând acte la dosar și contractul de asigurare care le excludeau

de la plată de către asigurator, deoarece nu au constituit clauză în convenția

părților.

Față de cele arătate, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, C A.G.S. SA București, împotriva sentinței nr. 55 din 4 iunie 2003

a Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 12 iulie 2004.