ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 517/2017

Decizia nr. 517/2017

Asupra recursului de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 363 din 10 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/63/2015, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâta A. SA. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC B. SA în contradictoriu cu pârâta sus-arătată. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 2.268.386,06 lei, cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea pagubelor cauzate culturii de grâu, pe suprafața de 2851,05 ha prin producerea riscurilor asigurate constând în ploi torențiale, furtuni și grindină. A fost obligată pârâta, de asemenea, să achite reclamantei dobândă legală aferentă sumei sus-arătate, începând cu 6 octombrie 2014 și până la plata integrală a debitului, precum și la plata sumei de 28288,86 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A. SA, înregistrat la data de 29 ianuarie 2016 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin Decizia nr. 512 din 25 mai 2016, a fost admis apelul declarat de pârâtă și a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC B. SA, în contradictoriu cu A. SA, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de apel ce vizează nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa mandatului avocatului cu privire la semnarea cererii de chemare în judecată, precum și a celor ulterioare, Curtea a constatat că acest motiv nu este fondat.

Astfel, la dosarul instanței de fond se află împuternicirea avocațială seria B1172545 din 20 decembrie 2014, din care rezultă că apărătorul ales a avut mandat pentru "reprezentare, formulare și susținere acțiune împotriva A.".

Pe de altă parte, contractul de asistență juridică cu nr. 737033 poartă aceeași dată respectiv 22 decembrie 2014, ambele înscrisuri fiind anterioare datei de 6 ianuarie 2015 când a fost înregistrată acțiunea la instanța de fond.

A fost considerat nefondat și motivul de apel ce vizează lipsa de rol activ a instanței de fond și modul de soluționare a obiecțiunilor și cererilor formulate prin notele scrise sau cererea de recuzare a expertului.

Apelul a fost însă apreciat fondat în ceea ce privește aprecierea probelor și modul de interpretare a dispozițiilor legale în raport cu clauzele poliței de asigurare și a condițiilor generale cu care se completează aceasta.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea a reținut că prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2289761,02 lei reprezentând diferență indemnizație de asigurare pentru dauna parțială a culturii de grâu în suprafață de 2851,05 ha, precum și obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la 6 octombrie 2014 și până la achitarea debitului.

Potrivit art. 4.1 din condițiile generale privind asigurarea culturilor agricole 09.01.01.W.001.0B "Culturile asigurate sunt cele menționate expres în Specificația Poliței/Cererea - Chestionar, aflate în locațiile/solele/parcelele nominalizate de acestea, iar observând polițele privind asigurarea culturilor agricole seria J nr. 81517, J nr. 81518, J nr. 71348, la care s-au încheiat acte adiționale, Curtea a reținut că în cauză reclamanta și-a asigurat cultura de grâu, respectiv o producție medie de 6000 kg/ha, la o valoare de 5280 lei/ha reprezentând suma asigurată.

La art. 2.6 din condițiile generale de asigurare 09.01.01.W.001.0B, dauna este definită ca fiind "pierderea cantitativă suferită de culturile agricole asigurate (în funcție de gradul de distrugere constatat) provocată de un eveniment asigurat,precizat în/și acoperit de asigurarea oferită de poliță", iar conform art. 2.7 dauna parțială reprezintă "daună a culturii asigurate produsă prin deprecierea acesteia în diferite grade de distrugere, în urma căreia cultura asigurată se poate redresa sau poate evolua în vegetație în cadrul parametrilor cantitativi acceptați de Asigurat și de A.".

Potrivit art. 2.13 din aceleași condiții generale de asigurare "Gradul de distrugere (dăunare) reprezintă raportul procentual dintre valoarea pierderii de producție ca urmare a evenimentului și valoarea producției care s-ar fi obținut dacă evenimentul nu s-ar fi produs" iar conform art. 2.15 pierderea de producție.

Prin urmare, reclamanta a asigurat o cultură de grâu și nu o sumă de bani. În speță, riscurile asigurate nu au afectat cantitatea de grâu asigurată de 6000 kg/ha de vreme ce însăși reclamanta susține că a obținut de pe solele asigurate o producție medie de 6181,22 kg/ha.

Așadar, în raport cu cantitatea de grâu asigurată, reclamanta nu a suferit o daună, respectiv o pierdere cantitativă în urma intervenției riscurilor asigurate.

În acest sens, la art. 4.3 din condițiile generale ale asigurării sunt menționate la pct. i) - vii) riscurile ce sunt acoperite de pârâta A. pentru care aceasta acordă despăgubiri, iar la art. 5.2.2 sunt prevăzute riscurile ce nu sunt acoperite de polița de asigurare.

Chiar prin raportul de expertiză contabilă se menționează faptul că din documentele contabile analizate a rezultat că reclamanta a obținut o producție medie la ha de pe suprafețele ce au făcut obiectul polițelor de asigurare de 6181,22 kg/ha.

Aceasta înseamnă că indiferent de intervenția riscurilor asigurate, reclamanta a obținut o producție ce a depășit pe cea asigurată, respectiv 6000 kg/ha, situație în care, asigurătorul nu este obligat să plătească decât în limitele producției asigurate.

În speța de față, apelanta pârâtă nu datorează intimatei reclamante vreo despăgubire care să izvorască din polițele de asigurare, atâta timp cât reclamanta nu a înregistrat vreo pagubă în raport cu cantitatea de grâu asigurată, chiar în condițiile producerii riscului asigurat.

De altfel, reclamanta a achitat primele de asigurare calculate în raport de cantitatea de grâu asigurată și de evaluarea acesteia, stabilită aleatoriu de părți la încheierea polițelor de asigurare.

Observând cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, Curtea a constatat că în realitate reclamanta a solicitat contravaloarea prejudiciului constând în diferența de preț pe kg grâu avută în vedere la încheierea poliței și prețul efectiv încasat pe kg grâu în urma valorificării recoltei de grâu, iar examinând clauzele înscrise în condițiile generale de asigurare, s-a constatat că prețul de valorificare a producției medii de 6000 kg/ha în valoare de 0,88 lei/kg grâu la momentul încheierii poliței nu este garantat prin polițele de asigurare a culturilor agricole, întrucât ceea ce se garantează de către pârâtă este pierderea cantitativă suferită de cultura de grâu asigurată în cazul producerii riscurilor asigurate și nicidecum prețul de valorificare al recoltei.

Având în vedere că producția de grâu realizată de reclamantă de 6181,22 kg/ha este mai mare decât producția medie consemnată în polițe, aceea de 6000 kg/ha, iar la art. 5.2.2 din condițiile generale de asigurare 09.01.01.W.001.0B care fac parte integrantă din polițele de asigurare, s-a prevăzut că pârâta A. nu acordă despăgubiri pentru prejudicii indirecte, cum ar fi scăderea prețurilor recoltelor sau întârzieri în livrarea acestora, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare, caz de excludere care este incident în cauză, Curtea a considerat că reclamanta nu este îndreptățită la plata sumei solicitate cu titlul de indemnizație de asigurare pentru dauna parțială a culturii de grâu în suprafață de 2851,05 ha și în consecință, în temeiul art. 480 C. proc. civ. a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri precum și împotriva încheierii din 11 mai 2016, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC B. SA, înregistrat la data de 14 iunie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia recurată, precum și încheierea premergătoare din 11 mai 2016 au fost criticate sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., raportat la prevederile art. 2.6, 2.13, 2.20, 4.1 și 6.1 din Condițiile generale și art. 2 din Clauza adițională pentru asigurarea la valoarea producției, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, din prevederile art. 2.13 din contract rezultă că gradul de distrugere reprezintă raportul procentual dintre valoarea pierderii de producție ca urmare a evenimentului și valoarea producției care s-ar fi obținut dacă evenimentul nu s-ar fi produs. De asemenea, conform art. 2.6 din Condițiile generale, prin daună se înțelege pierderea cantitativă suferită de culturile agricole asigurate (în funcție de gradul de distrugeri constatat), provocată de un eveniment asigurat.

Prin urmare, este vorba de producția obtenabilă, care s-ar fi putut recolta efectiv dacă nu ar fi fost afectată de riscurile produse.

A relevat recurenta că nu poate fi vorba de o producție asigurată, întrucât potrivit art. 4.1 din Condițiile generale, se asigură o cultură, nu doar o parte din cultură, în limita a 6000 Kg/ha din recoltă. Singurul element cu relevanță juridică este reprezentat de suma asigurată, conform art. 2.20 din Condițiile generale și art. 2.1 din Clauza adițională. Estimarea de producție sau estimarea de preț nu pot constitui limite ale asigurării.

Ca atare, apreciază recurenta, din coroborarea prevederilor contractuale, rezultă că nu există o limită cantitativă a asigurării, ci doar o limită valorică. Chiar dacă în formularul standard al poliței figurează rubrica "Producția medie", nicăieri în convenție nu se face vorbire de producție asigurată sau cantitate asigurată, ceea ce înseamnă că nu reprezintă altceva decât valoarea estimată a producției, făcută de părți exclusiv în scopul convenirii cuantumului sumei asigurate.

Astfel, în opinia recurentei, încălcarea dispozițiilor contractuale și, implicit, a prevederilor art. 1270 C. civ., constă în fractura logică de interpretare și aplicare a convenției, prin echivalarea artificială a culturii de grâu asigurate cu producția medie estimată la încheierea polițelor.

Cât privește încheierea pronunțată de instanța de apel la data de 11 mai 2016, prin care s-a respins cererea de efectuare a unui supliment de expertiză contabilă pentru stabilirea indemnizației de asigurare în varianta pierderii cantitative de producție, a susținut că au fost încălcate prevederile art. 478, art. 482 raportat la art. 255 coroborat cu art. 13 și art. 22 C. proc. civ. Aceste critici au fost încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a susținut că însăși apelanta-pârâtă a solicitat determinarea gradului de dăunare exclusiv în raport de pierderea cantitativă de producție, fără ca prețul de vânzare să fie luat în considerare, în interpretarea art. 2.13 din contract și în ipotetica incidență în speță a dispozițiilor art. 5.2.2. Ca atare, raportat și la argumentele din cadrul primului motiv de recurs, a precizat că se impune casarea deciziei atacate, în vederea administrării probei cu expertiză contabilă pentru stabilirea indemnizației de asigurare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în termenul defipt de lege.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (1) - (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil și că nu poate fi soluționat potrivit alineatelor (5) sau (6), astfel că, prin încheierea din 23 martie 2017, s-a pronunțat o încheiere de admitere în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond, cu citarea părților.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a clauzelor contractelor de asigurare de bunuri (culturi agricole), constatate prin polițele de asigurare J 81517 din 31 octombrie 2013, J 81518 din 31 octombrie 2013 și J 71348 din 12 august 2013, modificate prin acte adiționale succesive, prin Condițiile Generale pentru Asigurarea Culturilor Agricole și prin 2 (două) clauze adiționale.

Este adevărat că, prin clauza adițională 09.01.01.W.0001.0.B. - "Acord special pentru asigurarea la valoarea producției" (dosar apel), părțile au stabilit că, prin cuantumul daunei se înțelege, în caz de daună parțială, valoarea producției obtenabilă în lipsa evenimentului (partea aferentă suprafeței afectate), înmulțită cu gradul de distrugere (dăunare) din riscuri asigurate (art. 3.1 pct. ii).

Însă, potrivit art. 1.1, 1.2, 1.3 din preambulul acestei clauze adiționale, această convenție se completează cu Condițiile Generale pentru asigurarea culturilor agricole, iar prevederile acesteia prevalează asupra celor din condițiile generale numai în măsura în care există contradicții între cele stipulate în cele două acorduri contractuale.

Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, noțiunea de daună nu poate avea decât semnificația conferită de prevederile art. 2.6 din Condițiile Generale, respectiv aceea de pierdere cantitativă suferită de culturile agricole asigurate (în funcție de gradul de distrugere constatat) provocată de un eveniment asigurat, acoperit prin polița de asigurare. Chiar dacă gradul de distrugere este definit de dispozițiile art. 2.13 din Condițiile Generale ca fiind raportul procentual dintre valoarea pierderii de producție ca urmare a producerii riscului asigurat și valoarea producției ce s-ar fi obținut dacă evenimentul nu s-ar fi produs, este evident că asiguratul, pentru a putea solicita plata despăgubirilor, este obligat să dovedească existența unor pierderi de producție (pierderi cantitative).

Or, reclamanta, prin însăși cererea de chemare în judecată și, ulterior, prin cererea adițională din 12 mai 2015 (dosar fond) a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în diferența dintre valoarea producției obtenabile, în opinia sa, prin înmulțirea producției medii estimate (6000 Kg/ha) cu întreaga suprafață pretins calamitată (2.851,05 ha) și valoarea producției asigurate, de 0,88 lei/Kg și valoarea producției efectiv obținută în urma valorificării producției, respectiv 6181,22 Kg/ha, cu prețul încasat prin vânzare, inferior valorii estimate prin poliță, de 0,7 lei/Kg. Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de apel că recurenta-reclamantă a solicitat, practic, prin cererea introductivă de instanță, nu acordarea de despăgubiri pentru pierderile cauzate de producerea riscurilor asigurate, ci acoperirea de prejudicii indirecte, constând în scăderea prețului recoltei (de la un preț estimat de 0,88 lei/Kg, la prețul obținut de 0,7 lei/Kg). Or, un asemenea risc este, în mod explicit, exclus de la despăgubire prin polița de asigurare (art. 5.2.2 din Condițiile Generale).

Prin urmare, contrar susținerilor formulate prin cererea de recurs, instanța de apel nu a reținut, printr-o greșită interpretare a clauzelor contractuale, că ar exista o "limită cantitativă a asigurării". Instanța de prim control judiciar nu a făcut nici o confuzie între producția estimată prin poliță și suma asigurată, ca limită maximă a despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurător, conform art. 2217 alin. (1) C. civ.

Ceea ce corect a reținut instanța de apel, printr-o interpretare a convenției potrivit voinței concordante a părților și dând clauzelor convenției înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului, conform art. 1266 alin. (1) și art. 1267 C. civ., este faptul că asiguratul, într-o convenție de asigurare de culturi agricole, nu poate solicita despăgubiri pentru prejudicii constând în scăderea prețului, câtă vreme un atare risc asigurat este în mod explicit exclus prin convenție.

Cât privește celelalte susțineri din cererea de recurs, potrivit cărora gradul de dăunare ar trebui raportat la o producție obtenabilă, de 7000 Kg/ha, superioară celei estimate prin polițele de asigurare (6000 Kg/ha) ș.a.m.d, constată că reclamanta tinde, în faza procesuală a recursului, să schimbe cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce, în mod evident, contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., precum și dispozițiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., raportat la respingerea, de către instanța de apel, a probei cu expertiză contabilă, constată, în primul rând, că administrarea acestei probe a fost solicitată de partea adversă, iar nu de către recurentă. Așa fiind, recurenta nu poate indica nici care a fost cerința legală ce nu a fost respectată de instanța de apel și nici vătămarea ce i-a fost cauzată, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În al doilea rând, instanțele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Așa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta SC B. SA împotriva încheierii din 11 mai 2016 și a Deciziei nr. 512 din 25 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 martie 2017.

Procesat de GGC - CT